Posts Tagged ‘birou’
Renovare
Oct
Nu bre, nu blogul intra în renovare, ci biroul meu pe care cu mândrie vi-l arătam acum un an.
Între timp a trecut prin multe, i-a mai venit ceva mobilă, s-au mai crăpat pereții pe ici pe colo, pentru că izolația de pe acoperișul terasă al camerei în care e amenajat biroul n-a fost tocmai ok, așa că mâine vin zugravii, am un chef nebun de dezordine și curățenia de după, așa că vă rog să mă iertați dacă zilele astea nu voi fi în cea mai bună formă. Sau în toane bune, ca să zic așa.
Bine, aș face totul cu mult mai multă tragere de inimă dacă aș ști că pe lângă albul pereților voi schimba si calculatorul care abia se mai târăște cu unul nou frumos și de generație mai nouă. Dar asta-i doar un vis…până atunci la șmotru cu mine.
Spor și vouă!
Florile de luni
Iun
V-am tot spus că am o grădiniță mică și plină de flori în curte, dar cum eu stau aproape toata ziua în birou, azi m-am hotărât să-mi iau cu mine o parte din grădina. A ieșit așa:

N-am nicio pretenție că știu să fac aranjamente florale, dar îs tare frumoase aici în stânga mea și sper să mă țină măcar săptămâna asta, ținând cont că le-am pus în burete din ăla special pentru flori.
Altfel îți faci treaba într-o admosferă ca asta, credeți-ma pe cuvânt!
O săptămână excelentă vă doresc și dacă sunteți fete sper că sunteți în rochie azi.
Tags: aranjament floral, birou, flori, gradina, luni dimineata
E altfel când stai la tine la birou
Noi
Asta-i a patra zi de lucru. În primele trei n-am avut timp nici să respir. Ce bloguri de citit dimineaţa, ce comentarii de lăsat pe unde mă mânanca limba să spun ceva?! Nimic. Aici de când intrii pe uşă, ai deja ceva de făcut, ceva care desigur nu suferă amânare pentru că atelierul stă dacă tu nu răspunzi instant cerinţelor. Şi credeţi-mă, n-aţi vrea să platiţi nişte oameni care stau.
Când zici că totul merge ca pe roate în atelier şi fiecare ştie ce are de făcut, te trezeşti ca ai einşpe mii de mailuri de organizat, că trebuie să pregăteşti pentru contabilă actele de luna trecută, că trebuie să-ti faci cărţi de vizită, că-i musai să modifici nişte preţuri în ofertă. Exact atunci când eşti în mijlocul acestor activităţi, intră pe uşă un client nou care nu ştie că tu eşti în prima zi la birou şi habar nu ai în ce folder e oferta cu cămăşi sau dacă ai cum să-i faci o geacă cu patent crem la spate şi la mâneci. Noroc că eşti fată descurcăreaţă şi ştii cum să iei clientul, acesta pleacă mulţumit că cineva în sfârşit i-a înţeles cerinţele. Tu rămâi în continuare uitându-te lung după el şi sperând că între ai tăi (oamenii cu care lucrezi) e cineva care te va scoate din încurcătură şi va înţelege exact cum să-i facă mostra clientului ce tocmai a plecat.
Am uitat să vă spun că printre picaturi iei la telefon ( în vânzările de echipamente de lucru telefonul este deocamdată mijlocul de comunicare cel mai sfânt) toţi vechii clienţi, îi anunţi că de azi înainte vor vorbi cu tine, le promiţi că până la sfârşitul anului îi vei vizita sa vă cunoaşteţi şi face- to-face, etc.
Evident că şi satisfacţia lucrului bine făcut e înzecită atunci când,deşi nu are cine să te laude, îţi spui tu seara la culcare: “azi am avut o zi excelentă la birou”.
Cred că îmi va fi un pic mai greu până mă familiarizez un pic cu oferta, cu materialele, cu ritmul de lucru al oamenilor din atelier ( am dat termen de livrare unei comenzi 5 zile şi produsele au fost gata într-o zi. Am avut noroc, naşpa era dacă se întâmpla invers…
Am făcut azi două,trei poze biroului în care lucrez, vă las cu ele şi mă întorc la muncă, însă rămân cu ochii pe voi.
Joi la birou
Dec
Imi pace maxim sa vin la birou joia. Adica sa ma intorc din concediu joia. Azi imi verific mailurile si maine e aproape weekend. Glumesc!
E mai mult de lucru decat de obicei pentru ca e sfarsit de an si noi suntem invatati sa nu lasam pe “la anu” ce putem face “anul asta”. Ceea ce nu-i rau deloc.
Cafeaua e mai buna joia, ceaiul la fel. Colegii sunt mai draguti (ei sunt draguti tot timpul, dar azi…), biroul e mai curat si mai aerisit. Ziua sefului tocmai a trecut, contabilitatea lucreaza. O muzica calma rasuna dintr-un computer indepartat. E joi. Lumea munceste. Se fac calcule, oferte, planuri si rapoarte. Nu e lasat nimic la intamplare sau daca e lasat, nu vom afla curand.
Imi place ziua asta de joi.
Vreau sa ascult muzica…
Mai
Vreau sa ascult muzica pe care voi o indragiti.
Azi dimineata ma gandeam sa-mi fac un nou CD cu muzica pentru masina si nu mai stiam pe ce criterii sa-mi aleg melodiile. Sa fie rock sa fie country, sa fie pop sau sa fie house? Ce face insa omul cand nu mai stie ce sa faca? Apeleaza la prieteni. Ia sa vedem, voi ce idei aveti?
