Serbarea de Crăciun

De vreo trei săptămâni fetele mele învață și repetă rolurile pentru piesa ce urmează s-o prezinte în fața părinților la serbarea de Crăciun. Nu c-ar fi avut mult de învățat, nici vorbă, ele repetă, mai ales Sonia, de dragul rolului, pentru că și-a dorit mult să fie ea Maria. Cum mai multe fete și-au dorit rolul asta, doamna a procedat democratic și-a făcut casting. Sonia a obținut rolul și îl repeta tare mândră.

Cât timp Sonia se străduia să câștige rolul Mariei, Iulia își împreuna din când în când mâinile în față și se ruga: Dă doamne să fiu sfetnic, dă doamne să fiu sfetnic. Bineînțeles că am întrebat-o de ce-și dorește asta. Mi-a răspuns scurt: Ăsta nu zice nimic. Până la urmă a fost înger, a avut ceva de zis, iar la serbare am observat că și sfetnicii au avut de spus ceva, așa că n-a pierdut prea mult.

A fost o atmosferă tare faină la spectacolul organizat de copii cu marea contribuție a doamnei diriginte. În sală a fost recreată atmosfera de acum 2000 de ani din Bethlehem, iar prin ferestre se vedeau fulgi mari de zăpadă alergându-se unul pe altul. A fost frumos, copiii s-au simțit minunat și la sfârșit au primit chiar și daruri, lăsate de Moș Crăciun sub bradul împodobit în clasă. Ok, pe lângă dulciuri ei aveau de fapt în pungi Marile legende ale lumii, pentru că în 2012 școala va începe cu epoca de istorie și domnul profesor pe lângă lecțiile predate de el, le va cere copiilor să citească legende. Deh, doar nu era să primească jucării sau telefoane de la Moș Crăciunul școlar.

Gata, a venit vacanța, poate să vină și zăpada, copiii sunt cu toții fericiți, ceea ce vă doresc și vouă, chiar dacă nu mai sunteți copii de ceva vreme.

Am făcut poze și la serbare, numai că atmosfera din sală nu a fost prietenoasă cu aparatul meu foto, așa că vă arăt două poze făcute acasă.

Tags: copii, Craciun, daruri, srbare

Pentru că dăruiesti, primești

Rar se mai întâmplă în zilele noastre să fim altruiști. Mărturisesc că-s foarte mândră de mine când mi se întâmplă asta. Și-s mândră des. Sunt foarte puține persoane care dăruiesc lucruri, fără să ceară nimic în schimb la un moment dat, deși există posibilitatea să primească mult mai mult datorită gesturilor pe care ei le fac fără nici un fel de subînțeles.

Zilele acestea, (pe lângă faptul că mi-am pierdut buletinul )  am primit un pachet promoțional Milka Jacobs – Daruiesti, Primesti. În pachet se afla și o eșarfă draguță (cine mă cunoaște știe că sunt fan eșarfe, cine nu, află acum) tocmai bună de purtat pe vremea aceasta dificilă și ciudată de sfârșit de aprilie și început de mai. În mintea mea de femeie cu toane n-am crezut niciodată ca movul cu verdele ar putea fi puse în același loc, dar iacătă că se poate.

Acum am aflat că Milka și Jacobs de fapt premiază purtătoarele de accesorii din aceste pachete. Sunt tot felul de caravane pretutindeni prin oraș conform paginii lor de Facebook , iar eu am văzut zarvă mare acum două zile prin zona P-ța Unirii, dar nu mi-a picat fisa căci altfel făceam și eu o mică paradă și poate câștigam un voucher de 10.000 ron. Da, n-am scris suma greșit.
Acum în săptămâna mare când toți cheltuim mai mult decât ne ține punga, este frumos să vezi cum unii oameni câștiga totul felul de premii, mai mici sau mai mari, în funcție de norocul fiecăruia. De exemplu eu ieri am pierdut 100 de lei din buzunar. Nu mi i-a furat nimeni, sunt sigură. So, cineva se cheamă că i-a câștigat. Dar nu-mi pare rău. Fiecare cu norocul sau ghinionul lui.

Pe mine m-a lovit ieri, când poștașul a intrat la noi în curte ținând în mână buletinul meu.

Tags: bani, buletin, concursuri, daruri, esarfe, Milka Jacobs, oameni

Dăruieşte, pentru că poţi

Există oameni care se simt excelent atunci când pot să-i ajute pe ceilalţi şi o fac de câte ori au ocazia. Din fericire pentru mine cunosc mulţi asemenea oameni, şi mai mult decât atât, am convingerea că şi  fetiţele mele sunt de aceiaşi factură. 

 LiaLia e un astfel de om, care acum ne roagă să o ajutăm. Nu pe ea personal, deşi sunt sigură că ajutorul pe care noi îl putem oferi câtorva familii cu mari greutăţi, ea îl va considera un ajutor dat ei direct. Da, există astfel de oameni care deşi nu câştigă nimic, câştigă enorm. Respect. Stimă. Iubire. Da, Lia, ai tot respectul, stima ţi iubirea mea, şi-s sigură că nu numai a mea.

Am hotărât împreună cu familia (bine, pe Sorin nu l-am întrebat, dar el sigur e  de acord. ) s-o ajutăm şi noi atât cât putem din când în când pe doamna Cornelia Moldovan, care are 4 fete cucuiete, toate mai mici decât Iulia şi Sonia. Ceea ce e perfect pentru că nu vreţi să ştiţi câte hainuţe ne rămân nouă mici. Şi aproape noi. Sonia şi-a golit şifonierul şi-mi spune să le dau pe toate că pe ea nu o mai încape nimic.

Aşa că în weekendul ăsta avem de lucru, vom pregăti o cutie mare, mare, pentru ele, fiindcă vrem din tot sufletul să aibă şi ele un Crăciun frumos.  Abia aştept să văd cutia cum se umple. Şi mă bucur mult că fetiţele mele sunt entuziasmate de chestia asta. Iulia a făcut şi o listă de cumpărături, zice că tre’ să le luăm ceva alimente şi mai ales cadouri, pentru că acum e Crăciunul.

Dacă şi voi puteţi ajuta cu ceva, nu staţi pe gânduri, acţionaţi şi-o să vă simţiţi foarte bine făcând asta. Serios. Eu,  atunci când pot face cuiva o bucurie de acest gen, o fac din toată inima şi mi-aş dori uneori să am mai mult, să pot mai mult, dar apoi îmi dau seama că nu-i corect ca eu să fiu nemulţumită şi mă bucur de ce am şi de cât pot dărui.

Spunea Lia aşa în articolul acela:

Unii sunt oameni simpli, de la ţară, alţii trăiesc dramele vremurilor actuale. Nu cerşesc, nu stau cu mâna întinsă să le pice din cer. Cu toţii, fără excepţie, vor să muncească, fac nişte eforturi uneori supranaturale pentru a putea aduce acasă la copii o bucată de pâine. Mulţi sunt din zone defavorizate, cu mult şomaj şi multă sărăcie. Şi se bucură enorm pentru un kilogram de zahăr, un litru de ulei, nişte conserve, biscuiţi, ceva dulce, un kilogram de mălai, făină, orez, săpun, şampon, pastă de dinţi, tampoane, pampers. Eventual, dacă există, 2-3 hăinuţe potrivite vârstei copiilor.

Haideţi că nu-i greu!

Scriind aici mi-am amintit de o altă domniţă cu inima bună, care de câte ori are ocazia, îi ajută pe ceilalţi, fără a aştepta nimic în schimb. Poate vede şi ea mesajul nostru, poate ne ajută şi ea…

Tags: ajutor, bucurie, daruri, oameni darnici

Poveste de Crăciun

Niciodata nu avuseseră un brad al lor. O singură dată, la câteva zile după Crăciun, le adusese tata un brad luat de pe stradă, cu crengile cam chele, dar încă verzi. Probabil niște oameni mai bogați l-au ținut doar pentru a avea unde să-și pună cadourile în seara de Crăciun. Sărmanul brăduț!  Noroc că tata s-a gândit la copilașii săi, care s-ar bucura de brad până târziu în ianuarie… Bineînțeles că n-au avut globulețe sau beteală, însă l-au împodobit cu cârpe și cartoane. Din cârpe au făcut niște păpușele mici pe care le-au prins în pom cu  ață și din cartoane au decupat steluțe,  le-au colorat cu creioanele de școală și au ieșit foarte, foarte frumoase. Brăduțul l-au pus în sufragerie și multe seri au stat în iarna aia lângă el, spunând povești închipuite de ei, nu citite dintr-o carte. Dar asta a fost demult, pe vremea când tata încă trăia.

Anul acesta mama le promisese nu numai brad, ci și ceva cadouri sub el. Era primul an, dupa mult timp, când mama avea servici. Se angajase în vară la o firma de croitorie iar lor le mergea acum mai bine. Fiecare bănuț era drămuit și cheltuit cu grijă, însă mama le-a promis daruri pentru fiecare de Crăciun.  Copiii știau că Moș Crăciun e mama și poate șefa și colegele ei de serviciu, așa că nu i-au scris scrisoare, ci i-au spus pe rând mamei dorințele lor.

