Posts Tagged ‘oameni’
Am nişte draci de numa-numa şi nu-s de la lipsa de shopping. Sunt de la nişte oameni care pâna mai ieri îmi erau icoană. Şi supărarea nu-i pe ei ci pe mine, pentru că nu-i vina lor că sunt aşa cum sunt ci-i vina mea că n-am înţeles la timp nişte chestii.
În starea în care sunt acum cred că-i numai bine să-i răspund lui Dragoş la leapşă şi vă spun 6 lucruri despre mine, numai că-s lucruri care încep cu nu:
- Nu suport oamenii duplicitari. Care în faţă îţi spun una şi pe la spate alta. Pe acelaşi subiect. Pe vremuri îmi era ruşine de ruşinea lor, dar cu timpul mi-a mai trecut şi acum mă pregătesc de perioada în care le voi spune verde-n faţa nişte chestii.
- Nu sunt cel mai corect om din lume şi nici nu am pretenţia asta. Fie vorba între noi, mai ales în ceea ce priveşte legea, dacă-s putea s-o ocolesc legal ar fi perfect. Nu-mi place să întocmesc hârtii, deconturi, rapoarte şi din cauza asta sunt tot timpul în urmă cu ele. Azi am completat pentru prima dată în viaţa mea un ordin de plasare (al meu). Şi-am fost în multe delegaţii.
- Nu ling acolo unde am scuipat. Dar nici nu scuip, decât dacă simt că altfel mă înec şi mor.
- Nu văd cu ochi buni viitorul ţării ăsteia. Vorba ceea spusă de un clasic necunoscut contemporan: “trecut de kkt, prezent de kkt, bine dreaqu că nu avem niciun viitor.”
- Nu ştiu ce înseamnă resemnare. Ştiu că sună bizar să spun asta după punctul de mai sus, dar resemnarea nu face parte din cuvintele al căror sens îl înţeleg. N-am să stau niciodată să-mi aştept sfârşitul, fie că vorbim de-al meu, al familiei mele, al prietenilor mei sau al ţării noastre. Da, noastre.
- Îmi place mult citatul ăsta din Kafka: “Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina; sub paşii tăi care urcă, ele se vor înmulţi la nesfârşit…” Doar nu era să închei într-o notă pesimistă.
Hai că m-am mai descărcat. Domnii şi domniţele din blogroll sunt invitaţi/invitate să preia leapşa şi să ne spună şi ei, supăraţi sau nu, şase lucruri despre dumnealor. Nu de curiozitate, ci pentru că ne place (nu-i aşa?) să cunoaştem oameni. 
Ce bine te simti cand esti satul- cat esti de multumit de tine si de lume!
Oameni cu oarecare eperienta in materie ma incredinteaza ca o constiinta curata ii face pe multi fericiti, dar dupa parerea mea, o burta plina are acelasi efect, in schimb te costa mai putin si nu presupune atata bataie de cap. Te simti atat de iertator si de generos dupa o masa bogata, atat de nobil, atat de bun!
Ciudat mai e si ascendentul pe care il au asupra intelectului organele noastre digestive. Nu putem munci, nici gandi, daca nu binevoieste Maria Sa stomacul. El ne dicteaza sentimentele si pasiunile. Dupa omleta cu slanina, el spune: “Munceste!” Dupa friptura, zice: “Dormi!” Dupa o ceasca de ceai, ii spune creierului: “Acum trezeste-te si arata ce esti in stare. Fii elocvent, profund si duios… Dupa o bucata de cozonac fierbinte, el spune: “Fii obtuz si fara suflet!”, iar dupa brandy, luat intr-o cantitate suficienta, auzi: “Ei acum, nebunule, stramba-te si da-te tumba ca sa rada si semenii tai.
Nu suntem decat niste robi nenorociti ai stomacului nostru. Nu nazuiti dupa morala si dreptate, prieteni! Supravegheati-va cu grija stomacul si infruptati-va cu masura si judecata. Atunci virtutea si multumirea, fara vreo stradanie deosebita vor veni si vor ramane in inima voastra; si veti fi cetateni buni, soti iubitori, parinti dragastosi, oameni cuceritori si cu suflet ales.
Acest text este o reproducere aproximativa dintr-un roman citit recent. Cine-l recunoaste are o invitatie la masa de la mine.
Dragă Traian,
(să glumim că-l cheamă aşa, aş fi putut foarte bine să-i spun Ion, Emil, Adrian, Călin, etc.)
Noi suntem bine sănătoşi cu toţii, ceea ce îţi dorim şi ţie. Ferească Dumnezeu de vreo boală, ceva, că noi suntem încă în ţară şi nu-i de glumă cu mersul la spital. Dar să lăsăm asta şi să vorbim de ale noastre.
