Am ratat prima zăpadă

Nu-mi vine să cred că weekendul acesta a nins și eu n-am văzut fulgii decât printr-o perdea cafenie, în graba pregătirii unei plăcinte. Nu, nu pentru mine era plăcinta, dovadă și faptul că am uitat-o în cuptor, un cuptor deștept care se oprește singur dacă cineva îl programează să facă asta. N-a avut cine.

Să revenim, nu-mi vine să cred că a trecut prima zăpadă pe lângă mine și n-am simțit-o deloc, asta dacă nu punem la socoteală ieșirea de ieri până la magazinul din colț în papucii de plastic și geaca de zile bune, ieșire care m-a prins total nepregătită, astfel încât am mers tot drumul cu ochii închiși și am ajuns acasă cu urechile roșii și cumpărăturile în sân.

Norocul meu că în  dimineața asta am observat terasa albă, plină de zăpadă pufoasă. Vedeți dumneavoastră, zăpada asta pe care eu am ignorat-o, a găsit de cuviință să mă răsplătească pentru dragostea ce i-o port necondiționat și a rămas nealterată pe terasa casei noastre. E musai să fac azi un om de nea, altfel sunt sigură că anul ăsta nu mai ninge. Și-i atât de fain când ninge…oare de ce n-am fost atentă?

Nici fericirea copiilor care s-au întors roșii în obraji de la joaca cu zăpada proaspăt așezată, nici discuția cu Iulia care voia neapărat să păstreze un bulgăre la congelator, nu m-au făcut să ies afară, așa cum făceam în alți ani, și să mă uit cum ninge. Cred că n-am făcut-o de frică. Da, da, de frică n-am făcut-o. Teama de a nu se opri ninsoarea atunci când mă voi fi minunat de ea, asta m-a ținut departe. Am așteptat-o atât de mult, încât atunci când a venit, n-am îndrăznit nici să privesc spre ea de frică să nu dispară.  Și totuși cineva a făcut-o. Ninsoarea a dispărut ca și cum n-ar fi fost, singura urmă a trecerii ei pe aici rămâne terasa mea și poate omul de zăpadă pe care-l vom face azi.

Tags: bucuresti, iarnă, ninsoare, oameni, zapada

La revedere 2011, bine ai venit 2012!

Dragii mei, vă numesc așa din toată inima, vă urez un an nou plin de împliniri, cu multă sănătate și bucurii!

Fie că vă numărați printre cititorii fideli de toane, fie că ați venit aici căutând ceva sau pur și simplu din greșeală vreau să știți că pentru mine sunteți cu toții importanți, mă bucur tare că pe mulți dintre voi am reușit să-i cunosc personal, pentru ceilalți nu-i timpul trecut și urarea de azi este pentru voi toți.

Aș vrea să putem uita momentele grele, bolile, neputința, certurile, bârfele și pițipongeala și să ne păstrăm în suflet doar ce iubim mai mult, doar momentele frumoase, doar prietenii buni și să ne uităm la noul an cu optimism.  Nu va fi greu, va fi exact așa cum ni-l vom face noi. Să nu uităm asta nicio clipa și atunci totul va fi bine.

Acum vă las, mă întorc la curcanul meu proaspăt scos din cuptor, la bunătățile de pe masa de Revelion și la paharul meu cu șampanie. Voi închima unul pentru voi toți, să nu uitați asta!

La mulți ani, 2012!

Tags: 2012, la multi ani, oameni, prieteni, revelion, sarbatori

Patru ierni de toane

Nu știu cum se face că întotdeauna iarna mă apropie mai mult de blog. Vorba aia, am făcut deja trei ierni împreună, asta-i a patra și ceva tradiții trebuie să se fi născut.

Am recitit azi parte din postările din 2008 și-am înțeles că altfel aștepți Crăciunul când mergi la serviciu, și-ar fi cazul să nu mă mai plâng de lipsă de timp, că dacă mă descurcam atunci, cu siguranță mă voi descurca și acum.

