Posts Tagged ‘ambulanta’
Tico, salvarea şi mesajul
Mar
Sunt revoltată. Şoferii erau prietenii mei până azi. Pe unii îi salutam în trafic pentru micile concesii făcute şi mă simţeam de-a lor. Azi însă mi-au revenit toate nemulţumirile legate de trafic şi vreau să le vărs asupra unui singur specimen, căruia îi transmit următoarele:
“Măi dobitocule, conducător de Tico cu nr. B 36 HRL (e posibil ca ordinea literelor să fie alta 
), dacă era mă copilul sau nevasta ta în ambulanţa pe care, cu ostentaţie, te-ai încăpăţânat să nu o laşi să treacă? Ce încercări de viaţă te-au făcut să te abrutizezi în halul ăsta? Ce era, mai canibalule, în capul tău în mometele alea?”
Gata, m-am mai liniştit. Sper doar că omului din ambulanţă nu i-au scăzut şansele la viaţă din pricina nenorocitului care, distantă de 1 km pe un drum larg şi puţin circulat, a dansat pur şi simplu cu băşina maşina pe şosea, în faţa unei ambulanţe cu toate semnalele pornite, special pentru a nu o lăsa să treacă.
Nu ştiu dacă înţelegeţi faza, dar tembelul ăsta, oricât încerca şoferul ambulanţei să-l depăşească, el se băga în faţa ei. Iniţial am crezut că din greşeală, s-a emoţionat omul că s-a trezit cu salvarea în spate şi a făcut o manevră greşită, când colo el nu. Cred că s-a distrat maxim cu nervii şoferului din ambulanţă. Doh, nu mai vreau să-mi amintesc.
Azi, aici pe toane, e momentul să le transmiteţi niste mesaje, celor care v-au enervat vreodată tare de tot, nu neapărat pe şosele. De prietenie. Mesaje zic.
Ambulanța
Sep
Ieri, a trecut pe strada noastră o ambulanță, cu semnalele în funcțiune, adică făcea un zgomot de răsuna cartierul. Când maşina de salvare a fost aproape în dreptul meu, am observat că șoferul și însoțitoarea sa se distrau maxim. Adică râdeau cu gura până la urechi de cine știe ce glumă bună auzită recent.
Oare prin câte trebuie să fi trecut oamenii aia, încât să nu se citească pe fața lor nicio urmă de îngrijorare, ba din contră, pentru cel la care mergeau (ambulanța alerga de-a binelea) și care probabil, avea nevoie urgentă de ajutor? Pentru ca mi-e greu să cred că aşa destinşi au fost făcuţi de mama natură.
Acum, e adevărat că și dacă s-ar fi dus plini de tristețe, nu cred că l-ar fi ajutat, cu ceva în plus, pe bietul om suferind care-i aştepta, dar mi s-a părut ușor deplasată starea de euforie în care erau cei doi.
Am fost o singură dată în postura de a aștepta salvarea cu sufletul la gură. Nu m-am gândit nicio clipă, că oamenii care vor veni să-mi salveze mama, vor fi plini de veselie când vor intra pe ușă. Ce să spun, a fost totul ok atunci și mulțumesc lui Dumnezeu, mama e bine sănătoasă.
E clară treaba, nu aș fi putut să am un loc din ăsta de muncă, în care să văd zilnic numai oameni aflați în situații extreme. Nu cred că m-aș fi putut obișnui cu suferința din jurul meu până-ntr-acolo, încat să nu-mi pese de un pacient din clipa în care am auzit că are nevoie de mine și până când nu-l voi fi pus pe picioare.
Deh, de aia nu ajungem toți medici. 
