E din nou vineri

A mai trecut o săptămână. Nu știu dacă mă credeți, dar practic nu știu cum a zburat timpul. M-am trezit în fiecare dimineață foarte devreme, am petrecut 80% din timp în atelier (avem niște comenzi ciudate, frumoase, grele, complicate și urgente ).  Dacă mai pun la socoteală și faptul că ieri m-am simțit foarte, foarte rău, îmi dau seama că n-a fost asta cea mai bună săptămână din viața mea.

Abia astept weekendul ăsta să mă liniștesc. Să încerc să-mi pun gândurile și treburile în ordine, să mă bucur de ziua de duminică așa cum ar trebui, deși fetele m-au anunțat că vor să-si petreacă ziua de naștere cu niște prieteni (de vârsta lor) la bauling și apoi în parc. Am rămas un pic blocată când am aflat ce-au pus la cale, dar încerc să mă adaptez la situație.

Și azi va fi tot o zi plină în atelier, facem niște chestii care trebuie să plece pe seară cu un transport special către câteva țări din Europa. Ne vom strădui ca străinii la care ajung produsele să poată spune: Hmm..these are made ​​in romania, very nice!

Spor și vouă!

Tags: copii, lucu, oameni, timp

Echipa 1390 raportează

Nici nu știu cum să încep postul ăsta. Aș putea să nu-l scriu și să păstrez doar pentru mine o experiență și amintirea unor momente intense, frumoase și nemuritoate. Sau aș putea să-l scriu să vă spun și vouă despre ce-i vorba, dar dacă n-ai fost acolo, nu vei înțelege pe deplin niciodată.

E dimineață. Ne întâlnim și facem cunoștință. Îmi dau seama ca am uitat în frigider bucata de ghiudem de la Doinash. Suntem un grup de 8 adulți ( eu, Sabina, Marius cu Adriana, Andrada cu Vlad, Alexandra și nu în cele din urma cealaltă Adriana) și 6 copii, dornici de a face din țara asta un un loc mai frumos, mai curat și, cel mai important, cu niște oameni mai civilizați. Sunt convinsă că cei care citesc aici știu ce-i acela un om civilizat, dar chiar si oameilor de acest fel li se întâmplă să-și termine țigara și și să nu aibă unde s-o arunce. Și-atunci ce faci? Dacă aș fi fumător nici nu mi-aș aprinde țigara pe stradă, cu atat mai puțin în locuri unde n-am unde arunca chiștocul. Dar ce știu eu, n-am fumat niciodată…

Să revenim, am format grupul, am făcut înregistrarea și-am plecat spre mormanul pe care cu mare greutate, intervenții și  rugăciuni ni l-am alocat. Se vede treaba că n-a fost să fie, la locul cu pricina erau deja puzderie de oameni veniți cu autobuze și șefi să curețe pădurea.  Noi eram oarecum în plus așa că am zis să curățăm drumul de la șoseaua principala până la pădure. Numai că înainte de intrarea în pădure ne aștepta o surpriză… Am găsit în spatele șanțului de pe marginea șoselei la adăpostul vegetației crescută pe marginea șantului, puzderie de gunoi. Gunoi cât muntele, gunoi în delulețe, gunoi sub pomi, gunoi, gunoi, gunoi. Am tras concluzia că acolo fusese o groapă de gunoi a satului din apropiere și-am început să curățăm. Se vedea că nu erau aduse de curând, mizeriile alea erau bine infipte in pământ. Și-am strâns, și-am strâns până n-am mai putut și atunci ne-am dat seama că avem nevoie de lopată și de greblă. Andrada și sotul ei au plecat în trombă să cumpere greblă și lopată. S-au întors rapid cu uneltele și ne-am continuat munca. Voluntară.  A, și-au făcut treaba și copiii. Campioni au fost băieții dar nici nu mă așteptam să fie altfel. Daca n-ar fi plecat un câine vagabond din zonă cu casoleta noastră cu plăcintă, ar fi fost o zi excelentă.

Hai să vă arăt poze și să vă spun impresiile Soniei din seara respectivă de dinainte de culcare:

Copilul Sonia: Mami, știi, în afară de faptul că am făcut curățenie și am lăsat drumul și pădurea curate, cel mai important lucru e că am făcut niște oameni fericiți?  

Eu: Ce oameni? La cine te referi?

Copilul Sonia: La noi.

