Sunt o zgârcită

Nu-s în stare să-mi iau o rochie. O rochie mai cu pretenții vreau să spun, că de cârpe mi-e șifonierul plin.

De câte ori trebuie să merg la un eveniment mai important îmi pun în cap treaba asta: gata, acum e momentul să-mi iau o rochiță frumoasă, clasică dar foarte elegantă,  pe care s-o pot folosi și cu alte ocazii. V-am zis că-s zgârcită da? Bine că se aplică asta doar când e vorba de mine.

Ce să zic, am fost la vreo câteva evenimente din astea, dar de fiecare dată am ocolit cumpărarea acelei minunate rochii la care visez și pe care, culmea, aseară am și găsit-o. E finuță, elegantă, se potrivește cu evenimentul, cu pantofii. Ba chiar și cu silueta mea se potrivește.

De fiecare dată, ba o prietenă mi-a dat o rochie foarte frumoasă pe care n-am putut-o refuza, ba mi-am făcut o rochie în atelier la mine, ba am fost la magazinul unei prietene cu gândul să-mi cumpăr una și cand aceasta (prietena) mi-a spus că mi-o face cadou, n-am mai îndrăznit s-o aleg pe cea mai frumoasa, și tot asa , am ajuns azi în ajun de eveniment fără rochie. Bine măcar că mi-am luat vopsea de păr.

Dar, și acum vine pasul cel mai important, am vorbit cu vânzătoarea din magazinul unde am găsit aseară rochița visurilor mele, și mi-a pus-o deoparte până azi. A zis că poate noaptea e un sfetnic bun și mă voi duce azi s-o cumpăr. Eu încă nu știu cum să procedez, mă gândesc tot la gaura pe care am s-o fac în buget. Ah, dacă aș primi azi niște bănuți neașteptați…

Tags: evenimente, fete, garderoba, rochii

Liniștea dinaintea furtunii

După ce două zile la rând m-am ținut de distracții și cunoscut oameni noi, azi ne pregătim de #letsdoitro. Bine, echipa noastră (care-i numeroasă și e foarte mișto) nu are nici măcar un morman de gunoi alocat, dar ce mai contează asta când esti plin de intenții frumoase. Gunoi e în țară, slava domnului.

Hai să le luam pe rând.

• Acum doua zile am stat la povești suedeze, față în fața și suflet lângă suflet cu Lia. A venit copilul ăsta (pentru mine-i un copil) de acolo cu atâtea povești frumoase, ce spun eu povești că-i deja basm ce i se întâmplă, încât nici n-am observat când trece timpul și mi se golește frappe-ul. Da frappe, acum pot să spun asta, în seara cu pricina n-am putut, m-am uitat în meniu, am văzut prețul la caffe latte și le-am lasat fetelor care-au rămas, bani pentru unul din asta. Sper că nu m-au înjurat prea tare la nota de plată.
• Aseară m-am văzut cu parte din echipa noastră de acțiune la curatenia de sâmbătă și cu o parte care nu poate veni, dar a contribuit cu o mititică părticică, știe el despre ce-i vorba. O să vi-i prezint eu pe fiecare, dar nu acum, întâi să-i vedem pe teren. Glumesc, oameni-s faini de tot și abia aștept ziua de sâmbătă să-i cunosc pe toți și să umplem sacii ăia mari și mulți pe care îi vom cumpăra azi.  Bine, cum spuneam și mai sus, n-am reușit să ne alocam un morman aseară pentru că ceva nu merge în aplicația #letsdoitro. Deși noi suntem zece membrii înscriși, acolo apăream fără forță de lucru, adică ne spunea că suntem în stare sa strângem 0 (zero) saci. Măi, stați puțin, suntem noi fără mușchi, stim că și gunoiul e mult, dar chiar așa, să nu fim în stare să adunăm niciun sac. Sper să apucăm azi să ne alocam mormanul, nu de alta dar era harta aia plină de gunoaie. Plină, plină.

Bun, deci mâine toată lumea face curățenie, ne-am înțeles? Fie că mergeti la Let’s Do It, fie că măturați în fața curții voaste și atrageți atenția oamenilor din jur când scapă din greșeală hârtii pe jos, tot curțenie se chemă că faceți și eu vă urez de pe acum spor!

Tags: curatenie, fete, letsdoitro, oameni

Cu iPad-ul în poșetă – II

Partea I o puteți citi  aici, deși nu cred că există cineva care nu-l cunoaște deja pe Costin.

Raluca era genul de fată care se știe frumoasă dar se dorește și deșteaptă. Și cum în școală n-a prea avut timp de lecții pentru că era copleșită de admirația băieților, fata îi mulțumește in fiecare zi Domnului că trăiește în vremurile astea, când tehnologia te ajută, dacă nu să devii, atunci măcar să pari mai inteligent. Citește cărțile pe net că-i mai comod, tot aici își caută informațiile despre tot ce-o interesează, folosește mult rețelele sociale și acumulează repede informația. Avea acum net și pe telefon ca orice PR-istă în devenire.

Primul ei telefon cu net fusese un Blackberry 9105 pearl 3G black , auzise că oamenii serioși folosesc așa ceva iar ea voia să fie luată în serios. Măcar până își găsea un job bun în șoușăl midia. În câteva luni însă, invidioasă pe colegele ei care își făceau poze mult mai frumoase sprijinind cele mai frumoase mașini care opreau în fața liceului, și-a rugat tatăl (un om pâinea lui Dumnezeu, chiar daca fusese boxer la viața lui) să-i înlocuiască blackberry-ul cu un Samsung I9000 Galaxy S black 8GB. Omul, care avea un pic mai multă minte față de copilă, i-a luat un telefon nou, mai de liceeancă așa, adică un Samsung S5570 Galaxy mini white. Deși nu era ce-și dorise ea, Raluca l-a îndrăgit pe micutul Mini numaidecât, mai ales că în mintea ei  alb înseamna aproape iPhone, deci ajunsese acolo unde ea nici nu sperase. Fata avea acum timp să se concentreze pe învățătură că nu voia să ajungă bătaia de joc a A-listerilor.

Dacă aveți impresia că ce v-am spus pana acum că Raluca e o superficială, ei bine lucrurile nu stau chiar așa. Fata a luat bacul anul asta, ceea ce a ridicat-o mult în ochii vecinilor de cartier și acum avea de gand sa se inscrie la FJSC. Își perfectiona limbile străine și începuse să fie mai drastică atunci când alegea băieții cu care urma să iasa. Nu-i trecuse niciodată prin cap să se oprească la vreunul.

Acum, de exemplu, urma să iasă cu un fraier care se credea foarte tare cu freza aia pe care bănuia că i-o face sor’sa și cu hainele împrumutate de la prieteni mai avuți. Îl suspecta că-și bagă toți banii în telefoane, că prea și le schimba des. Ei nu-i plăcea de el în mod deosebit, dar toate fetele din gașca lor îl plăceau și ea era acum curiasă să  vadă ce are el așa de special. Nu putea spune că nu-i puțin emoționată de întâlnirea asta, ba chiar își făcuse părul cu placa și luase de la o verișoara mai avută o poșeta D&G cumparată din târg de la Vitan. Nu prea înțelegea ea de ce a invitat-o Costin în parc, dar spera că pe acolo o iau bloggerii când vor să ducă o fata în club. Aflase dintr-o căutare pe net că băiatul e blogger. Nu spusese înca nimanui, nici măcar lui că știa asta,  dar azi voia să-l descoasă și să-și facă și ea o idee despre cum stă treaba cu bloggingul. Îi plăcuse tare mult blogul lui (iartă-mă Costine că nu dau link), mai ales că băiatul scria frumos acolo, atunci când nu punea poze luate de pe quickmobile.ro (n-ați uitat că toată povestea asta este parte dintr-o ispravă 2.0 pentru ei, nu?), cu laptopuri și telefoane.

