Posts Tagged ‘Dove Visible Care’

Ne certăm pentru gelul cremos

21
Iun

Ziua de lucru stoarce toată vlaga din femeie, iar femeia sunt eu. Vin de la birou sperând să găsesc acasă liniştea şi armonia care să-mi încarce bateriile. De cele mai multe ori chiar aşa este, dar nu şi azi.

La intrare tronează două ghiozdane pline cu cărti, al căror loc nu-i nici pe departe holul. Anticipând urmarea începe să mi se ridice tensiunea şi–mi strig copiii. Ce linişte, ce armonie? Se aude de sus un ţipăt înfundat şi un glas uşor nazal care strigă: „Mamiii, Iulia nu mă lasă să fac baie, intră peste mine.” Aha, deci  am nimerit la ora de baie, decalată de fete, cu de la ele putere, cu trei-patru ore.  Ma bucur într-un fel, căci mă gândesc că de obicei după baie sunt liniştite şi îşi iau câte o carte cu care îşi petrec seara. Ţipetele se înteţesc însă: „Iulia, dă-mi gelul de duş şi pleacă de aici.” „ Mami, Sonia nu mă lasă să o spăl eu pe spate.” „Pleacăăăăă!

Închid ochii şi îmi imaginez o insulă însorită, cu palmieri şi şezlonguri, mare şi valuri…

 „Mami, Sonia ţi-a consumat tot gelul de duş. Ea stă în cadă de două ore şi se cremuieşte întruna.”

Deschid ochii şi văd negru în faţa lor. Arunc  geanta, păstrez pantofii şi alerg spre baie. Copilul Sonia avea degetele creţe,  buzele vinete, spumă pe corp şi un zâmbet minunat pe faţă. „Mami, m-am spalat cu gelul tau Dove şi mi-a făcut pielea perfecta.” J  Ii explic doct că pielea ei era deja perfectă pentru că nu are decat 11 ani, aşa că gelul ăla nu a făcut decât să-i cureţe praful şi murdăria depuse pe ea în ziua respectivă, că el de fapt nu-i pentru copiii şi că a facut rău folosindu-l, dar ea mă contrazice: „Nu-i adevărat, am mai făcut acelaşi lucru şi  la şcoală Ana (colega ei) mi-a zis că-mi străluceşte pielea. I-am spus că m-am spălat cu gel special de strălucire şi catifelare (Dove Visible Care Renewing).” Ce să-i mai răspund?

În timpul acesta, Iulia scâncea lângă mine şi  bolborosea: „ Acum tu n-o să mă mai laşi şi pe mine să mă spăl tot cu ăsta…”  Nu vreţi să ştiţi ce răcoroasă-i briza când închizi ochii şi îti imaginezi c-o ai în preajmă. Situaţia trebuie să se schimbe urgent.

Ideea e că la noi este bătaie pe el, pe gelul de duş,  la propriu vorbesc. De aceea sfatul meu ar fi: dacă în casă sunt mai multe fete, indiferent de vârsta lor şi de numărul altor geluri de duş pe care le aveti, un sigur flacon de Dove Visible Care nu  va fi de ajuns. Şi mai am un sfat  (acum sunt şi expertă în sfaturi): dacă aţi folosit deja  una din variantele noului  gel  Renewing, Softening sau Brightening   şi v-a plăcut, intraţi pe site şi înscrieţi-vă la concurs. Barcelona merită! Daca n-aţi folosit încă noile geluri, aveţi fix 7 zile pentru a observa transformarea. Încercaţi şi mai vorbim…

Mecanismul concursului de pe www.ambasadoareledove.ro presupune crearea unui cont pe site-ul campaniei, unde vă puteţi  scrie impresiile despre experienţa cu Dove Visible Care. Mesajul, cât mai original şi atrăgător (va trebui să convingeţi lumea să vă voteze), alaturi de recomandarea produsului către cinci prietene, vă înscrie în competiţie. La finalul fiecărei luni, în funcţie de numărul de voturi obţinute de la susţinătoare, va fi aleasă câte o Ambasadoare Dove. Campania va dura pâna la 31 iulie aşa că în două luni aveţi timp să câştigaţi un loc pentru Barcelona fără să faceţi duş în public.

Adevarul este ca noi,  dincolo de orice concurs, suntem deja Ambasadoare Dove, adică ne îngrijim, vorbim despre feminitate, frumuseţe naturală şi  modul în care aceasta ne inspiră sănătate.