PS- Azi nu sunt sefii la birou si pot sa ascult muzica tare in boxe. Ma ajutati?
Automatizarea noastra este kicks
Feb
Am un sef care incearca sa faca totul automatizat ( cred ca in curand se va descurca singur) .
Ieri am venit la serviciu cu gandul sa termin repede un raport de vanzari pe luna trecuta si sa ma ocup apoi de o licitatie mai laborioasa. Mda. Numai ca “termin repede” s-a terminat de fapt la 17.20 si noi lucram pana la 17.30
Raportul despre care vorbesc se facea de 4 ani, intr-un format care functiona. Nu imi lua mai mult de 2 ore cu tot cu verificari si eram sigura de rezultat.
Pentru ca seful nostru are mult timp liber ( in orele de program) s-a gandit ca noi pierdem prea mult timp cu aceste rapoarte si ne-a facut el un nou draft in care sa lucram. Noi reticenti la orice e nou
, ne-am cam strambat cand am vazut ce-i de facut, dar el ne-a zis sa incercam, ca e mult mai simpla si ca daca avem probleme, sa-i spunem. Numai ca acum cand noi trebuia sa-l completam, domnu’ a plecat din tara si nu are cine sa ne rezolve erorile gasite. Documentul e protejat si nici unul dintre noi nu-i maestru in spart protectii, asa ca raportul final arata asa: 
In rest totul e bine. Sper ca o sa fie multumit
Pe 29 decembrie la serviciu
Dec
Nimic nu poate fi mai rau decat sa vii pe 29 decembrie la serviciu ca sa stai degeaba
.
Bine, am avut un pic de treaba dimineata la inventar, treaba de genul ” Mai aveti ma mult?” , dar s-a terminat si cu asta. Si acum stam. Telefoanele nu suna, mailurile nu mai vin de mult, glumele s-au supt si ele, eugeniile sau terminat si toata lumea se intreaba ” Ba oare la cat plecam? ”
Hai ca azi am inteles, dar, mai trebuie sa venim si maine la serviciu. Oare de ce? N-ar fi mai bine sa ne dea zi libera maine si sa ne scoata ochii la anu’ cu chestia asta?
Aha, zilele astea in care am avut liber, a fost oprita centrala si e un frig in cladire de stam cu paltoanele pe noi. Asta imi aduce aminte un pic, de sarbatorile de altadata
Oare mai stam mult?
Luni la birou
Dec
Dupa un weekend foarte linistit incepe maine o saptamana plina si agitata.
O zi obisnuita la birou incepe cu cafeaua de dimineata si cu schimbul de impresii cu colegii despre weekendul ce tocmai s-a incheiat ( am niste colegi minunati
nu mai gasesti altii ca ei pe o raza de …..km de firma). Deschid calculatorul verific e-mailul si citesc cateva stiri ( sport si monden ce credeati
). Aha, si horoscopul, citesc horoscopul, il mai dau si la altii, asa ca sa stie lumea la ce sa se asteapte, sa nu fie debusolati toata ziua
( sit, n-am mai facut asta de ceva vreme, dar promit sa reiau). Dupa care incepe nebunia ( telefoane, vanzari, intalniri, vanzari, achizitii, vanzari, vanzari, vanz…. . In jur de 16.00 se linisteste treaba si revin la stiri ( doar sport), si la muzica. In jur de 17.30 gata, plecam acasa.
Mda…, dar asta ar fi intr-o zi obisnuita de lucru, nu intr-o luni de sfarsit de an, cand toti bugetarii vor sa cheltuiasca banii care le-au ramas, cand sefii vor un bilant exteordinar la sf. de an, cand clientii nu mai stiu daca e bine sa cumpere acum, cand logistica are alte treburi mai importante decat livrarile tale, cand mai sunt atatea si atatea de rezolvat de parca vine sf. lumii. Sau vine…….?
Oricum ar fi, promit sa o iau slowly si sa nu ma las angrenata de agitatia din jurul meu. Ca vorba ceea, daca te agiti prea tare, or sa treaca sarbatorile pe langa tine si n-o sa le simti decat lipsa
La birou
Oct
Am un coleg ( Iulian) care are niste casti foarte foarte urate demodate. Azi era cu ele pe urechi si am vrut sa vedeti si voi cat sunt de naspa. N-am avut noroc ( ca s-a prins si nu m-a lasat) dar am facut totusi cateva poze (asa pentru ca aveam cablu de descarcat pozele). Din pacate eram foarte putini in birou dar decat deloc
Pana de curent
Aug
In firma la noi, cel putin o data pe zi se intrerupe curentul. Scurt. Luminile se sting, aerul se opreste, calculatoarele se opresc, documentele nu se salveaza. Lumea zice ” instalatie proasta” ” lita subtire” “ sediu de kkt” ” sediu in curs de degradare :D ” , etc. Repornim totul si luam o pauza de 10 minute ( pana pornesc din nou calculatoarele), timp in care se face small talk . Nu ne enervam ca tot banii aia ii luam. Deschidem outlook-ul si mai luam o pauza de 10 minute. Nu mergem la tigara ca majoritatea nu fumeaza. Facem glume si ne dam cu parerea despre cine e cel mai amuzant dintre noi. Gata a repornit. Totul reintra in normal. Asteptam cu interes urmatoarea pana de curent. La altii e si mai rau:









