Pe net cât e ziua de lungă

Pentru că măcar primul articol după schimbarea temei blogului am zis să fie unul mai serios, m-am gândit (știu, prima dată e mai greu) să vă povestesc cum îmi petrec eu o zi pe internet. Pe ce site-uri/blog-uri mă plimb, cât stau aici la mine (am obiceiul să mă citesc singură, să fiu, astfel, sigură că am măcar un cititor fidel), de pe ce calculatoare fac asta (da, chiar dacă nu plec de acasă, intru pe net de pe 4-5 device-uri), și-om mai vedea ce vă mai spun.

6-6.30 Trezirea. După ce-mi fac cafeaua și spăl aragazul (invariabil o dau în foc pentru ăa o las la făcut și intru în baie), îmi pun o litră de lapte peste ea și îmi fac triumfatoare intrarea în birou, de cele mai multe ori în camașă de noapte.

6.30-8.30 Spun “bună dimineața” pe twitter, și deschid înca 6 taburi (toane, gmail, zoso, arhi, DailyCotcodac, goo.gl și din nou toane). Citesc ultimele doua articole de la fiecare (chiar și de la mine )  ) scriu un comentariu, două,  dacă am ceva de zis (de obicei am, că nu mă pot abține) și mă întorc la toane. Scriu ceva pentru blog, de obicei ce visez noaptea, asta dacă n-am scris seara târziu și e deja publicat ceva în ziua respectivă. Când nu scriu visele de noapte, se cheamă că am inspirație sau s-a întâmplat deunăzi ceva notabil, de care aș vrea să-mi amintesc peste ani, și cum nu mă mai ajută ținerea de minte, am zis că-i bine să rămână aici scris. Asta a fost cred una dintre cele mai înțelepte decizii din viața mea (deocamdată au fost doar trei), pentru că deja, uneori când citesc ce-am scris acum 2-3 ani, stau și mă întreb dacă eu chiar am trăit chestiile alea. Și le-am trait, credeți-mă, pentru că am o regulă creată chiar pentru situațiile astea de incertitudine: “Nina, nu inventa lucruri despre tine, dacă nu vrei să ai false amintiri”.

8,30 -16,30 sunt la serviciu (între timp schimb și cămașa de noapte cu ceva mai office) , așa că o las mai moale cu plimbatul pe net, deschid doar reader-ul și citesc pe sărite cele 50 de bloguri pe care le am acolo, mai accesez un link interesant de pe twitter, mai răspund la un comentariu la mine. Între timp îmi fac treaba cât pot de bine până mă vede sefu’ și mă pune să muncesc. A, și citesc știrile de pe  mediafax. E și ăsta deschis toată ziua.

16.30-19.30 Închid cele două calculatoare din birou, cobor în casă și deschid laptopul, văd ce-a gătit hădean și îi urmez exemplul, dacă n-a făcut mama deja ceva bun de mâncare. Chiar dacă-s plecată de acasă, sunt  în atelier sau la piscina, urmăresc regulat twitterul pe telefon. Asta dacă nu am treabă (călcat, curat, gătit, spălat) sau dacă nu jucăm Monopoly.

19.30-23.00 e vară , e frumos, suntem sănătoși, așa că petrecem. Bem o bere sau un vin, ne jucăm cu copiii (atunci când nu-s cu alți copiii și nu înceracă să ne țină pe noi deoparte), mergem pe la prieteni, vedem un film, citim o carte, chestii din astea, vintage pentru tineretul de azi.

Pfff, acum când recitesc văd că-s cam dependentă de net, știam asta deja, trebuia doar să o recunosc și-n scris, dar să-l vad eu pe ăla care poate arunca primul piatra.

Tags: bloguri, internet, timp, viata

Dacă e vineri e zi specială pentru fete

A mai trecut o săptămână, am mai îmbătrânit un pic, ne-am mai deșteptat o țâră, acum e timpul pentu Women On Web sau pe scurt WOW.