Copiii sunt bine, îşi văd de vacanţă şi abia aşteaptă să înceapă şcoala. Vor fi clasa a V-a anul ăsta şi habar nu au că probabil anul scolar va debuta cu o grevă generală în învăţământ. Nu-i bai că sunt obişnuiţi, în vară erau să nu mai aibă sfârţit de an şcolar. Important este că au strâns banii din alocatia pe anul ăsta şi au acum aproape 70 euro de fiecare, cât să-şi ia câte-o pereche de tenişi şi câte un trening cu care să bată mingea în curtea şcolii în timpul grevei. Bine că nu fac ore, că bani de rechizite încă n-au.
Cu atelierul ne merge bine, avem comenzi, lucrăm, numai că nimeni nu plăteşte la timp şi numai Sorin ştie cum face ca să-şi achite facturile. Taxele nu, că nu sunt bani. Adică sunt, de încasat, pe hârtie cum s-ar zice. Impozite pe bani neîncasaţi nu prea are cum să plătească. Şi munceşte nu se încurcă. Acum doua zile avea 36 de ore nedormite, timp în care n-a stat o clipă. Ba mint, a stat cât să fumeze 3 pachete de ţigări. Îs supărată că fumează…
Mama tot cu diabetul, cum o ştii. Pastile îi aduce o farmacistă de la noi de pe stradă, că-i ştie reţeta şi mama doar îi dă banii. Are de unde, că ia 350 lei pensie şi oricum, ce să facă ea cu banii? Îşi ia medicamentele pentru boala asta păcătoasă.
Tata se ţine bine. La cei 73 de ani ai lui încă îşi conduce Dacia din ‘69 pâna la piaţă şi retur. Nu, n-a dat-o la programul rabla şi nici nu se gândeşte s-o facă. Omul are gaz pe ea şi merge o luna cu 50 lei. Din pensie. El are pensie mare, că a facut mulţi ani de armata. Chiar pe front. Are peste 1000 de lei. Bine, plăteşte rata la locul de veci şi la cavou (ştii că s-a făcut 2000 de euro cavoul?). Omul a zis că, dacă tot i-a dat statul pensie aşa mare, s-o investească în ceva. Şi a ales să-şi facă cavou. În rate.
De mine nu-ţi mai spun că eu sunt tot cum mă ştii. Sau cum ne ştii. Sunt unul dintre cei mulţi români care au ales să rămână aici în ciuda a tot ceea ce se întâmplă aici )stii ca la la privat salariile s-au micsorat acum un an şi ceva, cu mai mult de 25%?). Am zis să stăm, să nu te simţi şi tu singur. Că uneori mi-e greu şi mie când mă gândesc prin ce treci. Cât de greu trebuie să-ţi fie, să ştii că orice-ai face, tot rău va fi. Ca asta e, atât poţi tu.
Hai, sănătate multă şi să-mi scrii!
Ciulea, nu te supăra că i-am scris lui. E bine să-l băgăm în seamă, să nu creadă că l-am uitat, cum ne-a uitat el pe noi.
Din Singapore.
Iniţial vroiam să vă povestesc cum a fost ieri în parc la IOR şi să vă arăt nişte poze noi cu mândrele, dar m-am răzgândit când am primit asta:
Dacă vrei mai mult, deşi nu te sfătuiesc pentru că dă dependenţă, intră aici. Deci da.
- Lia face o sinteză a articolelor legate de ce-i de făcut dacă tot stăm în România şi ne explică ce-a făcut ea, dar mai ales, care au fost reacţiile colegilor săi legate de asta. Româneşti.
- Nina ne povesteşte cum a cunoscut-o pe Denisa şi cum magazinul din colţ va trece de criză, pentru că-i atent.
- Cireasa recunoaşte că şi-a primit lecţia de umilinţă, în ultima zi de concediu petrecut pe litoral.
- Criserb i-a spus “da” fetei frumoase cu mâini magice şi de-acum e luat, ca să spun aşa. În plus ieri a fost ziua lui. La mulţi ani, Cristi! Dana, să-l stăpâneşti sănătoasă!
- Roxana ne şi desenează, ca să nu mai putem spune că n-am înţeles, cum stă treaba cu private space chiar şi pe o plajă goală. La noi.
Ce-ar fi dacă am transforma România în ţara noastră?
O ţară în care să putem munci, să putem face copii făra grija că viitorul lor e compromis deja. O ţară în care să ne putem plăti taxele, unde să ştim că-n caz de boală avem cum să ne tratăm, să putem circula pe autostrăzi, să avem o presă decentă, să putem alege dintre oameni, atunci când mergem la vot…
O ţară în care şi pentru angajatul bugetar şi pentru cel de la privat orele petrecute la job să însemne muncă.