Și da, despre Let’s Do It Romania am vorbit.

Tags: civilizatie, copii, curatenie, echipa, gunoaie, o Romanie curata, oameni, voluntariat

Liniștea dinaintea furtunii

După ce două zile la rând m-am ținut de distracții și cunoscut oameni noi, azi ne pregătim de #letsdoitro. Bine, echipa noastră (care-i numeroasă și e foarte mișto) nu are nici măcar un morman de gunoi alocat, dar ce mai contează asta când esti plin de intenții frumoase. Gunoi e în țară, slava domnului.

Hai să le luam pe rând.

• Acum doua zile am stat la povești suedeze, față în fața și suflet lângă suflet cu Lia. A venit copilul ăsta (pentru mine-i un copil) de acolo cu atâtea povești frumoase, ce spun eu povești că-i deja basm ce i se întâmplă, încât nici n-am observat când trece timpul și mi se golește frappe-ul. Da frappe, acum pot să spun asta, în seara cu pricina n-am putut, m-am uitat în meniu, am văzut prețul la caffe latte și le-am lasat fetelor care-au rămas, bani pentru unul din asta. Sper că nu m-au înjurat prea tare la nota de plată.
• Aseară m-am văzut cu parte din echipa noastră de acțiune la curatenia de sâmbătă și cu o parte care nu poate veni, dar a contribuit cu o mititică părticică, știe el despre ce-i vorba. O să vi-i prezint eu pe fiecare, dar nu acum, întâi să-i vedem pe teren. Glumesc, oameni-s faini de tot și abia aștept ziua de sâmbătă să-i cunosc pe toți și să umplem sacii ăia mari și mulți pe care îi vom cumpăra azi.  Bine, cum spuneam și mai sus, n-am reușit să ne alocam un morman aseară pentru că ceva nu merge în aplicația #letsdoitro. Deși noi suntem zece membrii înscriși, acolo apăream fără forță de lucru, adică ne spunea că suntem în stare sa strângem 0 (zero) saci. Măi, stați puțin, suntem noi fără mușchi, stim că și gunoiul e mult, dar chiar așa, să nu fim în stare să adunăm niciun sac. Sper să apucăm azi să ne alocam mormanul, nu de alta dar era harta aia plină de gunoaie. Plină, plină.

Bun, deci mâine toată lumea face curățenie, ne-am înțeles? Fie că mergeti la Let’s Do It, fie că măturați în fața curții voaste și atrageți atenția oamenilor din jur când scapă din greșeală hârtii pe jos, tot curțenie se chemă că faceți și eu vă urez de pe acum spor!

Tags: curatenie, fete, letsdoitro, oameni

Energie vie pentru natură și oameni

În urmă cu ceva timp am înțeles un lucru simplu, dar cu implicații imense în viața noastră, faptul că energia vine din noi, oamenii. Și pentru ca noi să conștientizăm acest lucru cât mai des, s-a inventat conceptul de responsabilitate socială. Nimic nu se face, nimic nu crește, nimic nu se schimbă, dacă noi, oamenii, nu ne implicăm.  Am urmărit an de an cum bugetele de CSR ale companiilor scad, dar totuși există.  Am privit mereu cu admirație faptul că marile companii românești investesc o parte din profitul lor în  campanii de responsabilizare socială, pentru că acesta este primul pas în a-i face pe oameni să se implice.

Mă uitam acum câteva săptămâni pe proiectele câștigătoare anul acesta în programul de finanțare al Rompetrol Impreună pentru fiecare. Voiam să aleg câteva despre care să vă vorbesc și vouă. Să le cunoașteți, să știți că ele există și, de ce nu, daca aveți idei, să profitați de oportunitățile oferite și poate anul viitor să vă numărați printre câștigători.

Prima dată mi-a atras atenția proiectul Energie vie pentru natură și oameni, depus de Andrei Acs,  pentru că era vorba chiar în denumire de două lucruri dragi mie: natură și oameni. Încercăm cu toții să tinem cont de ambele, orice am întreprinde si uite că sunt oameni care fac mai mult de atât, oameni care atunci când văd că există o posibilitate de a face mai mult, nu stau pe gânduri, ci au inițiativă. Proiectul îi are ca beneficiari pe localnicii comunei Roşia, aproximativ 5000 persoane și pe toți turiștii care vor vizita zona și constă în realizarea unui sistem complet de panouri solare pentru producerea energiei electrice şi termice la Centrul de vizitare a sitului Natura  2000 Pădurea Craiului. 

