Life

Vântul bate exact cât să nu smulgă din rădăcini (așa ceva nu se prea se întâmplă, nu-i așa?) bradul imens din curtea de vis-a vis.

Mama s-a trezit azi noapte de două ori crezând că-i cutremur, noroc că patul nu i se mișca, că-n rest era în stare asta bătrână să scoale toată casa și să ne scoată pe toți în stradă, chiar și pe vremea asta.

Fetele care lucrează la noi stau aici în cartier, una singură vine mai de departe. Au venit azi cu copiii după ele, n-au avut cum să-i ducă la școli sau grădinițe, așa că am făcut o grădiniță în casă, spre disperarea doamnei care vine și face curat, rămasă și ea de trei zile în București (sta într-un sat înspre Urziceni).

Avem de lucru ca la nebuni, nu știu ce s-ar întâmpla dacă am fi nevoiți să oprim treaba o zi, două. Recunosc că m-am gândit la asta având în vedere felul în care se mișcă firele de curent de pe stâlpi.

Cu toate astea eu încă nu mi-am adus din pod (acolo țin hainele din alte sezoane) geaca lungă și matlasată de iarnă. Sper să nici n-am nevoie.

Dimineață m-a sunat o vecină bătrână și singură să-mi spună că nu-și mai poate deschide poarta și mă roagă să vin s-o ajut. Cum eram cel mai puternic om aflat în zonă, mi-am pus mănușile și-am plecat să-i deschid calea bătrânei. Poarta era atât de țeapănă încât am întrebat-o de trei ori dacă e sigură că aia e cheia corectă. Într-un final, cu una sucind de cheie pe o parte și cu cealaltă lovind puternic cu o bucată de lemn pe partea cealaltă, am reușit să deschidem poarta buclucașă, pe care vecina a promis că n-o mai închide până la primăvară.

Până la urmă e și asta o zi ca oricare alta, deși copiii nu se duc la școală, dar nici nu se pot zbengui cu săniile pe coclauri, o zi în care lumea muncește. Bătrânii se deszăpezesc singuri sau cu ajutor, iar firele de electricitate se mișcă. Și da, nici nu avem guvern. Life!

Tags: batrani, deszapezire, guvern, munca, oamnei, zile de ger, zile obisnuite

A trecut aproape o lună…

…de când făceam apel la voi pentru a strânge împreună 250 lei, pentru a ajuta o timișoreancă să treacă de un hop cu care probabil mulți dintre noi ne-am întâlnit în viață, acela de a aștepta ziua scadenței chiriei sau în general ziua scadenței unei datorii. Spre deosebire de ea, noi am avut aproape familiile sau prietenii și am reușit să trecem ușor peste, dar ce te faci când familia pe care o ai, ești tu și fetița ta de 4-5 ani, iar prietena cea mai bună este colega ta de muncă, care se descurca un pic mai bine și te-a ajutat mereu, dar nu-i nici ea vreo bogătașă.

Așteptările mele au fost atunci întrecute mult, mult de ceea ce s-a întâmplat și în nici trei zile am reușit să strângem bani pentru chiria Valentinei pe urmatoarele 9 luni. Ce-am mai aflat între timp, e aproape telenovelistic, numai că sper ca telenovela să aiba un final fericit.

La câteva zile de la data când i-am trimis primii bani, cantina la care lucra Valentina fost vândută și jumătate din personal concediat. Cum regula spune că ultimii veniți sunt primii plecați, Valentina era printre cei concediați. Numai că cei care au cumparat locul, am înțeles că mai aveau o cantină, în alt loc din oraș și aveau și acolo nevoie de oameni. Femeia s-a dus acolo la interviu și au angajat-o chiar din ziua respectivă, în niște condiții ușor mai bune decât acolo unde lucrase, în sensul că are același salariu (800 lei/luna), dar acum îi sunt plătite orele suplimentare (6 lei/ora).

În timpul asta, bătută la cap și de noi, Valentina n-a stat degeaba, a mai vorbit cu câțiva oameni și-a mai obținut câteva promisiuni de joburi mai pe măsura puterilor ei. Deocamdata sunt doar promisiuni, dar să sperăm că măcar una se va concretiza.

