Posts Tagged ‘concediu’
Concediul continuă
Ian
Deci da, concediul continuă. Nici nu mai știu de cât timp nu mi s-a mai întâmplat asta, să stau și să mă gândesc ce vreau să fac. Hmm…să ma uit la un film, să citesc ceva, să joc cărți cu fetele, să mergem în parc sau la patinoar, să ascult muzică, să scriu ceva pe blog, să încep un serial nou… și toate astea nu într-o singură zi, în grabă, ci până duminica ce va urma, mai exact încă cinci zile. 
Știu că de săptămâna viitoare vom intra tare în pâine și probabil nu ne vom opri până la Crăciunul viitor, cu excepția câtorva zile de concediu și a weekend-urilor, de aceea am de gând să mă bucur cât pot de tare de zilele astea, să termin de citit cele 4 cărți de pe noptieră, să văd câteva filme pe care le-am tot amânat și să-mi dezmorțesc oasele pe gheață.
Am avut niște sărbători foarte frumoase, un Revelion între prieteni, zile cu mult soare, nu m-aș fi supărat să fie cu zăpadă, dar asta e. Poate ne facem curaj și zilele astea dăm și o fugă până la munte, dar numai dacă aflu că măcar acolo e zăpadă.
Ce să vă zic, spor la muncă celor care care deja au început și concediu frumos în continuare celor care încă sunt la relaxare!
Tags: concediu, relaxare, zile senine
Anul ăsta a fost Blasova
Aug
În primul rând, legat de concediul ăsta în Deltă trebuie să vă spun că n-am mai ajuns acolo, pentru că soții noștri (al meu mai puțin, abia acum prinde microbul) au hotărât în ultimul moment că pescuitul e cel mai important aspect al sejurului și cum peștele ne aștepta cu mic cu mare, am poposit marți spre seară în Insula Mare a Brăilei (care-i tot o Deltă, dar mai mică), mai exact la Blasova:
Cum zona e foarte frumoasă, dar umbra lipsește cu desăvârșire, am fost un pic dezamagită la început că nu avem și noi măcar un copac în jur, dar omul cât trăiește învață și ne-am gospodărit în așa fel încât n-am dus lipsă de umbra deloc, aveam fiecare locușorul nostru unde în jurul prânzului ne tolăneam la răcoare și citeam, dormeam, așteptam peștele sau jucam cărti, în funcție de vârstă și preferințe.
Am fost în total 14 oameni, 6 copii și opt adulți, și-am fi putut rămâne acolo în formula asta cel puțin zece- douăzeci de ani, până salcia plantată de noi ar fi ajuns copac cu drepturi depline în locul acela. Nu ne-a lipsit nimic și dacă ne-a lipsit ne-am descurcat imediat, mai ales că unul dintre copii, singurul băiat de altfel, era un fel de Mowgli care avea solutii pentru orice. La un moment dat ne-am plâns că nu avem o mătură săcurățăm un pic nisipul și Mowgli al nostru a aparut în mai puțin de 5 minute cu o mătura din stuf verde, gata legată și bună pentru ce aveam noi nevoie. Dar despre copilul ăsta, Andrei pe numele lui adevărat, aș vrea să scriu eu un post separat pentru că-i absolut special și merită.
Revenind la oile noastre, vă spuneam că aveam tot ce ne trebuia, mai puțin apa pentru spălat vase, legume, etc., dar pe care o puteam scoate de la o fântână aflată la cca 700 m de tabară. Ne duceam în fiecare zi de doua ori cu cinci-șase bidoane de 5-10 l, pe care le umpleam printr-o tehnică demnă de survivor, în sensul că fântâna nu avea găleată (de fapt avea, numai că prietenii noștri care au ajuns la fața locului marți dimineața au scăpat găleata în puț la prima lor incercare de a scoate apă 
), așa că a trebuit să improvizăm o tentativă de găleată dintr-un bidon tăiat cu o tabla de Mowgli, găurit cu sârmă și apoi legat de el un pietroi îmbrăcat și el în niște sârme găsite într-un gard… ideea e că ne-am descurcat, numai că operațiunea asta de a umple zilnic 5 bidoane mari cu o jumătate de bidon ne distra maxim.
Am gătit în fiecare zi și vă spun sincer că nimic nu se compară cu mâncarea la ceaun preparată în buza bălții. Daca nu mă credeți intrebați-i pe copii.
Peștele și-a făcut și el simțită prezența încă din prima zi, nu multi, vreo doi-trei ciortani la 24 de ore, așa că la sfarșit am avut o pradă de 9 bucăți, pe care i-am împărțit frățeste după ce am fript pe grătar două -trei bucăți.
Pe cel mai mare, un ten alb de toată frumusețea, l-am prins în niște împrejurări foarte faine, adica atunci când în tabără erau numai fetele, copiii și Laurentiu, fratele meu, care nu-i așa mare tehnician în ale peștelui, dar știe, restul baietilor își luaseră picioarele la spinare și plecaseră în sat să bea o bere rece. Nu cred că părăsiseră ei tabăra de 5 minute ca a și început să cânte sistemul ăla care te anunță că s-a prins ceva în cârlig, iar Laur a ridicat cu grijă bațul în aer sub îndrumarea a 4 femei isterice care strigau: trage, nu-l lăsa, tragi prea tare, ia minciogul, ai grija să nu-l scapi, să-i sune cineva pe băieți, Laure poți să-l scoți, aoleu cât e de mare. În timpul ăsta lui îi tremura bățul de tare ce trăgea peștele. I-am sunat repede pe ceilalti bărbați și le-am spus să vină imediat că nu cred că are cine-l scoate din apă că-i mare și ne doboară. 
Deși plecaseră de 5 minute, pescarii noștri au fost înapoi în mai puțin de 1 minut și cu grijă și pricepere, tenul a fost adus la mal, filmat, fotografiat și admirat, nu înainte însă ca el să reușească să ne rupă minciogul. Bineinteles că eu n-am nicio poză, așa că va trebui să mă credeți pe cuvânt până fac rost de filmul capturii.
De plimbat nu ne-am prea plimbat prin zonă, într-o singură zi am fost până la Turcoaia la vreo 8 km,unde era cel mai apropiat magazin de zona în care ne aflam și de unde am vrut sa luăm în primul rând faină pentru niște gogoși. Cum nimic nu se obține simplu în zona respectivă, am rămas preț de vreo oră pe malul celălalt al Dunarii, pentru că bac-ul cu care trecusem a luat o pauză mai lungă ( se dusese nenea care-l manevra la masă și siestă, nimeni nu știa dacă se mai întoarce), așa că după ce am așteptat cât am așteptat, am făcut o baie în Dunare și iar am așteptat, ne-am hotărât să trecem înapoi cu barca, una veche din care barcagiul scotea apa când noi l-am abordat. Ne-a dus pe malul celălalt fără probleme, acolo unde ne aștepta mașina pe care am avut măcar prezența de spirit să n-o mai trecem Dunărea la magazin. Dacă am fi trecut-o, ne-am fi petrecut jumătate de zi la Turcoaia și probabil ne-am fi întâlnit cu echipa #dinromania care a ajuns și ea tot în ziua aceea acolo. Nu că întâlnirea asta ar fi fost un lucru rău, nu, din contră, i-am fi invitat și pe ei la gogoși.
Gata cu vorba, vă mai arăt câteva poze cu tabăra noastră și cu ceva pește, rămâne să vă povestesc altă dată despre Lacul Sărat, unde am revenit anul ăsta dupa doi ani și am fost foarte plăcut impresionată de schimbări.
Tags: Blasova, concediu, insula mare a brailei, pescuit blasova
Din nou acasă
Aug
Am ajuns aseară târziu acasă, rupți de somn și negrii ca dracii. Abia am avut putere să ne spălam și apoi am căzut toții la datorie ca soldații pe front. Până îmi revin eu, și-mi trece tulbureala din ochi și ciufuleala din păr, vă spun că suntem toți bine (în afară de pedichiura mea), a fost foarte, foarte frumos și vă voi povesti pe larg toate peripețiile prin care am trecut, că, slava domnului, au fost câteva.
