Posts Tagged ‘obiceiuri’
Am făcut-o și pe asta
Mar
De ceva vreme tot renovam pe rând, câte o cameră, câte o cameră de prin casa. Cu buget redus, desigur, pentru că e criză. Până acum am refăcut două dormitoare și speram noi ca până la Paște să terminam tot. N-a fost să fie. Nici finanțe și nici timp. Așa că am amânat termenul limita până la Crăciun. 
Dar nici de stat degeaba parcă nu ne venea, mai ales că joi când am fost după niște docuri pe la distribuitorii de materiale, am văzut o piele ecologică frumoasă care mergea foarte bine pentru tapițat canapeaua și fotoliile din sufragerie, care arătau ca după un razboi și-un tsunami.
Așa că vineri l-am luat cu mine pe maestrul în domeniu, recte soțul din dotare și l-am convins ca înainte de a da circa 5000 lei pe canapea și fotolii noi pentru living să încercam o aroganță și să le retapițăm pe cele vechi. Mai țineti minte ce reușită am avut cu scaunul de la birou, așa că, de ce nu?
Zis si făcut. Nu fără peripeții, bineînțeles. Am luat mai puțin material decât trebuia pentru că știți cum e, croitorul estimează perfect materialul când e pentru client, dar o zbârcește grav când calculează pentru el. Noroc că oamenii ăia lucrează și sâmbăta, așa că am putut da dimineață o fugă să mai iau 5m. 
Hai că m-am lungit la vorbă și vreau să vă arăt de unde am pornit și cum s-a terminat. De fapt nu cred ca s-a terminat, greul abia de acum începe, deoarece am vrut ca aroganța să fie maximă și-am ales material alb.
Cheltuielile totale s-au ridicat la fabuloasa sumă de 300 lei cu tot cu ață și cuie. 
Tags: materiale, munca, oamnei, obiceiuri, tapițerie canapele
Ne daţi, ne daţi ori nu ne daţi…
Dec
Îmi povestea tata când eram mică, că pe vremea lui, atunci când mergea cu colindul, primea nuci şi mere. Desigur, nucile nu erau seci, căci sătenii n-ar fi riscat să-i râdă satul, iar merele nu erau mari şi galbene, ci mici şi roşii, aşa cum le culegeau oamenii la începutul toamnei din grădinile proprii. Ecologice, zic. Ca să nu mai spun că pe vremea bunicilor noştri colindatorii primeau colaci, făcuţi de gospodine în casă special pentru această ocazie.
Au mai trecut anii, s-au mai înmulţit covrigăriile şi gazdele au început ca, pe lângă mere şi nuci, să dăruiască colindătorilor covrigi. Trioul acesta a devenit celebru şi orice creştin ştia că ăsta-i obiceiul, aşa că încearca să se ţină de el.
Prin anii 80-90, în perioada în care mergeam eu cu colindul, de la casele mai înstărite (cu legături de partid mai sus puse) primeam portocale sau biscuiţi “Mirela”. Ce să spun se ducea vorba între grupurile de colindători, mai repede decât daca am fi avut toţi telefoane mobile cu minute şi sms-uri gratuite în toate reţelele: “Mergeti bă la 3 că Popeasca vă dă portocale, uite, nouă ne-a dat”. Se înţelege că urcam direct la trei, fără a mai suna la nicio altă uşă, fără a mai ţine cont de obiceiuri ţi de datină. Şi tot în perioada aia s-a mai născut un obicei. Într-un an, mama nu avea nici mere, nici covrigi, nici nuci. Nu ştiu de ce, nu mă întrebaţi. Ei, cum nu se făcea să nu deschizi uşa copiilor care veneau să te colinde, mama s-a pus atunci seara pe făcut gogoşi din alea mari care ţi se topesc în gură şi din care ai mânca întruna. Le tăvălea apoi prin zahar pudră şi le dădea fierbinţi în mâna fiecărui colindător. Cântau apoi copiii, vecinilor, cu gura plină, dar cu un zâmbet de satisfacţie pe faţă şi cu urme de zahar pe hainuţe.