Nu vă spun cât s-a bucurat (și ea nu-i o fire prea exuberantă) atunci când i-am spus de partea cu chiria asigurată până iese din iarnă, deși are, așa, și-o urmă de tristețe legat de tema asta,  spune că ea muncește, și atâta timp cât are două mâini, două picioare și-un cap e în stare să facă orice muncă, numai să-i fie bine ei și fetiței.

Eu mulțumesc din nou tuturor celor care s-au implicat în asta și sper că, dacă nu luna viitoare, măcar în septembrie (știți voi, toamna se numară bobocii) să auzim că Valentina și-a găsit un loc de muncă mai bine plătit sau măcar ceva part-time care să-i aducă un venit în plus.

Am mai aflat că scadența la chirie nu-i 30 cum știam noi luna trecută (ăla era ultimatumul pe care i-l dăduse proprietarul), ci 20 ale lunii, așa că ieri i-am trimis banii pentru chiria de luna asta (tot prin Western), iar de luna viitoare îi voi face transfer bancar pentru că la noul loc de muncă i-a pus să-și deschidă conturi la ING.

Deci da, mi s-a stricat scanerul și am făcut o poză cu telefonul, chitanței.

Mulțumesc  încă o dată tuturor, și pentru că eu vă promisesem atunci că-i trec în blogroll pe cei care mă ajută cu asta, mi-am dat apoi seama că eu nu știu blogurile tuturor celor care au trimis bani, așa că vă rog  să mi le spuneți voi (o puteți face și pe mail).

Tags: ajutor chirie, oamnei, timisoara, valentina

Luni după Bon Jovi

• petrecut weekend la țară cu tot cu scăldat la râu
• lăsat fetele la bunici
• plecat spre București
• trimis mesaj pe twitter că m-aş duce la concertul Bon Jovi
• telefon în mai puțin de jumătate de oră de la tomata cu scufiță care-mi spune că are doua bilete diponibile pentru concert
• iubit tomata (emoticon cu îmbrățișare)
• ajuns la Bucuresti și plecat la concert în cea mai mare viteză
• întâlnit tomata (frumoasă fată) şi luat biletele
• iubit tomata
• găsit loc la umbră și așteptat concertul
• CONCERT BON JOVI, FRATE
• venit acasă cu mers de fachir care trece în acelaşi timp peste cioburi de sticlă, foc şi cuie
• iubit tomata

Să aveţi un început de săptămână excelent!

Tags: concert Bon JOVI Bucuresti, oamnei, tomata cu scufita, weekend

Până acum am devenit ceea ce sunt!

Dacă existența noastră s-ar cuantifica în jumătăți de zile, atunci ar trebui să trăim într-o viață cincizeci de milioane de  asemenea momente. Dacă ne-am aminti numai 1% din acestea și tot ar însemna că avem o memorie de elefant. Și totuși, atunci când ești întrebat care-i cel mai frumos/intens/emoționant moment din viața ta, te gândești la maxim 10 întâmplări. Da, întâmplări, pentru că asta au ajuns să însemne momentele memorabile din viețile noastre, întâmplări.

Parcă trec zilele pe lângă noi, parcă ne pierdem în amănunte, parcă tot așteptăm să se termine ceva ca să putem începe să trăim.

Când ești copil abia aștepți să termini școala ca mai apoi să poți arăta lumii întregi de ce ești în stare. Tragi tare, înveți mult, pierzi nopțile citind și speri că astfel vei ajunge cineva, părinții tăi vor fi mândri de tine și fetele frumoase vor roi în jurul tău. Nu ca acum când doar una, e drept, nu de lepădat, se ține scai de tine. Și timpul trece…

