Posts Tagged ‘machiaj’

Fondul de ten cu pensulă

09
Mar

Am povestit acum ceva timp aici cum am descoperit fondul de ten pe la 14 ani. Tot acolo mă plângeam că nu am pensulă pentru fondul de ten. O vreme am căutat prin magazinele de cosmetice, am ajuns apoi și-n farmacii, până când o prietenă mi-a făcut în sfârșit rost de una. Numai că știți cum e, îți dorești foarte tare un lucru, iar când ajungi să-l ai, se întâmplă să nu-l mai vrei sau și mai rău să nu-ți mai trebuiască. Pentru că acum fondul meu de ten arată așa:

Folosesc fondul ăsta de ten (varianta veche, bineînțeles) de vreo 4 ani. Am fost întotdeauna foarte mulțumită de el, n-am testat dacă rezista 24 de ore, eu de obicei îl port pe față doar vreo 10, dar își face treaba cum nu se poate mai bine, mai ales dacă nimerești nuanța potrivită. Pentru că ne place sau nu, să știi să-ți alegi nuanța fondului de ten conteaza 99%  la un machiaj reușit.  Câte fete nu vedem zilnic cu fața bronzată (vorba vine) și gâtul alb? Dap, prea multe.

Să revenim. Zilele trecute am primit noul fond de ten de la L’oreal, care pe lângă faptul că-i infailibil, are și pensulă, dragele mele. Pensula aia pe care o căutam eu. :) Și mai ziceți că nu mă citesc ăștia de la Lóreal pe mine. Hmm! Ce-or fi zis ei, uite mă săraca femeie, nu găsește și ea o pensulă pentru aplicarea fondului de ten…ia hai să inventăm noi un păhărel cu pensulă. Și l-au făcut. :D

Cred că multe femei vor opta pentru varianta asta, fondul de ten se întinde mult mai bine cu pensula, ca să nu mai zic că scapi astfel de maroniul rămas sub unghii atunci cand îți pui fond de ten în palmă și ți-l intinzi cu mâinile pe față. Câh! Dupa aplicare doar stergi peria cu un şerveţel umed și gata.

Share

Tags: , , , ,

Femeia și machiajul

07
Ian

Am crescut în casă cu un creion verde pentru conturat ochii. Nu cred că-l cumpărase cineva din familie, pentru că mama nu se machia deloc. Cred mi degrabă că-l primise cadou. Acest creion vede a fost toată educația mea în materie de machiaj până pe la 14 ani când într-o vacanță de vară petrecută la bunici (ah, ce vremuri), o verișoară mi-a dat cea mai bună veste pe care aveam să o primesc vreodată legată de make-up: exista o pastă (am aflat că-i zice “fond de ten:D )  care îți colorează fața uniform. A fost pentru mine o chestie extraordinară, mai mult teoretică, pentru că deși am atins atunci minunata pastă, mai mult de a o întinde pe pielea de pe mână, n-am avut curaj. Nici atunci, nici în anul care a urmat, nici…

Primul produs de machiaj pe care l-am cumpărat a fost un rimel. Nu vreți să știți, era solid, într-o carcasă pătrată de plastic, nu știu de ce, dar am impresia că sunt singura femeie din lume care a folosit vreodată așa ceva . Puneam pe el o picătură de apă și cu peria care se găsea în carcasă încercam să-mi dau pe gene. Bineînțeles că mi se părea că-s  maxim de frumoasă. :D

A urmat apoi un ruj roz sidefat care mi se părea că se potrivește excelent cu ochii mei verzi- albăstrui.  Eram la liceu și eram tot în perioada asta a rimelului solid. Da, m-a ținut aproape doi ani. La faptul că putea fi expirat, m-am gândit încă din momentul în care am văzut că e solid. Adica din prima, așa că nu mai conta cât îl păstram.

