Sânge regesc și vALLuntar

Îmi plac foarte mult cărțile adevărate. Nu-i de lepădat nici ficțiunea, atunci când e scrisă bine, dar nimic nu se compară cu o carte care reușește să-ți proiecteze trecutul în minte ca și cum el s-ar întâmpla azi sau ca și cum tu ai reuși să ajungi acolo, la secole distanță de lcd-ul negru din camera de zi.

Sânge regesc este o astfel de lectură, o carte document, dacă vreți, o lecție de istorie scrisă cu măiestrie de Vanora Bennett.  Este povestea vieții unei femei care a scris istoria, e Catherine de Valois, fiica regelui Franței Carol al VI-lea, soția regelui Henric al V-lea al Angliei, mama lui Henric al VI-lea al Angliei și bunica regelui Henric al VII-lea al Angliei. Mai regesc sânge de atât nu cred că se poate.

Războaiele civile măcinau Franța la începutul secolului al XV-lea pe de o parte, viața la curtea regelui Carol pe de altă parte, împletite cu luptele duse de Henric la hotarele Franței și munca dusă de Christine de Pisan, o scriitoare a vremii care juca rolul de dădacă-mamă pentru copiii mai mici ai regelui Franței, fac din parcurgerea cărții o plăcere pe care rar o întâlnim în romanele de azi.

Lectura cărții te prinde încă de la început, când pe atunci prințesa Catherine este doar o copilă și înțelege că cererea în căsătorie ce i-a fost adresată de către regele Angliei, s-ar putea să fie pentru ea șansa la o viață frumoasă, plină de fast alături de un rege mare. Tot în acea vreme îl întâlnește prințesa și pe Tudor Owain, un tânăr velș care avea să-i fie toată viața confident de nădejde, umăr de sprijin, prieten de încredere și în cele din urmă…dar nu vreau să vă povestesc, dacă vă plac romanele istorice, dacă vreți să citiți literatură bună și să mai și învățați câte ceva, vă recomand cu căldură cele 658 pagini ale romanului Sânge regesc.

Rigorile vremurilor nu se potriveau cu personalitatea Chaterinei, dar îndrumată bine ea a reușit să-și ducă aparent viața după reguli, fără a cădea însă pradă lor și știind să-și creeze oportunități acolo unde nimic de acest fel nu se întrevedea.

Partea care mie mi-a plăcut cel mai mult au fost cei 7 ani petrecuți de regina-mama în Anglia pentru a-l crește pe micuțul Harry, viitorul rege al Angliei și al Franței.  Nu, personal nu sunt de-acord cu felul în care și-a crescut Chaterine fiul, l-a cocoloșit prea mult, dar era și greu pentru o mama a acelor vremuri, care vedea în jur numai războaie să nu vrea să-și ferească măcar pentru câțiva ani copilul de educația severă ce urma oricum să i se dea. Ceea ce mi-a plăcut mie însă în acei ani a fost relația dintre Chaterine și Owain. A fost de-o încărcătură extraordinară, așa ceva nu mai există.

Una peste alta,  Sânge regesc e genul de carte pe care după ce o termini, mergi la manualul de istorie și-i cauți continuarea. Cum spuneam, v-o recomand, nu vă speriați că-i groasă, am cărți mult mai subțiri începute acum ani de zile, neterminate niciodată.

Stați că nu am terminat! Acest articol face parte din campania vALLuntar (se citește voluntar, ok), inițiată de Editura All, care își propune ca pentru fiecare recenzie de carte de pe site-ul editurii, să ne ofere în schimb 15 minute de voluntariat, într-un loc ales de primii trei bloggeri care strâng cel mai mare număr de comentarii la articole și implicit minute. Fiecare comentariu valorează și el 3 minute, așadar să punem oamenii la muncă, dragii mei, și să fim și noi, dacă nu printre câștigători (ca să putem alege noi unde se va face voluntariat), măcar să reușim cu câteva ore de lucru să-i garnisim. Aflați mai multe despre campanie aici și dacă vreți să scrieți și voi o recenzie pentru 15 minute de voluntariat m-aș bucura tare s-o faceți.  Până atunci, nu uitați să comentați!