Și da, am prins și pește:
Incurcături pe ultima sută
Aug
De dimineață (la mine dimineață e pe la 6, da?) în curtea mea mirosea a mentă. Nu știu de unde, probabil de pe la vecini că printre ierburile și florile mele nu-i. Mirosul ăsta mi-a făcut poftă de ceai de mentă și de încă ceva. Ceva de amnezie. Aceea pe care aș vrea s-o am, să uit de răutatea oamenilor, să uit de guverne și legi tâmpite, să uit de taxele și utilitățile care lună de lună sunt mai mari (da, sunt supărată, mi-a venit curentul 500 lei) să uit de tot și toate și să plec în concediu.
AMR 4 zile. Aseară am aflat că cineva (nu spun cine, persoană importantă) a încurcat zilele și s-ar putea ca restul găștii noastre să plece spre Deltă cu o zi mai devreme ca noi. Nasol. Mai ales pentru ei, că majoritatea echipamentelor de campare sunt la noi. Dar e nasol și pentru noi, fiindcă ne-ar fi plăcut să mergem cu toții. Să vedem, azi decidem ce și cum, oricum, e neplacută treaba, dar asta e, oamenii mai și greșesc. Dar prefer de o mie de ori greșelile de genul ăsta, celor pe care le fac ăia care nu se mai satură, ne conduc și se prefac că ne vor binele. Vorba cuiva ieri pe twitter: “Romania n-a intrat niciodată în criză, dar a ieșit de două ori din ea. ”
Hai că nu mă mai gândesc la asta, ce naiba, e weekend-ul dinaintea concediului. Ai zice că-i de vis. Ei bine, nu e chiar așa. Sunt multe adunate pe ultima suta de metri. Comenzi în așteptare care trebuiesc lăsate croite să aibă atelierul ce lucra cât timp noi suntem plecați. Ultimele verificari de bagaje și schite de așezare a tuturor lucrurilor într-un porbagaj de Accent. Plus că n-am facut încă lista cu haleala, pentru că vrem să ne gătim noi acolo cele mai multe mese. Bine, asta până aproape vom muri de foame și vom merge să mâncăm un borș adevărat de pește. Hmm.. și mai e și încurcătura asta cu plecarea separată.
Sper să se alinieze planetele acum pe ultima sută și să se rezolve toate. Dacă se poate să înceapă rezolvarea cu problemele din primul paragraf.
Tags: concediu, incurcaturi, oameni, viata
Concediu
Iul
Stiu ca azi ati mers majoritatea dintre voi la serviciu si mai stiu si cata tragere de inima aveti sa faceti asta, asa ca pentru incurajare va spun ca-s departe de civilizatie, acolo unde intenetul nu merge decat daca vrea el si unde apele cresc si scad dupa cum le dicteaza mama natura, nu autoritatile.
Ma gandesc sa mai raman cateva zile. Tantarii isi fac de cap, dacriticele sunt departe de a mai fi o prioritate si vara nu vrea sa-si intre in drepturi. Dar noi facem exact ce vrem, dansam, cantam, ascultam muzica, ne plimbam, ne bronzam, mancam, ne uitam la filme si ne bucuram ca a castigat Spania camionatul.
1/3 dintr-un an stăm acasă
Iul
Adica 104 zile dintr-un an ne odihnim (weekendurile, zic). Dacă adăugăm şi concediile, se face fix o treime. Vorbesc de norocoşii care nu merg la job sâmbăta şi duminica.
Când văd cifrele prezentate aşa, mi se pare că muncim prea puţin. Sau altfel spus, ne odihnim destul. Atunci, de ce naiba ne plângem că iar e luni, iar trebuie să suportăm o săptămână de lucru, suntem obositi, etc.? Cred că facem asta deoarece nu ne mai place împărţeala asta cu 5 zile la muncă, două libere şi concediu când nu pleacă alt coleg.
Ar putea astea, să le zicem 125 de zile, să fie împărţite în alt fel, astfel încât noi să fim mulţumiţi? Ia să vedem!
Loading ...Pentru că n-am ştiut să fac un poll mai deştept, îi rog pe cei care răspund “altfel” să ne scrie în comentarii ideea lor de împărteală. 
