Tag: magic-desktop

Bunica şi calculatorul

Acum vreo două săptămâni a venit în vizită la noi bunica fetelor, de la ţară.

 Eu mă bucur mult că fetele au o bunică la ţară. Este  vorba de mama mea, cea care mi-a spus într-o zi că vrea să-i tipăresc blogul ca să-l citească şi ea. 😀  Ai mei au stat toată copilăria mea la oraş şi acum la pensie, a lor nu a mea, şi-au construit o căsuţă cu verandă şi pridvor,  în satul în care s-au cunoscut. Romantici ăştia bătrâni, ce să zic…

Cât mama a stat la noi, fetele au fost pe ea cât au putut de mult. În timpul în care ele erau la şcoală, bunica respira. În perioada asta de respiro, mama s-a aşezat într-o zi pe scaun în faţa calculatorului şi a încercat să facă ceva. E de la sine înţeles că în afară de momentele în care îl şterge de praf, bunica n-a pus niciodată mâna pe calculator, deşi n-ai zice că-i aşa bătrână.  A fost , în schimb, atentă la felul în care foloseam noi maşinăria fără de înţeles  şi a stiut că trebuie să mişte de mouse.  I s-a deschis în momentul următor o pagină de poveste frumos ilustrată ,  lăsată pornită probabil de copilul Iulia, care butonase înainte de  a pleca la şcoală. De poveste i s-a părut bunicii iniţial, dar şi-a dat seama imediat că pe ecran erau nişte cerinţe de aritmetică, e drept, uşoare pentru bunici.

Nu ştiu cât timp a petrecut mama uitându-se prin magic desktop ( da, s-a descurcat, dar ce pretenţii să avem  când şi copiii de 3-4 ani se descurcă cu softul asta?). 

Continue reading Bunica şi calculatorul

Ce-ai lua cu tine pe o insulă pustie?

Copilul Sonia, nu-i nici pe departe un geniu. Bine, nu-i nici un copil obişnuit, dar până la urmă nici nu cred că există copil obişnuit. Sau sunt prea cuminţi, sau prea obraznici, prea talentaţi sau total lipsiţi de talente şi putem discuta  mult şi bine pe temă, dar asta vreau să vă spun acum, ci cu totul altceva.

Săptămâna trecută la şcoală, într-un fel de joc-concurs, nu ştiu exact ce-a fost, copiilor din clasa fetelor li s-a cerut să răspundă la întrebarea din titlu: “Ce-ai lua cu tine pe o insulă pustie, dacă ai avea voie să alegi o singură chestie?” Ăştia mici au început să-şi dea cu părerea şi să spună fiecare ce-ar lua. Iulia de exemplu a spus că şi-ar lua cu ea aragazul şi credeţi-mă, nu-i mâncăcioasă deloc şi nici nu cred că ştie să-l aprindă, dar aşa a gândit ea atunci.

 Au fost fetiţe care au ales să ia cu ele păpuşi, biciclete, ba chiar una a ales să o ia pe mama cu ea. Nu-i rău, mai ales ca doamna nu le-a interzis să aleagă persoane. Acum stau şi mă gândesc, Iulia de ce nu m-o fi luat  pe mine? Probabil s-a gândit că ar rămâne sora ei fără mamă. Hmm… tre să lămuresc treaba asta. Eniuei. În tabăra baieţilor cică au fost câţiva care şi-ar fi luat cu ei prietenii, dar majoritatea au ales să-şi ia calculatorul. 

Continue reading Ce-ai lua cu tine pe o insulă pustie?

Copilul şi adresa de email

Dacă cineva mi-ar fi pus acum vreo două luni întrebarea aceasta:

aş fi răspuns fără să mă gândesc prea mult, 14 ani. Pentru că n-ar fi fost nici prea devreme, nici prea târziu, iar copilul n-ar fi nici prea mare nici prea mic.  Adică, înţelegeţi dumneavoastră,  de la 14 ani şi amenzile ţi le iei pe buletinul personal, aşa că meriţi, zic, să ai email cu numele tău, că s-ar putea să-ţi trebuiască fie şi numai pentru plăţile online. 😀

Acum însă n-aş mai răspunde aşa, şi schimbarea n-a venit numai de când Iulia are email la magic desktop , ceva în genul ăsta pentru necunoscători:

Continue reading Copilul şi adresa de email

Să-i spună şi ei cineva…

În weekendul ăsta am fost la ţară la părinţii mei şi acolo duminică dimineaţa toată lumea din sat, dar absolut toata lumea, cu mic cu mare, baştinaş sau musafir se uită la emisiunea “Viaţa satului”. Mărturisesc că am urmarit-o şi eu cu interes, mi-am amintit astfel că există viaţă şi dincolo de porţile oraşelor, şi încă ce viaţă… 

