Posts Tagged ‘ninsoare’
Am ratat prima zăpadă
Ian
Nu-mi vine să cred că weekendul acesta a nins și eu n-am văzut fulgii decât printr-o perdea cafenie, în graba pregătirii unei plăcinte. Nu, nu pentru mine era plăcinta, dovadă și faptul că am uitat-o în cuptor, un cuptor deștept care se oprește singur dacă cineva îl programează să facă asta. N-a avut cine.
Să revenim, nu-mi vine să cred că a trecut prima zăpadă pe lângă mine și n-am simțit-o deloc, asta dacă nu punem la socoteală ieșirea de ieri până la magazinul din colț în papucii de plastic și geaca de zile bune, ieșire care m-a prins total nepregătită, astfel încât am mers tot drumul cu ochii închiși și am ajuns acasă cu urechile roșii și cumpărăturile în sân.
Norocul meu că în dimineața asta am observat terasa albă, plină de zăpadă pufoasă. Vedeți dumneavoastră, zăpada asta pe care eu am ignorat-o, a găsit de cuviință să mă răsplătească pentru dragostea ce i-o port necondiționat și a rămas nealterată pe terasa casei noastre. E musai să fac azi un om de nea, altfel sunt sigură că anul ăsta nu mai ninge. Și-i atât de fain când ninge…oare de ce n-am fost atentă?
Nici fericirea copiilor care s-au întors roșii în obraji de la joaca cu zăpada proaspăt așezată, nici discuția cu Iulia care voia neapărat să păstreze un bulgăre la congelator, nu m-au făcut să ies afară, așa cum făceam în alți ani, și să mă uit cum ninge. Cred că n-am făcut-o de frică. Da, da, de frică n-am făcut-o. Teama de a nu se opri ninsoarea atunci când mă voi fi minunat de ea, asta m-a ținut departe. Am așteptat-o atât de mult, încât atunci când a venit, n-am îndrăznit nici să privesc spre ea de frică să nu dispară. Și totuși cineva a făcut-o. Ninsoarea a dispărut ca și cum n-ar fi fost, singura urmă a trecerii ei pe aici rămâne terasa mea și poate omul de zăpadă pe care-l vom face azi.
Îngeri de zăpadă
Ian
Hai că nu ne mai putem plânge. La noi pe stradă e zăpadă din belșug, dispoziție de săniuș să ai.
Pe o vreme ca asta sau puțin mai rea, am renunțat ieri la cartea mea și la căldurica din casă și-am ieșit cu fetele afară să facem îngeri de zăpadă. Dacă n-ai făcut asta niciodată, înseamnă c-ai trăit degeaba. Să stai întins în zăpada moale, pufoasă și neatinsă înainte de tine, să vezi deasupra ta doar cerul și să încerci să zbori, nu se compară cu nimic altceva. E absolut minunat. Noroc că pe mine nu m-a fotografiat nimeni. 
Tags: copii, ingeri de zapada, joaca, ninsoare, zapada
Ninge
Mar
Ştiu că toată lumea vorbeşte despre ninsoare, ştiu că e a douăzecea zăpadă de anul ăsta, ştiu că ar trebui să fie primăvară, stiu… Ninge însă aşa frumos.
Ce-o să mai regretaţi voi fulgii aştia albi atunci când căldurile vă vor ţine închişi în cutii cu aer condiţionat, consumând necesarul zilnic de lichide în cantitate dubla şi petrecând două treimi din timp pe budă.
Gândiţi-vă la câte beneficii avem de pe urma zăpezii: nu tu trafic aglomerat (am venit dimineaţa ca prin brânză, foarte puţine maşini pe stradă), nu tu praf în atmosferă (aerul e cât de curat poate fi el într-o capitală europeană), nu tu burţi la vedere pe străzi (piţipoancele sunt încă în blănuri), nu tu babe leşinate de la căldură, pe străzi, etc… Hmm, ce frumos ninge. ..
Hai că am luat-o razna.
Să vină primavaraaaaaaaaaaaa, vara, ce-o fi, numai să se oprească ninsoarea şi frigul! Hei, mă aude cineva acolo sus?
P.S. Cristian ne povesteşte o faptă rea spre bună pe fapte bune – fapte rele, acolo unde vă aştept să-mi scrieţi şi voi câte ceva, cînd aveţi chef şi timp sau când faceţi fapte bune. Ori rele. 
Peisaj de iarna
Mar
M-am trezit in dimineata de Craciun. Si eu care vroiam sa incep curatenia de Paste. Ce naiva…
Joi mergeam cu masina prin oras si ma bucuram ca tin franele (nu ca pe zapada), ma bucuram ca-s locuri de parcare si ca am o baba frumoasa. Azi, iarna s-a intors si casele sunt din nou acoperite cu zapada, dar purtam inca martisoare, ca poate-poate.