Apoi, abia ajuns în câmpul muncii îți dai seama că  sunt câțiva mult mai bine pregătiți ca ține printre mulțimile de habarniști. Și te apuci să tragi tare ca să-i prinzi din urmă. Îți rărești ieșirile cu prietenii, lasă, nu se supărără ei, ești oricum online toată ziua, nu te mai duci nici pe la părinți așa des, bine măcar că ai apucat să te căsătorești cu tipa aia din facultate, că acum, la cât de ocupat ești, n-ai mai avea timp de agățat. Rezultatele nu întârzie să apară și ești promovat, salariul îți crește corespunzător, la fel și pretențiile. Vrei o mașină frumoasă, întotdeauna chestia asta cu mașina apare înainte de a-ți dori o casă, n-ai bani suficienți, dar nu-i nimic, îți faci un credit, salariul îți permite. Să vezi tu că dacă o să ai mașină nu-ți vei mai petrece weekendurile in casă ci vei ieși cu prietenii în natură, îți vei vizita și părinții mai des, ba ai de gând să faci și câteva excursii în afara țării. Ce mai, vei începe să trăiești.

Odată cu mașina a venit și sarcina soției. Nu-i nimic. Ce-i mai frumos în lumea asta, dacă nu un copil? Abia aștepți să vină ăsta mic pe lume și pentru a-l întâmpina cum se cuvine, cumperi în fiecare lună, din banii ce-ți rămân după ce plătești rata la mașină, ba un pătuț, ba o păturică, ba un scaun de mașină, pentru ca nu-i așa, ai să-l plimbi pe bebeluș că doar n-ai luat mașina asta doar să te duci zilnic cu ea la serviciu și să treci o dată pe săptamână pe la benzinărie. Abia aștepți! Să vezi ce vacanțe frumoase veți avea alături de alți prieteni cu copii. Zilele astea trebuie neaparat să le verifici profilurile de pe facebook să vezi cine a devenit părinte între timp.

De cum intră bebelușul în casă, aceasta se luminează toată, se umple de râsete și plânsete de copil, de ochii plini de lacrimi, de fericire desigur, ai părinților, și de starea aia de bine pe care ți-o dă împlinirea. Numai că, vedeți dumneavoastră, împlinirea asta nu se limitează la faptul că bebelușul s-a născut, ci te solicită pe parcursul întregii tale viitoare vieți. Îți vei da seama acum că nu mai puteți locui la două camere și imediat ce termini rata la mașină, te bagi la un credit și mai mare, pentru casă. Muncești în plus, tragi tare că e criză și nu vrei să rămâi fără job acum cu rate mari și copil mic acasă. Ce ieșiri cu prietenii, ce excursii în străinătate… Lasă, o să ai tu timp de ele, imediat ce asta mic va crește un pic, va putea să își aducă aminte de ele, că la 4 ani degeaba îl plimbi tu prin lume că tot nu va mai ști nimic din ce-a fost acum atunci când va crește. Mai bine îi faci tu lui o asigurare de studii, că nu știi ce vremuri vor mai veni.

Anii trec, copiii merg la școală, da copiii că între timp n-ai stat degeaba, i-ai mai facut un fratior, că nu era să crească singur și unde mănânca trei pot mânca lejer și patru. Mai greu a fost cu jonglatul între școală, grădiniță și serviciu, dar tot e bine că ai nevasta fată bună, s-a dus la job imediat dupa ce a născut și în afară de timp nu v-a lipsit nimic. Aveți mașina voastră (cam veche, tre’ s-o schimbați cât de curând), casa voastră, copiii voștri și ce-i cel mai important sunteți toți sănătoși. A, pe tine te cam supără spatele uneori și în plus trebuie să mergi neapărat la un control la ochi, dar în rest sunteți toți bine.

Ei dragul meu, acum e momentul în care spui: Am 35 de ani și ucenicia s-a isprăvit. Dacă suntem de acord că speranța de viață e în jur de 70 ani, îmi mai rămâne de trăit ce-a de-a doua jumătate, poate cea mai frumoasă. Cine știe? Important e că în prima jumătate am devenit ceea ce sunt.

