Posts Tagged ‘copil’
Să ştii că ai făcut şi tu ceva, e lucru mare
Oct
Pe Crina Coco Popescu am văzut-o live la Women on Web săptămâna trecută. O ştiam din clipul de prezentare şi fetiţa asta avea deja tot respectul din lume din partea mea. Şi a familiei mele. Sonia şi Iulia se uită la ea ca la o icoană cu multă simpatie şi o apreciază mult.
Vă spuneam că am văzut-o la WOW. Ştiţi cum a fost? Extraordinar! A meritat să fiu în sală fie şi numai pentru momentul acela. Când pe ecranul sălii a rulat filmuleţul asta:
audienţa s-a ridicat în picioare şi a aplaudat minute în şir, iar Cristi Manafu, moderatorul evenimentului, pentru că era cel mai aproape de subiect şi încărcătura emoţională era foarte mare, nu şi-a putut abţine lacrimile. Sigur, nu a fost el singurul care a lăcrimat…
Revenind la ce face copilul ăsta, e păcat că un vis ca al ei, ca al nostru al românilor până la urmă, că-s puţine lucruri în ziua de azi cu care România se poate mândri, să ajungă să depindă de bani. 
Pe mine nu mă dau banii afară din casă, mai ales că mă aşteaptă probabil vremuri destul de grele în viitorul apropiat, însă cu toate astea aş vrea să contribui cu ceva, cu o suma cât de mică, la reuşita lui Coco.
Deocamdată am de donat doar 10 euro (i-aş fi trimis deja dar n-am cum să fac plata on-line aşa că trebuie să ajung la bancă) şi daca 3000 de oameni am face asta, totul ar fi aşa de simplu… Eu de când m-am hotărât să dau banii ăştia, mă simt foarte bine, însă simt că nu este suficient.
Mă gândesc că-i super puţin câţi bani pot eu să dau, dar vreau să mă mobilizez corespunzător şi să-mi fac cont pe okazii. Mă bate gândul să scot la vânzare câteva perechi din blugii ăia nepurtaţi. Dacă măcar 100 de euro iau pe ei şi îi dau pentru plata expediţiei, probabil atunci va creşte cu adevărat inima în mine când se va anunţa reuşita româncei noastre.
Pentru a susţine plecarea lui Coco în expediţie, doritorii pot dona în conturile deschise de Clubul Montan Altitudine:
Cont RON: RO62 RNCB 0058 0987 5236 0001
Cont EURO: RO35 RNCB 0058 0987 5236 0002
Cont USD: RO08 RNCB 0058 0987 5236 0003
BCR RÂȘNOV; cod BIC/SWIFT: RNCBROBU; Adresa: Piața Unirii nr.10, RÂȘNOV, cod 505400, jud. Brașov.Top of Form
Nu trebuie să te ruşinezi că dai doar 10 lei, îţi dai seama că orice sumă i-ai trimite, la un moment dat vei putea spune: “Am contribuit şi eu cu puţin la realizarea performanţei asteia.“?
Hai să aratăm că se poate!
Pentru plati online intra aici.
Tags: ambitie, copil, Crina "Coco" Popescu, determinare, femeie
Jucăria vie
Dec
E linişte. Casa încă se odihneşte după agitaţia din zi. Zorii mijesc şi încearcă să-şi facă loc prin sticla ferestrei, pentru a ajunge la obrazul curat de copil, pe care ar trebui să-l mângâie uşor înainte de trezire. Copilul, mai şmecher ca zorile, deschide brusc ochii ca şi cum el ar fi fost treaz de mult şi priveşte geana de lumina cu îndrăzneală.
“Trezzzireaaa, o nouă zi începe, strigă micuţa cu toată puterea. Trezzzireaaa.”
De undeva din casa se aude o uşa scârţâind. Cineva i-a auzit strigătul şi se grăbeşte spre ea. E mama, care se aştepta ca fetiţa să se trezească devreme azi, dar nici chiar aşa. Era abia ora cinci. Când intra în camera copilului, acesta stătea pe marginea patului şi ascundea ceva sub plapumă.
