Posts Tagged ‘gimnastica’

Poveşti de pe stradă

17
Dec

Ninge. De două zile vin la serviciu fără maşină. Dacă ieri am avut noroc şi mi-au venit şi autobuzul şi tramvaiul la fix, ca să spun aşa, nu acelaşi lucru îl pot spune despre ziua de azi. Şi ca totul să fie perfect, azi mi-am luat şi pantaloni trei-sferturi cu vedere la dres. :D A, am avut însă grijă de cap şi mi-am tras căciula în formă de prezervativ peste urechi. Nu, nu m-am costumat în nimic. :D

În altă ordine de idei, în tramvai afli o grămadă de lucruri noi, abia acum îmi dau eu seama ce-am pierdut în toţi anii în care am făcut drumul asta, servici-acasă, singură în maşina.

Aseară, două doamne în vârstă, una cam la 75 de ani şi cealaltă mult mai tânără,  cca. 55, stăteau de vorbă. Nu mă acuzaţi că am tras cu urechea, erau în faţa mea şi vorbeau tare.

Una avusese un apartament la Obor, cu 4 camere, pe care l-a vandut prin ’95 şi cu banii obţinuţi i-a cumpărat baiatului un apartament cu 3 camere la Câmpina şi unul pentru ea şi soţ la Diham. Se plângea ca nu le mai ajung banii la copii, ca au facut împrumut la bancă să-şi schimbe maşina şi să-şi pună cabina de duş la baie. Acum plătesc 10 ani 1100 lei/luna, nora a rămas fără serviciu, dar cabina aia de baie cred că face toţi banii. :D

Cealaltă spunea că ea i-a luat baiatului, care s-a căsătorit în urmă cu un an, o garsonieră foarte frumoasă, i-a mobilat-o modern şi a sperat ca tinerii să locuiască cel puţin, până se pun mai bine pe picioare, acolo. Da, dar ei, ăştia tinerii, nu vor să meargă la serviciu încă, că-s tineri. Au hotărât să locuiască cu socrii şi să închirieze garsoniera. Cu cei 300 de euro pe care îi încasează lunar pe chirie, tinerii noştri sunt mulţumiţi. Cu aşa tinere vlăstare ambiţioase avem toate şansele să prosperăm, noi ca naţiune, ca ţară zic.

Să revenim. Din vorbă în vorbă, doamnele  încep să vorbească despre locul din care vin ele fizic acum. Hahaa, cum de unde? De la sala de sport. De la gimnastică. Nu de la gimnastică medicală, cum am fost tentată să cred iniţial. Nu. De la erobic, mămică. Super tare. Asta mai în vârstă îi spunea celeilalte că ea şi-a luat azi şi un costum nou de aerobic, că cel vechi avea o culoare care o îmbătrânea. :D

Strada este un izvor nesecat de poveşti.

Share

Tags: , , , , ,

Copyright @ toane
Wordpress themes