Jurnal de consilier local – săptămâna 52

Da, e momentul primului bilanț, adică a trecut deja un an de activitate în Consiliul Local Sector 3, aveți aici raportul.

Dar săptămâna asta n-am prea avut timp de tras linii și făcut analize, au fost altele mai urgente de rezolvat, așa că intrăm direct în activități că lăsăm curând în urmă săptămâna, vin altele peste noi mai repede decât ne-am aștepta.

Luni- Nebunie în școlile din sector. E groasă treaba. Au fost foarte mute cazuri în școli, caz peste caz, peste caz. Din 2 în două ore se anunța o clasă care intră în online. În afară de copii anunțați bolnavi, sunt și copii neanunțați. Fiecare clasă cu profesor sau copil infectat intră în online două săptămâni. Tot azi (sau poate ieri?) primarul are un live în care anunță că va redeschide lucrările la amenajarea parcului Pantelimon cu tiribombe.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 52

Jurnal de consilier local – săptămâna 51

Cred că nu-s singura căreia i se pare că lumea a luat-o razna. Bine, asta la mine a durat până aseară când am început să citesc Scurtă istorie a tâmpeniilor omenești absolute de Tom Phillips și mi-am amintit că lumea a fost așa mereu. Doar percepția noastră asupra evenimentelor e ușor diferită. Și dacă tot a venit vorba de evenimente, hai să vedem cum a fost săptămâna asta, în afară de foarte ploioasă:

Luni – Am avut o întâlnire cu primarul pentru o discuție pe procedura de selecție a Consiliului de Administrație de la societatea Salubritate și Deszăpezire S3, în încercarea noastră de a reuși să poată aplica și profesioniști acolo. Aproape cu cleștele i-a scos Mihaela Văcaru vorbele domnului primar, el o ținea una și bună că îi trebuie mașini, să-i aprobăm mașini (de ridicat deșeuri). La administratori avea o singură cerință, să-i răspundă lui la ordin. Cred că i-a zis foarte bine Mihaela, decât să vă răspundă la ordin, mai bine să știe regulile, să nu vă lase să bateți câmpii și să aibă curajul să se opună când greșiți. În rest, da, mai vrea o stație de sortare în sector că asta pe care o avem și pentru care mai solicită aproape 70 milioane a fost făcută din sărăcie.  Nu-i așa că după o întâlnire din asta parcă îți regăsești motivația de a continua munca începută?

Marți – am văzut reportajul despre biserici de la Recorder și deși noi la Sectorul 3 avem anul asta 500.000 lei pentru culte în buget și am aprobat câte 100.000 pentru 3 biserici din sector, tot mi  s-au activat  antenele și am plecat de nebună pe teren să văd cu ochii mei pe ce am dat banii.  Așa că am fost pe Ticuși nr. 2 la Parohia Dudești Cioplea (foarte mult mi-a plăcut aici, n-au nevoie de nimic la biserică, ei bani au solicitat pentru construcția unei capele la cimitir și s-au angajat că termină fără ajutor suplimentar), pe Blănari 16 la Parohia Sf. Nicolae – Șelari (unde am găsit biserica închisă și pe nimeni în jur, bine, ei nici n-au curtea bisericii s-au ceva) și pe Logofăt Udriște nr. 6-8 la Parohia Stelian-Lucaci (aici am găsit și panoul pentru lucrări și o curte a bisericii deschisă). Vă las câteva poze și sper ca banii alocați să le fie de ajutor, nu să îngroașe buzunarele cuiva:

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 51

Jurnal de consilier local – săptămâna 50

Pentru că suntem la săptămâna 50 și e cumva un număr rotund, chiar dacă nu e încă vremea bilanțului, săptămâna asta aș vrea să mă cunoașteți un pic altfel, dincolo de activitatea din consiliu.

N-am fost dintotdeauna politician și nu știu dacă voi fi vreodată pe de-a-ntregul. Și mi-e bine așa. Am vrut însă întotdeauna să fac mai mult, pentru mai mulți oameni. Nu a fost niciodată doar despre mine și ai mei, nu înțeleg oamenii care gândesc așa, și nici nu încerc s-o fac. So, să-i dăm drumul:

SUNT îndrăgostită de oameni. Tot ce fac, în toate direcțiile în care îmi canalizez energia e vorba despre oameni. Și încerc să nu mă opresc la soluții  care mulțumind un om, va nemulțumi un altul. Știu, e imposibil să mulțumești pe toată lumea, dar măcar un pacifist convins lăsați-mă să fiu.  Altfel, eu sunt acasă și am făcut un mic dejun bun, bun. 😀

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 50

Jurnal de consilier local – săptămâna 49

Săptămâna 49 mă duce cu gândul la faptul că anul are 52 de săptămâni și mai avem puțin până la a încheia primul an de mandat. A trecut repede, a trecut greu, n-aș putea să zic cu precizie acum, dar un singur lucru e sigur, a trecut. O să spun sincer, că deși numerotez eu așa jurnalele pentru a ajuta la cursivitate, nu m-am gândit la mandatul acesta în termeni de ani distincți.

În fine, anul nu s-a încheiat încă, am depus jurământul pe 23 octombrie 2020, deci practic vorbim atunci despre bilanț, deocamdată avem săptămâna care se încheie azi:

Luni – Am fost, împreună cu câțiva colegi consilieri, să vedem cum arată acum Parcul Pantelimon și dacă tot am ajuns acolo, am intrat să vedem și Aqua Parcul, despre care atunci când am intrat știam că va fi gata la sfârșitul lui decembrie 2021, iar  după ce am ieșit am înțeles că nu e sigur că-l vom vedea în folosință în mandatul asta. 🙁 Modificările de proiect au fost de-a lungul timpului atât de mari, încât fără o expertiză tehnică extrem de bine făcută, clădirea nu va putea fi dată în folosință.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 49

Jurnal de consilier local – săptămâna 48

Scriu din nou dintr-un cadru idilic din curtea părinților mei, înconjurată de agende și  convocatorul pentru ședința viitoare. E probabil ultimul weekend de semi-vară, e cald și lângă mine e o boltă de viță de vie din care atârnă struguri de masă copți. Acum că am terminat cu lucrurile drăguțe din cadru, hai să vedem dacă am și făcut ceva bun săptămâna asta:

Luni – după ce toată ziua a fost vreme bună, pe seară, fix când trebuia să ne întâlnim în IOR cu câțiva reprezentanți din primărie și câțiva sportivi pasionați de calisthenics, pentru a stabili câteva locuri în care se pot amplasa echipamentele ”fără a afecta un fir de iarbă”, cum spune Mihaela, a început ploaia. Dar nu-i ca și cum ne-ar fi speriat asta, așa că întâlnirea a avut loc, ne-am plimbat prin parc pe ploaie, am văzut câteva locuri care s-ar potrivi, am stat de vorbă cu sportivii și mă bucur că în curând se vor amenaja primele locuri de acest gen din sector, urmând ca, dacă acestea se vor umple de practicanți, să mai găsim și altele. Eu una abia le aștept la Pantelimon în parc. 🙂

Marți – Apropo de Pantelimon, azi am fost cu bicicleta în parc la crepuscul, pentru că am vrut să mai văd starea parcului și să vorbesc cu cei care îl vizitează. Un grup de băieți jucau fotbal pe un teren decent, câțiva părinți își plimbau copiii și se gândeau la treburile nerezolvate care le așteaptă, câțiva bicicliști încearcă să urce niște pante și un pescar de ocazie arunca o undiță în lac și dacă e să-l cred, n-a prins nimic. Mi-a plăcut mereu sălbăticia parcului și zonele întinse de copaci sub care poți petrece după-amieze întregi. Sper să le păstrăm așa! În timpul zilei n-am scăpat de câteva ședințe de CA-uri în școli, intră în fiecare zi clase în online datorită cazurilor de covid, așa că plimbarea asta de seară a fost balsam.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 48

Jurnal de consilier local – săptămâna 47

Nu vă așteptați la cel mai interesant jurnal.  A fost o săptămână ciudată, cu bune și cu rele, mai mult rele. Și da, bucuria e că a început școala fizic, am fost la deschiderea anului școlar incognito, printre părinți, copii și profesori. Fiecare își vedea de treaba lui, părinții nu conteneau în a-și bombarda copiii cu sfaturi pe care probabil le mai spuseseră de zeci de ori, profesorii erau ocupați să-și strângă clasele cât mai distanțate de celelalte, copiii nu voiau decât să-și revadă colegii și să se bucure de împreună, în timp ce directorii și invitații lor își rosteau discursurile pe care nu le asculta nimeni. Cu toții însă erau bucuroși că școala a început. Și nu, n-a fost la toate școlile cu careu.

Luni – am avut ca punct suplimentar pe ordinea de zi, aprobarea proiectului Școala după școală. Așa că s-au convocat ședințe de comisii și la buget și la învățământ pentru avizarea lui. În ședința de Consiliu Local de după amiază am votat alături de colegii mei asigurarea derulării programului, dar am venit și cu un amendament, al Mihaelei Văcaru, acela de a colecta feedback de la elevi, părinți și profesori, care să poată fi analizat și în urma căruia programul să poată fi îmbunătățit. Anul acesta 5861 de elevi din Sectorul 3 vor putea beneficia de program cu finanțare din bugetul local. 🎒⛹️‍♀️🍲

Și pentru că mi-e dor să văd copii bătând mingea în curtea școlii, vreau să vă spun că tot în ședința asta am aprobat proiectul privind accesul gratuit pe terenurile de sport din aer liber şi în spaţiile de recreere din curtea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Sectorul 3. E cu regulament și va intra în vigoare începând cu 1 octombrie 2021, așa că hai cu sportul de masă și în sectorul nostru!

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 47

Jurnal de consilier local – săptămâna 46

Dacă ar fi să-i dau un nume acestei săptămâni, i-aș spune ”Școală”. A fost de luni până sâmbătă vorba doar despre copii mai mari sau mai mici, despre săli de clasă, orar, rechizite profesori și curtea școlii.

