Posts Tagged ‘bradut’
Brăduţul
Dec
Am scris un post lung în care vă povesteam întreg necazul care mă ţine în sah de vreo trei saptamani. L-am şters. Nu-i treaba voastră şi în plus, vin sărbătorile. Lumea aleargă după cadouri, după cumpărături, dupa brad… Nu-i nimic rău în asta. Numai că eu n-am chef de nimic. Nici măcar fetelor nu le-am luat cadouri. Abia am ajuns să le cumpărăm ceva mai gros de îmbrăcat.
Azi copiii pleacă la colindat şi sinceră să fiu sper ca măcar ei cu urările lor să mă scoată din starea asta nasoală.
O încercare de-a mai uita de supărări am făcut-o acum vreo două seri, când după ce-am venit de la spital, unde tata începe uşor, uşor să se simtă mai bine, am avut chef să împodobim bradul. A ieşit aşa:
La noi în casă de obicei se face bradul cam după Sf. Nicolae, tocmai pentru a ne bucura mai mult de el, aşa că anul ăsta l-am împodobit foarte târziu. Dar cum o vorbă înţeleaptă spune: “mai bine mai târziu decât niciodată”, mă declar mulţumită şi aştept cu nerăbdare ca belele să se termine şi să ne putem bucura şi noi, măcar puţin, de zilele de sărbătoare ce vor urma.
Să fiţi sănătoşi!
Poveste de Crăciun
Dec
Niciodata nu avuseseră un brad al lor. O singură dată, la câteva zile după Crăciun, le adusese tata un brad luat de pe stradă, cu crengile cam chele, dar încă verzi. Probabil niște oameni mai bogați l-au ținut doar pentru a avea unde să-și pună cadourile în seara de Crăciun. Sărmanul brăduț! Noroc că tata s-a gândit la copilașii săi, care s-ar bucura de brad până târziu în ianuarie… Bineînțeles că n-au avut globulețe sau beteală, însă l-au împodobit cu cârpe și cartoane. Din cârpe au făcut niște păpușele mici pe care le-au prins în pom cu ață și din cartoane au decupat steluțe, le-au colorat cu creioanele de școală și au ieșit foarte, foarte frumoase. Brăduțul l-au pus în sufragerie și multe seri au stat în iarna aia lângă el, spunând povești închipuite de ei, nu citite dintr-o carte. Dar asta a fost demult, pe vremea când tata încă trăia.
Anul acesta mama le promisese nu numai brad, ci și ceva cadouri sub el. Era primul an, dupa mult timp, când mama avea servici. Se angajase în vară la o firma de croitorie iar lor le mergea acum mai bine. Fiecare bănuț era drămuit și cheltuit cu grijă, însă mama le-a promis daruri pentru fiecare de Crăciun. Copiii știau că Moș Crăciun e mama și poate șefa și colegele ei de serviciu, așa că nu i-au scris scrisoare, ci i-au spus pe rând mamei dorințele lor.
Monica, cea mai mica dintre ei, i-a cerut moșului un ghiozdănel de gradiniță ca cel al Mirunei, prietena ei. Robert, baiat mare de acum, ajuns deja în clasa a doua își dorește un hanorac cu glugă, iar Ramona, cea mai mare dintre frați, o copilă în clasa a cincea abia, vroia ceva cu adevarat măreț: o mașină de făcut pâine ca cea pe care a văzut-o la televizor într-o reclamă. Mama le-a spus întotdeauna că dacă au pâine pe masă și sunt sănătoși, restul se rezolvă toate. Sănătoși erau dar se mai întâmpla ca uneori să nu le ajungă pâinea. Copila văzuse mașina minune și credea sincer că aia va rezolva pentru ei problema pâinii.
Mama le-a ascultat tăcută dorințele și în sinea ei s-a întristat. Copiii ei nu îndrăzneau să-și dorească jucării. Le-a spus totuși că va încerca să le îndeplinească dorințele. Mașina de făcut pâine îi încurca socotelile. Costa mult, însă și-ar fi dorit-o și ea mult de tot. Părinții ei locuiau la țară și deși săraci, îi puteau da făină. Întotdeauna la țară există făină.
Într-una din ultimele zile de serviciu de dinainte de sarbatori, a primit de la serviciu, ca primă, încă un salariu. Era ceva neașteptat și și-a jurat atunci că le va face copiilor săi un Crăciun de vis. Le va lua brad, globulețe și beteală adevarată. Vor face împreună mâncare și vor avea pe masă carne, cozonac și fructe. Și ce-i mai important, copiii ei vor primi cadouri. Jucării.
Nici colegele ei de muncă nu o duceau excelent, dar măcar în casele lor intrau lunar două salarii. La ea de patru ani încoace, de când îi murise soțul, nici măcar un salariu nu venise sigur în fiecare lună. Au fost și ani întregi în care s-au mulțumit cu alocațiile copiilor și cu ajutorul social. Nu mai era cazul, acum ea lucra, copiii crescuseră, erau cuminți și înțelegători și lucrurile mergeau bine. În ultima zi de serviciu, colegele despre care ziceam, i-au facut o surpriză și i-au adus cadou masina de paine, despre care ea le spusese că oricât s-ar strădui n-ar putea-o lua. Fară voia ei lacrimile au început să-i coboare ușor pe obraji si nu și-a mai putut stăpâni plânsul. Nu-și amintea să mai fi plâns vreodată de bucurie. Șefa atelierului unde lucra, emoționată de moment i-a dat în plus câte o gecuță frumoasă pentru fiecare copilaș. Femeia nu mai știa cum să le multumească tuturor și să le spună cât de mult însemnau pentru ea, gesturile lor, poate mai mult decat cadourile în sine. Să știi că cineva se gândește la tine, că îi face bine cuiva să știe că tu ești fericit, era un sentiment pe care ea încă nu-l trăise.
În 24 decembrie, seara, copiii au împodobit bradul. O vecină le adusese și globurile ei albastre și aurii, pentru că ea anul ăsta își făcea bradul în roșu și argintiu. 
Le-au primit bucuroși. Le cumpărase mama și niste bomboane de pom, la care copiii se uitau cu ochii mari, în timp ce în căpșoarele lor se înfiripau deja scenarii, de cum vor subtiliza ei bomboanele din hârtia aia de ambalaj lucitoare.
Când au plecat copiii la culcare, totul era aranjat frumos. Mai trebuiau doar să soseasca cadourile, de care sigur avusese mama grijă. Le luase la fiecare ce-si dorise, plus jucarii: păpuși frumoase pentru fetițe și un trenuleț pentru Robert.
Femeia puse cadourile frumos împachetate sub brad, cu gândul la chipurile copiilor din clipa în care le vor descoperi. Era mulțumită! Totul arăta minunat! Un singur lucru uitase mama și o făcuse deliberat de data asta. Nu luase pâine. Vroia ca în dimineața de Crăciun, copiii să se trezească în miros de pâine caldă. Pâinea lor.
Crăciun frumos tuturor!
P.S. Nu, doamna din poveste nu lucrează la noi la croitorie. 
