Cum ne pregatim cămara pentru iarnă

Toamna se numără bobocii și se pregătesc conservele pentru iarnă. Toamna asta, parcă mai mult ca niciodată, piețele sunt pline de legume și fructe, care abia așteaptă să-și ocupe locul în cămările noastre sau, mai nou, în lăzile frigorifice din cămările noastre. Noi avem una de vreo trei ani și nu e niciodată goală.

V-am tot arătat de-a lungul timpului cum facem noi zacusca sau dulcețurile, dar aș vrea să punem un pic în ordine, pas cu pas, lucrurile pe care le facem toamna pentru a avea o iarnă liniștită.

  • În primul rând ne facem o listă cu necesarul pentru iarnă al familiei noastre. De obicei lista conține doar alimente, nicidecum cantități, pentru că astea sunt foarte de greu de stabilit înainte, așa că lista noastră arată cam așa: dulceață de caise, piersici, căpșuni, vișine și prune, compot de struguri și vișine, varză acră la butoi, castraveți murați, murături asortate la mini-butoi, suc de roșii cu ardei, zacuscă și, uneori, gogoșari cu muștar (am zis de multe ori că vă dau rețeta asta, dar uite că n-am reușit), fructe de pădure congelate, gogoșari congelați, mazăre și fasole verde congelată, vișine congelate (ies niște prăjituri cu vișine iarna din ele…)
  • Cu lista făcută, le împărțim repede pe perioade de timp pentru preparare,  după cum vă dați seama începem în mai-iunie cu dulceața de căpșuni și terminăm toamna târziu cu varza pusă la murat. Ne setăm niște bugete minime și ne rezervăm timp pentru a pregăti conservele.
  • Aproximăm necesarul de borcane, sticle, rafturi și butoaie, iar acolo unde nu sunt suficiente mai suplimentăm. Dap, și rafturi noi facem uneori.  Ca să nu mai spun că lada frigorfică o putem umple într-o singură zi. Aici e un pic problemă, pentru că mama e cu legumele și noi suntem cu carnea, așa că locul în ladă e negociat până la ultimul spațiu. Pentru că da, de Crăciun un porc întreg trebuie să intre tot în ladă. Poate ar trebui să ne luăm una nouă de aici de 580 litri, a noastră nu prea mai face de multă vreme față cantităților pe care noi avem de gând să le depozităm în ea. În plus, de la an la an, mama constată că legumele congelate îi sunt mult mai practice pentru gătit iarna, și ne solicită din ce în ce mai mult loc pentru ele.  Când am cumpărat-o și-am instalat-o în cămară ne întreba cu ce o vom umple și, trei ani mai târziu, nu mai avem loc de ea. În fine, e important să nu cumperi mai mult decât ai loc în cămară să păstrezi.
  • Cumpărăm și pregătim fructele și legumele imediat pentru conservare. Adică dimneață devreme mergem la piață și până la ora prânzului avem conservele gata preparate. E mai ușor cu cele congelate, vă spuneam, dar chiar și pe ele mama le taie și le pune în punguțe pentru câte un fel de mâncare. Nu ne apucăm niciodată să punem și murături, să facem și zacscă și dulceață în același timp. În felul acesta nu suntem nicioadă foarte ocupați cu cămara. Azi o dulceață, săptămâna viitoare niște murături, luna viitoare varza, ați înțeles.
  • Etichetăm aproape toate sticlele, borcanele și pungile pe care le conservăm. Asta nu numai că ne ușureză identificarea lor (nu vreți să știți cât de greu găsești mușchiul de porc într-o mare de pungi înghețate), dar etichetarea face ca și cămara să arate foarte frumos și ordonat. Fie că le facem singuri, fie că le luăm de pe diverse site-uri care le pun la dispoziție, etichetarea conservelor e pasul care mie îmi place cel mai mult.
  • Împărțim cămara în trei și așezăm legumele cu legumele, fructele cu fructele și restul alimentelor pe care le păstrăm în cămară (făină, paste, ulei, zahăr, mălai, cartofi, ceapă, etc.) pe un raft separat. În felul acesta oricare dintre noi intră în cămară știe aproape sigur de unde să ia ce îi trebuie.

Continue reading Cum ne pregatim cămara pentru iarnă

Related Post

14 noiembrie – Ziua Mondiala a Diabetului

În fiecare an în data de 14 Noiembrie se vorbește despre diabet.

sigla-diabetCei care mă citesc de mai mult timp știu că am o nepoțică cu diabet, Aida, și de la ea am învățat atât de multe despre această boală încât vă pot povesti două zile despre ea. Stați liniștiți, n-am s-o fac acum. Voiam doar să vă spun că știu de la sursă cum e viața copiilor insulinodependenți, câte griji își fac părinții lor și cum au devenit cu toții niște minitehnicus pentru a-și ține glicemiile sub control.

Ce face medicina pentru ei, și mai ales ce fac părinții copiilor cu diabet de tip 1 pentru ca viața copiilor lor să fie una fără griji, am aflat ieri la conferința Noi și Diabetul organizată de Asociația Sprijin pentru Diabet, conferință la care au participat peste 250 de persoane. Pentru mine a fost o încântare să văd atâția părinți frumoși alături de copiii lor absolut superbi. Cineva chiar spunea că parcă au fost aleși copiii ăștia, sunt cu toții atât de frumoși…

Probabil ați auzit cu toții despre diabet și deja știți faptul că tratamentul său constă în administrarea regulată de insulină, dar probabil foarte puțini ați aflat că azi persoanele cu diabet de tip 1 pot folosi senzori de monitorizare a glicemiei (senzorul este implantat în piele, măsoară glicemia și la fiecare 5 minute transmite o măsurătoare la receiver-ul pe care purtătorul de senzor îl are în apropierea sa, cam cum ne ținem noi telefonul mobil). Asta înseamnă că persoanele cu diabet nu mai trebuie să se înțepe de fiecare dată pentru a-și afla glicemia, ci o facacum mult mai rar, doar pentru calibrarea senzorului. În completarea acestuia vin apoi pompele de insulină, adică niște dispozitive cu insulina, atașate de corpul diabeticului, care de fiecare dată când primesc o comandă elimină în corpul acestuia câtă insulină i-a fost comandată sau câtă își calculează singură, din nou fără înțepături.

Continue reading 14 noiembrie – Ziua Mondiala a Diabetului

Related Post

34 versus 44

Am 44 de ani. De vreo 7 zile. S-a schimbat ceva la mine față de, să spunem, acum zece ani? Nop. Ba da. Sau nu?!

Ce făceam la 34?

Lucram într-o firmă de papetărie, eram ceva, brand manager, intram la 8,30 la lucru și ieșeam la 17. Aveam ochii verzi/albaștrii și purtam zilnic pantofi cu toc. Fetele aveau 7 ani, erau în clasa întâi. Ieșisem o singură dată din țară și atunci pentru ceva legat de job, nici vorbă de vacanțe. Locuiam  la curte și nu-mi plăceau SF-urile deloc. Soțul meu era cu 2 ani mai tânăr ca mine. 🙂

Continue reading 34 versus 44

Related Post

Ce mai citesc

marte-rosuDe o lună întreagă citesc la Marte Roșu de Kim Stanley Robinson .

Subiectul clasic, omenirea și-a dat seama că Pământul n-o mai suportă și trimite 100 de oameni pe Marte să încerce să se adapteze și să transforme planeta roșie într-un loc mult mai primitor pentru pământenii care-i vor urma.  Îmi place de numa, mi se pare o chestie care-ți deschide capul și te face să-ți pui niște întrebări, dar în același timp să și găsești răspunsuri la ele. Pe mine una mă face să încerc să fiu foarte bună în ceea ce fac. Să mă străduiesc zilnic, să învăț, să nu mă dau bătută, să găsesc soluții.

La un moment dat în timpul lunii care tocmai a trecut, am fost la țară la ai mei și am uitat cartea acolo. Acasă pe noptieră mă așteptau celelalte două volume din serie, Marte Verde și Marte Albastru. Vă spun, îmi place atât de mult povestea încât am început deja Marte Verde. Abia am trecut de primele 400 de pagini (citesc doar seara înainte de culcare maxim 15 minute că ora mea de culcare oricum e foarte înaintată) și sunt deja sigură că imediat ce-mi recuperez prima parte de la ai mei, voi lua lectura fix din locul în care am lăsat-o, pentru că ajung oamenii aceia de pe Marte la un nivel de civilizație și se împacă unii cu alții și le cresc afacerile (rudimentare sau super-tehnologizate, normal), de vreau neapărat să aflu ce explicație are autorul pentru felul în care au făcut asta.