Știu că nu toate fetele au reușit să prindă un loc în sală, așa că ar fi  fain dacă stând pe scaunul tău de la birou ai fi alăturii de noi, urmărind transmisia live a evenimentului chiar de aici de pe toane, iar sala te-ar simți doar la un click distanță:

Așa vă putem vedea reacțiile în timp real pe twitter, unde vă rog să folosiți hastagul #wow11 dacă vreți ca părerile voastre să poată fi văzut și de către participanții din sală.  Conferința are startul la 14,00, dar fetele încep să se adune de pe la 13,00.

P.S. 1. Aia cu cămașă roz sunt eu, asta dacă nu mă răzgândesc și mă îmbrac cu altceva.

P.S.2. M-am îmbrăcat cu altceva, respectiv rochița albastră, aia care aduce ploaia.

Tags: evensys, femei, internet, women on web

Telefonul mobil de la RDS a fost momeală

Am citit la Simona povestea cu amicul ei și RDS-ul și mi-am adus aminte că am o problemă legată de proaspeții nostri furnizori de internet, televiziune, telefonie fixă și mobilă, și anume tot RDS.

Acum o lună și ceva a venit la noi acasă un băiat tinerel și drăgut care ne-a propus să încheiem un contract reciproc avantajos prin care RDS-ul se angaja să ne dea lunar internet, televiziune și telefonie fixa, iar noi ne angajam că vom plăti la timp facturile. Până aici nimic nemaipomenit (nu că ar urma vreo dezvăluire extraordinară în continuare), numai că,  pentru minunatul contract semnat și parafat în perioada aia, RDS-ul dădea bonus clienților săi un telefon mobil cu convorbiri gratuite între el și fixul solicitat de noi.

Vă dați seama ce m-am bucurat că o să dau mobilul ăla fetelor la școală și vor putea suna oricând acasă pe fix, gratuit, excelent. Aproape că din tot contractul ăsta pe mine mă bucura cel mai tare bonusul, pentru că pe celelalte le aveam noi și până acum, numai că de la alți furnizori. Bun.

Trec două săptămâni și vin băieții de la RDS să tragă fire, chestii, trestii. Când să plece îi întreb de telefonul mobil. Îmi spun că pe ăla și modemul de internet mobil (am uitat să vă zic că am luat și din asta, nu mă întrebați de acoperire că nu l-am folosit încă) le ridicăm noi de la sediile RDS. Zic, da, astea-s chestii finuțe, nu de lăsat pe mâna meseriașilor cu cabluri.

Peste vreo două zile se duce Sorin la un sediu RDS să ia modemul și mobilul. O duduie drăguță îi dă modemul de internet mobil și îi spune că nu au pe stoc telefoane mobile să mai încerce la alte sedii sau în altă zi.

Înainte de Revelion mă duc eu la un sediu RDS  (ăla din Auchan) și întreb de telefoane mobile, daca au. Avem, îmi raspunde un băiat (ușor nervos, pentru că tocmai se certase cu un domn ce intrase cu căruciorul de supermaket în spațiul lor). Revenind, băiatul continuă: Abonament de 5 lei/lună plus nu știu cât aparatul, n-am mai ascultat că eu, vezi doamne, nu mă încadram aici. Eu aveam mobilul ăsta inclus în abonamentul mare cu RDS-ul. Îi spun și lui despre ce-i vorba și îmi răspunde: A, nu avem telefoanele alea,  nu se mai dau. S-a terminat oferta.

Noroc că eram pătrunsă de spiritul sărbătorilor și n-am vrut să-mi stric zen-ul, că mi ți-l măscăream acolo de față cu toata lumea. Am fost o doamnă, n-am făcut-o. E 1-0 pentru ei.

Tags: internet, minciuni, RDS, telefon mobil, tepari

Bunica şi calculatorul

Acum vreo două săptămâni a venit în vizită la noi bunica fetelor, de la ţară.