Dar să revenim şi să ajungem la ce mai primesc astăzi copiii care merg la colindat. Da, sunt încă nuci (am numărat vreo 5 în sacoşele fetelor), sunt şi mere (multe, majoritatea tot mici, roşii şi buboase), sunt şi covrigi (aproape 10, adică erau 9 şi jumătate, dar îmi place să cred că jumătatea care lipseşte a mâncat-o copilul, nu că cineva a dat bucăţi de covrigi). În afară de astea au mai primit şi portocale, biscuiţi, eugenii ( astea-s cele mai multe, dar nu ma plâng, mi se par foarte ok de aruncat în traistă, dacă e să le compar cu biscuiţii vrac, ajunşi la destinaţie gata pisaţi), bomboane, ciocălăţele. Cam astea au fost, gogoşi n-au primit, dar au primit ceva care m-a lăsat cu gura căscată: pungi cu seminţe. Seminţe, fraţilor. Seminţe de floarea soarelui date unor copii. La colind.
Ori eu nu mai ţin pasul cu schimbările obiceiurilor, ori ăştia au înebunit. Cum mă, să le dai copiil0r pungi cu seminţe prajite? Să fie asta evoluţia pe care o aşteptam cu toţii sau nu mai avem deloc simţul ridicolului. Sunt complet depăşită de viteza cu care se schimbă datinile.
Eu anul ăsta le-am dat mere şi, cum altfel, eugenii. Voi ce le-aţi dat?
În caz că acela, care a avut geniala idee de a oferi colindătorilor seminţe, se afla printre noi ( mi-e greu să cred că sunt mai mulţi) îl rog să-mi explice: de unde până unde, a ales să pună în traistele întinse, pe ritm de “ne daţi ori nu ne daţi”, seminţe?
Tags: colindatori, copii, datina, obiceiuri, seminte
Varstele barbatului… ca avioanele
Mai
Eu le-am primit de la Beti pe mail, dar sigur le-a scris cineva cu mult timp liber. Adevarate bre:
Barbatul pana in 20 de ani: Avion de Hartie
Numai zboruri rapide, de scurta distanta si foarte scurta durata.
De la 20 la 30: Avion de vanatoare
Intodeauna la post, 7 zile pe saptamana. Ataca orice obiectiv.
Capabil sa execute diferite misiuni chiar cand acestea sunt la un interval scurt de timp.
De la 30 la 40: Aeronava comerciala
Mentine orare regulate. Destinatii destul de cunoscute si de rutina.
Zborurile intodeauna ies la ora prevazuta, dar mai necesita mutari si adaptari care irita clienti.
De la 40 la 50: Aeronava comerciala pentru zboruri internationale.
Functioneaza la orele de lux. Destinatii de inalt nivel cu rare abateri.
Clientela soseste cu mari sperante, la sfarsit iese obosita, dar satisfacuta.
De la 50 la 60: Aeronava cargo
Pregatiri intense si multa munca inainte de decolare. Odata in aer,
manevreaza lent si ofera foarte putin confort in timpul zborului.
Clientela este compusa in majoritate din valize si tot felul de vechituri.
De la 60 la 70: Deltaplan
Necesita conditii externe exceptionale pentru a-si lua zborul, de o munca teribila pentru a decola iar dupa aceea evita manevre bruste pentru ca sa nu cada inainte de de timp. Dupa aterizare, demonteaza si strange tot echipamentul.
De la 70 la 80: Planor
Zboara uneori, dar numai ajutat. Repertoriul manevrelor extrem de limitat.
Odata ajuns la sol are nevoie de ajutor pentru a ajunge la hangar.
Dupa 80: Aeromodel
Este doar decorativ, de functional nici nu se mai pune problema…
Vreau şorici
Dec
Dacă acum douăzeci de ani, pe vremea asta tăiam porcul (de fapt eram pe strazi la revolutie), acum nici vorba de animal in familie. Da’ nu-i nimic, că mergem la supermarket şi ne luăm di tăti. Numai că trebuie să fiţi de acord cu mine că soriciul cumpărat nu-i la fel ca ăla pârlit de tata. Şi mie imi place şoriciul.