Ca să-l impresioneze și ea pe băiat si să nu-i pară geanta prea goală și-a pus în ea o și-o carte din biblioteca mamei sale, Mândrie si prejudecată. Ea n-o citise, dar căutase pe net o recenzie și acum avea habar despre ce-i vorba, dar nu-și făcea nicio grijă, sigur Costin n-a auzit în viața lui de cartea asta, îi putea spune ea orice.

Gata pregătită pentru întâlnire mai avea să-i spună tatalui ei că un baiat avea să vină să o ia de acasă. Tot sperase că ăsta bătrân va ieși la o bere cu prietenii lui de la bloc, dar uite că tocmai astazi n-o făcuse, și ea nu mai avea încotro, trebuia să-i anunțe sosirea lui Costin.

citește continuarea (hai că n-o dăm în telenovele, partea a III-a va fi ultima )

Tags: baieti, blogosfera, bloguri, campanie, campanii Blogal Initiative, fete, intalniri, quickmobile.ro

Flori, fructe, fete…

Ca în fiecare an, am reușit și în 2011 să avem pe cei doi metri pătrați de pământ din curte, o mulțime de flori și fructe. Iată câteva:

P.S. Ne vedem după amiază la SkirtBike și dacă nu erați convinse încă, uite de ce trebuie să nu lipsiți.

Tags: biciclete, fete, flori, gradina, skirtbike

Pentru că putem

Am vrut să vă zic apocalipsă plăcută, dar și sub forma de glumă sună cam sinistru.

Așa că mai bine tac și azi pentru că săptămâna viitoare vă voi invita, ruga, convinge, obliga, și ce mai vreți voi să vă fac pentru a participa la cel mai frumos eveniment pentru fete, ce va avea loc duminica viitoare pe străzile Bucureștiului. Nu spun mai multe, doar atât: în 29 mai după amiază păstrează-ți liber în program.

Tags: biciclete, fete, pedalam cu placere, weekend

Bună! Ce faci?

A fost cel mai frumos 1 Martie din câte au existat. Aș vrea să-i mulțumesc într-un fel Cristinei Bazavan, despre care știam că-i super-woman, dar când deja ai o impresie la superlativ despre cineva, mai departe de asta nu-ți găsești cuvinte, așa că-i spun simplu: Mulțumesc, Cristina!

Am văzut alături de alte 49 de bloggerite (aveți poze mai jos) un film românesc despre care se va vorbi mult. O comedie romantică extrem de reușită, în care actorii se poartă natural.

Dar suprizele au fost departe de a se fi terminat. Imediat dupa film în fața noastră și-au facut apariția în carne și oase, două dintre actrițele pe care tocmai le admirasem pe ecran. Dana Voicu si Ana Popescu. Frumoase și talentate, ne-au povestit cum au decurs filmarile, cât de greu (sau nu) le-a fost să-și joace rolurile perfect, cum se recunoaște o camașă de barbat însurat, cât de ușor au trecut de la relația profesor (Dana)- elev (Ana), la cea de șefă (Dana) și subaltern (Ana), și multe, multe lucruri interesante de la filmari.

 Povestea filmului a pornit de aici: „Printre «cele mai năstruşnice ştiri din 2005», antologate de Corriere della Sera la începutul lui ianuarie 2006 se afla şi aceasta: o «ea» şi un «el» cam de vârsta a doua au flirtat îndelung pe chat, pe bază de nickname, desigur, dându-se liberi şi endepandanţi. După vreo şase luni de «concubinaj» virtual, timp în care şi-au dat seama cu plăcută uimire cât de bine se potrivesc (în idei, gusturi, valori, etc., etc.) au hotărât să se întâlnească şi «pe viu». La întâlnire, surpriză: au constatat că sunt soţ şi soţie”, astfel sună notiţa din care s-a născut un film lansat la exact 4 ani, 9 luni şi 14 zile din ziua în care Alexandru Maftei a citit-o. Dar fimul e departe de a fi doar atât. Vladimir, fiul celor doi soți, este de-a dreptul delicios în rolul de adolescent…nu vă mai spun nimic, mergeți la film, eu mă gândesc să-l mai văd de două-trei ori. Iar dacă faci parte dintre cei care merg  cu soțul la film o data pe an, ei bine ăsta-i filmul de anul acesta: Bună! Ce faci?