Continue reading Ce mai citesc

Related Post

La revedere, bunico!

Bunica mea a împlinit anul acesta 90 de ani. Douazeci de zile mai târziu a ales să plece, ca și cum 90-ul ăsta a fost un țel. Al ei.

Nu spun că mi-aș mai fi dorit să trăiască, pentru că de la o vreme boala și bătrânețea pusese stăpânire pe ea și o slăbiseră până-ntr-acolo încât a rămas o mână de femeie care eu n-am recunoscut-o de sub hainele de înmormântare cu care nu toată lumea a fost de acord. De parcă ar conta hainele de înmormântare!

Ce voiam să zic… de la bunica mea din partea tatălui, cea despre care vorbesc acum, mi-au rămas și mie, dar și celorlalți mulți nepoți ai ei, amintiri. Amintiri neprețuite dintr-o perioadă extrem de frumoasă a vieților noastre. Și-a ei.

Continue reading La revedere, bunico!

5 lucruri pe care nu le fac când îmi cumpăr încălțăminte

Ne trebuiesc ghete noi, nu contează că cele de anul trecut arată impecabil, noi vrem, sezon de sezon, ghete noi. Așa vorbesc fetele mele care de vreo câteva zile nu mai contenesc, vor ghete pentru iarnă și cu asta basta. Au colindat toate  magazinele din mal-uri, au căutat pe net cât s-au priceput ele și au ales ceva modele de pantofi de aici. Da, exact, în loc de ghete, au ales pantofi, și-au adus aminte că trebuie să meargă la balul bobocilor din liceul lor în curând.

E drept că și eu când am intrat pe site, am rămas acolo vreo două ore, pentru că tocmai am găsit niște pantofi cu care a venit toamna asta la mine o clientă care mi-a povestit că, pantofii ăia, care la noi la LaScarpa sunt 200 de lei, în Elveția la ei ajung și la 200 de franci. Ea de câte ori vine în România își cumpără încălțăminte de la ei. Vă arăt la sfârșit pantofii.

So, ce nu fac atunci când îmi aleg încălțămintea: Continue reading 5 lucruri pe care nu le fac când îmi cumpăr încălțăminte

Related Post

N-am să știu niciodată ce gust ar fi avut strugurele în seara aia

O seară, acum vreo două săptămâni. Ce spun eu seară, era deja noapte în toată regula. Era miezul nopții, mai exact. Abia atunci îmi teminasem treburile zilnice (dap, eu chiar am nevoie de ziua aia de 48 de ore) și după ce am răsuflat ușurată, voiam să-mi iau un moment de respiro înainte de a merge la culcare.

În gândul meu era: îmi spăl un strugure și  stau un pic în canapea la televizor. Poate găsesc și-un sfârșit de film bun pe vreun canal, dar stai să merg la toaletă mai întâi.

A intrat la toaletă (nu știu de ce-mi vine să povestesc la persoana a treia, probabil că mintea mea refuză să mă plaseze în poveste, dar trebuie să mă credeți, eu am fost), so, am intrat la toaletă și cu gândul la boabele mari de strugure cu care urma să mă îndulcesc, cu toată povara treburilor zilnice plecată de pe umeri, cu o relaxare pe care probabil n-o s-o mai am curând, mi-am dat blugii jos. Fracțiune de secundă s-a auzit: zdrag, buf, poc, pleosc, și în mișcarea de întoarcere spre vasul de toaletă eram deja cu mâna până la cot în apă.

Continue reading N-am să știu niciodată ce gust ar fi avut strugurele în seara aia

Ce mai gătim- meniul saptamânii

tabla-din-bucatarieNu-i gospodină pe lumea asta care să nu se întrebe din când în când: ce să mai gătesc eu azi? Secretul, să nu ajungi niciodată în situația asta, este să-ți pui în weekend  întrebarea: Ce vrem să mâncăm săptămâna viitoare? În felul ăsta, cu un plan pe termen mediu, nu vei rămâne descoperită în nicio zi și, desigur, știindu-te cu backup-ul asigurat, poți visa și găti și alte feluri de mâncare, după pofta momentului.