Pentru a întelege (și voi și eu) cum stau  lucrurile, Andrei Acs, inițiatorul acestui proiect, ne-a  răspuns la câteva întrebări:

1.  Înainte de toate am vrea să-l cunoaștem pe omul Andrei Acs, așa că te rog să ne spui câteva cuvinte despre tine.

În general mi-e greu să vorbesc despre mine, dar o să încerc să spun câteva cuvinte. Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană ambițioasă, luptătoare și care, printre altele, are și un dram de noroc. Sunt născut în 12 aprilie 1986 în Oradea, oras de care am rămas atașat. Lucrez de 10 ani în domeniul ONG, la început ca voluntar iar mai apoi ca angajat. De profesie sunt biogeograf iar acum, pe lângă redactarea și implementarea proiectelor, sunt managerul Unității de Monitorizare și Control din cadrul sitului de importanță comunitară N2000 Defileul Crișului Repede – Pădurea Craiului (ROSCI 0062), în cadrul Centrului pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor.

2.    Uau, cum a sunat asta! Spune-mi, te rog,  cum ai aflat de programul Rompetrol, Impreuna pentru fiecare? Îl știai din anii trecuți, ai mai avut proiecte înscrise?

Lucrând în cadrul unui ONG cu profil de protecție a mediului am avut întotdeauna acces la informațiile referitoare la programele de finanțare. A fost pentru prima dată când am hotărât să aplic în cadrul programului Rompetrol.

3.       Cum ți-a venit ideea proiectului “Energie vie pentru natură și oameni”?

De aproximativ 5 ani de zile mi-am concentrat mare parte din activitate pe ceea ce înseamnă Munții Pădurea Craiului. Am realizat până acum 4 centre de vizitare pe teritoriul acestei mari arii protejate iar doua dintre ele sunt construite în stil tradițional. Cel mai important dintre ele este cel din comuna Roșia, unde avem o colaborare foarte bună și cu primăria. Am considerat oportun ca acesta să fie independent energetic, fiind un centru al unei arii protejate și să servească drept model pentru alte viitoare astfel de centre de vizitare la nivelul României.

4.   Frumos! Ar fi excelent ca modelul să fie urmat! Spune-mi,  te rog, prin ce stări ai trecut atunci când ai aflat că proiectul tau e unul dintre cele ce vor primi finanțare din partea Rompetrol.  Te așteptai să fii unul dintre câștigătorii de anul acesta?

Nu pot să spun că am fost euforic, deoarece până acum am implementat peste 10 proiecte ce vizau comunitatile locale din arealul în care lucrez sau protecția mediului. Bineînțeles că am fost încântat să aud, deoarece îmi doream să contribui și la conștientizarea celor din Roșia. Având în vedere că proiectul a fost scris puțin cam pe fugă, nu mă așteptam, sincer, să fie finanțat.

 5.       Cum a decurs până în prezent derularea lucrărilor? A fost greu, a fost ușor, cine te-a ajutat, ai fi putut face ceva mai bine? Dacă ai lua-o de la capăt ai schimba ceva?

Până acum totul a decurs conform planificării și trebuie să recunosc că nu a fost foarte greu deoarece am avut sprijinul total al Primariei Roșia și al comunității.

6.       Spune-mi te rog ce înseamnă pentru omul Andrei Acs ducerea acestui proiect la bun sfârșit.

 Pe scurt, înseamnă contribuția unui om pasionat de tot ce înseamnă o arie protejată la conștientizarea comunităților din aceste teritorii. Oamenii privesc în general cu reticență ariile protejate, crezând că nu vor mai avea voie să facă nimic acolo. Nu e chiar așa, dar pentru a dovedi asta trebuie să contribuim cu toții.

7.       Ce sfaturi  i-ai da cuiva care are o idee, a auzit de Împreună pentru fiecare, dar nu are curaj să facă pasul de a-și înscrie proiectul.  Tu ai avut încredere în program? 

 Programul este cât se poate de sigur și cu siguranță aș încuraja pe oricine să aplice.  Mulțumesc!

Și eu îți mulțumesc Andrei, felicitări pentru tot ce faci și spor la lucru în continuare!

Tags: Andrei Acs, energie alternativa, Impreuna pentru fiecare, oameni, proiecte castigatoare

Gospodăria de la țară

Mda, știu, ați râs cu toții când v-am spus că vin de la țară cu portbagajul plin de bunătăți de sezon, dar știți cum e, cine râde la urmă, râde mai bine. Cine are acum cămara plină? Hahahahaah! Ăsta-i râsul.

Deși a fost un weekend scurt de tot, vă spuneam că lucrăm și sâmbătă, tot am avut timp de-o fugă până la țară la ai mei. Am găsit acolo, ca de fiecare dată, doi părinți bucuroși să-și vadă copiii și nepoții și-o gospodărie care se modifică de la an la an.

Exact cum spunea acum câteva săptămâni Zicu, ăștia bătrani de pe la noi nu se opresc niciodată. Ai mei aveau inițial o bucătrie în casă și una afară. Aia de afară era de fapt un cotlon din ăla lipit cu pământ în carese face focul, un fel de mașină de gătit, dar în aer liber. Pe la noi prin zona Brăilei pe vremuri nu exista gospodarie făra unul. Obiceiul se mai păstrează și astazi, bag seamă, din moment ce ai mei și-au făcut si ei o chestie de genul asta.

Acum vreo 10 ani când s-au mutat părinții mei la țara, mama,obișnuită la oraș, zicea că ea vrea să se mute țară doar ca să fie în aer curat, să aibă curte unde să stea să se relaxeze și să îngrijească florile. Hai că-mi vie să râd numai când mă gândesc la ce vise avea ea atunci! Inițial si-a facut cotlon din ăsta afară, ca să arate curtea a gospodărie autentică. Apoi pentru că se plictisea și toată lumea avea așa ceva și-a luat niște găini. Zicea, e păcat să n-ai și tu o găină în curte, și așa aruncăm multă pâine și iarbă avem destulă, ar avea din ce să crească.

După câțiva ani și-au făcut o cocină și și-au luat porc, pentru că nu le-a picat prea bine mirosul de șorici venit în ajun de sărbători din curțile vecinilor. Ce, noi nu putem să creștem un porc, să aibă și copiii ăștia ce mânca, când vin la noi, să le dăm și lor ceva acolo în traistă pentru la București, să simtă că au venit la țară.

Și tot așa…acum au 3 porci, vreo 150 de găini, curci, gâște, doi căței, nicio pisica, o mare grădină de zarzavaturi și, ați ghicit, două bucătării de vară. Una acoperită, cealaltă în aer liber. Mă tem că la anu’ o vor acoperi și pe asta care-i la aer și vor avea în total trei bucătării acoperite. Da, exact, aia din casă e neatinsă.

Bine că e curtea mare! Cât despre odihnă…aceasta nu există în vocabularul alor mei. Sau există, dar se face noaptea.

Tags: acareturi, curte, gospodarie, oameni, tarani

Duios Nina trecea

Dimineață. Pe terasă soarele încă se luptă cu vântul pentru supremație. Nina sorbea liniștită cafeaua, cu gândurile cufundate în griji și neliniști pe jumătate reale, pe jumătate închipuite. Într-o clipă tresare ca și cum și-a amintit brusc de ceva, lasă cafeaua deoparte, se ridică aranjându-și ușor rochia și pășește suav pe verdele iebii. Plete-i sunt ușor ciufulite de vânt, o suviță insistă să-i acopere fața și ochii, ba chiar îi gâdila nările. Încearcă să-și aranjeze părul fără să-și piardă șirul gândurilor și arătând în continuare preocupată de tot felul de lucruri, mai puțin de ce se întampla cu ea acum.

Pașii o duceau ușor, involuntar parcă, spre marginea scării. Piciorul drept, sunt sigură că a fost dreptul, i se oprește numai pentru o clipa, dar lovind cu forța unui ciocan în tăblia de la capatul scărilor. De sus.  De aici nimeni n-ar putea spune cu exactitate ce și cum a fost, poate doar corpul ei, care păstrează, și-o va face mult timp de acum încolo, urmele căzăturii care a urmat. Împleticirea picioarelor și neputința mâinilor n-ar fi putut fi mai rele de-atât. Cu capul înainte și palmele încercând să prindă o balustradă imaginară,  s-a  împiedicat și-a căzut ghemuit și încâlcit, s-a zbătut, s-a mai rostogolit de două ori pe scări și s-a oprit pe cea de-a cincea treaptă, cu fundul înainte și picioarele în sus, într-o pozitie care ar fi făcut invidios orice contorsionist.

