Posts Tagged ‘frig’
Ninge
Mar
Ştiu că toată lumea vorbeşte despre ninsoare, ştiu că e a douăzecea zăpadă de anul ăsta, ştiu că ar trebui să fie primăvară, stiu… Ninge însă aşa frumos.
Ce-o să mai regretaţi voi fulgii aştia albi atunci când căldurile vă vor ţine închişi în cutii cu aer condiţionat, consumând necesarul zilnic de lichide în cantitate dubla şi petrecând două treimi din timp pe budă.
Gândiţi-vă la câte beneficii avem de pe urma zăpezii: nu tu trafic aglomerat (am venit dimineaţa ca prin brânză, foarte puţine maşini pe stradă), nu tu praf în atmosferă (aerul e cât de curat poate fi el într-o capitală europeană), nu tu burţi la vedere pe străzi (piţipoancele sunt încă în blănuri), nu tu babe leşinate de la căldură, pe străzi, etc… Hmm, ce frumos ninge. ..
Hai că am luat-o razna.
Să vină primavaraaaaaaaaaaaa, vara, ce-o fi, numai să se oprească ninsoarea şi frigul! Hei, mă aude cineva acolo sus?
P.S. Cristian ne povesteşte o faptă rea spre bună pe fapte bune – fapte rele, acolo unde vă aştept să-mi scrieţi şi voi câte ceva, cînd aveţi chef şi timp sau când faceţi fapte bune. Ori rele.
Ce va fi?
Ian
Se ingroasa gluma. Isaccea 2 s-a inchis. Or sa moara si puricii de pe pisica de frig. Caldura din casa va scadea, presiunea de la aragaz la fel. Gazprom zice ca va rezolva. Azi am vazut o masina plina cu lemne si ma gandeam “oare cine se mai incalzeste in Bucuresti cu lemne?” , habar nu aveam ce norocos e omul ala
(mai mult…)