Nu-i nimic rău în a-ți spune asta, răul apare când o spui și atât. Nu crezi c-ai așteptat destul? Nu crezi că trece viața pe lângă tine? Nu crezi că-i cazul să mai acorzi importanță și altcuiva, nu numai atotputernicului ban? Știi în ce anotimp suntem? Ai văzut azi copacii în drum spre serviciu? Te-ai jucat aseară cu copiii tăi? Ți-ai dus soția/soțul ( ca n-am scris doar pentru băieți) la vreun concert în ultimii doi ani? Știi că fiica ta are un prieten? De când n-ai mai jucat un fotbal cu băieții?

Dragii mei, vă spun sincer că mă număr și eu printre cei ce se regăsesc, mai mult sau mai puțin, în povestea asta. Nu-i rău să recunoaștem unde am greșit, ne-am lăsat duși de val sau am exagerat, important e să nu uităm că tot ce ne rămâne, atunci când nu vom mai avea nimic, este povestea vieții noastre. Aveți grijă să fie una frumoasă, formată din mai mult de 10 momente memorabile și n-ar strica să aibă și ceva umor!

Tags: intamplari, minte, oamnei, povestea vietii, tot ce ramane, viata

Azi blogosphera are toane

Uite că a venit și vremea asta. Nu la norii de afară ma refer, ci la vremea în care se bat reporterii să-mi smulga un interviu. Not. Glumesc evident, mai sunt vreo 6 luni pana atunci. Hahahaha.

Hai bre că nu vă păcalesc, uite deja a apărut în blogospheră un interviu cu doamna toane, aici de față:

1. De ce un blog cu toane? Ce te-a făcut să spui: „Da! Voi ţine un blog!”? Ce înseamnă el pentru tine, acum, după 3 ani?

 Am ales “toane” pentru că face parte cumva din firea şi din numele meu. În buletin sunt şi Antoaneta, aşa că, lucrurile s-au potrivit perfect. În plus, e un cuvânt uşor de reţinut.

Cu scrisul pe blog a fost lin de tot. În ziua în care am aflat că pot avea propriul meu loc în lumea asta mare a online-ului, am făcut-o. A început firesc cu un „hello word” şi multe emoţii, iar cea mai mare satisfactie am avut-o atunci când, după câteva zile, la un articol a comentat cineva necunoscut. Am fost foarte încântată că am strârnit o reacţie unui cititor care nu mă ştie decât de pe blog… Acum e altceva. Acum ştiu că…

Luați de citiți continuarea și nu fiți prea aspri cu mine.

Tags: bloguri, interviu blogosphera, oamnei, vorbe

Am făcut-o și pe asta

De ceva vreme tot renovam pe rând, câte o cameră, câte o cameră de prin casa. Cu buget redus, desigur, pentru că e criză. Până acum am refăcut două dormitoare și speram noi ca până la Paște să terminam tot. N-a fost să fie. Nici finanțe și nici timp. Așa că am amânat termenul limita până la Crăciun. Dar nici de stat degeaba parcă nu ne venea, mai ales că joi când am fost după niște docuri pe la distribuitorii de materiale, am văzut o piele ecologică frumoasă care mergea foarte bine pentru tapițat canapeaua și fotoliile din sufragerie, care arătau ca după un razboi și-un tsunami.

 Așa că vineri l-am luat cu mine pe maestrul în domeniu, recte soțul din dotare și l-am convins ca înainte de a da circa 5000 lei pe  canapea și fotolii noi pentru  living să încercam o aroganță și să le retapițăm pe cele vechi. Mai țineti minte ce reușită am avut cu scaunul de la birou, așa că, de ce nu?

Zis si făcut. Nu fără peripeții, bineînțeles. Am luat mai puțin material decât trebuia pentru că știți cum e, croitorul estimează perfect materialul când e pentru client, dar o zbârcește grav când calculează pentru el. Noroc că oamenii ăia lucrează și sâmbăta, așa că am putut da dimineață o fugă să mai iau 5m.

Hai că m-am lungit la vorbă și vreau să vă arăt de unde am pornit și cum s-a terminat.  De fapt nu cred ca s-a terminat, greul abia de acum începe, deoarece am vrut ca aroganța să fie maximă și-am ales material alb.

Cheltuielile totale s-au ridicat la fabuloasa sumă de 300 lei cu tot cu ață și cuie.