Într-o iarnă am mancat cred ca jumătate de porc. Doar şoriciul, evident. Aud chestii cum că ţi se apleacă, că îţi vine rău, că nu-i bine să mănânci mult. Vorbe. Sunt chestii care-mi fac si mie rău (de exemplu munca ), dar şoriciul niciodată.
Cel mai mult îmi place să-l tai feliuţe subţiri, să-l curăţ de grăsime şi să-l dau cu sare, iar apoi să-l mănânc tacticos în timp ce citesc, mă uit la un film sau desenez. Ah, ce poftă mi s-a făcut….
Acestea fiind spuse, de unde fac eu rost de şorici bun anul ăsta?
Proiecte interesante, abandonate sau aproape uitate
Sep
Exista oameni cu idei mișto. Pornesc o chestie, dupa care o abandonează, deși nu era un eșec, cel puțin, nu din punctul meu de vedere. De exemplu:
Nu sunt extrem de feministă, însă urmăream cu plăcere subiectele dezbătute pe La feminin. Se crease acolo o mică comunitate, care creștea cu fiecare zi, cu fiecare articol nou.
Proiectul a fost gândit și pus în practică de Dojo și Nebuloasa, doua fete extrem de inteligente, dar cu prea puțin timp pe care să-l investească într-un proiect aflat la început de drum. Parerea mea este că ele nu s-au uitat destul de bine în jur. N-au știut cum, când și cui să ceară ajutor. Au încercat cu guest- post ceva și au abandonat în cele din urmă și ideea asta. La feminin e acum părăsit, ultimul articol scris este din 31 mai. Minunea a ținut trei luni în condițiile în care, în ultima lună au existat doar 3 articole noi. Păcat!
Un alt proiect mort în fașa, ca să zic așa, este cel lansat de Miruna la sfârșitul primăverii, 1001 nopti cu carti. I s-au alăturat numaidecât și alte două domnișoare, dornice de lectură, de format obiceiuri și de ce nu, de dovedit perseverență. N-a fost să fie, deși dacă și-ar încorda puțin mușchii, fetele ar putea recupera.
Mi-am adus aminte de proiectele astea, când am văzut, acum vreo doua săptămâni, cu cât tam-tam se lansa recitiri.ro . Echipă tânără, entuziastă și talentată care promite mult. Am însă un feeling că nu va trece mult si proiectul va fi abandonat. Câteodată, tinerețea și entuziasmul nu sunt de ajuns. Site-ul suferă deja. Ok, îmi veți spune că e prea devreme, că abia a fost lansat și mai sunt multe chestii de pus la punct. Nu zic că n-ar fi așa, însă dacă începi cu mari lipsuri (de exemplu, în agenda la azi îți apar informații din 9 septembrie, articolele nu-s promovate suficient, în flash apar posturi și de acum 8 zile), ce șanse sunt ca lucrurile să se schimbe când entuziasmul de început o sa se dilueze?
Eu am susținut toate trei proiectele, fără să mă implic desigur, nu poți forța pe nimeni să-ți accepte ajutorul. Le susțin în continuare și am mari așteptări, de la recitiri.ro mai ales. S-ar putea să-i salveze întâlnirile din cenaclu…care le-ar putea menține, cumva, entuziasmul la cote ridicate.
Și ca să nu ziceți că sunt rea, vă invit să vizitați din când în când, cantina socială. Au pornit si ei de la lingura de lemn, cum s-ar zice și acum, dețin polonicul fermecat. Voi nu aveți voie să mă dezamăgiți! Vorbesc de Ioana și Cristian.
Succes tuturor!
L.E. Am încurcat-o pe Ioana cu Tanti Jeni. Stai bre, nu da!
L.L.E.
“Acolo unde nu-i putere
Nicio chemare nu se cere.
Când nu poți fi ce-ar trebui
Fii numai ceea ce poti fi!” (Ibsen)
Tags: cantina sociala, carti, femei, la feminin, mancare, oameni, obiceiuri, recitiri
Vecina si cainele
Aug
Vecinii, acest rau necesar al nostru al tuturor.