Când am venit la facultate, am investit banii de cheltuială dați de acasă pentru o săptămana, într-un fond de ten, și am mâncat doar eugenii cu ceai în toate cele 7 zile care au urmat. Nu-mi plângeți de mila, au fost multe, multe asemenea momente, dar le făceam cu bună știință. Odată mi-am luat chiar două paltoane identice ca model, dar de culori diferite. Atunci am mâncat doar ceai. :(

Nu-mi mai amintesc urmarea, nu mai știu când am adăugat pudra, blush, farduri de pleoape, ideea e că azi n-aș mai pleca fără machiaj de acasă, deși nu mă pricep la chestia asta foarte mult. Adică mi le pun acolo, una peste alta, știu câteva reguli de machiaj, mai ales de demachiaj, dar atât. De aici și frustrarea pe care o am legat de fetele/femeile perfect machiate. Oare ele cum reușesc să arate impecabil, că doar n-or fi toate actrițe sau modele să le machieze zilnic profesionisti.

Ieri m-am uitat la niște filmulețe pe youtube și m-am îngrozit. Am înțeles de acolo că dacă n-ai einșpe tipuri de pensule pentru machiaj, ai trăit degeaba. Nu mai vorbesc de anti-pete, anti-cearcăn, anti-bube, anti-riduri, creme iluminatoare, etc. Ba, într-un clip o tipă își lipea bandă adezivă pe pomeți, știa ea de ce, adică avea sens ce făcea, dar mă imaginam pe mine făcând asta într-o zi de lucru și nu mă vedeam bine.

Oricum, am ajuns la concluzia că dacă vreau ca tenul meu să arate bine, cearcănele să nu se mai vadă, chestii, trestii, pe lângă faptul că trebuie să-l îngrijesc cum se cuvine, mai tre’ să fac și-o investiție serioasă în diverse produse și accesorii de machiaj.

Încep azi, mă duc să-mi caut perie de aplicat fondul de ten. Pam, pam.

P.S. Cred că mama mai are și acum creionul verde. :D

Share

Tags: , , ,

Daca e vineri vorbim despre machiaj

16
Apr

Am primit de la Ada o leapsa invitatie de a vorbi despre farduri, machiaj, ingrijire si mi-am zis ca n-ar fi rau sa fac un inventar al acestora, mai ales ca m-am cam lasat de cumparaturi pe domeniul asta, exact acum cand probabil am mai multa nevoie de ele.  :D Ia sa vedem despre ce-i vorba:

1. De cate ori iti speli fata pe zi?

Fata mi-o ud dimineata si  seara.

2. Ce fel de ten ai?

Amestecat,  dar in cosmetica i se zice mixt.

3. Cu ce iti cureti fata?

Cand ud fata dimineata imi sapunesc obrajii, barbia si fruntea cu o spuma speciala de curatare, care nu stiu cum se numeste pentru ca am luat-o la recomadarea cuiva acum vreo 5 luni si inca mai am aproape jumatate din ea. Probabil ca atunci cand se va termina voi sti exact cum se numeste.  Seara ma spal pe fata dupa demachere doar cu apa chioara.

4.Ti-l exfoliezi?

Da, normal ca da. O data la cateva luni pentru ca uit sa fac asta. :D
5. Ce brand obisnuiesti sa folosesti?

Demachiant? L’ Oreal crema de demachiat sau servetele demachiante tot de la ei, pentru serile tot mai dese in care mi-e o lene de ma doare.

6. Ce crema folosesti?

Crema de zi de noapte si de ochi de la Garnier/L’Oreal/ Avon. Pentru maini si corp Nivea.

7. Ai pistrui?

Numai vara. :D

8. Folosesti crema pentru ochi?

Uneori. Am crema speciala pentru ochi si am perioade cand o folosesc zilnic, iar apoi n-o mai folosesc cateva saptamani. Apoi mi se pare ca-i expirata si-mi iau alta pe care o folosesc zilnic, nu mai mult de doua saptamani si tot asa…
9. Ai fost sau esti predispusa la acnee?

Am avut o perioada prin liceu in care aveam toata fata super-curata (fara acnee) si-mi iesea cate un cos pe frunte. Radeau toti colegii de mine si-mi spuneau ca sunt indragostita. Eu nu-mi explicam de unde stiau ei asta ca eu nu spusesem la nimeni. :D

10. Ai avut nevoie vreodata sa folosesti Pro-Active?

Nu cunosc, n-am folosit.