Tags: carti, editura all, roman istoric, Sange Regesc, vALLuntar, Vanora Bennett, voluntariat

Astăzi toate cărțile sunt la jumătate de preț

Nu peste tot, doar la all.ro, care cu ocazia împlinirii a 20 de ani de existență, s-a hotărât să facă tuturor cititorilor un cadou și a redus azi toate prețurile la jumătate. Oferta e valabilă doar azi, dar daca vrei cu adevărat să profiți de ea, ai la dispozitie o zi întreagă, deci e timp suficient.

Ținând cont, că la mine, de exemplu, nu dai niciodată greș dacă îmi aduci cadou o carte, mă gândesc că nu-s singura din lume care se bucură de asta și putem la rândul nostru să-i cadorisim  pe cei la care ținem, cu cartile ce știm că le-ar plăcea.

Spor la cumpăraturi dragii mei, timpul trece, tic-tac, tic-tac…

Tags: carti, doar azi, reducere carti

Sanctus

Autor: Simon Toyne (1969, Marea Britanie)

Editura: Allfa

Într-o dimineață a zilele noastre oamenii din întreaga lume află oripilați de gestul unui călugar aparținând ordinului Sancti, care tocmai aflase taina sfântă a Sacramentului. Acesta a evadat din chilia în care fusese închis și după ce a escaladat o stâncă înaltă și abruptă cu mâinile goale, a stat în vârful ei câteva ore ținându-și corpul în forma sacră a literei  Tau și asigurându-se că e văzut de toată lumea. Apoi, fără nicio avertizare s-a aruncat în gol urmărit de privirile îngrozite ale turiștilor ce veniseră să viziteze Citadela.

Am primit cartea cam acum o luna și am citit-o imediat. De atunci stau și mă gândsc, încerc să-l înțeleg pe autor, încerc să-i acord circumstanțe, mă gândesc că e tânăr și mai poate progresa, numai de nu i s-ar urca la cap laudele din presa din întreaga lume. Ghinionul lui este că eu am citit și Codul Lui Da Vinci și Simboul Piedut, și să compari cărțile astea două este peste puterea mea de înțelegere. Așa că azi m-am hotărât să scriu.

Singurul lucru care mi-a placut în povestea lui Toyne este felul în care acesta a descris Citadela și modul de viață și gândire al călugărilor din măruntaiele muntelui. Atât. Restul, o ziaristă tânără și frumoasă (ce clișeu, nu-i așa?) sora geamănă a călugarului mort, un tânăr chipeș bun în a mânui armele și motociclete pliabile din aluminiu ținute în rucsac. Să fim serioși, astea sunt povești de adormit copii. Iar în final aflarea cumplitului secret ținut ascuns de mii de ani în munte, nu n-am să spun ce este, poate unii dintre voi vor dori să citească cartea, și poate unora chiar le va placea.

Recunosc că poate mi s-ar fi părut o carte bună de citit în weekend, dacă nu ar fi fost peste tot comparată cu Codul. Poate de asta nu mi-a plăcut. Pentru că am așteptat să-mi pună mintea la dezlegat mistere, la înțeles ritualuri și căutat adevăruri. Abia o umbră din toate astea se regăsesc în Sanctus, așa că părerea mea este că Simon Toyne și-a făcut un mare deserviciu comparându-se cu Dan Brown.  E ca și cum aș scrie eu o carte acum despre copilăria mea și aș compara-o cu amintirile lui Creangă.

Dacă aș recomanda cartea? Da, dar numai celor care n-au citit Codul lui Da Vinci sau au văzut doar filmul. Multumesc editurii pentru carte!

Nota mea: 2,5/5

Tags: carti, Sactus, Simon Toyne

Ce amuzant, totuși!

Ce amuzant, totuși! Să crezi că un om l-ar putea cunoaște cu adevărat pe altul. Te poți obișnui cu celălalt atât de mult încât să poți rosti cuvintele în același timp cu el, dar nu vei ști niciodată de ce celălalt spune ceea ce spune sau face ceea ce face, pentru ca nici măcar el nu știe. Nimeni nu înțelege pe nimeni.