În 2009 pe vremea asta îmi luam covor în sufragerie așa din goana mașinii, ceea ce îmi arată că nu m-am schimbat prea mult ținând cont că și anul asta schimb uși și mobilă în prag de sărbători. Nu pot să nu observ că acum cheltuiesc mai mult, cu tot cu criza.

A, și-mi doream mult să mănânc șorici pe vremea aia, dar lasă că anul ăsta am mâncat deja jumătate din șoriciul unui porc.

Anul trecut am avut cele mai urâte sărbători, din cauză că tata socru a fost în spital și de Crăciun și de Revelion, bolnav foarte, foarte grav, la modul că medicii nu-i dădeau nicio șansă. Omul e bine azi, merge cu niște cârje, dar merge. Să vă văd eu pe voi la 79 ani și apoi mai vorbim.

În 2011 mă aștept ca sărbătorile să ne fie frumoase și cu multe zile libere pe care să le petrecem cum știm noi mai bine, dar să ne și odihnim.

Tags: ani, ierni, intamplari, oameni, sarbatori

Să vină și la ei sărbătorile

Azi am avut impresia că toată ziua e luni. Probabil că nu-i nici prima nici ultima dată când se întâmlă așa, dar atât de mult m-am relaxat acum pe seară când am înțeles că vine weekend-ul, încât simt că ăsta-i momentul când trebuie să vă vorbesc neapărat de ei.
Când spun ei, mă refer la familia nevoiașă de la tine din bloc sau la vecinii părinților mei de la țară. La copiii din Casa de Copii a Asociatiei “The Door” Mogosoaia cărora Sabina ajutată și de noi, cei care putem, încearcă șă le ducă daruri și de acest Crăciun, dar și la Valentina, fata de la Timișoara care-și continuă odiseea și încearcă din răsputeri să rămână pe linia de plutire. Mai înseamnă și toate familiile care ne așteaptă, oameni pe care uneori i-am ajutat împreună cu Ioana și care n-au absolut nicio putere spre a-și depăși situația.
N-am cum să-i mulțumesc pe toți, am înțeles asta, dar nici nu pot să stau liniștită să-mi văd de ale mele și să nu fac nimic. Oameni buni, e decembrie, luna în care fiecare dintre noi trebuie să dăruiască ceva. Ce-ar fi ca anul acesta, pe lângă cadourile pe care le faci alor tăi să faci și-un cadou unui om care altfel n-ar primi nimic? Ai idee ce senzație de bine se întoarce către tine odată ce faci un astfel de gest?
Înceacă unul din link-urile de mai sus și alege o familie căreia să-i trimiți anul acesta un cadou. Din suflet.
Sau alege un om nevoiaș pe care-l știi și fă-i o bucurie oricât de mică, acum, de sărbători. Ei se vor bucura, dar crede-mă, tu vei fi de-a dreptul fericit.

Tags: bucurii, cadouri, donatii, oameni, sarbatori

Normalitatea într-o lume perfectă

Într-o lume perfectă oamenilor le-ar păsa nativ de semenii lor. Într-o lume perfectă nu s-ar plânge nimeni  și noi toți am pune mâna să ajutăm acolo unde putem și mai ales acolo unde ne pricepem. Într-o lume perfectă proiectele de responsabilitate socială n-ar exista. Sau poate ar exista, dar atunci ele s-ar numi simplu, normalitate.

Din păcate nu trăim într-o lume perfectă, ne-am obișnuit să ne obținem cu greu normalitatea, și ne  bucurăm că există companii care dincolo de alte responabilități și-o asumă și pe aceea de a iniția, susține și mai ales finanța programe de responsabilizare socială, care au menirea de a stimula membrii comunităților, de a face trecerea de la modelul cetățeanului care așteaptă ca altcineva să-i rezolve problemele, la modelul cetățeanului membru activ al comunității, care identifică o problemă și găsește soluțiile ca s-o rezolve. Una dintre aceste companii este Rompetrol, despre care vă tot vorbesc de la începutul toamnei, care pentru al treilea an consecutiv a susținut și anul acesta programul de responsabilitate socială Împreună pentru fiecare.