De-a lungul vietii m-a ferit Doamne-Doamne de vecini rai. Chiar daca am locuit o lunga perioada la bloc. Eram 44 de copii pe o scara de bloc cu patru etaje. Bine, numai pocaitul de la parter avea 12. Totusi nu am avut nimic de impartit cu nici un vecin.
Acum ca stau la curte, cu atat mai putin ma pot certa cu vecinii, desi chiar si aici nu toata lumea suporta pe toata lumea.
Un vecin iti poate fi de folos cand n-ai cu cine lasa pisica, cand vrei ca cineva sa-ti ude florile in vacanta si nu vrei sa pui o ruda sa strabata tot orasul pentru a varsa o sticla de apa pe cele doua muscate ale tale, cand ai ramas fara sare in seara de revelion sau cand ai nevoie sa te urci pe casa lui ca sa-ti vopsesti casa ta.
Vecinii au copii si astfel copiii tai au cu cine se juca. Cu vecina poti sa aranjezi astfel incat sa luati pe rand copiii de la scoala, tu o saptamana ea o saptamana.
Mai sunt desigur multe alte motive pentru care e bine sa ai vecini, dar uneori ce-i mult strica….
De exemplu o vecina care pleca regulat la tara, rugase o alta femeie batrana din apropierea sa sa-i aduca catelului ei macare cat timp lipseste. Nimic spectaculos, batrana a adus de mancare cainelui in fiecare zi cand stapanii lui au lipsit. Situatia s-a repetat de mai multe ori, dar in ultimul timp, batrana (77 ani) incepuse sa aduca mancare cainelui chiar si cand stapanii lui erau acasa.
Intr-o zi, saptamana trecuta, a adus ceva hrana pentru caine si cum poarta era inchisa a strecurat castronul cu mancare pe sub poarta. A asteptat ceva timp si a bagat mana sa i-a castronul gol, dupa mintea ei. Se vede treaba ca nu a asteptat suficient si cainele a crezut ca cineva vrea sa-i fure mancarea, moment in care si-a infipt coltii in mana “hotului”.
Batrana a inceput sa tipe si sa incerce sa-si retraga mana, cainele nu s-a lasat usor si pana la urma s-a ales cu o rana de toata frumusetea, care a necesitat doua interventii chirurigicale, drumuri zilnice la spital, medicamente si tratament.
Cine credeti ca a fost de vina?
As vrea sa stiu parerea voastra legata de faptul ca acum stapanul cainelui merge zilnic cu batrana la spital si ii plateste medicamentele, desi nu-l dau banii afara din casa si trebuie sa se invoiasca si de la serviciu ca sa poata face drumurile la clinica.
Cafffeeeaaa
Feb
Nichita, poetul, spunea că:
Matematica s-o fi scriind cu cifre/Dar poezia nu se scrie cu cuvinte….
Nu stiu ce mi-a venit sa zic asta, dar am observat ca in ultimul timp incep sa scriu ceva si termin scriind despre cu totu’ alt ceva.
Cafeaua de dimineta. Adica cafeaua de toata ziua, pentru ca beau o singura cafea pe zi. Trebuie sa fie dulce. Doua lingurite de zahar la o cana ca asta. Bine in poza sunt doua cani, una din ele s-a spart zilele trecute, nu va spun care, nu conteaza. Sa revenim la cafea. Imi place cafeaua cu lapte. O beau si fara, daca e musai, dar nu are aceeasi gust. Si imi mai place sa beau cafeaua linistita, citind presa sau blogurile care-mi plac.
V-am spus toate astea pentru ca sunt un pic confuza. Azi am baut cafeaua, am dovada clara, in fata mea e cana cu o picatura de cafea pe fund, insa nu-mi aduc aminte cand. M-am trezit abia cand nu mai aveam nik. Am inteles ca e aproape weekend dar, chiar asa adormita sa fi fost?
Voua cum va place cafeaua? 