Mama încearcă uşor să o convingă să-i arate ce ascunde, gândindu-se că e vorba de motănelul de pluş pe care fetiţa se angajase să-l crească mare. 
Copilul îndărătnic nu se lasă înduplecat şi lumina jucăuşă din privire capătă valenţe de scânteie. “Nu mami, nu-ţi pot alăta, că te supeli.” Femeia zâmbeşte crezând că nimic nu o mai poate surprinde. Îşi roagă fiica să mai doarmă puţin până va pregăti ea micul dejun. Copilul acceptă surprinzător de uşor şi se lasă încet pe spate, fară a scoate de sub așternut mâna în care ţinea ceva ascun.
Mama renunţă la a mai afla ce ascunde copila şi pleacă spre dormitorul său cu gândul că va mai dormi cel puţin o oră până să se apuce de pregătit micul dejun. În spate i se pare că se aude un sunet ciudat. Un sunet care n-ar trebui să existe într-o casă civilizată şi curată ca a lor. Se aud şi nişte chicoteli de copil, dar astea i se par normale. Se întoarce totuşi şi încearcă să privească înspre patul copilului prin fereastra camerei care dădea spre hol. Lumina nu era tocmai bună pentru operaţiunea de spionaj pe care avea de gând să o întreprindă. Miji ochii şi reuşi să vadă. Fetiţa se juca cu ceva viu pe plapumă. Nu era căţel, nu era nici pisică. Femeia privea siderată la jocul copilului şi nu reuşea să facă nicio mişcare. Aşa ceva nu era cu putinţă. Nu la ea în casă.
Cu ce credeţi că se juca copilul? Şi nu, nu-i ce veţi gândi prima dată. Era exact ca aici, doar ca în povestea noastră în locul băiatului e o fetiţă: (mai mult…)
Tags: copil, jucarie vie, mama, prieten
Desenul
Iul
Odata acceptat faptul ca nu ai talent, iti poti vedea linistit de treaba. Nimic nu te mai tine incorsetat, nimeni nu-ti cere sa faci cine stie ce performanta. Iti poti da frau liber imaginatiei si poti desena. Ca un copil, ca un adult, nu mai conteaza acum.
Mie imi da o senzatie extraordinara de liber. Ma pot gandi la ce vreau eu in timp ce colorez pe foaia alba, fara o tinta precisa, fara sa vizualizez dinainte rezultatul.
Asta te face sa vrei sa vezi ce iese. Stai in fata foii albe si te intrebi, oarecum va arata desenul acesta?
Nu-i nevoie sa fii multumit de rezultat, senzatia din momentul in care nu-ti pasa de nimic si doar desenezi e unica. Mie asa mi se pare….
Mini-gospodina
Iun
Eram prin clasa a saptea si imi intrase in cap ca trebuie sa invat sa gatesc. In rest le stiam pe toate.
Am urmatrit-o pe mama cum face mancarea de cartofi si am bagat de seama ca e simplu. Tai o ceapa, o calesti un pic in ulei, adaugi apoi apa si cartofii, iar cand sunt aproape fierti, pui doua linguri de bulion si o potrivesti de sare. Gata mancarea. Mai greu mi se parea sa aprind aragazul. 
Intr-o zi mi-am luat inima in dinti si pentru ca era miercuri m-am hotarat sa fac mancarea asta de post. Totul a mers snur. Am terminat repede, am curatat bucataria si foarte mandra de fapta facuta, am plecat in vizita la bunica. Bunica, pentru ca era iarna, locuia la sora mamei in alt cartier. Vara statea in casa ei de la tara unde ne petreceam vacantele.
Am ajuns la bunica si am inceput sa ma laud ca am facut mancare. Ea m-a privit ingrijorata si prima, da’ absolut prima intrebare pe care mi-a pus-o a fost: “Ai oprit maica focul cand ai terminat?” (mai mult…)