11. Ce fond de ten folosesti?

Acum folosesc Affinitone de la Maybelline in zilele de serviciu si tot de la Maybelline il folosesc pe cel pentru ten sensibil pentru zilele de vacanta. Mi se pare mai fluid si imi  lasa fata mai libera.

12. Dar anticearcan?

Nu. Desi as avea mare nevoie, am avut cateva tentative dar mi-am dat seama ca in felul in care il foloseam eu, ma rau imi accentuam cearcanele, asa ca m-am lasat.

13. Ce nuanta a pielii ai?

Deschisa.  Cu toate astea ma bronzez rapid si  frumos.

14. Ce crezi despre genele false?

N-am avut niciodata, mi se par prea teatrale.

15. Stii ca trebuie sa-ti schimbi mascara o data la 3 luni?

Da, stiu. Asta nu inseamna ca o si fac, dar am doua rimeluri in acelasi timp. Se pune? :cry:

16. Ce brand de mascara folosesti?

L’Oreal architect. E super, exact cum imi place mie.

17. Sephora sau Mac?

Sephora & Mac.

18. Ai un card Mac Pro?

Nu, nu am si nu cred ca-s un client bun pentru Mac.

19. Ce instrumente pentru machiaj folosesti?

Pensula mare, pensula mica, buretele aplicatoare etc. pe astea le am, de folosit folosesc mult degetele. :D

20. Folosesti baza de machiaj sau primer pentru ochi?

Folosesc baza de machiaj, primer inca nu dar o sa incep curand cred.

21. Dar pentru fata?

Aceeasi baza de machiaj dimineata, iar  seara dupa demachiat si spalat folosesc crema de noapte.

22. Care este culoarea de fard preferata?

Grena. Scoate in evidenta culoarea ochilor care sunt in functie de imbracaminte sunt albastri sau verzi. :)

23. Folosesti creion sau tus?

Nici. Nici.

24. Cat de des iti bagi creionul in ochi?

Daca nu-l fofosesc…

25. Ce crezi despre pigmenti?

Ma depaseste subiectul. :(

6. Folosesti machiaj mineral?

Nu.
27. Care e rujul tau preferat?

N-am ruj. Cred ca n-am mai folosit ruj de ani de zile.
28. Dar lipgloss?

Aici am o  multime, toate se invart ca nuanta  in jur de transparent natural. Acum, daca stau sa ma gandesc si astea sunt tot L’Oreal, nici nu mi-am dat seama ca aproape toate cosmeticele mele is de la ei.
29. Care e blush-ul tau preferat?

Am unul prefereat pe care insa nu mi l-am luat niciodata pentru ca sunt chitroasa. Costa mult de tot (pentru mine) dar e super si cu prima ocazie o sa mi-l iau. Nu stiu cum ii zice, dar am acasa o cutie goala si ma duc cu ea cand m-oi hotari. De folosit,  am ceva de la Margaret Astor care ma tine de un an cred, desi il folosesc zilnic. :D

30. Iti cumperi produse de machiaj de pe Ebay?

Nu, n-am cumparat nicodata nimic de pe ebay. Inca.

31. Iti plac magazinele cu produse cosmetice?

Da, dar le prefer totusi pe cele cu haine si incaltaminte.

32. Mergi la Cosmetic Company Outlet?

Nu, nici nu stiam ca exista asa ceva.

33. Ai luat vreodata in considerare sa faci cursuri de machiaj?

Am facut cateva traininguri de gen imediat dupa studentie cand vindeam Avon. :D

34. Uneori esti stangace cand te machiezi?

Da, atunci cand trebuie sa folosesc creion sau mai stiu eu ce care nu intra in ritualul meu zilni, dar asta nu se intampla des.
35. Numeste o “crima” in ceea ce priveste machiajul.

Machiajul de cocota. Bleah.

36. Iti plac culorile aprinse sau cele neutre in ceea ce priveste machiajul ochilor cat si buzelor?

Depinde de moment. Imi plac si unele si altele dar le prefer pe cele neutre.

37. Care celebritate are intotdeauna un machiaj impecabil?

Mie imi plac Meg Ryan si Jennifer Love Hewitt, cu sau fara machiaj.
38. Daca ar trebui sa iesi din casa folosind un singur produs de machiaj care ar fi acela?

