Cu ce ne ducem la părinți?

Tradiția ne dovedește că un copil se întoarce mai tot timpul cu ceva de la părinții lui. Mai ales dacă aceștia din urmă locuiesc la țară.

Ba o ladă cu ceapă, săpun de casă, roșii, fructe, bulion, ouă, ouă, ouă, găini, rațe, curcani, ba chiar și-un porc de Crăciun. Nu știu dacă am spus ouă. Bani. Uneori părinții le dau copiilor lor mari, cu salarii de București sau și mai grav, cu afaceri proprii, bani. Părinții găsesc de cuviință să economisească din pensiile lor și să le dea copiilor lor ceva bănuți. De cele mai multe ori copii, cărora nu le lipsește nimic în viața de zi cu zi în afară de apropierea sufletească a părinților lor, refuză acești bani. Dar n-o pot face mereu. Pentru că pentru părinte nu contează suma pe care o întinde ușor jenat către noi, pentru el contează gestul că ia dat ceva copilului. A făcut-o cu toată dragostea din lume și noi suntem datori să înțelegem asta.

Bun, acum că ne-am lămurit ce ne dau părinții care locuiesc la țară (sunt sigură că și cei care locuiesc la oraș găsesc ceva de dat odraslelor), să vedem cu ce ne ducem noi la țară: Continue reading Cu ce ne ducem la părinți?

Machiajul și adolescentele

Recunosc că am ajuns în punctul în care fetele mele adolescente au mai multe produse de machiaj ca mine.

Inițial mi-a fost greu să admit că ele ar folosi machiaj. Că-s prea mici, că eu la 14 ani abia dacă avem un rimel, că-și strică fața, că sunt mai frumoase fără machiaj, că nu e încă timpul… Apoi, odată ce m-au convins și am acceptat că orice fată de 15+ ani are dreptul la propriul lip-stick, în baie la noi au început să apară tot felul de chestii. Prima dată un primer, apoi un ruj roșu, niște BB Cream, două creioane, rimel.  După asta a venit artileria grea, fond de ten, paletă Nacked, bureți de toate formele și culorile, pensule, din nou fond de ten. Ce să zic, finuț, aproape toată lista asta.

Bun, înainte de a vă cimenta imaginea despre adolescentele mele (17 ani acum), vă spun repede că ele nu se machiază. Uneori mă rog de ele să-și dea cu rimel. Nop. Refuză. Și totuși: Continue reading Machiajul și adolescentele

Ce câștigi cand ai permisul de conducere suspendat

În primul rând îți doresc din suflet să nu ai permisul suspendat, dar dacă ai ajuns aici, sunt șanse mari ca asta să se fi întâmplat deja. Hai să vedem împreună ce putem face pentru ca luna/lunile cu permisul ridicat să treacă repede și ușor:

  1. Cumpărat-ți un abonament la metrou și încarcă-ți cardul RATB cu 10 lei.  Dădeai oricum mai mulți bani pe benzină, așa că ce-ți rămâne îi poți folosi pentru a lua un taxi în situațiile urgente.
  2. Tocmai ai câștigat ceva timp pentru citit. Cumpără-ți câteva cărți, nu pierde vremea pe drum, citește. Da, te ajută și telefonul la citit, dar eu vorbeam de cărți adevărate.
  3. Ghici ce? Acum te poți opri în drum spre casă oriunde vrei, fără grija că ai lăsat mașina parcată undeva pe interzis.
  4. Îl știi pe tipul ăla de la IT care nu te bagă în seamă mai mult de ”bună” deși locuiți în același cartier?  Acum e momentul să-l întrebi dacă merge direct acasă și dacă nu-l deranjează să te ia și pe tine. Scuza cu carnetul de conducere suspendat e una dintre cele mai bune.
  5. Mai ții minte de câte ori la ieșirile în oraș cu prietenii tu comandai doar limonadă și suc de portocale pentru că erai cu mașina? Uită de asta, acum e vremea cockteilurilor. Alcoolice!
  6. E vremea perfectă pentru ca soțul să ducă și să aducă copiii de la școală. Nu-i așa că e relaxant să știi că nimeni nu așteaptă aproape nimic de la tine?