Programul oferă șanse. Dacă ai avea o idee care ar duce la ușurarea vieții în comunitatea din care faci parte, nu ți-ar plăcea să știi că cineva te susține financiar și ție nu-ți rămâne decât s-o pui în practică? Dacă ai avea în orășelul tău de provincie un teren viran, n-ai vrea să ți se ofere șansa de a-l transforma într-un teren sportiv? Anul acesta asta s-a întâmplat la Năvodari, anul viitor se poate întâmpla în oașul tău.

Și asta nu e tot, ce-mi place mie foarte mult la programul ăsta, este faptul că orice român a putut să-și sustină proiectul favorit, adică încă de dinainte de faza de acceptare a proiectului, comunitatea și-a putut spune cuvântul, iar părerea celor care au votat on-line a avut o pondere de 25% în evaluarea finală. Cu alte cuvinte, dacă ai și susținerea alor tăi, sunt șanse mult mai mari ca lucrurile să se pună în mișcare.

Anul acesta au primit finanțare, pe lângă cele de care v-am povestit, Energie vie pentru natură și oameni și Stil de viață sănătos pentru sănătatea noastră, încă 17 proiecte , fie legate de mediu și de o mai bună conservare a naturii, fie de sănătate, de oferirea unor șanse la asistență medicală oamenilor din zonele unde  propuse de oameni cărora le pasă de comunitatea în mijlocul cărora trăiesc. Știați că mediul  și sănătatea  sunt domeniile alese de români ca fiind cele în care Romania are cea mai mare nevoie de finanțare?

În 2011 fondul maxim alocat unui proiect a fost de 45000 lei. În 2009 și 2010 compania Rompetrol a finantat 36 de proiecte în cadrul programului Împreună pentru fiecare. Bugetul alocat pentru implementarea lor a depășit 500.000 euro.

Știm că se poate, avem acum exemplul celor care au reușit, care au renunțat a mai privi și-a mai spune că nu se poate, au făcut un proiect pentru comunitatea lor și-au obținut finanțare.  Dacă de la an la an ar fi mai mulți cei care fac asta, companiilor le-ar fi, practic, imposibil să renunțe la programele de CSR și probabil ar gândi altele și altele, iar din asta am avea cu toții de câștigat.

Hai, anul viitor vreau sa văd mai multe proiecte selectate!

Tags: Impreuna pentru fiecare, oameni, responsabilitate sociala, Rompetrol

Ce amuzant, totuși!

Ce amuzant, totuși! Să crezi că un om l-ar putea cunoaște cu adevărat pe altul. Te poți obișnui cu celălalt atât de mult încât să poți rosti cuvintele în același timp cu el, dar nu vei ști niciodată de ce celălalt spune ceea ce spune sau face ceea ce face, pentru ca nici măcar el nu știe. Nimeni nu înțelege pe nimeni.

Și totuși trăim cumva împreună, în pace de cele mai mlte ori, și rezolvăm lucrurile cu o rată a succesului destul de ridicată, astfel încât oamenii continuă să încerce. Oamenii se căsătoresc și multe căsătorii sunt reușite, au copii și majoritatea acestora ajung oameni cinstiți, au școli și afaceri, fabrici și ferme care funcționează la un nivel acceptabil – toate astea fără să aibă habar ce se petrece în capul celorlalți.

O scot cumva la capăt, asta fac oamenii.

Am citit asta în Umbra Hegemonului de Orson Scott Card la începutul weekendului și deși am avut mult de alergat la sfârșitul ăsta de săptămână (da, bucătăria mea prinde contur), de atunci mă gândesc într-una la ceea ce vrea să spună. Bine, nu e ca și cum ați ști ce-i în capul meu, dar…

Tags: carti, citate, ganduri, oameni, viata

Nea Gelu

Nea Gelu e un om care nu va interesa niciodată pe nimeni. Cu excepţia mea şi asta doar azi. E un om a cărui faţă nu și-o va aminti nimeni peste ani, în afara urmașilor lui și-a celor câţiva vecini care-i dau bună ziua, uneori privind în altă parte.

