Posts Tagged ‘BigMama’

Covorul, cât e covorul?

30
Dec

Am fost luni cu soţul până undeva, nu spui unde, treabă serioasă.

La întoarcere văd la un magazin, expus în vitrină un covor. Erau mai multe expuse dar eu am văzut numai unul. Foarte mişto. Mi-au rămas ochii la el. Am deschis geamul la maşina (deci da, l-am văzut din trafic şi eram relativ departe de trotuar) am ieşit jumate pe geam şi am strigat la vânzătorul care era în faţa magazinului la o ţigară:

-Covorul, cât e covorul?

- x350 lei, zice el.

-Mulţumesc, zic în timp ce ridicam geamul şi trageam adânc aer în piept.

Îi plăcuse şi lui Sorin. Covorul, nu preţul. Mai discutăm pe drum una alta, mai băgam un “Mamă, cât de mişto era şi ce bine s-ar potrivi la noi”. Mda… Ajunsă acasă, făceam ce făceam, mă uitam aşa lung spre living şi mi-l închipuiam cum ar arăta cu covorul ăla. Vă spun, mi-a plăcut maxim. Maxim am spus!

Azi noapte, ce visez? Covorul. Îl luasem şi venisem cu el acasă. În vis. Numai că Sorin nu mă lăsa să-l pun, zicea că e foarte bun şi frumos covorul pe care îl avem şi că pe ăsta l-am luat să-l păstram, să-l punem când se strică ăsta pe care-l avem.  :( M-am trezit cu o ciudă pe Sorin…. I-am şi spus: “Măi să nu mă laşi tu pe mine să văd cum vine sufrageria cu covorul ăla nici măcar în vis?  Pfiii, ce om!” El se uită la mine ca la femei nebune şi nu zice nimic. Eu nu mă las. Îi dau din gura toata dimineaţa, cum că ce fericită eram că aveam covor, că mi-a tăiat tot cheful de viaţă şi tot aşa.

Acum, logic vorbind, aveam eu nevoie de covor nou? Aveam eu bani de covor nou? Aveam eu timp să mă duc să-mi iau covor nou? Era normal să mă duc şi să iau primul covor care mi-a plăcut din mers? E 29 decembrie o zi bună de cumpărat covoare?

Răspuns final: Nuuuuu!

Ilogic vorbind, ce-am facut?

Răspuns final: Daaaaaa. Am luat covorul. Si acum stau şi mă uit cum vine. E chiar mai frumos decât în vis, pentru că în vis nu l-am văzut aşezat la mine-n sufragerie. :D

DSC_0209

Pe fapte bune-fapte rele  încheiem anul cu prima poveste începută ca o faptă extrem de rea şi sfârşită ca o faptă foarte bună, povestită de BigMama care având în vedere împrejurările, doreşte să rămână anonimă.  :D

Share

Tags: , , ,

Copyright @ toane
Wordpress themes