 În timp ce noi urmăream, cum spuneam, cu atenţie emisiunea, Sonia şi Iulia lipeau pe nişte coli de hârtie frunze şi tot felul de crengi. Se pregătesc intens pentru bazar, vă scriu eu zilele viitoare care-i treaba cu el. Între timp se prezenta în emisiune cum într-un sat (îmi scapă numele) o doamnă bibliotecară destupată le-a permis copiilor în bibliotecă accesul la net de pe vreo trei calculatoare, iar ăştia mici erau tare bucuroşi. I-a învăţat ce au voie şi ce nu au voie să facă la calculator dar sigur că, copiii curioşi  mai intrau şi pe unde nu aveau voie, mai ales baieţii. 😀 Când reporterul i-a întrebat ce le face doamna bibliotecară dacă îi prinde că accesează pagini de net care nu-s tocmai educative, copiii au raspuns că vinovaţii sunt pedepsiţi prin interzicerea accesului la net o luna de zile sau, atunci când copilul recunoştea că a greşit şi îi promitea doamnei că nu se va mai întâmpla, pedeapsa i se reducea la o săptămână.  Când a auzit aşa o grozăvie, copilul Sonia şi-a ridicat capul ciufulit dintre hârtii şi frunze şi cu un aer atotştiutor a zis:

– Ce doamnă fraieră! Să-i spună şi ei cineva că există magic desktop. Alege ea din prima site-urile la care copiii au acces şi nu mai stă să-i urmărească. Tu ştii tataie că există un program de calculator pentru copii?…

Continue reading Să-i spună şi ei cineva…

Vreau un părinte responsabil

 Ei, dragii mamei, vă amintiţi când v-am spus săptămana trecută că o să mai vorbim noi despre programul acela magic pentru control parental pe net? Ei bine, am avut dreptate. Am multe să vă povestesc. Trăsnăi, desigur. N-am să le spun pe toate azi, că n-o fi sfârşitul lumii zilele astea şi ne-om auzi şi săptămâna viitoare pe subiect. 😀 

Dacă nu aţi observat până acum, vă atrag eu azi atenţia asupra banerului mic din dreapta pe care scrie “Sunt un părinte grijuliu” şi cu care mă mândresc de numa, numa. Pentru că-i mare lucru să-ţi faci copiii să înţeleagă că-i foarte important să nu umble de capul lor pe internet.  Ale mele par să fi înţeles asta, din moment ce niciuna nu mai vrea să deschidă alt calculator din casa (mai sunt vreo două), doar cel cu magic desktop instalat. Deocamdată pot accesa doar dexonline din program, n-am avut timp să caut site-uri sigure la care să le permit accesul, dar nici nu s-au arătat dornice de mai mult.  Am zis deocamdată. Ele încă nu s-au plictisit de joculeţele preinstalate, cu ajutorul cărora se joacă…de-a şcoala. Adică ele sunt profesoarele şi joculeţele alea le ajută să-i înveţe pe cei mici. Ce să vă spun, se cred deştepte foc. 

Bine, iniţial a fost un chin să ajungem la o înţelegere, că ele ar fi avut treabă la computer fix în acelaşi timp.  Până la urmă am ajuns la un compromis, ca de obicei. Ele folosesc computerul pe rând, eu fac gogoşi în fiecare marţi şi acum sper că lucrurile s-au cam aranjat. Acasă. Pentru că la şcoală e altă poveste. La şcoală fiecare copil îşi povesteşte experienţa legată de computer şi net. Dacă i-aţi vedea cum vorbesc despre jocuri, procesoare şi plăci video puternice, viteza de internet şi rutere wi-fi deştepte… Ehe, e  greu să fii părinte. 

Continue reading Vreau un părinte responsabil

Sunt un părinte grijuliu- I

Într-o lume perfectă cuvintele de mai jos  ar avea probabil mai puţină însemnătate, dar cum suntem cu toţii departe de a trăi înconjuraţi de perfecţiune, ascultaţi cu luare aminte ceea ce urmeaza să vă spun: dragi părinţi, există o cale prin care ne putem face viaţa dacă nu mai frumoasă atunci cu siguranţă mai liniştită.

Oricare dintre voi s-a gândit probabil, şi n-a făcut-o doar o dată, la faptul că odrasla sa va afla de pe internet, la nici 8 ani împliniţi, ce-i ala joint şi care-i diferenţa dintre el şi o tigară oarecare. Da, am dat exemplul ăsta pentru că adevărul despre cum venim pe lume, copiii de vârsta asta îl ştiu de mult şi n-au avut nevoie de computer ca să-l afle, a fost de ajuns să meargă la grădiniţă. Să revenim. Părintele-i îngrijorat. Nu ştie cum să-şi apere juniorul de toate măgariile de pe net, îngrijorare ce-l va ţine cel puţin până la vârsta la care ăstia mici vor inventa ei înşişi tera-internetul sau mai ştiu eu ce. Ei bine, în categoria asta mă încadrez şi eu. La părinţi.

Acum vreo lună am auzit de existenţa lui, a softului pentru copii Magic Desktop. Nu mai ţin minte dacă nu cumva mi-au spus chiar copilele mele de el. Ceva de genul “mami, e super, trebuie să-l avem şi noi!” sau “Stefania îl are de ceva timp şi se laudă peste tot cu asta, noi de ce nu avem?”.  Mi s-a părut o chestie misto ca şi concept, dar n-am insistat să aflu amănunte pentru că nu înţelegeam de ce şi-l doreau copiii, dacă softul acela urma să le restricţioneze accesul la anumite pagini şi fisiere din computer sau de pe net.

Continue reading Sunt un părinte grijuliu- I