Alături de noi s-au implicat în campanie şi o serie de femei de succes,  cum ar fi Oana Cuzino (preferata mea), Monica Anghel, designer-ul Kinga Varga şi scriitoarea Alice Nastase. În plus, alături de Oana Cuzino, leading Ambassador, Dove începe o serie de seminarii beauty la care pot participa toate femeile care apreciază frumseţea adevarată si feminitatea. Primul seminar beauty a fost în Bucuresti, pe 17 iunie şi va fi urmat  de cel din Constanţa pe 8 iulie.

De ce zic c-o prefer pe Oana? Pentru că-i una din vedetele care-mi sunt dragi şi nu pot spune lucrul ăsta despre multe. De-o frumuseţe care sfidează timpul, a fost întotdeauna un exemplu de feminitate şi  stil . Nici nu mai pun la socoteală că-i doctor în ştiinţe medicale. Înainte de tot îmi place femeia. :)

M-am luat cu vorba şi cred c-am scris prea mult, vă rog să mă iertaţi. N-am verificat, dar sunt sigură că versul lui Coşbuc, cel cu „copilele ţi s-au culcat” se aplică acum la mine. Daca n-aţi înţeles ceva, îmi puteţi spune :D , până atunci mă duc să-mi fac un duş, sper să mai fi rămas ceva în flacon şi pentru mine. V-am zis că de când mă spăl cu Dove nu mai am nevoie de cremă de corp?

Share

Tags: , , ,

Azi vorbim despre frumusete

10
Mai

Frumusetea, acest substantiv de gen feminin, s-a nascut din nevoia naturala de continuitate.
Daca ai facut vreodata baita unui copil si i-ai atins pielea, nu se poate sa nu te fi gandit ca si pielea ta a fost candva asa de fina si de matasoasa. Sa ne lamentam acum in pareri de rau, nu-i cazul, dar sa facem ceva in sensul acesta, se poate.
 
Va invit sa vorbim despre frumusete, acea frumusete care izvoraste din simplitate. Sa fim ambasadoarele frumusetii in campania Dove, sa spunem ce ne place si ce nu la noi si sa incercam sa ne mentinem cat mai mult, finetea aceea de „piele de bebelus”.
 
In demersul asta catre frumusetea continua, Dove isi aduce aportul cu gelul de dus Dove Visible Care, disponibil in trei variante: “Renewing” recomandat pentru piele normala, cu o formula special creata pentru a hrani pielea (asta i-al meu), “Brightening” care reimprospateaza si aduce stralucire pielii fara luciu (mi-ar trebui mai degraba asta) si “Softening”  pentru pielea uscata si pentru catifelare, iar noi venim cu experienta noastra. Fiecare dintre noi ar trebui sa avem cate un gel din asta cremos macar timp de 7 zile, pana vedem diferenta.
 
Nu-i greu sa devii si tu una din Ambasadoare, trebuie sa-ti faci un cont pe site-ul campaniei, unde poti scrie despre experienţa cu Dove Visible Care. Iti spui mesajul in stilu-ti personal si convingator, il recomanzi  catre cinci prietene iubitoare de frumos si esti inscrisa in competitie. La finalul fiecărei luni, in functie de numarul de voturi obtinute de la sustinatoare, va fi aleasa cate o Ambasadoare Dove. Campania va dura pana la 31 iulie. Nici nu-i cazul sa va mai spun de premii, dar ele sunt…
 
Daca te hotarasti sa intri in concurs, eu te sustin. Trebuie numai sa ma anunti si facem impreuna o campanie intreaga de sustinere. Oh, ce mi-ar placea, ca cea care pleaca la Barcelona sa fie una dintre voi. Da ati auzit bine, spa, rasfat si Barcelona.
Acum ca am lamurit asta, dincolo de campanie, sunt curioasa cum va ingrijiti voi pielea. Ati reusit sau nu pana acum sa fiti multumite de frumusetea pielii voastre? Mai este ea la fel de matasoasa ca-n copilarie? Pentru ce vrei tu sa fii frumoasa? Stiu, pentru tine, dar recunoaste ca nu numai. Pentru ca frumusetea e mai ales hrana pentru ochii si sufletul privitorului. Si daca nu ma credeti, haideti sa-i intrebam pe baietii din jurul nostru.

Share

Tags: , , ,

Copyright @ toane
Wordpress themes