Concluzia e că am avut o seară excelentă, încheiată acasă alături de soț și de un pahar cu cocktail CointreauPolitan preparat în mimishaker-ul roz, primit cadou tot aseară.

Gata cu vorbăria, vă las cu ceva poze:

Tags: 1 martie, Ana Popescu, Dana Voicu, fete, film, fotografii

Ținută de blogger

Ok, pentru ținuta asta ne trebuie un blogger care cîștigă ceva bani, și nu neapărat din  scris. Și da, poate să fie fată.

Să zicem că ți-ai început activitatea pe blog de ceva vreme, iar acum a venit timpul să-ți întâlnești partenerii de blogăeală și altfel decât virtual. Fie că te vei întâlni cu ei la un celebru twittmeet, fie că mergeți la o conferință pe teme de online, tu te simți ca înainte de prima întâlnire cu băiatul acela care-ți plăcea în liceu, chit că de data asta nu ți s-au aprins călcâiele.

Ei bine, dacă te vei afla în situația asta, ar trebui să-ți pui problema așa: “Tu, dar ar trebui să arăt bine, prima impresie contează și nu se știe ce prostii voi spune pe acolo de emoție, măcar să fiu îmbrăcată mișto”.

Și începi să combini toate hainele din garderobă pentru că ai vrea să fii cea mai bine imbracata, dar dacă ai un pic de minte, n-ai vrea să fii nici ca alea din Bamboo, așa că va trebui să te gândești bine. Cel mai important e ca hainele alese să nu fie complet altceva decât ce porți tu de obicei, pentru că nu te vei simți în largul tău în ele și asta se va vedea.

Dacă eu aș fi azi pusă în situatia asta (dar nu sunt ) m-aș îmbrăca așa:

Simplu. Adică cu niște blugi comozi de culoare clasică și o  rochie de efect maxim (părerea mea), care te scoate din mulțime. Aș asorta la ținută  jacheta și balerinii, iar în loc de orice alt briz-briz mi-aș pune doar acest inel. Ar fi o ținuta de zi foarte șic, în care eu m-aș simți excelent. Adică, cine mă cunoaște deja, știe, hainele sunt pe stilul meu, mă reprezintă și chiar dacă n-aș scoate o vorbă la întâlnirea cu pricina, tot ar ști lumea cine sunt.

Să nu credeți că mi-a fost ușor să mă hotărăsc. Nici pomeneală. Am stat jumatate de zi pe site la otto, am reușit să încadrez totul în 500 de euro (da jacheta aia costă cam 300, așa că am putea să mergem la evenimentele online, la vară, caz în care am ieși mai ieftin), iar acum nu-mi rămane decât să sper că la următoarea ieșire cu oamenii din online voi purta hainele astea. Ba, uite, fac chiar o promisiune: if I win this outfit, anul acesta, la fiecare dintre conferințele, întâlnirile de toate rangurile, tete-a-tete-urile și ce mai vreți voi, la care voi merge și care au legatură într-un fel sau altul cu blogul, voi purta cel puțin două piese din cele care compun ținuta. Iar dacă aleg să scriu despre evenimentul cu pricina, neaparat voi menționa că m-am ținut de promisiune. Ce zici OTTO, te bagi?

De concurs am aflat de la Miruna, am văzut apoi ce au ales Dojo, Jeanette și Adina, am observat și că-i mare concurența, dar mi-a făcut mare plăcere să am pe mână un buget așa de mare, pentru o ținută așa de mică.