 Eu mă bucur mult că fetele au o bunică la ţară. Este  vorba de mama mea, cea care mi-a spus într-o zi că vrea să-i tipăresc blogul ca să-l citească şi ea.   Ai mei au stat toată copilăria mea la oraş şi acum la pensie, a lor nu a mea, şi-au construit o căsuţă cu verandă şi pridvor,  în satul în care s-au cunoscut. Romantici ăştia bătrâni, ce să zic…

Cât mama a stat la noi, fetele au fost pe ea cât au putut de mult. În timpul în care ele erau la şcoală, bunica respira. În perioada asta de respiro, mama s-a aşezat într-o zi pe scaun în faţa calculatorului şi a încercat să facă ceva. E de la sine înţeles că în afară de momentele în care îl şterge de praf, bunica n-a pus niciodată mâna pe calculator, deşi n-ai zice că-i aşa bătrână.  A fost , în schimb, atentă la felul în care foloseam noi maşinăria fără de înţeles  şi a stiut că trebuie să mişte de mouse.  I s-a deschis în momentul următor o pagină de poveste frumos ilustrată ,  lăsată pornită probabil de copilul Iulia, care butonase înainte de  a pleca la şcoală. De poveste i s-a părut bunicii iniţial, dar şi-a dat seama imediat că pe ecran erau nişte cerinţe de aritmetică, e drept, uşoare pentru bunici.

Nu ştiu cât timp a petrecut mama uitându-se prin magic desktop ( da, s-a descurcat, dar ce pretenţii să avem  când şi copiii de 3-4 ani se descurcă cu softul asta?). 

Eu povestea asta am auzit-o seara târziu în ziua respectivă din camera fetelor unde bunica stătea la poveşti cu nepoatele.  Am tras cu urechea la discuţie, aşa cum îi stă bine unei mame care se respectă.

Iulia: Aşa buni, şi cum te-ai descurcat?

Mama: M-am descurcat usor, am rezolvat ce era de rezolvat şi abia după asta am avut voie să mă joc.

Iulia: Şi te-ai jucat?

Mama: Da, sigur ca m-am jucat…a fost foarte distractiv. 

Iulia: Ah, buni, din păcate cred că programul ăsta e defect.

Mama: Cum aşa?

Iulia: Păi, dacă pe copii nu-i lasă să ajungă pe paginile pe care n-au voie, pe bunici de ce îi lasă să se joace? Nu-i corect…

Sonia (somnoroasă): Lăsa-ţi mă, că ne lămureşte mami mâine.

Vă e clar că m-am prefăcut  a avea de dus ceva la ele în cameră şi mi-am făcut întâmplător apariţia în mijlocul lor.  Le-am spus aşa direct şi pe un tot destul de grav:

“Dragele mele, joaca nu-i numai pentru copii, aşa cum nici pericolele de pe internet nu vă  pândesc doar pe voi. Şi noi, cei mari, putem fi înşelaţi sau furaţi pe internet, şi noua ni se pot intâmpla multe lucruri suparătoare, dar chestia  care ne fereşte pe noi de asemenea pericole, şi  pe care ne place să credem că o căpătăm cu toţii odată cu vârsta,  se cheamă discernământ. Aţi înţeles?

Ele se  uitau toate trei la mine ca la televizor.

Sonia: Mami, tu ai ascultat la uşă?

Tags: bunici, copii, internet, magic-desktop

Să-i spună şi ei cineva…

În weekendul ăsta am fost la ţară la părinţii mei şi acolo duminică dimineaţa toată lumea din sat, dar absolut toata lumea, cu mic cu mare, baştinaş sau musafir se uită la emisiunea “Viaţa satului”. Mărturisesc că am urmarit-o şi eu cu interes, mi-am amintit astfel că există viaţă şi dincolo de porţile oraşelor, şi încă ce viaţă… 