Nea Gelu nici măcar nu are vârstă, era bătrân încă de când m-am mutat eu în cartier, este bătrân şi acum după aproape 15 ani. În tot acest timp a fost un vecin cum nu se poate mai respectuos. Şi-a văzut întotdeauna de treaba lui, din cauza asta babele din zonă nici nu-l prea suportă.

Nea Gelu locuieşte singur de când îl ştiu. Baba i-a murit în urma cu 20 de ani și de atunci e pe cont propriu, cum se spune. Azi mi-am adus aminte de el pentru că era în faţa mea dimineaţă la pâine. Mirosea a săpun.  Avea mâinile mari şi muncite, de om care ştie ce-s greutăţile şi se luptă să scape de ele. Uneori mă gândesc că eu la vârsta lui nu voi mai lupta. Ce folos să scap de greutăţi la bătrâneţe? Dar el nu gândeşte aşa. Face scăunele şi alte obiecte din lemn pe care le vinde. Din când în când la poarta lui se opreste o mașină roșie care încarcă minunile pe care el le meșterește. Nu știu unde le duce, probabil că le vinde pe la munte turiștilor dornici de lucrături autentice ale meșterilor de pe la țară, turiști care habar n-au că tocătorul proaspăt cumpărat e făcut undeva la un colț de București. Și e păcat, pentru că meșterul nostru merită  o mai mare recunoaștere. În tinerețe făcea decoruri pentru teatru. Un teatru adevărat.

Nu știu de ce am scris despre nea Gelu, poate pentru că aproape toți dintre noi vom ajunge într-o zi la vârsta lui, oameni a căror faţă nu și-o va aminti nimeni peste ani, în afara urmașilor noștri și-a celor câţiva vecini care ne dau bună ziua, uneori privind în altă parte.

Tags: fapte, intamplari, oameni, varsta

Nu mor de foame

Am citit asta la dojo și am simțit că-mi pune sare pe rană. Mă gândesc și eu din ce în ce mai serios la motivele care ne țin în țara asta.

Am sperat timp de, iaca, 22 de ani că lucrurile se vor schimba și vom ajunge și noi o țară civilizată. Îmi amintesc de România anilor 85 când profu de geografie ne spunea că suntem o țară în curs de dezvoltare. Atunci mă gândeam, cu mintea mea de copil, că până voi crește eu mare și voi avea copii de școală sigur vom fi ajuns o țară dezvoltată, o țară în care cine muncește, are, o țară în care sistemul de învățământ va fi pus la punct, o țară în care atunci când te îmbolnăvești ai unde te trata omenește. Nu mi-am dorit luna de pe cer, am vrut doar să trăiesc într-o tară normală. Da, știu, am o problemă cu cuvântul ăsta.

Veți spune că mă plâng aiurea, că nu sunt eu cea mai afectată, că viața n-a fost chiar aspră cu mine și familia mea. De bine de rău noi avem casa noastră, afacerea noastră, copiii noștri, dar cu toate astea, dacă mă întreabă cineva cum îmi merge, mai mult decât: nu mor de foame, n-am ce răspunde. Și dacă nici noi nu muncim, atunci nu mai muncește nimeni. Și dacă nici noi nu plătim salarii, taxe și furnizori la timp, atunci nu le mai plătește nimeni.  Și dacă nici noi nu muncim…a, am mai spus-o pe asta.

Sunt sigură că dacă aș deschide atelierul într-o altă țară, și-am face exact chestiile pe care le facem noi acum viața noastră ar fi una decentă. Mă auziți ce spun? Decentă. Eu sunt omul pe care o viață de huzur l-ar speria. Pentru că nu m-am gâdit niciodată până-ntr-acolo. Pentru că tot ce-am vrut a fost să trăiesc fără grija zilei de mâine. Or, dragii mei, mă credeți sau nu, să ai o afacere cu producție în Romania de azi nu-i suficient de rentabil.

