Posts Tagged ‘nervi’
Ora de la farmacie
Oct
Ştiaţi că se găsesc pastile de cloramină la farmacie? Ştiaţi că există oameni, mai bine zis femei care au nevoie de ele în octombrie pentru piscină?
Aseară am fost la faramacie să iau un sirop de tuse. Sonia behaie. În farmacie lumea de pe lume, care mai în baston, care ţinându-se de-o falcă, care galben la faţa, etc. Eu ce eram mai răsărită. Eu şi doamna din faţă.
Cum spuneam, lume multă şi necăjită la coadă. Dialogul de mai jos, redat din memorie, desigur, m-a amuzat şi scos din pepeni în acelaşi timp, astfel încât, atunci când am ajuns la casă, pe lângă faptul că arătam la fel de bolnavă ca restul oamenilor de la rând, am luat în plus şi câteva pastile de extraveral. 
Farmacista (cu glas numai lapte şi miere): Bună ziua! Cu ce vă servesc?
Clienta (o doamnă corpolentă cu multe brăţări şi geantă+portofel de firmă): Aveţi pastile de cloramină pentru piscină?
Farmacista: Avem cloramină, însă numai tablete de 0.5g ambalate 1800buc/cutie. Costă, imediat vă spun, 110 lei cutia.
Clienta: 110 lei? Aşa, şi cât înseamnă 1800 buc în kilograme?
Farmacista (după ce a făcut nişte calcule amănunţite, când putea să citească pe cutie): 900g
Clienta: A, păi soţul meu mi-a spus să iau cam 6 Kg.
Farmacista (senină, începe să calculeze) : vă trebuiesc cam 7 cutii.
Clienta: Serios?
Farmacista (reia calculele): Da, îmi ies 6 şi ceva, însă nu desfacem cutiile, aşa că vă trebuiesc 7.
Clienta: Nu, vă cred, numai că mă gândeam să nu fie cam mult să dau aproape 800 de lei pe cloramină.
Farmacista: Nu ştiu, dumneavoastră hotărâţi.
Clienta: da, n-am ce să fac, va trebui să iau, aşa mi-a spus, aşa fac.
Farmacista: deci vă dau 7 cutii?
Clienta: da, nu ştiu ce să fac, daţi-mi.
Farmacista verifică ceva în computer şi spune: Nu avem decât 5 cutii.
Clienta: păi şi eu ce fac, îmi trebuiesc 7.
Farmacista: Vă dau eu 5 şi mai căutaţi.
Clienta oarecum înduplecata: Bine, facem asa.
Farmacista îi dă cutiile şi o întreabă cum plăteşte.
Clienta scotând un card din geantă: Cu cardul.
Farmacista trece cardul prin POS şi o roaga pe clientă să introducă pinul. Aceasta stă un pic, se gândeşte şi introduce un pin greşit. Farmacista repetă operaţiunea şi clienta bagă alt pin, tot greşit.
La coadă se legaseră prietenii şi se dicuta despre Băsescu şi nenorociţii de politicieni. Eu fierbeam. Doamna în baston îşi lăsase rând şi se retrăsese pe un scaun de lângă uşa.Tot dialogul de mai sus nu vă imaginaţi că s-a desfăşurat repede, ci cu pauze luuungi de gândire de ambele părţi. Să fi trecut o jumătate de oră de la începerea poveştii.
Clienta scoate alt card şi îl intinde plină de speranţă farmacistei. Aceasta o întreabă dacă la ăsta ştie pinul. Clienta spune că nu crede, dar speră ca la cardul respectiv să nu fie nevoie de pin. Ştia ea ce ştia. N-a fost nevoie.
Un om din faţa mea, care urmarea ca şi mine scena spune printre dinti: S-au inventat carduri şi pentru proşti. Apoi adresându-se doamnei ce tocmai plătise 550 lei pe 5 cutiuţe de cloramină: Stimată doamnă, pentru cultura dumitale află că pentru piscine cloramina se cumpără la găletuşă sau chiar la sac de la un magazinele de specialitate. Chiar şi din supermarket. Nu spun că ce aţi luat dumneavoastră nu-i bun, spun numai că e foarte scump. O găletuşă de 6 kg e pâna în 200 lei în magazinele de care vă vorbesc.
Clienta foarte enervată: Şi de ce nu mi-ai spus domnule mai devreme? M-ai lăsat să cumpăr aşa de scump de aici şi abia acum îmi spui?
Domnul: Nu-mi pace să mă bag în discuţii cu necunoscuţi, dar dumneavoastră staţi de atâta timp la ghişeu în faţa mea, încât cred că putem spune că deja ne cunoaştem. Sper că aveţi piscina acoperită.