Să fi fost de vină o aliniere nefastă a planetelor, să fi fost aiureala din capul ei, cert e că o căzătură ca asta, venită într-un moment cum nu se poate mai prost (furnizorii ne-au trimis 1300 m de material în altă nuanță decât cea agreată de client), te poate trezi la realitate urgent. Cel puțin așa s-a întâmplat în cazul meu.

P.S. Clientul a văzut noua nuanță și a fost de acord cu ea.  Zic că n-am căzut degeaba.

Tags: cazaturi, femei aeriene, oameni, semne de buna purtare

Ce-am mai făcut – 3

Ieri ne-am hotărât să petrecem o zi (mă rog, o parte din zi) în mina de la Slănic. Am plecat ca boierii pe la 10 dimineața de acasă, am circulat regulamentar și la 12 fix eram la coadă la intrarea în mină. Da, era coadă și la intrare și la ieșire, dar imediat ce intrai înăuntru aveai impresia că-s foarte puține persoane acolo, poate și pentru că mina e imensă. Am mai fost o singura dată acolo cu fetele acum vreo doi trei ani, Doamne, ce repede trece timpul.

Anul ăsta am stat în mină trei ore și-un pic, am fost bine îmbrăcați și totuși ne-am bătut pe cafea, ceaiuri și ciocolate calde. Am fost cu Ioana și-ai ei, plus copilul Daria care are norocul de-a avea o bunică din Slănic, cu casa vis-a-sis de Grota miresei. Am fost și noi acolo după ieșirea din mină și unde ne-am îndragostit iremediabil de loc.

Dar să revenim în mină, fetele nu s-au plictisit deloc, s-au plimbat cu bicicletele, au sărit în saltelele alea de pe-acolo, au jucat cărți, au lins sare… Chiar și tăticii s-au distrat grozav, au pedalat până nu și-au mai simțit picioarele, au jucat tenis de masă, ce mai, au fost trei ore faine de tot.

Dacă n-ai fost niciodată la salină ar cam fi cazul s-o faci, e o experiență pe care noi o vom repeta cât de des putem. Culmea e că așa ziceam și data trecută și uite că au trecut deja trei ani. Intrarea e 14 lei pentru adulți și 7 lei pentru copii, elevi si studenți, iar programul este de la 9-15 în zilele de lucru, de la 9-18 sâmbăta și duminica, iar lunea e închis.

Tags: amintiri, oameni, program salina Slanic Prahova, salina

Pe locuri, fiți gata, start!

Avem trei zile în care facem înscrieri. Adică pâna luni seara. Maxim!

Dacă nu știți despre ce vorbesc, citiți în continuare înainte de a zice: da, vin, mă bag, ce mișto, vreau și eu, luați-mă și pe mine, mai ai un loc, etc.

Ideea e următoarea: anul trecut am făcut parte dintr-o echipă foarte, foarte faina de oameni, cu care am participat la Let’s Do It, Romania, echipa care anul asta nu mai poate fi în aceeași formă din cauză de diverse aniversări, nunți, botezuri, cumetrii la care unii dintre noi musai să fie prezenți, așa că avem vreo 10 locuri libere pentru cei care doresc să facă parte din echipa noastră, adică a mea și-a Sabinei, mai mult a ei că ea e șefa, n-a avut încotro.

Vrem să facem parte din cei care înteleg că Romania are nevoie de oameni care să pună mâna să facă ceva,  știți voi, de undeva trebuie să începem, pentru că nu putem rămâne la infinit păreriști care încearcă de pe margine să spună cât de mult greșesc cei care chiar fac ceva. Ne-ar plăcea să avem cu noi o echipă de oameni sufletiști, harnici, fete și băieți cu care in 24 septembrie să ne vedem dimineață de tot, să ne strângem mâinile prietenește și să curățăm România de gunoaie. Deocamdată!