 În timp ce noi urmăream, cum spuneam, cu atenţie emisiunea, Sonia şi Iulia lipeau pe nişte coli de hârtie frunze şi tot felul de crengi. Se pregătesc intens pentru bazar, vă scriu eu zilele viitoare care-i treaba cu el. Între timp se prezenta în emisiune cum într-un sat (îmi scapă numele) o doamnă bibliotecară destupată le-a permis copiilor în bibliotecă accesul la net de pe vreo trei calculatoare, iar ăştia mici erau tare bucuroşi. I-a învăţat ce au voie şi ce nu au voie să facă la calculator dar sigur că, copiii curioşi  mai intrau şi pe unde nu aveau voie, mai ales baieţii. Când reporterul i-a întrebat ce le face doamna bibliotecară dacă îi prinde că accesează pagini de net care nu-s tocmai educative, copiii au raspuns că vinovaţii sunt pedepsiţi prin interzicerea accesului la net o luna de zile sau, atunci când copilul recunoştea că a greşit şi îi promitea doamnei că nu se va mai întâmpla, pedeapsa i se reducea la o săptămână.  Când a auzit aşa o grozăvie, copilul Sonia şi-a ridicat capul ciufulit dintre hârtii şi frunze şi cu un aer atotştiutor a zis:

- Ce doamnă fraieră! Să-i spună şi ei cineva că există magic desktop. Alege ea din prima site-urile la care copiii au acces şi nu mai stă să-i urmărească. Tu ştii tataie că există un program de calculator pentru copii?…

A urmat, desigur, o întreagă discuţie legata de expresia “doamnă fraieră” şi modul cum a folososit-o ea, dar şi despre copii şi calculatoare, discuţie pe care mi-ar fi greu să o reiau acum Şi nici n-ar avea rost, că voi sigur ştiaţi, şi de programul ăsta (şi daca nu stiati aflati acum), şi de regulile de politeţe pe care Sonia le-a sărit fără să clipească când a fost vorba s-o catalogheze pe doamna în cauză. Dincolo de asta însă, observaţia mi s-a părut interesantă, pe dascăli cine-i învaţă cum să protejeze  copiii de pericolele care-i pândesc pe net?

P.S. Săptămâna trecută Raluca a fost răcită şi n-a venit la şcoală, aşa că nu vă pot spune noutăţi despre felul în care au rezolvat părinţii ei problema cu internetul. Eu urmăresc zilnic clubul parintilor grijulii  şi sper să-l găsesc printre membri şi pe tatal fetiţei.

Tags: copii, educatie, internet, magic-desktop, protectie, viata

Există o soluţie

Fetiţa asta, spre deosebire de ceilalţi copii din clasă, era taciturnă (se poate spune asta despre un copil?), neprietenoasă şi încăpăţânată, uneori de-a dreptul rea. Copilul nu fusese mereu aşa, starea ei s-a schimbat în clasa a treia când parinţii, îngrijoraţi de faptul că se joacă prea mult la calculator, i-au interzis să-l mai folosească. 

Ştiau de pericolele de pe net din auzite, că nu erau ei cei mai bine informaţi, dar nu erau nici nişte ignoranţi. Raluca s-a închis atunci în ea, s-a depărtat de prieteni şi nu a mai răspuns la stimulii de socializare veniţi din toate părţile la vârsta asta. Dacă mergeau în parc ea nu se juca cu ceilalţi copii. Pe foştii ei prieteni de la bloc nu îi mai găsea deloc interesanţi. Cu colegii de şcoala nu mai găsea subiecte comune de discuţie şi orice sarcină şcolară pe care trebuiau să o rezolve în echipă aproape că-i era imposibil de realizat. Parinţii nu mai ştiau ce să-i facă, iar profesorii, deşi au încercat pe mai multe căi, n-au reuşit încă să o facă pe Raluca să fie copilul vesel şi comunicativ care era odată.

Cam în starea asta era Raluca în prima zi de şcoală anul acesta, când a făcut cunoştinţă , forţată de împrejurări, cu copilul Iulia. “Copilul Iulia” e una din fetiţele mele, precizarea asta o fac pentru cei rătăciţi pe aici care au ajuns cu cititul postului la paragraful ăsta şi vor să înţeleagă şi continuarea.

După nici două săptămâni de la începerea şcolii aflu că Raluca e cea mai bună prietenă a Iuliei. La momentul acela nu ştiam mai nimic despre ea, doar Iulia îmi povestea câte ceva şi-mi spunea că Raluca i-a spus ei toate secretele pe care le avea. Bineînţeles că am fost curioasă să le aflu însă din păcate pentru mine, Iulia mi-a răspuns: “Mami, ţi-am zis că mi-a spus secrete…” Ok, ok , n-am insistat. Desigur, tot ce ştiu despre Raluca ştiu de la Iulia şi puţin de la doamna dirigintă, dar sunt convinsă că secretele Ralucăi nu mi le-au divulgat.