Nu vă gândiți că-i de la criză, nouă ea ne-a adus clienți în plus. S-au închis multe ateliere și pentru că cei doi-trei clienți de pe la fiecare aveau nevoie de echipamente în continuare, ne-am trezit cu o mulțime de comenzi. Problema constă în faptul că nu reușim să creștem productivitatea, iar clientii nu înțeleg că dacă pentru 500 de fulare de exemplu, prețul pe bucata este 8 lei, pentru o cantitate dubla eu nu pot să scad pretul nici cu un bănuț, pentru că eu am fix aceleași cheltuieli și pentru cele încă 500 de bucăți. Nu e ca și cum le vând dintr-un depozit, ci la noi ele trebuiesc lucrate. Hai că am intrat în amănunte și v-am pierdut.

So, producția la nivelul la care o facem noi te poate doar ține pe linia de plutire, dar să te gandesti la concedii mai mari de 7 zile, la weekenduri programate, la arogante de genul azi îmi iau geacă de piele, nici vorbă. Și atunci mă gândesc: de ce să te mai chinui să produci ceva în tara asta dacă nu-i rentabil?

A auzit ieri la televizor (avem un televizor în atelier are vorbește singur, dar uneori îmi mai ajung la urechi chestii) cum că Ministerul învățământului vrea să facă niște evaluari copiilor de 3 ani în grădinițe, și să-i întrebe printre altele dacă știu când e ziua națională a României. So, un copil normal de 3 ani, nu știe nici când s-a născut el, apăi să aibă habar de ziua României. Sau și mai și, cică vor  sa-i întrebe pe puști dacă știu când e ziua minoritatilor nationale. Bă, ești nebun… Eu zic că ăsta-i un test de dat în parlament, nu la gradiniță. Dar așa văd ei îmbunătățirea sistemului de învățământ.

Acum, hai să zic că aș putea să trec peste toate astea și să rămân de dragul gliei in Romania. Numai că ce ne facem dacă avem nevoie de medici, de tratamente, de operații? Mergem dincolo, nu? Și dacă-s urgențe? Mda…știu, și așa suntem prea mulți.

E dimineață și am așa un gust amar…de-mi vine să plâng. Clar, azi nu-s în toane bune.

Tags: afaceri rentabile, invatamant, oameni, productie, Romania, sistem medical

Stil de viață sănătos pentru sănătatea noastră

Vă spuneam acum ceva timp că există printre noi oameni care în loc să stea și să aștepte să le pice ceva din cer, preferă să acționeze și să obțină mai devreme sau mai târziu, ceea ce-și doresc pentru ei și pentru comunitatea din care fac parte.

Majoritatea satelor românesti nu mai au dispensare. Parinții mei locuiesc într-un sat față de care primul doctor e la 35 km, la oraș, și ei nu-s un caz disperat. Să nu vă mai spun că populația de la sate e îmbătrânită și asta înseamnă că ea ar avea cu atât mare nevoie de medici și locuri în care să le poată fi acordat un ajutor de specialitate.

În cele mai fericite cazuri, satele de la noi au medici, au chiar și o clădire a dispensarului, veche, părăginită și prost utilată. Sătenii se feresc să meargă acolo pentru că nu pot aștepta în picioare în cămăruțe insalubre să le vină rândul, le e frică să nu moară sub dărâmături, mai bine nu riscă și nu intră. Preferă să oprească ei doctorul pe șosea când îl întâlnesc, să-i spună ce necaz au legat de sănătate și speră să primească astfel din mers un sfat care să-i ajute.

În situația de mai sus se afla pâna anul acesta și dispensarul din comuna Tinosu, Prahova, locul în care doamna doctor Alina Suditu își desfășura activitatea într-un spațiu care numai a dispensar nu arăta. Dar anul acesta doamna doctor, ajutata si de primărie, scoală și săteni a reușit să-și înscrie proiectul de reabilitare a cladirii cabinetului medical în cursa pentru câștigarea finanțării din cadrul programului Împreună pentru fiecare, program CSR al grupului Rompetrol.