Tags: concediu, votam, zile libere
O vară perfectă
Iun
Deşi n-a început deloc aşa, presimt că lucrurile se vor schimba curând şi vara va căpăta şi pentru mine sensul corect. Mi-am făcut nişte planuri de care ar fi bine să ma ţin dacă vreau ca la sfarsitul caldurilor sa mă declar mulţumită. În primul rând aştept vacanţa picelor, pe care le voi duce cu mare bucurie (pentru ele) la ţară, la bunici şi profitând de asta fiecare weekend voi zbura din Bucuresti cam începand de joi şi pana înspre luni. Nu-i aşa că sună bine? Cel puţin pentru anul ăsta. Pentru că la anu….
Aşa zic de vreo zece ani încoace, lasă că anul ăsta trag tare şi la anu’ îmi fac un concediu lung, frumos, odihnitor. Dar nu-i aşa, în fiecare an, bag seama că se întâmplă câte ceva, se ivesc chestii, se întamplă lucruri şi scenariul cu concediul se cam repetă. Aceleaşi 5 zile maxim petrecute la noi sau la bulgari pe nisip, încheiate invariabil cu: “asta a fost anul ăsta, dar la anu’ mergem sigur cel putin o luna în vacanţă, într-un loc pe care nu l-am mai văzut niciodată“.
Concediu
Sep
Pentru că tusea nu vrea să cedeze, pentru că fetele au început şcoala şi vreau să le obişnuiesc cu un nou program, pentru că vara asta nu prea m-am odihnit, mi-am luat concediu.
Sper ca zilele sa treacă greu de tot, pentru că mi-am propus să fac, multe, multe lucruri şi aş vrea să am timp pentru toate.
Mă duc să-mi iau fetele de şcolă, pe jos. Asta e una din marile lor dorinţe. Să vină mami pe jos (ok, o să mă duc cu bicicleta azi) şi să ne întoarcem încet acasă.
Sper să mă întâlnesc şi cu Miruna azi, că-i musai să-mi dea ceva, vă spun eu vouă ce, da’ nu acum, zilele viitoare, că doar e concediu, ce Dumnezeu, le luam pe rând.
Aş vrea ca vremea să fie frumoasă, poate prind şi culesul viei în perioada asta de leneveală, şi vă chem la un must. Vă băgaţi?
Vă zic să aveţi o zi excelentă şi mă duc să-mi petrec concediul. Pentru început, medicamente…
Mi-am spart nasul
Iun
Nu glumesc!
Ma doare rau de tot. Nici macar nu pot sa ating locul.
Ieri ma apucase harnicia si gospodaream prin casa. Sa nu faceti asta niciodata, ca dauneaza grav sanatatii. Cum saptamana trecuta a cumparat sotul o placa de plastic care ajuta la impachetat tricouri, m-am hotarat sa-mi reamenajez sifonierul.
Am scos toate hainele din el si dai si impacheteaza, sorteaza, arunca… Sunt asa de incantata de placa asta de plastic, incat daca ma chemati, vin sa va impachetez frumos toate tricourile si camasile.
Cand treaba a fost 99% terminata, adica mai aveam doar sa le iau din pat, teancuri teancuri si sa le pun in sifonier, cineva, un om rau, m-a injurat. Am luat frumos si cu grija un pachet de tricouri liniar aranjate si cand m-am intors cu fata inspre rafturi, n-am apreciat bine distanta si nasul fiind mai in fata, i-a fu..t una la usa sifonierului, de am zis ca a scos-o din balamale.
Evident ca am vazut stele verzi si nu am inteles ce m-a lovit decat dupa 2-3 minute, insa dupa aia, cate injuraturi si-a luat usa aia, aoleuu, de parca ea saraca ar fi fost de vina. Da’ nu trebuia sa dau si eu vina pe cineva?
Cum va spuneam ma doare rau, mi-a curs si sange. Partea buna e ca nu se vede pe dinafara, ca ma doare. E doar o mica pata rosio-movulie-pamantie, care sper sa treaca cu fond de ten.
Mama-mama, ce concediu misto am!
