Posts Tagged ‘neatentie’
Cheile, a văzut cineva cheile?
Mai
Faptele, așa cum le cunosc eu, s-au petrecut după cum urmează:
Mă duc într-o zi să iau fetele de la școală. Deși ies din curte majoritatea colegilor lor, ele întârzie să apară. Îl întreb pe unul din copiii dacă știe ce-i cu ele. Acesta, oarecum afectat, îmi spune că o fetiță, colega de bancă a Soniei, și-a piedut cheile, iar Iulia cu Sonia au rămas în clasă să o ajute să le caute. Zic să mă duc acolo, poate le ajut și eu.
Ma întâlnesc apoi pe scările școlii cu doamna dirigintă care mă asigură că au căutat absolut peste tot, prin bănci, prin materialele didactice, prin coșul de gunoi, pe holuri, pe la toaletă, pe sub dulapuri… și nu-s de găsit, dar ea e convinsa că vor apărea mâine. 
Ajung în clasă și văd cum copila căreia îi dispăruseră cheile, plângea cu lacrimi de crocodil, înconjurată de câteva colege. Ți se rupe sufletul când vezi un copil plângând, așa că am încercat și eu s-o liniștesc, să-i spun că nu-i nicio tragedie, că se mai întâmpla lucruri din astea… În fine, după încă vreo jumătate de oră de căutări, un lucru era cert: fata avusese cheile la ea, nu părăsise deloc sala de clasă și totuși cheile dispăruseră. Parca intraseră în pământ.
Până la urmă toata lumea a plecat spre casă oarecum împăcata cu gândul că facuse tot ce se putea pentru a le găsi și cu speranța că mâine cheile vor apărea.
A doua zi, pe seară, îmi amintesc incidentul și o întreb pe Sonia:
- Ce a făcut Stefi, a găsit …?
N-am apucat să termin întrebarea că Sonia a sărit cu gura, entuziasmată:
- Da, mami. Și-a gasit cheile azi. Ce chestie!
Eu continui cu întrebarea:
- Unde erau, măi?
Sonia continuă cu răspunsul:
- Aaaa, la mine în ghiozdan. 
Tags: chei pierdute, copii, farse, neatentie
Pietonii, acesti boemi ai soselelor
Aug
Ma surprinde dezinteresul pentru viata al semenilor nostri, care cred ca au pe fiecare umar cate un inger pazitor care vegheaza pentru ei.
Nu stiu, poate ca unii chiar au pe cineva care sa le poarte de grija dar oameni buni, cand traversati strada, asigurati-va. Cand va sfatuiesc sa va asigurati nu ma refer exclusiv la a va face o asigurare de viata, ci la a va uita in stanga prima data si apoi in dreapta, pentru a fi siguri ca nu traversati pentru ultima data.
Imi este ciuda pe pietonii care pornesc cu capul in pamant pe trecere si nu-l ridica decat dupa ce urca pe trotuarul de vis-a-vis. As fi foarte curioasa sa fiu in momentele alea in mintea lor sa aflu ce gandesc. Ori spun o rugaciune pentru ca s-ar putea sa constientizeze ce fac, ori murmura in gand ” opriti dreaqu ca eu sunt pe trecere si am tot dreptul sa trec”, ori probabil ca nu isi dau seama ca sunt pe strada (sosea) si se comporta ca si cum ar fi pe trotuar.
In aceasta ultima situatie era o fufa dimineta. Traversa nepasatoare cu mers lent dezordonat si sustinand o convorbire la telefonul mobil. Privirea ei era cand in pamanat admirand o pajiste imaginara, cand spre inaltul cerului privind cu interes norii jucausi, ca si cum asfaltul soselei ar fi fost la cel putin cativa km distanta.
Soferii au oprit pe rand, mai intai eu, langa mine o dubita si in stanga dubitei un alt autoturism. Din pacate prin stanga ultimului autoturism oprit a trecut in mare viteza (nu contest aici vina soferului) o alta masina, care a agatat poseta domnisoarei obligand-o pe aceasta sa faca o pirueta completa si spre norocul ei sa cada destul de superficial fata de ce nenorocire se putea intampla. Eu cel putin deja o vedeam bucati si eu sunt un om optimist. De data asta doar poseta si telefonul au avut de suferit.
Reluand, pietoni, durata voastra de viata depinde in mare proportie de comportamentul pe care il aveti pe sosea. Cascati ochii la masini cand sunteti pe trecerea de pieteni sau in general pe strada. Raul cel mai mare daca patiti ceva, il veti suferi voi, nu soferul iresponasabil.
Mini-gospodina
Iun
Eram prin clasa a saptea si imi intrase in cap ca trebuie sa invat sa gatesc. In rest le stiam pe toate.
Am urmatrit-o pe mama cum face mancarea de cartofi si am bagat de seama ca e simplu. Tai o ceapa, o calesti un pic in ulei, adaugi apoi apa si cartofii, iar cand sunt aproape fierti, pui doua linguri de bulion si o potrivesti de sare. Gata mancarea. Mai greu mi se parea sa aprind aragazul.
Intr-o zi mi-am luat inima in dinti si pentru ca era miercuri m-am hotarat sa fac mancarea asta de post. Totul a mers snur. Am terminat repede, am curatat bucataria si foarte mandra de fapta facuta, am plecat in vizita la bunica. Bunica, pentru ca era iarna, locuia la sora mamei in alt cartier. Vara statea in casa ei de la tara unde ne petreceam vacantele.
Am ajuns la bunica si am inceput sa ma laud ca am facut mancare. Ea m-a privit ingrijorata si prima, da’ absolut prima intrebare pe care mi-a pus-o a fost: “Ai oprit maica focul cand ai terminat?” (mai mult…)