Tags: materiale, munca, oamnei, obiceiuri, tapițerie canapele

Care n-ai cauciucuri de iarnă?

Am făcut școala de șoferi acum 17 ani și-am învățat să conduc pe o vreme exact ca asta de afară. Ba am dat și examenul fix pe o vreme ca asta și mi-e greu să cred că Dacia pe care am învățat avea cauciucuri de iarnă.  

Nu spun că sunt un guru al condusului în condiții grele de drum, dar am ceva experiență cu zăpada. Am mers ani de zile cu mașină de la firmele pe la care am lucrat și niciodată acestea n-au avut anvelope de iarnă. În cel mai bun caz aveam gume all seasons. Iarna trecută ajunsesem să-mi fie frică să mai merg pe zapadă cu ele.  Erau ca dracu de tocite, bine ca s-a terminat.

Anul acesta merg pe unde am treabă cu mașina personală, care și ea până de curând a avut cauciucurile din fabrică. Mergea ok, dar recunosc că pe o vreme ca asta n-aș fi avut curaj să urc vreo pantă.

De Craciun sub brad i-am pus și mașinii un cadou, 4 anvelope noi-nouțe, pentru sezonul rece. Vorba vine că i-am făcut ei cadou, adevărul este că tot noi beneficiem de ele. Noi ne simțim mai în siguranță în mașină, noi putem opri automobilul la mai mult de 2 cm distanță față de cel din fața noastră, noi nu derapăm când mergem pe drum alunecos, noi… 

După ce am mers prima dată pe un drum acoperit cu polei cu masina echipată de iarnă, i-am înțeles pe deplin pe cei care militau pentru asta. Mașina răspunde la comenzi infinit mai bine, mai repede, ma exact. Cu altă stare de spirit pleci la drum când știi că deși vremea e rea, mașina va ține cu tine. Altfel îl eviți pe Gigel care dansează în fața ta pe șosea după ce a apăsat cu putere pedala de frâna, altfel…

 Scuza că n-am bani pentru cauciucuri nu ține. Totul e să vrei și să faci ceva în sensul ăsta.  Ale noastre au fost cu tot cu montaj 1000 lei. Se poate și mai ieftin. De exemplu fratele meu și-a luat doar două, pe fața, și alea second hand. A dat 300 lei cu montaj cu tot. Banii ăștia îi faci dacă nu fumezi o lună. Ideal e să fie luna octombrie. Dar nu-i târziu nici dacă o faci acum. Ai tai îți vor mulțumi pentru investiția asta.

Există o soluție și mai ieftină. N-ai bani de cauciucuri, nu scoate mașina la drum iarna. Nu te uita că atunci când pleci de acasă drumul e uscat și e soare. S-ar putea să apară surprize chiar dacă Busu ți-a spus cu mâna pe inimă că azi nu va ninge.

Celor care mai au încă dubii dacă au sau nu nevoie de cauciucuri de iarnă, le recomand să  conducă câțiva km o mașina cu gume de iarnă. Apoi vor face tot posibilul să-si ia și pentru mașina lor. Nu-i așa greu!  

So, care nu ți-ai echipat încă mașina cu anvelope de iarnă și vrei să  circuli cu ea?

Tags: anvelope, cauciucuri de iarna, drumuri grele, oamnei, zapada

În ordine…vă mulţumesc!

În fiecare toamnă aşa cum  facem ordine in ţară, în cămară sau în şifonier, e indicat să ne facem ordine şi-n viaţă. Asta încerc eu să fac azi şi îmi este foarte greu să vă descriu starea în care sunt.

Chiar dacă decizia am luat-o în cunoştinţă de cauză, tot mi-e greu. Dar mi-e şi bine.  Şi nu mă aşteptam să-mi fie altfel. Nici măcar nu vă pot povesti, dar poate într-o zi am s-o fac. Au fost 5 ani frumoşi, excelenţi chiar, cu bune şi cu rele. Vor face parte din amintirile mele mereu şi ei, anii,  şi oamenii cu care am lucrat. Toţi. De la baza la vârf sau invers luaţi, toţi îmi sunt dragi. Chiar si cei care au plecat inaintea mea sau mai ales ei.