O ţară pe care s-o respecţăm şi în care şi noi să fim respectaţi. Pentru că ţara înseamnă poporul şi el, poporul, suntem noi, cei care au rămas aici, în ciuda faptului că în condiţiile actuale nu se întrevede nici măcar luminiţa de la capătul tunelului.
Recunosc, n-ar fi uşor, nu s-ar face repede, nu ne-ar costa puţin, dar va merita. Şi ce e cel mai important, va fi ţara noastră.
Pentru asta putem începe cu: “be the change you want to see in your country!“.
Sau cum zice Ionut Oprea, să fim mai responsabili. Sau cum spune Cetin, să terminăm cu generaţiile de sacrificiu. Sau cum ne îndeamnă Petreanu, noi, românii, avem dreptul constituţional de a protesta şi de a organiza proteste.
Nu avem nevoie decât de puţină voinţă, că de motivaţie ni s-a umplut paharul.
Gina este un personaj real. Locuieste intr-un sat din jud. Braila (da exact, e vecina cu ai mei) si are 14 ani. A termiat anul asta clasa a VIII-a si aici educatia ei se va opri. Sitatia materiala a parintilor, fara niciun venit stabil, nu-i permite sa-si continue studiile.
Gina mai are doi frati mai mari, dintre care unul fost premiant. Stiu ca odata, fratele acesta al ei a primit pentru rezultate excelente la invatatura o bicicleta cu care sa poata merge la scoala. Scoala era pe vremea aia la cca 5 km de casa lor. Nici el nu a mers mai departe la liceu.
Mama copiilor e o femeie lenesa. Nu face curat, nu face mancare, nu merge la serviciu. Singurul ei merit este ca are pe langa casa cateva gaini si in gradina morcov si ceapa. Gina face curat, Gina se ingrijeste de fratii ei mai mari care la randul lor s-au ingrijit de ea. Copiii astia s-a crescut unul pe altul fara sa spere la nimic.
Fratii mai mari muncesc cu ziua pe unde apuca si seara pandesc gainile sa se oua, pentru a-si face ceva de mancare. Mama lor s-a odihnt toata ziua. Tatal lor se opreste seara la bufet si inlocuieste masa de seara, uneori singura din zi, cu bautura. El zice ca-si ineaca amarul. Sunt multi ca el.
V-am zis de Gina ca-i frumoasa? Incearca sa se ingrijeasca cat poate de bine. Ce daca se spala la lichean, cu apa carata de la cismeaua din curte? Umbla curata.
Am intrebat-o pe mama fetei de ce nu o lasa sa mearga la Braila la liceu. Mi-a raspuns cu o voce nazala “N-am cu ce sa o tin la liceu. N-am lasat eu baietii mai departe, apai fata poate trai si fara scoala, s-o descurca.”
Am intrebat-o pe Gina daca ea ar vrea sa mearga la scoala in continuare, la oras. A raspuns cu o voce plapanda de om care stie ca degeaba isi spune dorinta cu voce tare, ca ea nu se va implini: “As vrea!”
Ma uit la familia asta si mi se pare ca ei traiesc in cartile lui Marin Preda sau Zaharia Stancu. Suntem in 2010?
Gina nu a terminat scoala cu rezultate excelente, nu are talente descoperite, insa este un copil. Un copil frumos, harnic si care ar vrea o sansa. Si nu e singurul copil in situatia asta. Pacat.
Stiu ca azi ati mers majoritatea dintre voi la serviciu si mai stiu si cata tragere de inima aveti sa faceti asta, asa ca pentru incurajare va spun ca-s departe de civilizatie, acolo unde intenetul nu merge decat daca vrea el si unde apele cresc si scad dupa cum le dicteaza mama natura, nu autoritatile.
Ma gandesc sa mai raman cateva zile. Tantarii isi fac de cap, dacriticele sunt departe de a mai fi o prioritate si vara nu vrea sa-si intre in drepturi. Dar noi facem exact ce vrem, dansam, cantam, ascultam muzica, ne plimbam, ne bronzam, mancam, ne uitam la filme si ne bucuram ca a castigat Spania camionatul.
La ce vârstă?
Nu te întreb când ai făcut cartofi prăjiţi sau ouă ochiuri, deşi şi asta poate fi desul de complicat, dar nu. Vreau să spun o mâncare adevărată, ai curăţat un dovlecel, o ceapă, un morcov, o ciupercă şi mai mai ştiu eu ce şi le-ai gătit.
La mine s-a întâmplat prin clasa a VII-a, când mi-a lăsat mama instructiuni pe o hârtie si ingrdientele într-un castron mare. De atunci şi până când am putut să spun că-s bună la bucătărie, au mai trecut vreo 15 ani.
Sunt curiosă însă când ai început tu să găteşti şi de la cine ai învăţat? Ţi-a ieşit din prima? I-ai pus de toate?