 Odată când au avut copiii de făcut pentru şcoală ceva, o fişă parcă, cu date care trebuiau culese din cărţi sau de pe internet, copilul Iulia a zis a ea lucrează cu Raluca la proiectul ăsta şi că ea, Iulia, trebuie să găsească informaţii pe net, iar Raluca din cărţi pentru că ea nu are voie la calculator. Atunci mi s-a părut puţin ciudat, ok, nu-ţi laşi copilul ore în şir la calculator, dar deloc, deloc… însă am trecut peste şi m-am luat cu altceva. De ceva timp, de când cu magic desktop, mă tot gândesc la Raluca şi la faptul că nu are voie la calculator. Am vorbit cu Iulia şi  i-am sugerat să vorbească cu prietena ei despre asta, să-i spuna că-i un program special făcut pentru copii, pentru siguranţa lor pe net . Să-i povestească cum îl foloseşte ea, cum îi scrie mail fostei ei colege, cum face exerciţiile de matematică înainte de a începe orice joc, cum exersează la muzică, tot, tot. Poate dacă află părinţii ei despre el şi dacă ei vor considera Magic Desktop suficient de sigur, o vor lăsa pe Raluca la computer măcar pentru teme. Recunosc, câştigul meu ar fi acela că la proiecte de genul celui descris mai sus, în care copiii trebuiau să se documenteze  din cărţi, dar şi de pe net, îi va veni şj Iuliei rândul să dea paginile cărţilor.

Ieri Raluca i-a spus Iuliei (n-a fost secret, ok) că tatăl ei i-a promis că se interesează ce-i cu programul ăsta şi dacă e aşa cum spune ea, are toate şansele să-şi câştige o oră /zi la computer. Şi Raluca i-a mai spus Iuliei ceva, de fapt i-a scris câteva cuvinte: “Îţi mulţumesc, Iulia, pentru tot ce faci pentru mine!”

Sunt foarte, foarte curioasă cum va decurge povestea asta în continuare. Nu-s de acord cu timpul petrecut pe internet în locul orelor de joacă efectivă sau de studiu, dar nici nu sunt pentru tăierea dreptului la cunoaşterea noilor tehnologii şi mijloace de comunicare, doar pentru că sunt nesigure şi nu avem controlul. O balanţă între cele două cred că oferă Magic Desktop.  Oricum, la viitoarea  intâlnire cu părinţii mă voi băga în vorbă cu tatăl Ralucăi şi-l voi invita în clubul părinţilor responsabili, negreşit.

P.S. Raluca nu-i numele adevărat al fetiţei despre care vă vorbesc, în rest povestea e 98% adevărată.

Tags: copii, educatie, internet, libertate

Vreau un părinte responsabil

 Ei, dragii mamei, vă amintiţi când v-am spus săptămana trecută că o să mai vorbim noi despre programul acela magic pentru control parental pe net? Ei bine, am avut dreptate. Am multe să vă povestesc. Trăsnăi, desigur. N-am să le spun pe toate azi, că n-o fi sfârşitul lumii zilele astea şi ne-om auzi şi săptămâna viitoare pe subiect.  

Dacă nu aţi observat până acum, vă atrag eu azi atenţia asupra banerului mic din dreapta pe care scrie “Sunt un părinte grijuliu” şi cu care mă mândresc de numa, numa. Pentru că-i mare lucru să-ţi faci copiii să înţeleagă că-i foarte important să nu umble de capul lor pe internet.  Ale mele par să fi înţeles asta, din moment ce niciuna nu mai vrea să deschidă alt calculator din casa (mai sunt vreo două), doar cel cu magic desktop instalat. Deocamdată pot accesa doar dexonline din program, n-am avut timp să caut site-uri sigure la care să le permit accesul, dar nici nu s-au arătat dornice de mai mult.  Am zis deocamdată. Ele încă nu s-au plictisit de joculeţele preinstalate, cu ajutorul cărora se joacă…de-a şcoala. Adică ele sunt profesoarele şi joculeţele alea le ajută să-i înveţe pe cei mici. Ce să vă spun, se cred deştepte foc. 

