Scrisoare către un necunoscut

Dragă Traian,

(să glumim că-l cheamă aşa, aş fi putut foarte bine să-i spun Ion, Emil, Adrian, Călin, etc.)

Noi suntem bine sănătoşi cu toţii, ceea ce îţi dorim şi ţie. Ferească Dumnezeu de vreo boală, ceva, că noi suntem încă în ţară şi nu-i de glumă cu mersul la spital. Dar să lăsăm asta şi să vorbim de ale noastre.

Copiii sunt bine, îşi văd de vacanţă şi abia aşteaptă să înceapă şcoala. Vor fi clasa a V-a anul ăsta şi habar nu au că probabil anul scolar va debuta cu o grevă generală în învăţământ. Nu-i bai că sunt obişnuiţi, în vară erau să nu mai aibă sfârţit de an şcolar. Important este că au strâns banii din alocatia  pe anul ăsta şi au acum aproape 70 euro de fiecare, cât să-şi ia câte-o  pereche de tenişi şi câte un trening cu care să bată mingea în curtea şcolii în timpul grevei. Bine că nu fac ore,  că bani de rechizite încă n-au.

Cu atelierul ne merge bine, avem comenzi, lucrăm,  numai că nimeni nu plăteşte la timp şi numai Sorin ştie cum face ca să-şi achite facturile. Taxele nu, că nu sunt bani. Adică sunt, de încasat, pe hârtie cum s-ar zice.  Impozite pe bani neîncasaţi nu prea are cum să plătească. Şi munceşte nu se încurcă. Acum doua zile avea 36 de ore nedormite, timp în care n-a stat o clipă. Ba mint, a stat cât să fumeze 3 pachete de ţigări. Îs supărată că fumează…

Mama tot cu diabetul, cum o ştii. Pastile îi aduce o farmacistă de la noi de pe stradă, că-i ştie reţeta şi mama doar îi dă banii. Are de unde, că ia 350 lei pensie şi oricum, ce să facă ea cu banii? Îşi ia medicamentele pentru boala asta păcătoasă.

Tata se ţine bine. La cei 73 de ani ai lui încă îşi conduce Dacia din ’69 pâna la piaţă şi retur. Nu, n-a dat-o la programul rabla şi nici nu se gândeşte s-o facă. Omul are gaz pe ea şi merge o luna cu 50 lei. Din pensie. El are pensie mare, că a facut mulţi ani de armata.  Chiar pe front. Are peste 1000 de lei. Bine, plăteşte rata la locul de veci şi la cavou (ştii că s-a făcut 2000 de euro cavoul?). Omul a zis că, dacă tot i-a dat statul pensie aşa mare, s-o investească în ceva. Şi a ales să-şi facă cavou. În rate.

De mine nu-ţi mai spun că eu sunt tot cum mă ştii. Sau cum ne ştii. Sunt unul  dintre cei mulţi români care au ales să rămână aici în ciuda  a tot ceea ce se întâmplă aici )stii ca la la privat salariile s-au micsorat acum un an şi ceva, cu mai mult de 25%?).  Am zis să stăm, să nu te simţi şi tu singur. Că uneori mi-e greu şi mie când mă gândesc prin ce treci. Cât de greu trebuie să-ţi fie, să ştii că orice-ai face, tot rău va fi. Ca asta e, atât poţi tu.

Hai, sănătate multă şi să-mi scrii!

Ciulea, nu te supăra că i-am scris lui. E bine să-l băgăm în seamă, să nu creadă că l-am uitat, cum ne-a uitat el pe noi.

Tags: necunoscuti, oameni, Romania, scrisori