P.S. Abia la preview am observat că în ținuta mea predomină culorile blogului. Deci da, tre’ să te asortezi cu online-ul la întâlnirile offline.

Tags: blog, concurs, fete, ótto, promisiune, tinuta

Femina

Pentru că am tot auzit despre carduri bancare create exclusiv pentru femei sau săli de fitness doar pentru sexul slab, mi-am amintit de-o perioadă foarte frumoasă din viața de liceu.

Era imediat dupa revoluție și în Târgoviște începeau încet-încet să apară barurile și cafenele. Cum noi eram încă în liceu și nu fusesem până atunci în niciun bar, era un pic ciudat să ne facem debutul așa oricum. Ideea era că locuiam într-un oraș mic și majoritatea colegelor mele fumau. Le era frică să nu le vadă cineva cunoscut cu țigra în mână (da, era suficient) și să afle astfel părinții de micul lor viciu. Oare asta mai e valabil și-n zilele noaste?

Oricum, ideea e că aparuse  atunci  un bar pe undeva pe lânga Sala Sindicatelor. Era de fapt o cafenea deschisa exclusiv pentru femei. Interesat era că nu scria nicăieri asta, nu avea nici portar sau bodyguard, dar totuși înăuntru nu intrau decât femei și toată lumea din oraș știa asta.

Noi, niște eleve de liceu, ne simțeam foarte bine acolo.  Nici măcar nu se serveu băuturi alcolice, erau la mare căutare ceaiurile, dar se fuma la liber. Țin minte că ale mele colege fumau cu mare relaxare, erau sigure că frații lor mai mari (credeți sau nu, dar frații mai mari încearcă tot timpul să-și protejeze surorile mai mici) n-ar veni niciodată să-și petreacă după-amiezile libere la Femina. Cafeneaua aia era tot timpul plină. Nu cred însă că mai există azi.

Mă gândesc acum, daca or mai exista pe undeva locuri de genul ăsta. Nu mă refer la barurile sau cluburile pentru gay sau lesbiene, ci pur și simplu baruri în care baieții să nu aibă acces.

 Mă mai gândesc, desigur, și dacă astfel de baruri ar mai avea vreun rost acum. Mai sunt oare fete care să nu se uite după baieți în timp ce savurează un suc?

Tags: baruri, cafenele, Femina, fete, liceu, Targoviste

Mami, trebuie să mă vopsesc

Ce ţi-e şi cu părul ăsta. Ţi-l dă mama natură creţ, tu eşti nemulţumită că îl vroiai drept. Dacă ai avut noroc şi părul îţi stă drept şi mai e şi bogat, tu îţi iei cele mai performante bigudiuri şi ti-l faci creţofolin. Dacă eşti blondă şi diafană, sigur ai fi vrut părul negru sau măcar roşcat, pe când toate brunetele posibile se visează blonde îmbracate în alb. Life sucks, I know!

M-am născut cu un păr castaniu, culoare extrem de la modă acum vreo doi ani. Din păcate atunci eu aveam părul vopsit, deci nu m-a ajutat deloc faptul că pe dedesubt eram la modă. Chestia asta cu vopsitul am început-o în primul an de facultate. Ţin minte că mi-am făcut rezervare la coaforul hotelului Dorobanţi (mama unei colege de facultate era coafeză acolo, nu vă imaginaţi că ştiam eu de Dorabanţi) cu gândul de a mă tunde şi vopsi. Exista un singur impediment, tata îmi spusese că n-am voie să mă vopsesc, cât timp mai vreau să vin acasă. A mai zis ăsta bătrân al meu că dacă mă mărit şi soţul meu e de acord să mă fac şi albă în cap atunci el n-o să mai aibă nimic împotrivă, dar până atunci: “Uite, tată, ce păr frumos castaniu ai, nu se cade să-l vopseşti!”