De ce să vii cu noi în echipă? Ia să vedem:

1. Avem experientă. Aveți aici dovada faptelor de anul trecut. Și minunata noastră echipă. Vedeți, așa o să zic și de voi.
2. O veți cunoaște pe Sabina.
3. Veți trăi un sentiment pe care rareori îl poți avea într-o viață de om, e vorba de senzația că poți să muți munții dacă îți pui asta în cap. Noi așa ne-am simțit anul trecut când am văzut locul curat lăsat în urma noastră.
4. Dacă acum un an am făcut clătite, anul asta sper să vă răsplătesc cu  snickers pentru munca depusă. Dacă nu reușesc, măcar niște gogoși pufoase tot vă fac.
5. Pentru că nouă ne-ar fi ușor să ne alăturăm unei echipe deja formate, dar vrem să fim mai mulți. Și tare mi-ar plăcea ca din aștia mulți să facă parte si câțiva cititori de toane.

Haideți, așadar, să facem o echipă de 10 oameni cu care să pornim în luptă. Vă repet, nimic nu se compară cu sentimentul lucrului bine făcut, cu certitudinea că ai pus și tu umărul la ceea ce se vrea a fi curățarea Romaniei de gunoaie. Dacă-am putea s-o facem și la propriu și la figurat ce bine-ar fi…

Avem si spoturi video cu oameni obișnuiti

Reiau. Avem trei zile în care facem înscrieri. Adică pâna luni seara. Maxim!

Tags: cautam echipa, fapte nu vorbe, let's do it, oameni, Romania

Incurcături pe ultima sută

De dimineață (la mine dimineață e pe la 6, da?) în curtea mea mirosea a mentă. Nu știu de unde, probabil de pe la vecini că printre ierburile și florile mele nu-i. Mirosul ăsta mi-a făcut poftă de ceai de mentă și de încă ceva. Ceva de amnezie. Aceea pe care aș vrea s-o am, să uit de răutatea oamenilor, să uit de guverne și legi tâmpite, să uit de taxele și utilitățile care lună de lună sunt mai mari (da, sunt supărată, mi-a venit curentul 500 lei) să uit de tot și toate și să plec în concediu.

AMR 4 zile. Aseară am aflat că cineva (nu spun cine, persoană importantă) a încurcat zilele și s-ar putea ca restul găștii noastre să plece spre Deltă cu o zi mai devreme ca noi. Nasol. Mai ales pentru ei, că majoritatea echipamentelor de campare sunt la noi. Dar e nasol și pentru noi, fiindcă ne-ar fi plăcut să mergem cu toții. Să vedem, azi decidem ce și cum, oricum, e neplacută treaba, dar asta e, oamenii mai și greșesc. Dar prefer de o mie de ori greșelile de genul ăsta, celor pe care le fac ăia care nu se mai satură, ne conduc și se prefac că ne vor binele. Vorba cuiva ieri pe twitter: “Romania n-a intrat niciodată în criză, dar a ieșit de două ori din ea. ”

Hai că nu mă mai gândesc la asta, ce naiba, e weekend-ul dinaintea concediului. Ai zice că-i de vis. Ei bine, nu e chiar așa. Sunt multe adunate pe ultima suta de metri. Comenzi în așteptare care trebuiesc lăsate croite să aibă atelierul ce lucra cât timp noi suntem plecați. Ultimele verificari de bagaje și schite de așezare a tuturor lucrurilor într-un porbagaj de Accent. Plus că n-am facut încă lista cu haleala, pentru că vrem să ne gătim noi acolo cele mai multe mese. Bine, asta până aproape vom muri de foame și vom merge să mâncăm un borș adevărat de pește. Hmm.. și mai e și încurcătura asta cu plecarea separată.

Sper să se alinieze planetele acum pe ultima sută și să se rezolve toate. Dacă se poate să înceapă rezolvarea cu problemele din primul paragraf.

Tags: concediu, incurcaturi, oameni, viata

Bucureștiul meu

Mai e aproape o lună până la ziua în care și Bucurestiul va avea parcarea lui îmbrăcata în verde, chiar dacă numai pentru un weekend. Da, vom avea și noi Parking Day-ul nostru,  în 16 septembrie.

Pentru că mi-a plăcut foarte mult ideea am scris un articol în care mi-am imaginat cum ar fi Bucureștiul dacă l-ați lăsa pe mâna mea. Ar fi plin de nuferi, trotuarele ar fi cu iarba și sandalele s-ar ține în mâini. Sau cam așa ceva.

Da, asta-i tot pe ziua de azi că sunt în timpul programului și tre’ să dăm la gata niște chestii.

Tags: oameni, parcari, parking day, rfi, verdeata