Posts Tagged ‘batrani’

Life

07
Feb

Vântul bate exact cât să nu smulgă din rădăcini (așa ceva nu se prea se întâmplă, nu-i așa?) bradul imens din curtea de vis-a vis.

Mama s-a trezit azi noapte de două ori crezând că-i cutremur, noroc că patul nu i se mișca, că-n rest era în stare asta bătrână să scoale toată casa și să ne scoată pe toți în stradă, chiar și pe vremea asta.

Fetele care lucrează la noi stau aici în cartier, una singură vine mai de departe. Au venit azi cu copiii după ele, n-au avut cum să-i ducă la școli sau grădinițe, așa că am făcut o grădiniță în casă, spre disperarea doamnei care vine și face curat, rămasă și ea de trei zile în București (sta într-un sat înspre Urziceni).

Avem de lucru ca la nebuni, nu știu ce s-ar întâmpla dacă am fi nevoiți să oprim treaba o zi, două. Recunosc că m-am gândit la asta având în vedere felul în care se mișcă firele de curent de pe stâlpi.

Cu toate astea eu încă nu mi-am adus din pod (acolo țin hainele din alte sezoane) geaca lungă și matlasată de iarnă. Sper să nici n-am nevoie.

Dimineață m-a sunat o vecină bătrână și singură să-mi spună că nu-și mai poate deschide poarta și mă roagă să vin s-o ajut. Cum eram cel mai puternic om aflat în zonă, mi-am pus mănușile și-am plecat să-i deschid calea bătrânei. Poarta era atât de țeapănă încât am întrebat-o de trei ori dacă e sigură că aia e cheia corectă. Într-un final, cu una sucind de cheie pe o parte și cu cealaltă lovind puternic cu o bucată de lemn pe partea cealaltă, am reușit să deschidem poarta buclucașă, pe care vecina a promis că n-o mai închide până la primăvară.

Până la urmă e și asta o zi ca oricare alta, deși copiii nu se duc la școală, dar nici nu se pot zbengui cu săniile pe coclauri, o zi în care lumea muncește. Bătrânii se deszăpezesc singuri sau cu ajutor, iar firele de electricitate se mișcă. Și da, nici nu avem guvern. Life!

Share

Tags: , , , , , ,

Care-i mai bună?

10
Dec

Eşti bărbat. Sau femeie, de ce nu. Ai firma ta, un SRL în creştere şi simţi că ai nevoie de ajutor. Nu mai faci faţă singur să mergi şi la întâlniri, să raspunzi şi la mail-uri, să faci şi facturile, să livrezi şi marfa… Nu mai zic de bănci, aprovizionare, oferte, telefoane, hârţogăraie…. În fine. Îţi trebuie o secretară. Sau un secretar. :)

În cazul despre care vă spun, omul (da, e bărbat) are de ales între două domniţe.

Una tânără, 22 ani, studentă la frecvenţă redusă sau ff  (nu ştiu exact), fără experienţă, dar care promite şi una mai coaptă, adică coaptă bine, 48 ani, ingineră, dar cu experienţă în secretariat şi contabilitate primară.  Ambele sunt venite pe filiera de cunoştinţe a omului nostru. El trebuie să se hotărască la una, care daca e fată deşteaptă, va lua şi primă de Crăciun anul asta de la noul job.

Ei bine, ce sfat îi dăm? Să o ia pe tânară sau pe stimabila doamnă?

Share

Tags: , , ,

Copyright @ toane
Wordpress themes