Și totuși trăim cumva împreună, în pace de cele mai mlte ori, și rezolvăm lucrurile cu o rată a succesului destul de ridicată, astfel încât oamenii continuă să încerce. Oamenii se căsătoresc și multe căsătorii sunt reușite, au copii și majoritatea acestora ajung oameni cinstiți, au școli și afaceri, fabrici și ferme care funcționează la un nivel acceptabil – toate astea fără să aibă habar ce se petrece în capul celorlalți.

O scot cumva la capăt, asta fac oamenii.

Am citit asta în Umbra Hegemonului de Orson Scott Card la începutul weekendului și deși am avut mult de alergat la sfârșitul ăsta de săptămână (da, bucătăria mea prinde contur), de atunci mă gândesc într-una la ceea ce vrea să spună. Bine, nu e ca și cum ați ști ce-i în capul meu, dar…

Tags: carti, citate, ganduri, oameni, viata

Fetele din Shanghai

Într-o lume în care cu toții ne plângem de câte ceva, să-ți faci timp să călătorești în timp în niște civilizații foarte puțin cunoscute și care ne fascinează și azi, e un privilegiu pe care vă sfătuiesc să vi-l permiteți cât mai des.

Am ales să citesc Fetele din Shanghai din colecția Strada Ficțiunii a Edituri All pentru că-mi place foarte mult cultura si obiceiurile orientale, mai ales cele vechi și foarte ciudate pentru un european, cum ar fi legarea picioarelor fetelor pentru ca acestea sa ramana mici si gingase. Ce cruzime, câtă durere suportau bietele fete și o făceau cu mare demintate.

Acțiunea romanului se petrece pe durata a 20 ani între 1937-1957. Două chinezoaice surori, May si Pearl, trec prin tot ce poate fi mai rau și învață din nou să trăiască după ce războiul și nesăbuinta tatalui lor le arunca într-o sărăcie fără speranță. Un roman din cele pentru care nu dormi nopțile, eu l-am citit intr-o zi și jumătate, o lecție de istorie și de viață în fata căreia nu poți rămâne indiferent. Eu am promis ca o vreme să nu mă mai plâng de nimic.

Și acum vine rugămintea mea la voi, dragii mei cititori și comentatori, pentru fiecare comentariu on toppic la acest articol Editura All va dona o carte unui orfelinat sau unei case de bătrâni. Mai sunt de dat vreo sută de cărți, deci să ne grăbim, zic , să le trimitem spre oamenii care au nevoie de ele.

Felicitari Editurii All pentru inițiativa Donează citind! Leapșa asta am primit-o de la Sana. Mulțumesc cireșei!

Tags: carti, comentarii, donatii, editura all

Noaptea bibliotecilor

Nu știu dacă nu cumva ați aflat deja, dacă nu vă spun eu acum că în noaptea dintre 1 și 2 octombrie o mulțime de biblioteci (da, exact, biblioteci, chestiile alea unde poți citi și de unde poți împrumuta cărți) din țară vor fi deschise și își vor aștepta vizitatorii cu cărți interesante dornice de a fi răsfoite și citite.

De mai mulți ani copilul Sonia mă roagă să-i fac abonament la bibliotecă să poată merge și sta acolo în sala de lectură, să poată citi în liniște. M-am tot fofilat, ba odată m-a convins de-a dreptul, numai că în vara cu pricina Biblioteca Națională la care voia ea s-o duc, era în renovare, așa că planul a picat și uite că anul ăsta, ca un facut, copilele au noroc și exact de ziua lor (sunt născute pe 2 octombrie) vor fi într-o bibliotecă.  Bine, ele încă nu știu, pentru că dacă le-aș  spune, până atunci m-ar toca mărunt pe tema asta.

Aveți mai jos harta cu centrele deschise în noaptea bibliotecilor, evenimentul este organizat de  Asociația Excedo în parteneriat cu ANBPR și Asociația Marketer Club. Oamenii ăștia chiar se străduiesc și pregătesc tot felul de chestii interesante pentru vizitatori, totul se face pe bază de voluntariat, singurii care câștiga ceva din chestia asta suntem noi, oamenii care vom merge, unii dintre noi după 10-12 ani (cazul meu), din nou într-o bibliotecă.