Ar mai fi chestii, numai că timpul a trecut și trebuie să mergem să ne luăm permisul (la mine asta nu-i valabil, eu abia pe 29 mă duc la Udriște).

Continue reading Ce câștigi cand ai permisul de conducere suspendat

Mergem la tara

Am hotarât ca weekendul acesta să mergem la țară, la Sihleanu. Ce dacă plouă, ce dacă probabil nu vom ieși din casă. M-a cuprins așa un dor de părinți că nici cea mai mare ninsoare nu mi-ar sta acum în cale.

Să-mi beau cafeaua în bucătăria lor de vară, să simt mirosul ploii de pe frunzele florilor din grădină, să văd ulița cu oameni cărora ploaia le face întotdeauna bine, asta înseamnă încărcare de baterii pentru mine (mi-am adus aminte că nu mai am baterii nici pentru mouse nici pentru telecomandă, să nu uit să iau).

După câteva săptămâni destul de încărcate, peste care apasă greu faptul că nu mă pot deplasa cu mașina pentru că n-am carnet (îl iau pe 29 octombrie), un drum la țară, către origini, ca să zic așa, nu are cum să fie ceva ce să nu-ți dorești.

Continue reading Mergem la tara

Ce-am mai făcut

  • eu-sonia-si-iuliaAsta a fost prima săptămână din luna în care nu mai am carnet de conducere. Să știți că nu-i tocmai un capăt de țară, asta dacă nu luăm în calcul faptul că depind de cineva ca să plec la mai mult de 5 km de casă. Mai aproape merg cu bicicleta 😀
  • Mâine e ziua fetelor, dap, Copilul Iulia și Copilul Sonia împlinesc mâine 17 ani. Mult, foarte mult dacă mă întrebați pe mine. Nu facem petrecere, fetele sunt prea mari pentru o petrecere în curte și prea mici pentru una în club. Dar mi-au pus în vedere că anul viitor vom închiria un club din București. Hmm, vedem. Bineînțeles că vom avea totuși tort și prietenii sunt bineveniți oricând la noi, așa că sigur fetele nu vor fi fără prieteni mâine. 17 ani, ați înțeles? Când am început să scriu pe blogul ăsta ele aveau 8 ani. OMG, cum trece timpul!
  • Săptămâna asta am fost toți patru la o piesă de teatru foarte, foarte mișto, Prenumele. Vincent (Mihai Călin) este un tip șarmant, un agent imobiliar de succes şi în curând tată fericit. El este invitat la cină de sora sa Babou (Mirela Oprişor, Aspirina din Las Fierbinți) şi cumnatul său Pierre (Claudiu Bleonţ), profesor la universitate. Soţia lui Vincent, Anna (Raluca Aprodu), specialistă în modă, şi prietenul acestora din copilărie, Claude (Leonid Doni, polițistul din Las Fierbinți), trombonist la filarmonica radio, îl însoţesc. O glumă nevinovată despre numele viitorului copil făcut de Vincent declanşează o serie de situaţii comice ( la care râzi de te ții cu mâna de burtă), neprevăzute şi dezvăluiri hilare care pun la grea încercare prietenia lor. A fost o seară memorabilă, dacă auziți că se joacă undeva piesa faceți tot ce puteți să ajungeți s-o vedeți. Noi multumim Cristinei Bazavan pentru invitație și pentru o seară memorabilă la teatru.
  • La înceutul săptămânii trecute am primit de la NUK un pachet foarte drăguț cu câteva chestii pentru copii (oricum, bidonul de apă e al meu, nu-l dau nimănui). Fetele de la Creative Ideas mă îndemnau într-o scrisoare drăguță să mă gândesc la o persoană care are adus valoare vieții mele și să-i transmit un mesaj din suflet. Încă mă gândesc, când mă voi hotărî la un om, voi scrie un articol, deocamdată mintea mea nu l-a identificat.
  • În atelier ne-am străduit să terminăm o comandă și vineri la 15,45 eram gata. E drept că ieri a fost ziua cea mai grea, dar ne-a ieșit. Să vedem ce provocări avem pentru săptămâna viitoare.