Monica, cea mai mica dintre ei, i-a cerut moșului un ghiozdănel de gradiniță ca cel al Mirunei, prietena ei. Robert, baiat mare de acum, ajuns deja în clasa a doua își dorește un hanorac cu glugă, iar Ramona, cea mai mare dintre frați, o copilă în clasa a cincea abia, vroia ceva cu adevarat măreț: o mașină de făcut pâine ca cea pe care a văzut-o la televizor într-o reclamă. Mama le-a spus întotdeauna că dacă au pâine pe masă și sunt sănătoși, restul se rezolvă toate. Sănătoși erau dar se mai întâmpla ca uneori să nu le ajungă pâinea. Copila văzuse mașina minune și credea sincer că aia va rezolva pentru ei  problema pâinii.

Mama le-a ascultat tăcută dorințele și în sinea ei s-a întristat. Copiii ei nu îndrăzneau să-și dorească jucării. Le-a spus totuși că va încerca să le îndeplinească dorințele. Mașina de făcut pâine îi încurca socotelile. Costa mult, însă și-ar fi dorit-o și ea mult de tot. Părinții ei locuiau la țară și deși săraci, îi puteau da făină. Întotdeauna la țară există făină.

Într-una din ultimele zile de serviciu de dinainte de sarbatori, a primit de la serviciu, ca primă, încă un salariu. Era ceva neașteptat și și-a jurat atunci că le va face copiilor săi un Crăciun de vis. Le va lua brad, globulețe și beteală adevarată. Vor face împreună mâncare și vor avea pe masă carne, cozonac și fructe.  Și ce-i mai important, copiii ei vor primi cadouri. Jucării.

Nici colegele ei de muncă nu o duceau excelent, dar măcar în casele lor intrau lunar două salarii. La ea de patru ani încoace, de când îi murise soțul,  nici măcar un salariu nu venise sigur în fiecare lună. Au fost și ani întregi în care s-au mulțumit cu alocațiile copiilor și cu ajutorul social. Nu mai era cazul, acum ea lucra, copiii crescuseră,  erau cuminți și înțelegători și lucrurile mergeau bine. În ultima zi de serviciu, colegele despre care ziceam, i-au facut o surpriză și i-au adus cadou masina de paine, despre care ea le spusese că oricât s-ar strădui n-ar putea-o lua. Fară voia ei lacrimile au început să-i coboare ușor pe obraji si nu și-a mai putut stăpâni plânsul. Nu-și amintea să mai fi plâns vreodată de bucurie. Șefa atelierului unde lucra, emoționată de moment i-a dat în plus câte o gecuță frumoasă pentru fiecare copilaș. Femeia nu mai știa cum să le multumească tuturor și să le spună cât de mult însemnau pentru ea, gesturile lor, poate mai mult decat cadourile în sine. Să știi că cineva se gândește la tine, că îi face bine cuiva să știe  că tu ești fericit, era un sentiment pe care ea încă nu-l trăise.

În 24 decembrie, seara, copiii au împodobit bradul. O vecină le adusese și  globurile ei albastre și aurii, pentru că ea anul ăsta își făcea bradul în roșu și argintiu. Le-au primit bucuroși. Le cumpărase mama și niste bomboane de pom, la care copiii se uitau cu ochii mari, în timp ce în căpșoarele lor se înfiripau deja scenarii, de cum vor subtiliza ei bomboanele din hârtia aia de ambalaj lucitoare.

Când au plecat copiii la culcare, totul era aranjat frumos. Mai trebuiau doar să soseasca cadourile, de care sigur avusese mama grijă. Le luase la fiecare ce-si dorise, plus jucarii: păpuși frumoase pentru fetițe și un trenuleț  pentru Robert.

Femeia puse cadourile frumos împachetate sub brad, cu gândul la chipurile copiilor din clipa în care le vor descoperi. Era mulțumită! Totul arăta minunat! Un singur lucru uitase mama și o făcuse deliberat de data asta. Nu luase pâine. Vroia ca în dimineața de Crăciun, copiii să se trezească în miros de pâine caldă.  Pâinea lor.

Crăciun frumos tuturor!

P.S. Nu, doamna din poveste nu lucrează la noi la croitorie.

Tags: bradut, copii, Craciun, daruri, oameni