Bun, acum vine partea și mai faină a acestui proiect și anume avem premii. Premii în cărți, evident, că doar nu v-oi da ciocolată. Libraria online Elefant  mi-a oferit 10 cărți:

Libraria iubirii de Paola Calvetti, Nemira – Ioana (rozsaunu)
Relatii exuale de Michel  Birbaek, All – Maria
Le divorce de Diane Jonson, Leda – Frintz
Recuperatorii de Eric Garcia, Leda – Adrian
Fata cu picioare de sticla de Ali Shaw, Litera – Aliceee Traveler
Romantic porno de Florin Piersic Jr.,  Humanitas – Sabina
Se numea Sarah de Tatiana De Rosnay, Litera – Andreea Iuliana Toma
Franny si Zooey de J.D. Salinger, Polirom – Ionutz
Lolita de Vladimir Nabokov, Polirom – Ioana
Intoarcerea la Coasta de aur de Nelson DeMille, Rao – Simona

cu care să-mi premiez cititorii cum oi credea eu de cuviință. Hahahaha, acum v-am prins. Premierea se face în felul urmator: primii zece care vor da like la pagina evenimentului  și cea a librăriei  și-mi vor lasa un comentariu aici la articol în care îmi vor spune fix ce vor ei, eventual dacă preferă o anumită carte din lista de mai sus, vor fi câștigătorii. A, mai exista o condiție, pentru că vreau să premiez cititorii de toane, pot participa la concurs numai cei care până azi au lăsat cel puțin un comentariu pe acest blog. Asta cu comentariile de pe blog am de gând s-o premiez în fiecare lună.

Later Edit 

Câștigătorii din București sunt așteptați la depozitul elefant.ro să-si ridice premiul, mai exact în Bulevardul Iuliu Maniu la nr. 7. Dacă sunteți din provincie, veți primi cărțile prin poșta după ce veți confirma pe mail adresa la care să vă fie trimise. Mulțumesc tuturor participanților!

Tags: carti, cititori, comentatori, concursuri, noaptea bibliotecilor

Micile bucurii ale vieții

Fericirea nu cade din cer decât foarte rar și numai pentru cei mai norocoși, noi restul trebuie s-o construim muncitorește și să ne mulțumim cu micile bucurii pe care viata ni le oferă sau de care noi ne îngrijim să avem parte.

Exista multe, mult prea multe, lucruri pe care le facem pentru ca așa trebuie și puține, mult prea puține, sunt cele care ne fac viața frumoasă, ne bucură de fiecare dată când avem timp de ele (timpul ăsta îmi mănâncă mie zilele). Așadar, care-s pentru voi momentele de maxima satisfacție sufletească, acelea pe care le așteptați mult și dureaza de obicei prea puțin? M-am gândit, evident, și care-s ale mele și avem așa:

Cafeaua de dimineață

Am ajuns să mă bucur de cafea, veți spune, dar nu-i chiar așa. Am un întreg ritual al cafelei făcută bătrânește la ibric, turnată într-o anume cană în care pun trei degete de cafea și completez apoi cu lapte, băută in curte, înconjurată de lumina dimineții și florile frumos colorate. Sunt momentele cu care eu îmi încep ziua, mă gândesc la ce am de făcut și-mi potențez energiile pentru a-mi ajunge întreaga zi.

Zâmbetul fetelor mele

Uneori chiar  în timp ce-mi beau cafeaua, alteori mai târziu în cursul zilei, momentul în care fetele se trezesc și apar în fața mea, de cele mai multe ori în pijamale, uneori cu ochii încă lipiți de somn, dar întotdeauna zâmbind, momentul ăsta zic, aș vrea să-l am pentru mine și peste douăzeci de ani. Nu se va întâmpla așa, dar faptul că acum îl pot avea, mă face să-l prețuiesc mult.

