Jurnal de consilier local – săptămâna 72

A fost cea mai friguroasă săptămână din iarnă, deși e primăvară. Practic a nins în fiecare zi. N-ai fi zis că e săptămâna cu 8 Martie. Dar a fost.

Luni – am avut ședință la comisia pentru repartizarea locuințelor, urmează să alocăm o locuință socială unei familii și chiar dacă mai sunt hârtii de făcut și situații de dovedit, locuința va fi alocată curând.

Marți – A fost Ziua Femeii și deși am primit flori, am mâncat mult dulce și am fost seara la cinema, nu cred că am simțit spiritul acestei zile așa cum ar fi meritat. Femei cu copii, care și ele ar fi trebuit să se bucure de ziua asta, fug în continuare din casele lor de frica bombardamentelor sau, și mai extrem, au rămas să lupte pentru ideea de libertate în care cred. Ceva nu e bine cu lumea asta.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 72

Jurnal de consilier local – săptămâna 71

Dacă weekendul trecut am asistat șocați la ce se întâmpla la granița noastră și mai ales în țara vecină, săptămâna asta am fost copleșiți. Efectiv, odată cu trecerea zilelor am înțeles că războiul nu se va termina ușor, chiar dacă erau semne clare că Ucraina rezistă și în Rusia lucrurile nu stau pe roze. Pe lângă asta, am avut o săptămână aproape epuizantă la serviciu și o ședință de Consiliu Local în mijlocul ei.

Luni – Colega mea Mihaela Văcaru ne-a propus un proiect de HCL pentru mărirea fondului de rezervă al bugetului primăriei, ținând cont de noua situație în care ne aflăm. Pe de o parte va trebui să ne ocupăm de refugiații ucrainieni care vor ajunge la noi în Sector (au ajuns deja) și pe de altă parte trebuie să ne gândim la modul în care cei mai vulnerabili cetățeni din sector vor fi afectați de efectele economice dezastruoase aproape, cu care ne vom confrunta. Ni s-a părut o idee foarte bună și proiectul a ajuns pe masa primarului. Care nu l-a pus pe ordinea de zi, bănuim că nu a fost de acord cu tăierea bugetului său de publicitate pentru  a putea avea bani de nevoile curente și urgente.

Marți – Anul acesta a nins de 1 Martie mai mult decât toată iarna în București. După ce în weekend, colegul nostru Lucian Judele a fost la Siret în vama să ajute câțiva refugiați și să vadă cu ochii lui care-i situația acolo, azi împreună cu alți câțiva colegi și au găsit timp să iasă pe stradă și să ofere mărțișoare doamnelor și domnișoarelor din sector. Vă las câteva poze cu ei că au fost singurele fotografii care mi-au ridicat moralul săptămâna asta.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 71

Jurnal de consilier local – săptămâna 70

Încep să scriu, dar vă spun sincer că nu prea mă pot concentra. Sunt, ca voi toți, siderată de ce se întâmplă și-mi doresc din toată inima ca Ucraina să reziste. Am încercat, fără să mă uit în agendă să-mi amintesc ce am făcut luni, cum era viața mea înaintea de începerea războiului în țara vecină. N-am reușit. Și totuși trebuie să scriu, e important să ne putem aminti. Poate nu azi, poate nu mâine, dar într-o zi vom avea nevoie de informația asta.

Luni: Am aflat din presă că Robert Negoiță, primarul în funcție al Sectorului 3, împreună cu alți nouă oameni, unii dintre ei aflați încă în funcție în primărie, sunt urmăriți penal într-un dosar de corupție legat de contractul de salubritate cu Rosal Group. Adresa de la DNA la care făcea referire presa era destinată Consiliului Local al Sectorului 3 căruia i se solicita răspuns până la data de 01.03. 2022 dacă se constituie parte civila în proces, pentru recuperarea prejudiciului uriaș calculat de procurori, peste jumătate de miliard de lei. Răspunsul trebuia însoțit de un HCL al consiliului local în care era consemnata decizia. La insistențele noastre, primăria a găsit adresa și ne-a invitat pentru a doua zi la o întâlnire pentru a stabili ce facem în continuare.

Marți: Printre toate ședințele de comisii deja programate, necesare avizării proiectelor pentru ședința de Consiliu local ce avea să aibă loc joi, am participat și la întâlnirea legată de constituirea ca parte civilă în procesul de care v-am zis mai sus. Partea buna a fost că am fost aproape toți consilierii de acord să propunem un HCL (pe care pana la urma l-au semnat doar colegii mei din USR și unul sau doi consilieri PNL) pe care sa-l aprobăm în ședința de joi. Partea rea e că am aflat atunci că adresa DNA era în primărie, la cabinetul primarului din 08.02.2022 și noi am aflat de ea din presă în 21.02.2022, cu doar 7 zile înainte de termenul limită pentru a înainta decizia noastră la DNA.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 70

Jurnal de consilier local, săptămâna 69

Hai că a venit primăvara (cel puțin la cum se prezintă ghioceii din curtea mea) și parcă mi s-a mai schimbat puțin starea de spirit. O să fie bine! 

Pentru că urmează să vină la vot bugetul, am avut săptămâna asta în fiecare zi întâlniri cu direcțiile din primărie, pentru a înțelege cum și-a fundamentat fiecare propunerea de buget și a discuta și prioritățile pe care noi credem că ar trebui să le aibă proiectele. 