Clienta nervoasă indreptându-se spre uşă. Sigur că da, e acoperită.
Farmacista adresându-se următorului client, un domn ce părea că dormise ultima jumătate de oră: Spuneţi vă rog, ce doriţi?
Clientul: Un antinevralgic.
Morala: Barbaţii sunt de vină. Cum să trimiţi aşa o doamnă să ia cloramină pentru piscină?
Tags: cloramina, discutie, farmacie, femei, nervi, oameni, piscina, prostie
L-am luat pe nu în braţe
Sep
Am nişte draci de numa-numa şi nu-s de la lipsa de shopping. Sunt de la nişte oameni care pâna mai ieri îmi erau icoană. Şi supărarea nu-i pe ei ci pe mine, pentru că nu-i vina lor că sunt aşa cum sunt ci-i vina mea că n-am înţeles la timp nişte chestii.
În starea în care sunt acum cred că-i numai bine să-i răspund lui Dragoş la leapşă şi vă spun 6 lucruri despre mine, numai că-s lucruri care încep cu nu:
- Nu suport oamenii duplicitari. Care în faţă îţi spun una şi pe la spate alta. Pe acelaşi subiect. Pe vremuri îmi era ruşine de ruşinea lor, dar cu timpul mi-a mai trecut şi acum mă pregătesc de perioada în care le voi spune verde-n faţa nişte chestii.
- Nu sunt cel mai corect om din lume şi nici nu am pretenţia asta. Fie vorba între noi, mai ales în ceea ce priveşte legea, dacă-s putea s-o ocolesc legal ar fi perfect. Nu-mi place să întocmesc hârtii, deconturi, rapoarte şi din cauza asta sunt tot timpul în urmă cu ele. Azi am completat pentru prima dată în viaţa mea un ordin de plasare (al meu). Şi-am fost în multe delegaţii.
- Nu ling acolo unde am scuipat. Dar nici nu scuip, decât dacă simt că altfel mă înec şi mor.
- Nu văd cu ochi buni viitorul ţării ăsteia. Vorba ceea spusă de un clasic necunoscut contemporan: “trecut de kkt, prezent de kkt, bine dreaqu că nu avem niciun viitor.”
- Nu ştiu ce înseamnă resemnare. Ştiu că sună bizar să spun asta după punctul de mai sus, dar resemnarea nu face parte din cuvintele al căror sens îl înţeleg. N-am să stau niciodată să-mi aştept sfârşitul, fie că vorbim de-al meu, al familiei mele, al prietenilor mei sau al ţării noastre. Da, noastre.
- Îmi place mult citatul ăsta din Kafka: “Atâta timp cât nu încetezi să urci, treptele nu se vor termina; sub paşii tăi care urcă, ele se vor înmulţi la nesfârşit…” Doar nu era să închei într-o notă pesimistă.
Hai că m-am mai descărcat. Domnii şi domniţele din blogroll sunt invitaţi/invitate să preia leapşa şi să ne spună şi ei, supăraţi sau nu, şase lucruri despre dumnealor. Nu de curiozitate, ci pentru că ne place (nu-i aşa?) să cunoaştem oameni. 
Cum actionezi la nervi?
Apr
Mda, se mai intampla sa avem si nervi. Nu des, ca dam in altlele. Dar tre’ sa recunoastem ca avem.
Azi m-am certat cu sefu’. De fapt nu ne-am certat, ca certat inseamna ca el zice ceva si eu zic altceva, discutam in contradictoriu, etc. Deci n-a fost cearta, ca la noi doar el tipa, eu stateam ca ala prostu‘ si doar ca nu ziceam “da sa traiti, aveti dreptate”. 
Nu radeti ca de obicei nu sunt asa, insa acum am ramas perplex, pentru ca nu m-a mai certat niciodata. De 4 ani de cand lucrez aici, nu m-a certat deloc si acum a prins curaj, ca-i criza si si-a dat arama pe fata. Deci da. Nu conteaza, nu despre asta vreau sa discut, e dreptul lui sa tipe, e dreptul meu sa plec.
Cu nervii am eu o problema. Ce faceti voi cand aveti nervi? Ziceti vorbe pe care altfel nu le-ati spune, sau nu? Asteptati sa treaca criza ( de nervi ) tacuti (cum am facut eu fara sa vreau), analizati situatia si luati o decizie ( daca e cazul, bineinteles) la rece si in liniste, dupa ce apele s-au limpezit?
Sa nu-mi spuneti ca am nervi de la profiterol, ca nu tine.
