Scurte…din fugă

  • Aseară în loc să merg la o întâlnire cu prietenii, am ajuns la film. Am văzut I am number four într-o companie selectă, mulțumesc chinezu pentru invitație. Nu știu cum o fo la tine, dar la mine fetele s-au bătut pe cartea aia. A câștigat Sonia, care a citit din ea, cred că toată noaptea, după cum se codeste acum să-și scrie la mate. 🙁 Eu o să-mi spun părerea despre film abia după ce citesc cartea. 😀
  • Mâine mă duc cu fetele la un atelier de creație.  Cum ce creație? Mărtișoare. Nu v-ați fi așteptat să vină martie așa repede, ha? Vor face mărțișoare pentru doamne și uite așa scap eu de alergătura dupa ele, plus că ni s-a promis că-n timp ce copiii lucrează, mamele stau la un ceai sau o cafea. Nice.
  • Azi avem de terminat o comandă importantă (exact vineri, cum ne-am obișnuit)  pe care am facut-o cu drag pentru niste copii. Cercetași. Da, există.
  • Acum câteva zile am văzut pe cheiul Damboviței, cam pe lângă parcul Izvor cum dintr-o casă iese trunchiul unui copac. Mă gândesc că-i de mult caolo. Voi l-ați văzut sau numai mie mi se pare ceva ciudat. Îs curioasă cum arata casa pe dinăuntru.
  • Vreau să vină primăvara mai repede, să pot sta la masa din curte cu prietenii și familia, să uităm de criză și să bem un vin bun.

O seara obisnuita

Pentru ca mi s-a stricat calculatorul acasa, nu mai pot sa va arat desene. Ele insa sunt. 😀

Pana se repara si voi putea scrie ceva acasa,  sa va povestesc  despre  o seara obisnuita in familie dupa o zi petrecuta la un job decent. Nu va asteptati la cine stie ce ca am zis obisnuita.

Daca-i un job decent, pentru care ti-ai tocit coatele pe bancile scolilor, te solicita doar pe parcursul zilei si iti mai ramane timp sa treci in viteza in drumul spre casa pe la minimarket, sa iei cate ceva  proaspat pentru cina cu familia. Aceasta din urma  formata in cazul nostru din mama, tata si doua fetite de 10 ani.
Odata ajunsa  acasa  in fata  ta se dezvaluie raiul pe care cu truda ti l-ai amenajat, transformat peste zi fara prea mult efort  in iad, de copiii pe care ai vrut sa-i educi perfect  din punctul tau de vedere si ei au iesit perfecti din punctul lor de vedere. Citeste mai departe

Lecturam, ascultam sau folosim calculatorul?

Este vorba de carti. Pe vremea cand nu stiam inca sa citim, asculatam cartile in lectura parintilor si bunicilor sau, ascultam discurile cu povesti.  Dupa ce am mai crescut si am invatat literele, am descoperit placerea de a lectura singuri, de a ne dezvolta imaginatia si de a ne crea propria viziune, in legatura cu  subiectul cartii. Se dezvolta azi din ce in ce mai mult, varianta cartilor citite din calculator. Cica au avantaje, nu ocupa spatiu in casa, nu se umplu de praf, si nu le zboara foile de prea multa rasfoire.

Pentru mine totusi, nimic nu se compara cu o carte buna, careia sa-i dai tu foile, sa-i pui semn de carte cand te opresti din citit sa-ti faci un ceai, sa o iei cu tine in tren sau la padure, sau  sa o imprumuti unui prieten. Voi ce preferati?