Până acum am devenit ceea ce sunt!

Dacă existența noastră s-ar cuantifica în jumătăți de zile, atunci ar trebui să trăim într-o viață cincizeci de milioane de  asemenea momente. Dacă ne-am aminti numai 1% din acestea și tot ar însemna că avem o memorie de elefant. Și totuși, atunci când ești întrebat care-i cel mai frumos/intens/emoționant moment din viața ta, te gândești la maxim 10 întâmplări. Da, întâmplări, pentru că asta au ajuns să însemne momentele memorabile din viețile noastre, întâmplări.

Parcă trec zilele pe lângă noi, parcă ne pierdem în amănunte, parcă tot așteptăm să se termine ceva ca să putem începe să trăim.

Când ești copil abia aștepți să termini școala ca mai apoi să poți arăta lumii întregi de ce ești în stare. Tragi tare, înveți mult, pierzi nopțile citind și speri că astfel vei ajunge cineva, părinții tăi vor fi mândri de tine și fetele frumoase vor roi în jurul tău. Nu ca acum când doar una, e drept, nu de lepădat, se ține scai de tine. Și timpul trece…

Apoi, abia ajuns în câmpul muncii îți dai seama că  sunt câțiva mult mai bine pregătiți ca ține printre mulțimile de habarniști. Și te apuci să tragi tare ca să-i prinzi din urmă. Îți rărești ieșirile cu prietenii, lasă, nu se supărără ei, ești oricum online toată ziua, nu te mai duci nici pe la părinți așa des, bine măcar că ai apucat să te căsătorești cu tipa aia din facultate, că acum, la cât de ocupat ești, n-ai mai avea timp de agățat. Rezultatele nu întârzie să apară și ești promovat, salariul îți crește corespunzător, la fel și pretențiile. Vrei o mașină frumoasă, întotdeauna chestia asta cu mașina apare înainte de a-ți dori o casă, n-ai bani suficienți, dar nu-i nimic, îți faci un credit, salariul îți permite. Să vezi tu că dacă o să ai mașină nu-ți vei mai petrece weekendurile in casă ci vei ieși cu prietenii în natură, îți vei vizita și părinții mai des, ba ai de gând să faci și câteva excursii în afara țării. Ce mai, vei începe să trăiești.

Odată cu mașina a venit și sarcina soției. Nu-i nimic. Ce-i mai frumos în lumea asta, dacă nu un copil? Abia aștepți să vină ăsta mic pe lume și pentru a-l întâmpina cum se cuvine, cumperi în fiecare lună, din banii ce-ți rămân după ce plătești rata la mașină, ba un pătuț, ba o păturică, ba un scaun de mașină, pentru ca nu-i așa, ai să-l plimbi pe bebeluș că doar n-ai luat mașina asta doar să te duci zilnic cu ea la serviciu și să treci o dată pe săptamână pe la benzinărie. Abia aștepți! Să vezi ce vacanțe frumoase veți avea alături de alți prieteni cu copii. Zilele astea trebuie neaparat să le verifici profilurile de pe facebook să vezi cine a devenit părinte între timp.

De cum intră bebelușul în casă, aceasta se luminează toată, se umple de râsete și plânsete de copil, de ochii plini de lacrimi, de fericire desigur, ai părinților, și de starea aia de bine pe care ți-o dă împlinirea. Numai că, vedeți dumneavoastră, împlinirea asta nu se limitează la faptul că bebelușul s-a născut, ci te solicită pe parcursul întregii tale viitoare vieți. Îți vei da seama acum că nu mai puteți locui la două camere și imediat ce termini rata la mașină, te bagi la un credit și mai mare, pentru casă. Muncești în plus, tragi tare că e criză și nu vrei să rămâi fără job acum cu rate mari și copil mic acasă. Ce ieșiri cu prietenii, ce excursii în străinătate… Lasă, o să ai tu timp de ele, imediat ce asta mic va crește un pic, va putea să își aducă aminte de ele, că la 4 ani degeaba îl plimbi tu prin lume că tot nu va mai ști nimic din ce-a fost acum atunci când va crește. Mai bine îi faci tu lui o asigurare de studii, că nu știi ce vremuri vor mai veni.