De unde noi ne pregatisem de primavara si scosesem masa si scaunele in curte, ninsoarea ne-a stricat planurile. Pana si umbrela de soare fusese instalata, asa dor ne era de caldura. 
Asa arata imprejurimile acum:
Drumul spre şcoală
Ian
Căciula îi acoperea fruntea aproape în întregime. Ochii pe jumătate deschişi pe jumătate fardaţi încercau să găsească poteca, o misiune oarecum dificilă pentru că poteca nu exista, dar se putea face uşor. Pui pas dupa pas prin zăpada pufoasă şi-i gata poteca.
În spatele ei, două mogâldeţe cu cizmuliţe până la genunchi şi fularele trase sub ochi, călcau pe urmele mari, lăsate de bocancii mamei. Încă nu se luminase complet.
……………………………………………………………………………………………………………
De doua zile copilele mă roagă să mergem pe jos la şcoală. Dorinţa asta a lor e mult mai veche, dar acum zăpada a amplificat-o până întracolo, încât să mă aducă pe mine în stare să plec la şapte dimineaţa cu ele pe jos. Azi.
A fost de vis. Visul n-a durat mult, doar până la colţul strazii, când deja ne îngheţaseră degetele de la picioare şi mai aveam de mers încă mult. Şcoala e cam la 1 km depărtare de casa. Am fost un fel de deschizători de drumuri. Noi şi câinii. Noi tăceam. Doar câinii, treziţi mai devreme ca noi, lătrau din când în când.
Strada şcolii, ca şi a noastră, era ninsă şi neatinsă. Câţiva copii ne urmau călcând apăsat. Încet, încet strada se anima.
Ne-am despărţit în faţa şcolii, după ce le-am scuturat pe fete de zăpadă şi le-am întrebat dacă le-a plăcut drumul pe jos. Mi-au răspuns:
- Nu prea, dar să sperăm că la plecare, vine tati să ne ia cu sania.
Pana inceputului de an
Ian
Ca orice slujbas care se respecta, am pus azi ceasul sa sune la 6.00, ca sa ma reobisnuiesc cu raul. Dupa ce i-am dat scurt alarmei doua amanari, in cele din urma ma urnesc.
Nu mi-a luat mult sa-mi intru rol (doar ce mi-am dat cu apa rece pe fata) si sa calc doua camasi, sa trezesc doi copii, sa pregatesc micul dejun, sa ma imbrac sa pieptan trei capete cu parul lung, la doua sa le fac si codite, etc.
Afara ninsese. Eu, la fel ca autoritatile, aflu mai la sfarsit. Noroc ca masina se odihnise in garaj 10 zile si am plecat in tromba, cu catel cu purcel, inspre scoala si serviciu.
Ajungem cu bine la scoala, aproape chiar prea bine, drumurile arata mai bine decat se vad din casa, las fetele si dau sa plec. Masina nu vrea sa mearga in fata. Eu fata desteapta, dau un pic cu spatele si pornesc. De data asta merge numai ca trage tare dreapta si face un zgomot ciudat. Opresc. Stiu ce are ca doar nu conduc de ieri de azi. Ma dau jos sa ma conving. Da, da, am dreptate. E pana pe dreapta fata. Pomii erau plini de zapada, trotuarele pline de copii frumosi, care veneau la scoala si se bucurau de albul din jur si eu ma uitam pierduta la pana mea de inceput de an. Deci da.
Bineinteles ca il sun pe Sorin, bineinteles ca el vine sa ma ajute sa fac pana (multumesc!), bineinteles ca asta n-a reusit sa-mi strice buna dispozitie de inceput de an. Singurul inconvenient este ca acum masina merge cu rezerva care, nu exagerez, arata ca o roata de motocicleta. Deh, trecem noi si peste asta.
Spor la munca si voua!
Ninsoarea atunci şi acum
Dec
Mama ne luase la fiecare câte o pereche de izmenuţe şi câte-o bluză de piele călduroasa. Ne îmbrăcasem cu ele şi stăteam în căldura artificială a bucătăriei de bloc, privind lung pe fereastră. Ningea. Ningea cum nu mai văzusem niciodată până atunci. Ne ţineam nasurile lipite de geamul aburit şi priveam afară la natura dezlănţuită. Şi-am fi rămas în poziţia aia mult timp, daca n-ar fi apărut din albul zăpezii, căciula roşie. Era jos, în faţa noastră. Acoperea un cap cu păr negru, drept si venea în completarea unui paltonaş gri. Apreschiurile albe şi blugii aduşi din Germania completau ţinuta. Nu mi-a fost greu s-o recunosc, era prietena mea, Corina. Era oarecum straniu pentru mine, ce căuta acolo?