Luciu de buze.

39. Iesi din casa fara sa te machiezi?

Da. Nu ma duc niciodata la cumparaturi machiata, mai ales cand trebuie sa probez lucruri (imbracat, dezbracat).

40. Crezi ca arati bine si nemachiata?

Nu cred ca arat mai bine dar nici mult mai rau, pentru ca-s obisnuita cu un machiaj cat mai natural.

41. Din punctul tau de vedere, care e cel mai bun brand in materie de cosmetice?

Nu stiu daca exista unul cel mai bun, dar dupa cate mi-am dat seama raspunzand la intrebarile astea preferatul meu e L’Oreal. :D

42. Ce crezi despre makeup?

Cred ca atunci cand este aplicat fara exagerari iti poate scoate in evidenta calitati care altfel ar trece neobservate. Eu admir fetele care stiu sa se macheze si care se si ingrijesc sub machiajul acela.

Leapasa asta recunosc ca m-a pus putin in dificultate, deoarece nu-s ahtiata dupa produsele de gen, ba in ultima vreme chiar le-am neglijat. Nu-mi sta insa in fire sa umblu sleampata asa ca nu fac parte din tagma celor care urasc machiajul. Sunt undeva la mijloc si mi-e bine asa. Cine sa ia leapsa, cine s-o ia:  Ruxandra, coana zoitzica (is foarte curioasa ce-ar spune) si  toate domnitele care mai trec pe aici. La treaba, fetelor!

Share

Tags: , ,

Machiajul la lampă

29
Ian


Alessandro Canini-bruta

Dimineaţă n-am avut curent, aşa că de voie de nevoie, am executat un machiaj la lumina difuză a unei lămpi cu baterii, cumpărată după ultima pană majoră de electricitate, avută nu mai departe de Ajunul Craciunului 2009. :D

Zic să vă explic cum se face că cine ştie când vă vine rândul şi să nu fiţi nepregătite.

Dacă te trezeşti dimineaţa în frig (centrala se opreşte automat când se ia curentul) şi pe întuneric, se cheamă că e musai să sări peste duş, să-ţi speli doar faţa şi dinţii, să-ţi pieptăni părul şi să te îmbraci. Odată terminat ritualul ăsta adaptat la condiţii, te trezeşti că nu se face să pleci nemachiată la serviciu şi cauţi soluţii.

Eu am făcut următorii paşi şi rezultatul nu-i unul de lepădat. Sunt de 10 ori mai frumoasă. Lol. Vi-i recomand cu toată încrederea:

  • trimiţi pe cineva să vă aducă din pod, lampa cumpărată special pentru cazuri din astea (nu mă întrebaţi cine a luat hotărîrea ca respectiva să fie păstrată în pod :( ) ;
  • odată avută lampa, realizaţi că aţi uitat să-i luaţi baterii şi vă rugaţi ca un om responsabil din casă să fi făcut asta;
  • dacă aveţi noroc operaţiunea continuă cu punerea bateriilor şi aprinderea lămpii, dacă nu, totul se opreşte aici; :D
  • mergeţi cu lampa în baie şi identificati oglinda;
  • încercaţi apoi să vă localizaţi faţa în oglindă;
  • gata, ce-a fost mai greu a trecut, acum poţi începe să-ţi întinzi maclavaisurile pe figură;
  • pe măsură ce procesul înaintează vă daţi seama că nu-i chiar aşa greu să faceţi asta şi nu mai sunteţi aşa atentă  la detalii;
  • pasul următor este inevitabil greşit. Vă daţi cu rimel pe gene, pe pleoape pe obraz şi pe bluză; :(
  • în continuare ori renunţaţi, vă demachiaţi şi plecaţi nemachiată ori doar încercaţi să retuşaţi stricăciunile şi continuaţi machiajul ca şi cum nimic nu s-ar fi întamplat;

Eu am ales prima variantă, am plecat fără machiaj şi cu moralul la pământ. În plus de asta, am uitat cred să sting lampa, aşa că adio baterii data viitoare. Cool!

Share

Tags: , ,

Copyright @ toane
Wordpress themes