Expertul meu în finanţe personale

Cum ar fi să avem fiecare câte unul?

Eu cu banii mei nu mă înţeleg. Îi închin, îi descânt şi tot mi se strecoară printre degete.

M-aş descurca în schimb, cu banii altcuiva. Nu, nu să-i cheltuiesc eu pentru mine. Nu mulţumesc! Dar cred că i-aş administra pentru cel căruia îi aparţin de drept, cu mult mai mare grijă.

Dacă îmi spune cineva că deşi le intră în casă în fiecare lună 2500 lei, sunt doar doi, au o rata la banca de 400 lei/luna, tot nu le ajung banii, îi sfatuiesc să apeleze la mine.

Eu glumesc, sa apeleze la cineva în care au ei încredere.

Să luam ca exemplu situaţia de mai sus şi să adaugăm urmatoarele:

• nu au copii
• locuiesc la bloc într-un apartament cu două camere
• au un autoturism

eu le-aş propune să-i cheltuiască aşa, într-o lună normală de iarnă:

Ok, e un calcul groso-modo, realitatea poate fi  diferită, stiu. Dar ce-ar fi să încercaţi?

Pe hârtie e uşor de împărţit bugetul, mai greu e cu practica, recunosc. Dar, dacă banii tăi ar fi ţinuţi de altcineva, un om în care să ai încredere şi cu care să stabileşti un program fix de cheltuieli, eu cred că ar merge. Ce ziceţi?

Tags: buget, cheltuieli, finante personale

Paradoxul vremurilor noastre

Am primit asta azi pe mail:

“Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem cladiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrazi mai largi, dar minti mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai putin; cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin. Avem case mai mari, dar familii mai mici, avem mai multe accesorii, dar mai putin timp; avem mai multe functii, dar mai putina minte, mai multe cunostinte, dar mai putina judecata; mai multi experti si totusi mai multe probleme, mai multa medicina, dar mai putina sanatate… Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi. Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des. Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa ne facem o viata, am adaugat ani vietii si nu viata anilor. Am ajuns pâna pe luna si înapoi, dar avem probleme când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta cu un vecin. Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior. Am facut lucruri mai mari, dar nu mai bune. Am curatat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre. Scriem mai mult, dar învatam mai putin. Planuim mai multe, dar realizam mai putine. Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam”.

Are dreptate, nu?

Tags: ani, asteptare, case, cheltuieli, familie, iubire, luna, paradox, ura, valori, viata, vremuri

E sau nu criza la noi?!

Cand spun la noi, ma refer la  noi in buget, la noi in frigider, la noi la serviciu, etc. Deocamdata eu personal n-am simtit pe pielea mea nimic, ma duc in continuare la dentist (desi costa de rupe ) , n-am renuntat la nimic la capitolul alimente, fetele merg la dansuri si luna viitoare, atelierul de croitorie are in continuare comenzi, dar incep sa ma intreb pana cand ne vom permite aceleasi lucruri ca si pana acum, sau, la ce vom renunta in cazul in care v-a trebui sa mai taiem din cheltuieli.

In primul rand o sa facem ceva economie la curentul electric si la gaze ( deja luna asta ne-au luat astia curentul de doua trei ori cateva ore bune, deci ceva economie am facut deja     ). Dar mai departe din ce o sa taiem?  Sau poate ca n-o sa se intample nimic si bugetul familiei chiar va creste. Ce-ar fi sa fie asa? Mda utopie, dar simt eu ca vom mai vorbi despre asta.

Tags: alimente, buget, cheltuieli, crestere, criza, cumparaturi