Mi-am adus aminte săptămâna asta despre vremea când mergeam eu la școală. Da, eram copilul acela care abia aștepta să înceapă școala, nu atât pentru a-mi revedea colegii (locuiam cu toții în cartier și ne vedeam zilnic la joacă), ci pentru a putea scrie frumos cu stiloul nou în caietele abia cumpărate, a-mi alege locul în bancă și a vedea dacă anul acela ne controla cineva la temele pentru vacanță sau nu. Dap, eram o ciudată. Și pentru că încă nu mi-a trecut, azi o să vorbim despre școlile din al căror consiliu de administrație (CA) fac parte, dar n-o să vă spun lucruri pe care le găsiți pe internet, ci o să redau pe scurt impresia mea (care poate să fie subiectivă) despre cum le-am văzut eu până acum, prin ochii reprezentantului Consiliului Local.

O să vă spun odată aici ca să nu reiau, că e valabil pentru toate școlile la care fac parte din CA, directorii școlilor și ceilalți membri ai CA-ului, nu se așteaptă la nimic din partea primăriei. Se feresc să facă solicitări către direcția de învățământ sau de investitii, ori au impresia că li se va cere ceva la schimb, ori au cerut de-a lungul timpului și nu au primit sau au primit prea târziu, nu mi-e foarte clar încă. De cealaltă parte, primăria zice că răspunde imediat solicitărilor care-i vin, fie că vorbim de niște țevi sparte sau de lipsa sacilor de gunoi.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 46

Jurnal de consilier local – săptămâna 45

Știu că nu-i ăsta subiectul zilei, dar peste câțiva ani, când nimeni nu-și va mai aminti de Câțu și alegerile din PNL, vom avea aici jurnalul unui consilier local USR PLUS dintr-un sector din București. 😀 Glumesc, știu că e mai important ce se întâmplă la nivel de țară, dar eu sunt ăla care crede că dacă fiecare își face treaba cu responsabilitate acolo unde este, lucrurile nu pot merge decât în direcția corectă.

Luni: Am început săptămâna cu o convocare, împreună cu colegii consilieri (da, și PNL) a unei noi ședințe de Consiliu Local pentru joi. Aveam de numit un administrator la Algorithm Residential și de aprobat rectificarea de buget, cu venituri la nivelul creșterilor prognozate, nu mai mult.

Tot luni au reînceput și ședințele de CA-uri în școli, da, se apropie începutul de an școlar și e forfotă mare pe holurile ce au fost prea multă vreme, în ultimul an și jumătate, pustii. Se trag la sorți învățători la clase, se aprobă sau nu transferuri, se fac rapoarte și se primesc scenarii peste scenarii de desfășurare a cursurilor.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 45

Jurnal de consilier local – săptămâna 44

Nu știu cum să zic asta fără să sune rău, dar îmi vine să plec într-un concediu pe o insulă pustie. Ajută la asta și vremea, dar într-o foarte mică măsură. Ca să nu continui în felul acesta, acum o să fac o pauză de cafea, poate mi se schimbă perspectiva și-mi revin. Gata, cafeaua și-a făcut efectul, viața nu e pustiu, în USR PLUS urmează alegeri și la Consiliul Local Sector 3 se întâmplă lucruri.

Luni: Pentru că joi urma o ședință de CL cu 32 de proiecte pe ordinea de zi, am petrecut timpul citind proiecte, notând cifre, date și formulând întrebări. După amiază am avut ședință în comisia de învățământ unde am dat aviz favorabil celor 4 proiecte de învățământ dual. Ca să vă faceți o idee în cazul în care nu sunteți chiar familiarizați cu noțiunea de învățământ dual, acesta este o formă de învățământ profesional și tehnic ce are la bază un contract de parteneriat între operatorul economic, unitatea de învățământ și unitatea administrativ-teritorială, precum și contracte individuale de pregătire practică între operatorul economic, elev/părinte-tutore și unitatea de învățământ. În cazul nostru de acum, Distrigaz Sud (susține 30 copii pentru meseria de instalator), Display Total Group (susține 25 copii pentru meseriile de tipăritor offset și legător), STB SA (susține 24 copii pentru meseriile de electrician de electromecanic) și Almarium Gusti (susține 2 copii pentru meseria de instalator).

Marți: Am început la ora 17 ședința în comisia de buget și am terminat-o la 21. Am avut 18 proiecte de discutat, analizat și avizat. Din cele 18 proiecte, 4 au primit aviz nefavorabil, printre care și rectificarea de buget. Ea trebuie făcută, dar nu în forma prezentată acum (care se baza în cea mai mare parte pe accesarea de noi credite, în condițiile în care execuția este undeva la 45%, adică banii alocați inițial anumitor proiecte nu vor fi cheltuiți anul acesta) așa că probabil săptămâna care vine vom avea o ședință extraordinară în care vom vota din nou rectificare de buget.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 44