Anii trec, copiii merg la școală, da copiii că între timp n-ai stat degeaba, i-ai mai facut un fratior, că nu era să crească singur și unde mănânca trei pot mânca lejer și patru. Mai greu a fost cu jonglatul între școală, grădiniță și serviciu, dar tot e bine că ai nevasta fată bună, s-a dus la job imediat dupa ce a născut și în afară de timp nu v-a lipsit nimic. Aveți mașina voastră (cam veche, tre’ s-o schimbați cât de curând), casa voastră, copiii voștri și ce-i cel mai important sunteți toți sănătoși. A, pe tine te cam supără spatele uneori și în plus trebuie să mergi neapărat la un control la ochi, dar în rest sunteți toți bine.

Ei dragul meu, acum e momentul în care spui: Am 35 de ani și ucenicia s-a isprăvit. Dacă suntem de acord că speranța de viață e în jur de 70 ani, îmi mai rămâne de trăit ce-a de-a doua jumătate, poate cea mai frumoasă. Cine știe? Important e că în prima jumătate am devenit ceea ce sunt.

Nu-i nimic rău în a-ți spune asta, răul apare când o spui și atât. Nu crezi c-ai așteptat destul? Nu crezi că trece viața pe lângă tine? Nu crezi că-i cazul să mai acorzi importanță și altcuiva, nu numai atotputernicului ban? Știi în ce anotimp suntem? Ai văzut azi copacii în drum spre serviciu? Te-ai jucat aseară cu copiii tăi? Ți-ai dus soția/soțul ( ca n-am scris doar pentru băieți) la vreun concert în ultimii doi ani? Știi că fiica ta are un prieten? De când n-ai mai jucat un fotbal cu băieții?

Dragii mei, vă spun sincer că mă număr și eu printre cei ce se regăsesc, mai mult sau mai puțin, în povestea asta. Nu-i rău să recunoaștem unde am greșit, ne-am lăsat duși de val sau am exagerat, important e să nu uităm că tot ce ne rămâne, atunci când nu vom mai avea nimic, este povestea vieții noastre. Aveți grijă să fie una frumoasă, formată din mai mult de 10 momente memorabile și n-ar strica să aibă și ceva umor!

Tags: intamplari, minte, oamnei, povestea vietii, tot ce ramane, viata

Memoria

Niciodata n-am sa-mi mai las umbrela acasa.

Bine, asa ziceam si de telefon si inca mi se intampla. Mai rar ce-i drept pentru ca i-am dat tema lui tata. E treaba lui si e raspunderea lui  also,  sa aiba grija ca eu sa nu plec fara telefon. Daca uita sa-mi spuna si uit si eu sa-l iau, mi-l aduce. Da stiu am un tata extraordinar. E tata socru, by the way.

Pentru ca ieri m-a prins ploaia si cand am ajuns acasa ziceai ca am participat la un concurs de tricouri ude, de azi i-am dat in grija si problema cu umbrela. Sa vedem cum se va descurca.

Asta inseamna ca am inteles faptul ca la memoria mea nu se mai poate face nici un upgrade, asa ca ii punem hard extern.  Daca n-o sa fie unul de ajuns, mai adaugam nu-i problema ca folosim wireless si nu ne trebuie cabluri. Totul e sa fim suficient de apropiati.

Tags: batranete, minte, tata

Sa-mi leg telefonul de gat?

Ca uit lucruri, v-am mai spus. Acum ca asta-i un lucru cert, trebuie  sa fac ceva pentru a  indrepta situatia. O iau metodic. Ce mi se intampla des din cauza ca uit? Cele mai mari neplaceri pe care le am din acest motiv, sunt legate de telefon. Patesc asa:

1. Uit frecvent telefonul  acasa;

2. Cand reusesc sa-l iau de  acasa,  ramane des in masina;

3. Cand ma concentrez suficient cat sa nu-l uit nici acasa nici in masina, e descarcat si incarcatorul l-am uitat acasa. 

4. In zilele rare, cand telefonul e incarcat si e la mine in geanta, nu-l aud.  Geanta nu-i tot timpul langa mine.

5. Cand astept un telefon important, am grija sa nu se intample nimic din cele de mai sus. Tin telefonul in mana, sau in buzunar, il verific sa nu aiba vreo problema, din 10 in 10 minute. In rarele cazuri in care se intampla asa, nu ma suna nimeni.

Ce masuri s-ar impune, ca lucrurile astea sa nu se mai intample? Nu, nu vreau sa mi-l leg de gat. Oricat de drag mi-ar fi cineva, daca isi tine telefonul de gat, m-a pierdut.   Nu-mi spuneti nici sa iau Memoplus, ca fac asta de doua luni in fiecare zi ( bine, mai uit cateodata)

Tags: atentie, batranete, concentrare, memorie, minte