P.S. În desen sunt chiar Sonia și Iulia desenate de Drawforjoy acum 3 ani pentru Cantina Sociala.

5 lucruri care pot oferi nuntașilor o experiență memorabilă la nunta ta

nuntaOrice mireasă vrea ca nunta ei să fie cea mai cea. Asta până vine ziua nunții când pur și simplu nu-i mai pasă de nimic și își dorește doar să se distreze. Așa-i normal. Cred!

N-am avut cea mai frumoasă nuntă fie și numai pentru că s-a întâmplat într-un 26 iulie canicular. A fost cea mai călduroasă duminică din ultimii 30 de ani. Machiajul meu de mireasă a rezistat din casă până în curte. Am fost o mireasă naturala, cum ar veni.  Cu toate astea nu pot spune că a fost ceva în neregulă. Eu m-am distrat, Sorin s-a simțit bine și nuntașii…credeți că-mi mai aduc eu minte cum s-au simțit nuntașii?

Abia după vreo 20 de ani de la nunta mea  pot spune că am învățat suficient de multe lucruri despre nunți.  Azi multe lucruri aș vrea să fie altfel la o nunta din punctul meu de vedere, al nuntașului: Continue reading 5 lucruri care pot oferi nuntașilor o experiență memorabilă la nunta ta

De sâmbătă (măcelăria și grătarul)

gratar-curte-2Am pus grătarul la vânzare pe olx. Dacă vedeți postul ăsta și vreți să-l cumpărați, ultimul preț este 800 lei. În rest, rămâne cum am stabilit. Ieri m-a sunat un om interesat de el, care voia să-l încerce înainte să-l cumpere. Facem și asta dacă vii tu cu carnea și legumele. 😀 Eu dau pâinea și vesela.

De vreo doi ani la noi în cartier, pe strada Lupșanu, e deschisă o mică măcelărie. Tot de vreo doi ani noi cumpărăm de acolo carnea, fie că vorbim de pui, porc, vită… E o măcelărie de oameni care-ți inspiră încredere. Întotdeauna cu carne proaspătă în galantare, cu o atitudine excelentă și cu o curățenie perfectă în spațiul de vânzare. Tranșarea cărnii se făcea (o să vedeți de ce zic se făcea) într-o cameră alăturată, noi cumpărătorii nu vedeam, dar de fiecare dată când măcelarul venea cu câte o tavă nouă plină de carne proaspătă îți dădeai seama că nici nu vrei să vezi ce se întâmplă acolo, pentru că pur și simplu omul ăla îți dădea senzația că e farmacie și dincolo. În fine, prețuri bune, cele mai bune din cartier, ce mai, o să merg să le cer bani pentru reclamă după articolul ăsta.

Azi dimineață m-am dus să iau niște carne tocată. Cu bicicleta că-i la distanță de 200m de casa noastră. Am ajuns în fața măcelăriei și un nene stătea fix la intrare de nici nu aveam loc să-mi parchez bicicleta din cauza lui. Mă dau jos și înainte de a pune eu cricul îl aud: nu aici, uitați acolo, s-au mutat acolo, și-mi arată cu mâna un loc la vreo 15 m mai în față pe stradă, pe partea opusă.

Continue reading De sâmbătă (măcelăria și grătarul)

Patul din bucatarie

pat-singleLa asta mă duce cu gândul vremea de afară.

Pe vremea când eram copil, ai mei făcuseră la comandă, pentru bucătăria noastră de la bloc, un pat de o persoană. Din ziua în care l-au adus acasă, patul acela a fost locul poveștilor spuse de tata și mama la gura flăcării de aragaz, singura sursă de căldură din apartamentul nostru în zilele în care caloriferele erau reci.

Se făcea cald acolo și serile lungi de iarnă deveneau astfel frumoase, deveneau amintiri.

Continue reading Patul din bucatarie

5 reguli la îndemână pentru a menține încălțămintea în ordine

cum organizam pantofii 2Ca să fie clar de la început, mi-aș dori să am o cameră întreagă numai pentru încălțăminte. Atunci sigur totul ar fi mereu în ordine. Nu-i cazul încă, așa că mă văd des nevoită să găsesc soluții de a pune cât de cât în ordine perechile de pantofi, cizme, teneși, you name it, care din păcate nu se vând cu tot cu spații pentru depozitare.