Pentru că autorii proiectului au luat în calcul, pe lângă renovarea clădirii, utilarea acesteia cu cele trebuincioase unui adevărat centru medical, și activități educaționale (seminarii cu teme legate de stilul de viață sănătos derulate împreună cu partenerii de la școala din comună), acțiunea lor a fost cu atât mai merituasă și mai demnă de luat în seamă, astfel că au câștigat finanțarea, s-au apucat de treabă și au terminat deja renovarea.

Sunt sigura că viața celor 2594 locuitori ai Comunei Tinosu s-a schimbat mult în bine cu aceasta ocazie, ei știu că în caz de nevoie au acum un loc primitor în care doamna doctor îi așteaptă, îi consultă, le află problemele și îi tratează.

Cei mai câștigați, însă, cred că sunt copiii, pe ei dr. Alina Suditu îi învață să prețuiască și să se bucure din plin de avantajele pe care le oferă mediul în care trăiesc, să profite de fructele și legumele crescute în curtea lor. Oferindu-le  educația de care au nevoie în acest domeniu, asigură, practic, pentru aceștia prevenirea îmbolnăvirilor și o viață de calitate pe termen lung.

Eu nu mai pot zice decât felicitări inițiatorilor, sunteți pentru noi un exemplu demn de urmat!

Exemplele astea ar trebui să dea idei celor care sunt în situații asemănătoare. E ușor a ne plânge că nu sunt bani și nimeni nu face nimic, dar nu-i imposibil să obții o finantare de acest gen și să faci chiar tu ceva. Sperăm că Rompetrol va menține și în viitor programul, voi trebuie numai să pregătiți proiecte, să urmariți perioada înscrierilor și să aveți încredere. Împreună pentru fiecare a finanțat pana acum 36 de proiecte, iar bugetul alocat pentru implementarea lor a depășit 500,000 euro. Hai că se poate!

Tags: oameni, proiecte castigatoare impreuna pentru fiecare, Rompetrol, sanatate, sanatatea la sat

Dimineața devreme

De un timp mă trezesc foarte devreme dimineața. Fără greutate. De unde anul trecut pe vremea asta abia trăgeam de mine pe la opt fără zece, acum mă trezesc la 5 fluierând și cu chef de lucru de zici că ce-i asta.  Am timp până la 8,când îmi vin fetele la atelier, să-mi beau cafeaua în liniște, să scriu un articol, să citesc ce n-am avut timp ieri și să fac multe alte mărunțișuri, cărora nu le-aș mai găsi rezolvarea în timpul zilei.

Cel mai fain este când îmi dau seama că n-am lapte pentru cafea, îmi iau o bluză de trening pe mine și merg până la magazinul din colț, care-i și mai harnic ca mine. Acolo îmi amintesc de cum sunt diminețile oamenilor care pleacă la muncă. Îi văd grăbiți, somnoroși, morocănoși cum își cumpără câte ceva pentru, probabil, prânz. Abia dacă salută la ora aia, deși daca-i întâlnești ziua ar sta de vorbă ore întregi. Nu, nu ne cunoaștem așa bine pentru a avea conversații lungi, dar măcar un răspuns la salut, dis-de-dimineață, accept.

Nu știu câți dintre voi ați ieșit în ultimul timp pe stradă la ora 5 dimineața. La ora aia poți încă asculta liniștea începutului de zi. Și-i tare fain. Bine, la noi e spartă de cântecul cocoșului pitic al unei vecine decedate. Femeia a murit acum aproape un an, dar moștenitorii nu se îndură să taie cocoșul. Dar pentru mine chiar și cântecul cocoșului e parte din peisaj.

Gata, mă apuc de scris, bună dimineața și vouă și-o săptămână execelentă!

P.S. Mersul copiilor la bauling cu gașca de pe stradă a fost un real succes. S-au întors fericiți și lefteri.

Tags: copii, dimineti, oameni, timp