Sper că şi voi aţi avut un început de săptămână excelent!

P.S. Imaginea e la mişto, sufletul a fost mereu la mine, sper că voi aţi remarcat asta.

Tags: colegi, demisie, oamnei

Când nu ştim să facem nimic, dar vrem bani mulţi

Ramona are 20 de ani şi refuza orice job plătit sub 1000 lei. Nu o interesează altceva decât să câştige mai mult de 1000 lei/lună. Nu merge la interviuri să laude ce ştie ea să facă sau să afle ce-i necesar să ştie pentru a face faţă postului, ci merge pentru a vedea ce salariu se oferă.

Dacă pentru un om cu familie şi responsabilităti  (nevastă casnică şi rată la bancă)  suma asta este derizorie, pentru Ramona n-ar trebui să se pună problema aşa.  Ea locuieşte cu părinţii şi nu trebuie deocamdată să contribuie cu nimic la cheltuieli. Acum ar fi momentul ca ea să profite şi să înveţe, chiar dacă asta înseamnă să accepte o slujbă  unde poate căpăta experienţă pentru un viitor job pe bani frumoşi. Acum e perioada în care poţi alege să faci ce-ţi place. Îţi este la îndemână să accepţi un salariu de junior şi să înveţi cât mai multe dintr-un domeniu care-ţi place. Ştiu că sunt  tineri care fac asta, dar sunt ingrijorator de mulţi care nu gândesc aşa. Ei vor salariu mare şi dacă se poate să nu se streseze prea tare.

Ţin minte că pe vremuri îmi plăcea atat de mult să lucrez în publicitate, încât aş fi vrut să lucrez într-o agenţie ca deschizător- închizător de uşi. Gratis. Doar ca să cunosc lumea din domeniu, să vad cum se desfăsoară o campanie cap-coadă, să fur de la cei cu experienţă…  N-aş fi făcut acelaşi lucru într-o fabrică de conserve. Pentru că nu-mi plac conservele făcute în fabrici. Nu se comapară cu cele făcute în casă.

În concluzie, Ramona,  încearcă să te gândeşti întai la ce-ţi place să faci, apoi la ce ştii să faci în domeniul respectiv şi apoi la cât eşti dispusă să plăteşti ca să înveţi. După ce faci toate astea, îţi va fi mult mai uşor să accepti un salariu de 200 de euro pentru a învăţa tu să faci ceva. Iar dacă eşti un bun învăţăcel, într-un an-doi vei putea cere un salariu decent în domeniul în care ai deja ceva experienţă. Succes!

Sursa foto

Tags: asteptari, experienta, oamnei, tineri

Trei minute

Atat dureaza in medie sa citesti un post (eventual si comentariile) de pe blog. Orice blog.

Chiar nu conteaza daca scrie un actor, un fotbalist, un scriitor sau o femeie cu toane. Sunt trei minute. Ele ne vor evoca peste ani starea, gandurile, frustrarile, bucuriile, sufletul, prietenii, viata. Regasesti intr-un blog in medie trei minute din viata celui care scrie, in fiecare zi. Indiferent ca scrie de Basescu, de fotbal, de politie, despre el si ai lui.

Nu scriu decat de doi ani, dar chiar si asa, daca recitesc ceva din urma, ma apuca nostalgia si ma gandesc la cum era viata mea atunci, ce s-a schimbat, cum au crescut copiii, ce-am facut intre timp, ce m-a preocupat… Sunt multe.

Ma gandesc cum ma voi regasi in toate astea peste vreo zece ani. Dar peste 20? Mi se pare o chestie foarte, foarte faina sa poti sa scrii si sa fii sigur ca poti reciti oricand. Asta a fost, este si va fi principalul motiv pentru care scriu aici. Intre timp s-au mai adaugat si altele, le stiti voi prea bine. 

Pentru ca-i in jur de ziua in care am inceput sa scriu ma gandesc sa fac azi un tort pentru blog. Si nu, nu plang.

Tags: amintiri, blog, inceputuri, oamnei, viata