Deși  zilele trecute am cumpărat o nouă chestie pe care să țin cele mai des folosite perechi de încălțăminte care-s tot timpul vraiște la ușa mea, vă mărturisesc că n-am găsit încă soluția ideală pentru organizarea lor, așa că am pus în aplicare un plan, ajutându-mă de ce am la îndemână, pentru a domestici pantofii.

  1. Am somat fiecare membru din familie să-și păstreze la ușă maxim 3 perechi de incalțăminte. La curte ieșim în papuci și iarna din casă, așa că una e musai să fie de papuci. Papucii nu ocupa mult loc în dulap sau pe raft, așa că economisim spațiu. Mai trebuie doar să fac loc pentru restul de 10 perechi de teniși, ghete, botine și ce-or mai fi.
  2. Toată încălțămintea pe care n-o folosim toamna a dispărut. Am băgat-o care în cutii, care în pungi, și am depozitat-o la fiecare stăpân în șifonier. Bine, multe din ale mele le-am dus în pod, dar cele mai frumoase perechi, pe care chiar cred că le voi mai încălța în viața asta, le-am așezat frumos în cutii (da, frate, eu păstrez cutiile de la încălțăminte) și le-am răftuit pe podeaua șifonierului. Sunt 15 cutii, ce mare lucru! Ok, am pus și la Sorin, că el nu avea decât una. A lui.
  3. Nimeni nu-și mai lasă încălțămintea la întâmplare. Practica aceasta a fost valabilă două zile, după care s-a transformat în teorie. Toată lumea o știe, nimeni n-o respectă. Nimeni în afară de mine, care le strând și pe ale lor de pe unde le găsesc. L-am prins și pe Sorin că punea ceva la loc în raft într-una din zile, deci poate nu-i totul pierdut.
  4. Ne cumpărăm încălțăminte nouă numai dacă avem sigur, sigur nevoie de ea. Eu am văzut ieri niște cizme trăsnet (maro, 399), dar până nu-mi fac loc în dulap nu le iau. Ultima dată când mi-am luat cizme am fost foarte încântată, dar pentru că-mi plac cele înalte, trebuie tot timpul, ori să le pun în cutie după ce le port și curăț, ori să le las sprjinite de un perete. Acum sunt în cutie, dar nu mai arată chiar ca la început, așa că anul ăsta e musai să-mi iau altele ca cele de la elefant. Ah, cum ziceam că se cheamă regula asta?
  5. Ne gândim în continuare la soluții pentru organizarea perechilor de încălțăminte. E clar, niciodată nu vom avea suficiente rafturi sau dulapuri pentru pantofi. Am găsit pe net tot felul de variante care ajuta la pastrarea unei ordini ușor de privit între perechile nostre de ghete, vă arăt și voua mai jos câteva variante, din care eu am tras concluzia că orice bibliotecă nefolosită e numai bună de transformat în dulap de încălțăminte. Glumesc!

    Continue reading 5 reguli la îndemână pentru a menține încălțămintea în ordine

Cum am rămas fără permis

Din nou.

Prima dată când mi-a fost luat permisul era prin iarna lui 2009 cred, și la o intersecție din oraș la care trebuia să fac dreapta, am trecut pe galben. Povestea e mai lungă, au fost pietoni mulți, practic tot verdele s-a stat pe loc și când s-a făcut galben am trecut și noi, mașinile intrate pe jumătate în intersecție. În fine, o lună suspendare, practic m-am bucurat, că era iarnă și nu prea mă dădeam în vânt după condusul pe gheața din București.

Povestea s-a repetat marți identic. Intersecție, făcut dreapta, trecut pe galben. Polițistul a zis roșu, eu m-am ales cu o amendă de 500 și permisul suspendat o lună.

Statistic vorbind, în 2023 în primăvară o să mă plimb o lună numai cu bicicleta. Sau cine știe, poate atunci voi avea șofer. Not.

Continue reading Cum am rămas fără permis