Aşa stând lucrurile, înainte de a merge la coafor îl sun pe tata şi îi spun:”Bate-mă, omoară-mă, m-am vopsit şi-mi stă super.” Voiam să văd care-i reacţia lui şi mă aşteptam să mă facă cu ou şi cu oţet, dar taţii de fete nu sunt aşa. E numai gura de ei. Al meu, când a auzit că m-am vopsit deja, deci faptul era consumat, mi-a zis: “Să-ţi fie de bine, când vii acasă să te vedem şi noi?” Vă daţi seama cu ce inimă usoară m-am dus eu la coafor ştiind că am binecuvântarea tatălui. Şi da, mi-a ieşit chiar super noua freză. Atunci.

Acum. Iulia şi Sonia au o culoare de păr foarte mişto daca mă întrebaţi pe mine. Un blond închis sau castaniu deschis cum vreti s-o luaţi. Ce credeţi că-mi spune Iulia ieri? Da, exact : “Mami, trebuie să mă vopsesc.!”  Nici nu i-am cerut explicaţii, m-am făcut că n-o aud, dar de atunci mă gândesc întruna: “ Oare, care-i vârsta de la care încep fetele să-şi vopseasca părul în zilele noastre?

Tags: copii, fete, moda, vopsea de par

Copiii şi ce n-au mâncat ei niciodată

Zilele trecute mă întreabă copilele mele pe nepusă-masă dacă le dau voie să mănânce cev,a ce n-au mâncat în viaţa lor.

Acum, eu ca părinte pot zice că am grijă să nu mănânce toate prostiile, dar măcar o dată zic că le-am lăsat să guste din ceva, chiar dacă nu le-aş fi recomandat acel ceva. Mă rog, ideea e că nu-mi aminteam să le fi interzis vreodată să mănânce ceva şi le-am întrebat oarecum siderată: ” Ce n-aţi mâncat voi draguţelor în viaţa voastră?!”

Ele: “Ei, lasă că ştii tu, începe cu ş.”

M-am gândit la şorici dar din ăsta au mâncat şi înca o grămadă, m-am gândit la şocolată, că mai glumesc eu şi îi zic aşa, însa nu se punea problema să nu fi ronţăit ele aproape tot ce s-a inventat în materie de ciocolată. Şi atât. Nu-mi mai venea nimic cu ş în cap. Zic: “La ce vă referiţi voi? Hai spuneţi!”

E, imaginaţi-vă două copile care se ţin de după umeri, îşi lipesc capetele una de alta şi spun într-un glas: “Şaorma!!!”

Ooo, da. Aveau dreptate. Nu au mâncat niciodată minunată şaorăa. Nu că nu le-am lăsat sau că am ocolit cumva subiectul, dar nu s-a ivit ocazia niciodată. Acum venise timpul pentru ca şaorma să fie degustată. V-am sus că fetele au 11 ani, da?

Pofta asta nu le-a venit lor de nicăieri. Lângă liceul la care învaţă e o şaormerie. Bine, nu lipită de liceu dar suficient de aproape cât colegii lor să meargă în pauza mare şi să-şi ia lipia umplută, pe care apoi cu mare poftă o mănâncă în faţa colegilor, care se uită atunci cu ochi străini şi goi la cele doua felii de pâine lipite una de alta cu o pojghiţă subţire de brânză şi şuncă, pe care mamele lor le-au făcut cu mare drag acasă.

So, odată stabilite împrejurările în care s-a născut pofta am zis că bun, zis şi făcut, le-am promis fetelor că, cu prima ocazie le iau. E, ce credeţi că m-am înţeles cu ele să aştepte prima ocazie? Nu. A doua zi de la întâmplarea cu pricina, m-au sunat şi mi-au dat mesaje pe telefon toată ziua, până când într-un târziu n-am avut încotro şi le-am luat şaorma.

Din fericire pentru siluetele lor nu s-au declarat date pe spate de amestecul cu “detoate”. Ştiţi cum sunt femeile, la noi pofta e mare. 

Tags: copii, fete, saorma