Când sunt șefă în bucătărie (și sunt rar, trebuie să recunosc) îmi fac întotdeauna un meniu săptămânal. În primul rând îmi întreb fetele ce pofte au. Eu le cam știu preferințele, dar e bine întotdeauna să-ți și întrebi copiii, astfel simt și ei că au contribuit cu ceva la meniul vostru săptămânal și poate nu doresc nici ei în fiecare săptămână aceleași feluri de mâncare.  Apoi îl întreb pe Sorin, care de obicei mănâncă orice numai să aibă carne. La el cu deserturile e mai grav, că nu pot lipsi nicicum, e mai rău ca un copil în privința asta.

Cu toate datele adunate, începi și pui meniul pe hârtie, sau îl scrii direct pe o tablă în bucătărie. Asta-i noul meu hobby, să măzgălesc tabla din bucătărie. Nu vă voi spune ce mâncăm la micul dejun, aici e super-simplu, dacă ai în casă lapte, cereale, iaurt, mezeluri (dacă vă plac), fructe, pâine, ceaiuri, cafea, unt, gem, oua, se găsește întotdeauna ceva pentru micul dejun. La noi Sorin nu mănâncă dimineața (știu, nu se face așa ceva), iar fetele își fac aproape zilnic un milk-shake cu lapte și ceva fructe aruncate în blender, pe care mă bate gândul să-l schimb cu unul cu bol de sticlă de aici.

Continue reading Ce mai gătim- meniul saptamânii

Related Post

Avem grătar nou

gratar-3Scriu postul ăsta ca să stiu exact peste vreo 50 de ani să spun: Avem grătarul din octombrie 2016. 

Am avut de-a lungul timpului mai multe grătare de curte, începând de la nelipsitul dreptunghi cu 4 picioare prezent în orice gospodărie, până la cel mai sofisticat grătar pe gaz. A avut fiecare momentul lui de glorie, mai puțin ăsta ultimul, pe gaz, cu care nu ne-am înțeles deloc. Mă rog, aproape deloc. Acum era momentul pentru un gratar rustic și am făcut să se întâmple.

Așa cum probabil v-ați dat seama, am vândut grătarul ăsta cu 800 lei, am mai pus 200 și l-am luat pe cel din fotografie, de la Dedeman. Are și două accesorii, două corpuri, unul de masă și unul cu loc pentru chiuvetă, deocamdată noi l-am lua doar pe cel pentru chiuvetă pe care o vom monta la primăvară, pentru că am cam terminat cu amenajările pe anul ăsta.

Continue reading Avem grătar nou

Related Post

Cu ce ne ducem la părinți?

Tradiția ne dovedește că un copil se întoarce mai tot timpul cu ceva de la părinții lui. Mai ales dacă aceștia din urmă locuiesc la țară.

Ba o ladă cu ceapă, săpun de casă, roșii, fructe, bulion, ouă, ouă, ouă, găini, rațe, curcani, ba chiar și-un porc de Crăciun. Nu știu dacă am spus ouă. Bani. Uneori părinții le dau copiilor lor mari, cu salarii de București sau și mai grav, cu afaceri proprii, bani. Părinții găsesc de cuviință să economisească din pensiile lor și să le dea copiilor lor ceva bănuți. De cele mai multe ori copii, cărora nu le lipsește nimic în viața de zi cu zi în afară de apropierea sufletească a părinților lor, refuză acești bani. Dar n-o pot face mereu. Pentru că pentru părinte nu contează suma pe care o întinde ușor jenat către noi, pentru el contează gestul că ia dat ceva copilului. A făcut-o cu toată dragostea din lume și noi suntem datori să înțelegem asta.

Bun, acum că ne-am lămurit ce ne dau părinții care locuiesc la țară (sunt sigură că și cei care locuiesc la oraș găsesc ceva de dat odraslelor), să vedem cu ce ne ducem noi la țară: Continue reading Cu ce ne ducem la părinți?

Related Post