Satisfacția lucrului bine făcut

Sau starea de bine pe care o am de fiecare dată când finalizăm o comandă în atelier, sau chiar mai devreme, atunci când clientul acceptă modelul. Să știi că a ieșit din mâna ta o chestie pe care cineva doar și-a închipuit-o, și-ai reușit s-o faci exact așa cum el și-a imaginat-o, e o senzație de nedescris. Bine, eu doar trăiesc în preajma ei, a senzației, pentru că practic nu-s eu cea care face, pune în practica viziunea clientului, dar na, mă învârt și eu pe aici. :d

Cititul

Aș putea să trăiesc fără nici-o problemă doar citind.  Bine, să fie cineva care-mi aduce la nas trei mese pe zi și jur că n-aș mai avea nevoie de altceva. Îmi place la nebunie să citesc, cu atât mai mult cu cât în copilărie mi-au lipsit cărțile. Cărțile mele, că bibilotecile erau pline de mine, mergeam chiar și de două ori pe săptămână să împrumut cărți. Am suferit mult că nu erau ale mele, dar uite că roata s-a învârtit și acum am cărțile mele. A, și dacă vreodată vreți să-mi faceți un cadou și nu știți ce mi-ar plăcea, vă spun acum că nu veți da niciodată greș cu o carte. Bine, pot fi și două.

Prietenii

N-am mulți, dar ăia care sunt mă bucură de fiecare dată când ne întâlnim. Indiferent că bem o cafea împreună și vorbim nimicuri, că ne petrecem o seară liniștită în curte la grătar sau că facem concediile împreună, momentele astea cu prietenii sunt de neprețuit. Știu, sunt un prieten comod, care rar de tot are inițiativă în a organiza ieșiri sau pur și simplu întâlniri între prieteni, iar acelora care-au înțeles asta și m-au luat așa cum sunt, le mulțumesc din suflet.

Plimbările cu bicicleta

Indiferent dacă-s doar plimbări sau sunt drumuri pe care le fac cu treabă, atunci când merg cu bicicleta mă simt excelent. De când am înțeles eu că poți merge foarte bine 10 km fară să ajungi la destinație transpirat tot, am luat mersul cu bicicleta în serios și sunt foarte mulțumită de treaba asta. Încerc să-mi programez zilnic o ieșire cu bicicleta și mă gândesc serios să fac asta până târziu în iarnă. Să vedem ce-mi iese. Uneori stau și mă gândesc cum de-am pierdut atâția ani fără plimbările astea lungi pe bicicletă.

Blogul ăsta

L-am lăsat special la urmă pentru că mi-e foarte drag. Mă bucur că-l am, exact ca un copil care primește o jucărie nouă, numai că eu de trei ani nu mă mai satur de jucăria asta. E drept că aici totul se modifică de la o zi la alta, ba chiar de la o oră la alta, iar eu când scriu și mai ales când citesc comentariile voastre sunt foarte bucuroasă. Uneori n-am timp suficient pentru el, scriu ceva în grabă și mă întorc la viața de om serios și cu responsabilități, dar adevărul este că abia aștept să revin aici, să văd ce se întâmplă, să vorbesc cu voi, să-i citesc și pe alții și tot așa, să mă învârt în lumea asta, care sinceră să fiu, la mine-i strâns legată de lumea reală pentru că eu scriu ce trăiesc, ce simt, pe unde umblu, ce-mi place…

Mai sunt, desigur, și alte lucruri care-mi plac: gătitul,  călătoriile, desenul, ah cum de-am uitat desenul, dar vedeți dumneavoastră, zic ca de data asta să ne oprim aici, am scris pentru că tomata cu scufiță mi-a dat leapșa asta faină pe care vă rog și pe voi s-o faceți. E un exercițiu foarte bun de a ne pune în ordine chestiile care ne aduc bucurie zilnic. Spor!

