Posts Tagged ‘optimism’
Exercițiu de imaginație- varianta optimistă
Ian
14.01.2031
ora 8.00 - Îmi parchez cu îndemânare EcoDacia între două BMW-uri vechi și nefuncționale (autoturismele pe bază de combustibili fosili fuseseră scoase din circulație încă de anul trecut), în parcarea subterană făcută pe vremea primarului Oprescu (credeți sau nu, Oprescu chiar a fost odată primar) în apropierea blocului în care Sonia s-a mutat de curând împreună cu soțul și bebelușul ei. Mă îndrept grăbită spre casa fetei mele, pe care n-am mai văzut-o de la Revelionul petrecut, ca în fiecare an, la balul mascat organizat, în incinta Casei Poporului, de către popor.
O găsesc pregătită de drum, își ia “la revedere” de la soțul ei, care din păcate nu ne poate însoți în călătoria asta pentru că trebuie să rămână cu juniorul. 
9.00 – Taxiul ne lasă la capsulodrom, de unde urmează să plecăm într-un zbor scurt, de cca. 2 ore, către New York. De când cu capsulele astea, călătoriile nu numai că sunt mai scurte ca și durată, dar sunt și mai ieftine și mai confortabile. Bine, confortul este doar pentru persoanele trecute de 50 de ani. Acum fie vorba între noi, altfel faci un drum de două ore în picioare când ai 20 de ani. Bătrânii își amintesc de trenurile de altă dată și de cum făceau naveta la sfârșit de săptămână pe toată perioada studiilor. Cum, nu vă mai amintiți de CFR? Hai mă ca sunt legendă, s-au desființat în 2013 și în locul lor circulă astăzi nert-urile de mare viteză. Ehe, ce vremuri..
10.00 - Suntem deja deasupra Atlanticului, stau rezemată în scaunul capitonat cu piele naturala violet produsă în fosta fabrică de încălțăminte Antilopa. E adevărat, culoarea asta te umple de energie și îți dă o senzație de putere și talent, încât cred că dacă formația din fața noastră, Vama cred că-i zice (niște moșnegi care încă s-ar fi ținut bine dacă nu exagerau cu bautura și sexul în tinerete, și care acum interpretează, ce-i drept fără cusur, serenada nr.11 în mi bemol major a lui Mozart) dacă formația, zic, s-ar opri din cântat, aș putea să continui fără probleme, interpretarea partiturilor, eu singura. Sonia nu era cu mine, ea călătorea cu tinerii într-un compartimet separat. A, la ei cânta Lady Gaga, o cântăreață extravagantă încă, și în mare vogă în anii ’10.
11.00 - Aterizăm la New York, unde ne așteaptă Iulia și Sorin, sosiți cu o săptămână mai devreme, cu scopul de a pune la punct detaliile pentru diseară. Iulia arăta extaordinar (am știut de când era mică că va fi o frumusețe). Nici tatăl ei nu arată rău deloc.
13.00 – Luăm prânzul la “La Petite Maison” împreună cu Angela, proprietara celebrei galerii de arta Sperone Westwater. A fost o reală plăcere s-o cunoaștem și s-a bucurat și ea să revadă atmosfera relaxată din vechile familii românești. Sonia, ca de obicei, n-a mâncat mai nimic, deși bucătarul francez Jean Piere Thomas a făcut tot posibilul să-i fie pe plac. Mâncarea.
15.00 - Noi fetele avem oră la salon pentru înfrumusețare. Este un fel de spa de pe vremea când eu aveam 35 de ani, dar mult mai sofisticat. Toate procedurile îți sunt aplicate fără ca tu să-ți dai seama, practic intri ușă, ești preluată de un fotoliu elegant, plimbată de-a lungul unor acvarii imense, pline cu specii de pești noi, și învăluite de plante exotice de un verde pe care dacă l-ar vedea scenografii din avatar, s-ar sinucide. La sfârșitul plimbării tu ești din cap până în picioare numai bună de pășit pe covorul roșu, pe care practic calci la ieșirea din salon. Totul n-a durat mai mult de 30 de minute, cu tot cu sedința de masaj.
17.00 - Ajungem la hotel și constatăm că ne-au sosit rochiile comandate acum două luni în China la o creatare de la care se îmbracă Selena Gomez și Miley Cyrus. Rochiile nu mai arată ca pe vremuri, ci aduc mai mult cu niște fulare imense înfășurate în jurul corpului, rămânând la aprecierea purtătoarei cât de tare strânge în anumite zone. Suntem încântate.
19.00 – Ajungem cu toții la Galeria de arta Sperone Westwater unde într-un decor impresionant are loc vernisajul expoziției de Chipuri de femei nipone cu care Iulia cucerise deja Europa. Lucrările le făcuse de-a lungul celor 5 ani petrecuți în Japonia alături de noi, pe vremea când eu eram atașat cultural pe probleme media online la Ambasada României din Tokyo. Eram toți foarte încântați de reușita ei, dar cel mai mult parcă se bucura Sonia. La îndemnul ei se apucase Iulia de proiectul acesta și acum era foarte mândră de reușita surorii sale. În momente ca ăsta nu mi-e dor deloc de vremea când se certau cât era ziua de lungă pe te miri ce lucru banal.
ora 23.oo - Mergem la culcare, încheind cu un toast una dintre cele mai frumoase zile din viața noastră.