Bine, iniţial a fost un chin să ajungem la o înţelegere, că ele ar fi avut treabă la computer fix în acelaşi timp.  Până la urmă am ajuns la un compromis, ca de obicei. Ele folosesc computerul pe rând, eu fac gogoşi în fiecare marţi şi acum sper că lucrurile s-au cam aranjat. Acasă. Pentru că la şcoală e altă poveste. La şcoală fiecare copil îşi povesteşte experienţa legată de computer şi net. Dacă i-aţi vedea cum vorbesc despre jocuri, procesoare şi plăci video puternice, viteza de internet şi rutere wi-fi deştepte… Ehe, e  greu să fii părinte. 

Până săptămâna viitoare  vreau să fiţi cât mai mulţi în clubul parinţilor grijulii creat pe facebook şi, mai mult, e musai să reuşim ca vreunul dintre voi să ajungă la avizier. Adică să câştige diploma de părinte responsabil. Pentru asta ar trebui ca altcineva să-l propună. Cum cine? Eu. Daţi-mi de ştire că vă pasă de felul în care copiii voştri navighează pe internet şi eu mă angajez să vă propun. Imediat.

Tags: copii, internet, magic-desktop, securitate

Sunt un părinte grijuliu- I

Într-o lume perfectă cuvintele de mai jos  ar avea probabil mai puţină însemnătate, dar cum suntem cu toţii departe de a trăi înconjuraţi de perfecţiune, ascultaţi cu luare aminte ceea ce urmeaza să vă spun: dragi părinţi, există o cale prin care ne putem face viaţa dacă nu mai frumoasă atunci cu siguranţă mai liniştită.

Oricare dintre voi s-a gândit probabil, şi n-a făcut-o doar o dată, la faptul că odrasla sa va afla de pe internet, la nici 8 ani împliniţi, ce-i ala joint şi care-i diferenţa dintre el şi o tigară oarecare. Da, am dat exemplul ăsta pentru că adevărul despre cum venim pe lume, copiii de vârsta asta îl ştiu de mult şi n-au avut nevoie de computer ca să-l afle, a fost de ajuns să meargă la grădiniţă. Să revenim. Părintele-i îngrijorat. Nu ştie cum să-şi apere juniorul de toate măgariile de pe net, îngrijorare ce-l va ţine cel puţin până la vârsta la care ăstia mici vor inventa ei înşişi tera-internetul sau mai ştiu eu ce. Ei bine, în categoria asta mă încadrez şi eu. La părinţi.

Acum vreo lună am auzit de existenţa lui, a softului pentru copii Magic Desktop. Nu mai ţin minte dacă nu cumva mi-au spus chiar copilele mele de el. Ceva de genul “mami, e super, trebuie să-l avem şi noi!” sau “Stefania îl are de ceva timp şi se laudă peste tot cu asta, noi de ce nu avem?”.  Mi s-a părut o chestie misto ca şi concept, dar n-am insistat să aflu amănunte pentru că nu înţelegeam de ce şi-l doreau copiii, dacă softul acela urma să le restricţioneze accesul la anumite pagini şi fisiere din computer sau de pe net.

Acum însă, am aflat din sursă sigură urmatoarele: UPC pune  la dispoziţia tuturor părinţilor grijulii (şi cum spuneam, eu şi cu tine ne încadrăm aici) programul Magic Desktop.  Este vorba despre un soft care controlează paginile la care au acces copiii noştri atunci când se dau pe net şi nu numai. Cu un design excelent şi cu câteva aplicaţii prietenoase programul se instalează pe computer şi de fiecare dată când copilul deschide calculatorul, îi apare fereastra magică şi dacă eşti lângă el, în momenul ăla, întelegi până şi tu de ce şi-l doreau copiii. Pur şi simplu te introduce într-o lume magică din care n-ai niciun motiv să vrei să ieşi.  Ai acolo jocuri, muzică, chiar şi lecţii.