Tags: bicicleta, blog, bucuriile vietii, cafea, carti, ce te face fericit, citit, prieteni

Cișmigiu & Comp

Am început să recitesc cartea după parcurgera listei cu cărțile copilăriei noastre publicată de bookblog. M-a cuprins așa o nostalgie legată de vremea adolescenței mele, încât mi-au trecut  pe dinaintea ochilor pe parcursul celor 398 de pagini ale cărții (da, cu tot cu Bună dimineața, băieți), pe lângă întâmplările descrise cu atâta pasiune de Grig, și multe evenimente și peripeții din viața mea de liceu. Începând cu după-amiaza în care am aflat că am intrat a șaptea la Liceul Economic din Târgoviște, iar apoi, de bucurie, în drum spre casă, nu m-am mai uitat pe unde merg și am călcat într-o baltă mare plină cu noroi, de mi-am stricat sandalele noi, albe, din piele (ce credeți, m-au certat atunci ai mei sau mi-au luat altele?), până la  ziua aia frumoasă când după examenul de Bacalaureat am ieșit în curtea liceului și-am făcut poze mai întâi cuminți cu profesorii noștri, mai apoi cățărați în copaci și atârnați de coșurile de baschet, după ce dascălii plecaseră. Bineînțeles că la sfârșit un coleg a scos din greșeală filmul din aparat, acesta s-a voalat și pozele s-au pierdut, astfel doar amintirile noastre mai păstrează momentul.

Ce mi-a plăcut și în copilarie, dar și acum la carte este modul în care Grigore Băjenaru povestește la persoana întâi toate boroboațele pe care le făceau, cum copiau, cum se salvau unul pe altul până data viitoare, cum chiuleau atunci când Cișmigiul îi chema, adică a redat întocmai admosfera reală din liceu, unde fiecare profesor avea poreclă, dar  majoritatea erau dascăli renumiți. Mi s-a făcut pielea de găina când am citit că la un moment-dat  i-a fost profesor Camil Petrescu sau când a povestit cum a avut șansa de a vorbi acasă la maestru cu Iacob Negruzzi.

Dar ceea ce mi-a placut cel mai mult este felul în care a înțeles el meseria de dascăl și cum îi făcea pe copii să țină minte niște lucruri despre scriitori sau diverse alte personalități povestindu-le despre fiecare câte ceva ce nu putea fi găsit pe vremea aia în nici-o carte. De exemplu: (mai mult…)

Tags: Carol Davila, carti, Cismigiu & comp, Grigore Bajenaru, oameni

De la peruci la cărți într-o oră

Sâmbătă seara am fost la petrecerea unei prietene de-a copilelor. Pentru că fetei îi plăcea o jucarie anume, ne-am străduit să i-o facem cadou, dar cum noi tre’ să luăm cadou la dublu, a doua alegere a fost o perucă. De fapt era doar o coadă pe care o puteai atașa părului tău printr-o clemă, ceva banal oricum. Da, dacă ar fi totul așa simplu…

Sonia și Iulia au coalizat și mi-au reproșat că lor nu le iau niciodata așa jucării frumoase, iar de fiecare dată când merg la ziua altor copii acestora le luăm numai lucruri cool ( fie vorba între noi, din peruca aia curgea o grămadă de păr, am văzut în timpul petrecerii și mi-a părut rău că i-am luat copilei asta, dar răul era deja făcut). 

Măi, li s-a pus pata pe coada aia și neapărat au vrut să aibă și ele. Inițial le-am zis că eu nu dau banii pe așa ceva.  Sonia mi-a replicat: Mami, tocmai ce-ai făcut-o!   Oricum au înțeles ideea și  s-au dus la tataie, l-au pupat pe amândoi obrajii și-au făcut rost de bani.

Apoi le-am zis că merg cu ele la magazin doar după ce își termină temele. Toate. Au reușit și asta în timp record și am fost nevoită să mă țin de cuvânt. Odată ajunse la magazin ne-am dus direct la raionul cu păpuși, peruci pentru păpuși și cozi din astea cu păr curgător. Hahaha, ce m-am bucurat, nu mai aveau decât una blondă. Din păcate pentru mine mai exista un magazin, la câțiva kilometri distanță. Aveam un chef să  caut peruci duminică după-amiază, ceva de speriat. 

Fetele mele n-au părul blond așa că s-au cam pleoștit când au vazut oferta, dar mama lor atât a așteptat. Eu: Nu vreți să intrăm în supermarket să vă uitați acolo, poate vă alegeți altceva, poate niște stilouri bune sau o mapă frumoasa? Ele: Hmmm, da, mergem în magazin, dar ne uităm la jucării și dacă ne ajung banii ne luam ceva de joacă.