Ea nu a stat ca noi la fereastra să priveasca ninsoarea, ea a ieşit afară să dea piept cu ea. Avea în mână un bulgăre cu care ne făcea semn să coborâm şi noi. “Haideţi afară! Se vede totul mai frumos de aici. Veniţi să ne jucăm cu zăpadă!” Ne-am întors feţele către mama, care trebăluia prin bucătărie şi i-am cerut voie să ieşim la joacă. A încercat să ne oprească, ne-a spus că-i vreme rea, că e mai bine în casă, însă n-a fost chip. S-a înduplecat mai ales când a văzut fesul roşu. Ne-a îmbrăcat bine şi ne-a spus să fim cuminţi. “Când veţi simţi că vă e frig să veniţi în casă.” a mai apucat să strige în urma noastră. Nu, nu era la modă ca parinţii să iasă cu copiii afara la joacă. :D
Odată ajunşi în stradă, am realizat că zăpada e mult mai reală de cealaltă parte a geamului. Ne-am jucat până s-a înserat, fără să simţim o clipă frigul. Am făcut oameni de zăpadă, canapele din zăpadă, derdeluşuri şi gheţuşuri, bătăi cu bulgări şi în tot timpul ăsta, a continuat să ningă. Aveam 9 ani. A fost cea mai frumoasă zi petrecută în zăpadă, pe care mi-o amintesc. O urmează la mică distanţă, ziua în care am învăţat să schiez, dar asta e altă poveste.
Ieri a nins în Bucureşti. Sorin n-a vrut să le dea fetelor sania jos din pod. “Sunt maşini pe stradă şi le-ar putea lovi. Lasă că mergem noi într-o zi cu ele în parc.” Mda, ar mai trebui ca zăpada să aştepte până avem noi timp să mergem în parc. Dimineaţă i-am zis din nou să le dea sania jos şi a fost de acord. Am vrut să ştiu, ce l-a făcut să se răzgândească. Mi-a spus.
Îl întrebaseră fetele, dacă el le crede proaste.
Frustrarea
Feb
Ma simt frustrata la propriu, de faptul ca in Bucuresti zapada nu rezista. Ma uit la TV si vad ca sudul si sud estul tarii e acoperit de zapada. Ma uit pe geam. La noi nu numai ca-i uscat pe jos in curte, dar nici macar o urma de nor pe cer nu localizez. Eu vreau sa ninga. Si ce daca am niste cauciucuri fara aderenta la masina de serviciu, cu care umblu toata ziua prin oras?! Eu vreau sa ninga. Mi se pare ca iarna fara zapada, e ca piscina fara apa.
Cred ca deasupra Bucurestiului, poluarea e asa de mare, incat s-a format o pasla, care nu lasa nisoarea sa treaca si o redirectioneaza in zonele din jurul nostru, mai putin poluate. Da’ vedeti voi ca ploaia trece prin pasla, trec si cativa fulgi de zapada, dar nu trece ninsoarea.
Ultima zapada adevarata de care imi amintesc eu in Bucuresti, a fost acum cativa ani, cand am iesit la dat zapada pe strada cu mic cu mare. Erau si babe, care abia se tarau pe ele si care daca ar fi cazut si-ar fi rupt cu siguranta ceva, dar erau asa entuziasmate de zapada incat ne-au refuzat cand am vrut sa le ajutam ” lasa maica, dam si noi cat putem, mai luam si noi aer” Am facut la sfarsit un om mare de zapada, cu cratita, morcov, carbuni si matura si a fost o distractie pe cinste.
Vreau sa ninga si la Bucuresti, hello, hello… ma aude cineva?
Cand sa plec?
Ian
Stau la serviciu, in fata calculatorului si nu ma pot hotari.Vor fetele sa mearga la tara, la bunici, in scurta vacanta care urmeaza. Le-am promis ca le duc si ele acum nu mai au stare. Vor sa plece in clipa asta. Bineinteles ca n-am pregatit nimic si sunt inca la serviciu. Nu stiu ce sa fac. Sa plecam in seara asta, sa plecam maine dimineata. Astia anunta zapada. Daca se blocheaza drumurile? Zici ca sunt aia din povestea cu drobul de sare.
As pleca acum acasa, as face bagajul si la patru as fi deja in drum spre Braila. Dar as pleca in prea mare viteza, poate as uita acasa niste chestii importante. Doamne, ce ma mai lamentez. Cred ca daca eram un pic mai hotarata acum eram la Urziceni. Da poate e mai bine sa plec maine dimineata.
Suna telefonul. Sigur sunt ele. Sit, nu stiu ce sa fac.