Acum vine partea şi mai frumoasă, care-s convinsă c-o să vă placă mult. Softul se poate descărca gratuit. Nu ma faceţi să ţip, e graatuuuittt!   Ok, acum că am lamurit-o şi pe asta, vă spun că aseară am cântat la pian. Cum unde? La tastatură.

Să recapitulăm, intră aici, descarcă softul gratuit,  minunează-te şi lasă-ţi copilul la calculator. E important pentru cel mic să se familiarizeze cu computerul şi e şi mai important ca tu să fii un părinte responsabil şi grijuliu care-i monitorizează activitatea fără ca el să se simtă constrâns sau urmărit.

Ţinând cont că şi eu abia aseară le-am instalat fetelor mele Magic desktop şi următoarea jumătate de ora am cântat doar la pian, nu prea am cum să vă dau detalii acum, aşa că prevad că vom mai vorbi despre asta. Îs curioasă cum vi se pare şi vouă. Poate facem un club al părinţilor grijulii.

Tags: copii, internet, magic-desktop, protectie

Zoom ON 4 în imagini

Am fost aseară la cea de-a 4 ediţie Zoom ON la invitaţia Hotcity şi Laptop News.  Mi-a plăcut foarte mult felul în care au decurs discutiile. George (apropo, am acasă instalat BitDefender internet security  cu control parental activat, începând de aseară) şi Bogdan ne-au deschis un pic minţile şi ne-au făcut să conştientizăm câteva lucruri importante despre protecţia datelor personale pe internet.

Au scris, cam tot ce se putea spune despre eveniment, organizatorii şi Alina (care şi-a luat conştiincioasă notiţe). Eu vă las cu câteva poze de la eveniment:

Bonus: vedeţi cum explică Cristina Bazavan asemănarea dintre internet şi sex.

P.S. Fotografiile sunt şi pe facebook  aici. Mă ajutaţi cu ceva tag-uri?

Tags: bitdefender, internet, legislatie, zoom on

Cât timp ai stat fără net anul ăsta?

E sfârşit de an, e vremea bilanţurilor.  Pentru că mi-e frică să caut lista pe care mi-am făcut-o anul trecut, cu planuri pentru 2009, o să încep cu o chestie uşoară.

Zilele trecute n-am prea avut acces la internet (voit ce-i drept),  aşa că m-am gândit la chestia asta: cât am stat eu cel mai mult fără internet anul acesta?

Patru zile.

Răspunsul nici nu ştiu cum să-l iau. O fi de bine, o fi de rău? Asta se cheamă dependenţă? Nu ştiu ce să zic, o să întreb şi eu, ca ăla prostu’. Ai ceva de pierdut dacă nu te lipseşti de net nici măcar când pleci în concedii? Dacă da, ce? Timpul pe care ar trebui să-l petreci la soare? Pai ce, la soare tot stai degeaba, şi dacă tot nu citeşti sau nu faci conversaţie, ce e rău în a te da pe net, în timp ce burta şi faţa ta se prăjesc?

Sau să zicem că eşti la pescuit, pe malul apei. Are ceva dacă ai cu tine laptopul şi un internet mobil, care prinde viteza maxima la malul apei? Eu zic că nu. A, dacă eşti cu prietenii şi e  gălăgie, antren şi voie bună, poţi ignora internetul, dar chiar și așa, e bine să-l ai acolo de rezervă,  dacă începe ploaia şi eşti cu cortul,  nu vei căuta repede să afli cât ţine ploaia şi dacă e sau nu cazul să-ţi muţi tabăra.

Părerea mea este,  că în viitor, timpul pe care îl vom petrece departe de lumea din computer, va fi din ce în ce mai scurt și nu ştiu, sincer, dacă asta e neapărat rău. Depinde de locul  şi importanţa pe care fiecare dintre noi o acordăm acestei lumi. E cazul să mă sperii? Voi cât ați stat cel mai mult fără net anul acesta?

Tags: dependenta, internet, oameni, timp, viitor