Norocul meu că oferta de jucarii e oarecum limitată și ele le-au cam încercat pe toate. S-au plimbat un pic printre rafturi și s-au liniștit. Resemnate au vrut să meargă la cărți. Stilouri și mape noi nu le atrageau nici atât, dar special n-am zis eu nimic de cărți. Am vrut să văd dacă le trece varianta asta prin cap. :D

Au stat vreo douazeci de minute printre cărți, ocazie cu care am mai văzut și eu ce-a mai apărut nou și până la urmă am plecat de la raionul ăla cu două cărți. Dacă de a Iuliei sunt foarte mulțumită, ca-i Heidi editată bibingv, o idee ce mi se pare genială, mai ales pentru copiii care acum se străduiesc să învețe o limbă străină, ei bine, cu Sonia am avut de furcă, vroia numai cărți cu vampiri sau ceva cu povești de groază. În final am  lăsat și eu și ea câte ceva de la noi și am acceptat să-și ia Cum să fii cea mai bună în toate.  Ce să zic, ea poate să încerce, înainte de-a afla că-i imposibil.

Nu vă spun ce mândru a fost bunicul când a văzut că fetele au ales cărți în locul perucilor.

Tags: alegeri, carti, copii, jucarii

O carte, Rolex și BMW

Acum ceva timp mi s-a lipit de mână într-o librarie o anume carte. Se numește Mari succese ale unor branduri renumite și descrie (pe scurt, desigur) poveștile  câtorva branduri de renume. Am citit-o din scoarță în scoarță în câteva ore, dar e nevoie sa te întorci și să reiei lectura în cazurile care ți-au plăcut mult. De exemplu, Rolex:

Firma a fost  înregistrată sub acest nume în 1908 la Londra.  Hans Wilsdorf a reușit să păstreze un deceniu marca Rolex în Marea Britanie. Abia după război, taxele mari ale componentelor de import îl fac pe fondator să ia hotărârea de a-și muta afacerea în Elveția. Deși a trăit acolo 40 de ani Wilsdorf nu a devenit niciodată cetățean elvețian.

Și povestea continuă…ajungând până în zilele noastre când oamenii nu mai poartă un ceas Rolex pentru precizia lui,  ci pentru a demonstra cine sunt ei înșiși și ce fel de cont dețin în bancă, chiar dacă Hans Wilsdorf a marșat  încă de la început pe faptul că precizia este bunul de mare preț al brandului său și a făcut reclamă în acest sens de fiecare dată când s-a invit ocazia.

Mie îmi place la Rolex faptul că deși pe dinăuntru piesele nu mai sunt aceleași ca altă dată, la exterior designul ceasurilor nu diferă foarte mult. Dacă as avea vreodată bani de-un Rolex (sau dacă mi l-ar face cineva cadou ) aș opta fără să mă gândesc prea mult pentru modelul din fotografie, chit că nu se găsește și-i foarte scump probabil.

Am ales să scriu despre Rolex deoarece zilele astea se vorbește despre vedete de pe la noi și mari producatori care le ofera pentru publicitate produsele gratuit pentru o vreme sau pentru totdeauna.  Pe vremuri (1926), firma Rolex i-a oferit lui Mercedes Gleitze, prima femeie care se hotărâse să traverseze Canalul Mânecii, un ceas Rolex Oyster, pentru ca aceasta să poată cronometra exact durata călătoriei ei curajoase, făcând în același timp publicitate brandului.

Dacă serioasa firmă BMW îi dă Bipițiancăi Panarăgușanu (dacă nu înțelegi cum o cheamă, n-ai pierdut nimic) un X6 să se plimbe și implicit, fotografieze cu el, sunt curioasă ce vrea să demonstreze?

Revenind, sunt multe chestii interesante în  carte, nu știu dacă merită cumpărată, poveștile brandurilor le găsiți mai pe larg pe internet, dar eu am citit-o cu plăcere.

Tags: branduri de succes, carti, povestea Rolex