P.S. Paharele le aveam pline cu apă pentru ca orice alt fel de băutura (alcoolică sau nu) a fost interzisă pe planetă începând cu anul 2020. Existau câțiva miliardari excentrici care mergeau de două ori pe an în cârciumile de pe Marte, dar susțineau că ăia nu știu ce-i aia pălincă.
P.P.S. Am programat acest post la publicare și pentru dimineața zilei de 14. 01. 2031. 
#optimism2010
Apr
Azi pozele, maine poate povestea.
Daca va recunoasteti in poze, va rog sa-mi spuneti unde si completam. Ideea e sa va cunoastem. 
Tags: oameni, optimism, optimism 2010 poze
Ploua din nou…
Oct
Buna dimineata, ploua din nou… si eu sunt in tenesi. Asta-i dezavantajul cand nu se aude ploaia si nu se simte timpul urat de dupa peretii grosi si proaspat renovati.
Beti mi-a facut o mare surpriza dimineata, cand pe langa o carte minunata mi-a dat o felicitare, care m-a facut sa lacrimez de emotie.
Azi am o zi incarcata cu drumuri multe si facute cu mare drag.
La doua ma duc la OPTIMISM 2009 unde voi sta de vorba (bine el nu cred ca-si va da seama de asta) cu Cristian Mungiu. Vor mai fi acolo Andree Marin si Cabral in calitate de bloggeri.
Apoi vine mama de la Braila, ca deh, maine e ziua lu’ fisa si vrea si ea sa fie prezenta. Sper sa o tin cat mai mult la mine.
Deocamdata nu am stabilit daca fac un tort de aniversare sau ca sa menajez sarbatorita, voi cumpara unul gata facut.
See you!
Bucurie mare
Iul
Azi e vinerea cu pricina. Ma duc sa-mi vad parintii sa iau o gura de aer curat si cel mai important, sa-mi iau felele acasa de la bunici.
Au fost plecate o luna de zile. Este cea mai mare perioada in care au stat ele fara parinti si mai ales parintii fara ele.
Imi zicea Iulia la un moment dat in perioada asta: “Mami daca ti-e dor de mine, vezi ca am o poza pe birou la mine in camera.” Abia astepta sa le vad mai ales ca mama imi spune ca au crescut intr-o luna cat alti copii intr-un an….
Stiu ca si ele ne asteapta cu mare nerabdare. Imi amintesc de mine cand eram copil si cand stiam ca mai e o saptamana si vine mama sa ma ia, aproape ca nu mai dormeam noptile de bucurie.
Sonia mi-a spus aseara aproape plangand ca ea nu si-a terminat caietul cu intrebari pentru vacanta. Hihhihihih, ce-mi place cand e asa ingrijorata legat de problemele de scoala. Ce bine ar fi daca nu s-ar preface doar.
Off topic – Am scris despre Optimism 2009 pentru HotCity aici. Adaug doar pentru voi ca am vorbit cu Dragos Bucurenci la conferinta. Discutia s-a derulat asa: El vroia sa iasa si eu sa intru pe o usa ingusta. I-am zis “Treci tu!” si el a zambit si mi-a zis “Multumesc frumos!” Suntem aproape prieteni, nu-i asa?
Avem nevoie de oameni optimisti
Iul
De cateva zile merg in fiecare seara la spitalul Obregia, unde am internat un unchi si o matusa. Sot si sotie. Poveste trista, nu detaliem.
Aseara am ajuns acolo in jur de opt si jumatate. In salonul in care sunt internati ai mei, mai sunt inca 4 oameni, mai tieneri sau mai batrani, fiecare cu probleme foarte grave.
Ce vreau sa va povestesc este legat de o doamna, sa zicem ca in jur de 50 de ani, care a trecut in urma cu 10 zile printr-o interventie chirurgicala destul de complicata la cap. Doamna este ingrijita zi si noapte de fata ei, care are grija nu numai de mama sa, ci de ceilalti bolnavi din salon care nu au insotitor permanent.
Fata este foarte optimista. Le da tuturor incredere ca se vor face bine, ca lucrurile vor reintra pe fagasul normal in scurt timp. Oamenii aia stau si se uita la ea, o asculta si zambesc. Oameni care nu pot lega inca doua cuvinte pentru ca sunt toti operati la cap, zambesc la incurajarile ei. Aseara s-a dus langa o batrana singura din salon, i-a luat mama moale in mana ei si a strigat tare: “Mamaie daca simti ca te faci bine strange-ma tare de mana.” Am vazut cu totii cum batrana si-a miscat mana si a strans cu o forta de care nimeni nu o credea in stare. Fata a zambit si i-a spus “Bravo mamaie, asa te vreau!” Fata batranei ne-a aratat o schita de zambet si apoi s-a relaxat. A adormit multumita ca cineva i-a dat putere si speranta.
Mama fetei despre care vorbesc, a facut progrese foarte mari de la operatie pana in prezent. Cand am iesit aseara din salon, femeia asta a strigat aproape dupa mine: “Nu va suparati, cam cat sa coste o bluza ca a dumneavoastra, ca-i foarte frumoasa?”
Pentru moment m-am blocat si n-am stiut ce sa-i raspund. Sa-i spun asa pur si simplu o suma? I-am spus, pentru ca se uita in ochii mei si astepta raspuns: ” Cred ca doua-trei sute de mii.” Mi-a zambit si a zis: “Multumesc, sa stiti ca se merita!”
Azi ma duc la conferinta Optimism 2009. As vrea sa aduc vorba despre optimismul insuflat oamenilor in convalescenta.
Ma gandesc serios ca diseara sa-i duc doamnei in cauza, bluza care i-a placut asa de mult.