N-o să mai fac înșiruirea zilelor, practic au arătat aproape la fel, dimineața la serviciu și după amiaza de la 17 sau 16 ședințe cu direcțiile. Chiar dacă nu totul a fost bine fundamentat și există în continuare bani alocați în mai multe locuri pentru fix același lucru, oamenii au veni anul acesta ceva mai pregătiți, semn că maratonul nostru de anul trecut când discuțiile pe buget au durat mult mai mult, a avut ceva efecte. 

Continue reading Jurnal de consilier local, săptămâna 69

Jurnal de consilier local – săptămâna 68

Săptămâna asta a început cu demisia lui Dacian Cioloș din rolul de președinte USR PLUS. Nu o să comentez prea mult asta, personal cred că a făcut-o pentru ca următoarea generație de lideri să aibă timp să-și arate capacitățile până la alegeri. Vom vedea dacă a fost sau nu un pas de strategie, dați-mi voie ca până la proba contrarie să cred asta. Între timp îl noi în Consiliu Local se dezbat probleme importante pentru sector, se fac și se desfac coaliții, nimic nu-i nou și noi sunt toate. 

Luni – A fost ședință de Consiliu Local pentru numirea de administrator special pentru perioada de insolvență la Administrare Străzi și numirea administratorilor la Algorithm Rezidential și Administrare Active, două dintre cele mai mari societăți ale primăriei S3. Numirea administratorilor în Consiliile de Administrație ne-a fost propusă pentru a fi făcută conform rezultatelor viciate ale unui concurs desfășurat în bătaie de joc. Vă spun sincer că eu am avut încredere în felul în care se desfășoară concursurile pentru ocuparea funcțiilor, atât în administrația publică, cât și la întreprinderile de stat. Da, am auzit și eu de concursuri măsluite, de oameni care aflau înainte probele de concurs, dar de aici și până la o formalitate de concurs, unde calendarul legal nu e respectat, comisiile de evaluare sunt total incompetente iar probele sunt în așa fel făcute încât un copil mai dezghețat de clasa a XII-a ia lejer maxim de puncte, fără nicio pregătire prealabilă am crezut că nu-i loc. Mi-am schimbat acum perspectiva asupra organizării acestor concursuri, care în anul 2022 publică anunțurile de desfășurare în două ziare. Cine mai cumpără azi ziarul dacă își caută de lucru?

Marți – Pentru că ieri, deși au votat împotriva numirilor la Administrare Active, consilierii PNL-PSD-PRO2020 au ales administratorii și președintele la Algorithm Residențial, ignorând toate neregulile din procedură, azi, marți  08.02.2022, la 10.50 am primit o nouă convocare de îndată pentru ședință de CL tot azi de la ora 16.30. Am avut pe ordinea de zi decizia de numire administratori provizorii la Administrare Active, unde înțelegerea celor 3 partide de ieri a atins cote și mai înalte și un PSD-ist (care n-a condus decât propria firmă cu rezultate mai mult decât îndoielnice) a fost numit președinte la o societate cu capital social de sute de milioane și sute de angajați. 

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 68

Jurnal de consilier local – săptămâna 67

E duminică dimineața, ora 10:07 mai exact, când încep acest jurnal. Spun asta ca să mă laud că până la ora asta am făcut deja o oră de sport, am luat micul dejun cu familia și-am băut o cafea. Să trecem acum la scris, că dacă și azi e la fel de frumoasă vremea ca ieri, am de gând să-mi petrec ziua pe afară. Ce mai rămâne din ea, desigur.

Luni – Pentru că anul trecut am făcut un curs de management al deșeurilor și cursurile astea se încheie de obicei cu un examen, luni a fost ziua de examen și sper că am răspuns bine la întrebări. Nu a fost greu, mai ales dacă erai atent la cursuri și mai treceai apoi o dată, cu atenție, prin ele. Cu ce nu mă împac însă, e titulatura asta pe care o câștigi odată cu trecerea examenului, aceea de expert în managementul deșeurilor. Hmm… Expert ăsta în mintea mea înseamnă ceva extrem de competent, un om care excelează în domeniul lui, nicidecum cineva care face un curs de două-trei săptămâni și învață chestii teoretice despre legislație și cum trebuie să decurgă lucrurile într-un domeniu. Așa că eu sunt departe de a fi expertă în ceva, cu atât mai puțin în managementul deșeurilor.

Marți – Azi am participat alături de colegi consilieri, câțiva arhitecți de la Ordinul Arhitecților și reprezentanți de la Direcția de Investiții din primărie la o întâlnire în teren de data asta, la școala Neagoe Basarab, școală despre care vă spuneam și săptămâna trecută că urmează să fie demolată și construită alta nouă după un concurs de soluții pe care ni-l dorim foarte mult. Pentru că în curtea școlii zace de 10 ani o sală de sport construită din panouri care nu a fost niciodată folosită pentru că nu i s-a făcut atunci recepția (constructorul a dat faliment) și sala doar a ocupat curtea școlii vreme de 10 ani degeaba, aceasta urmează a fi expertizată și în funcție de răspunsul expertului și a PMB-ului (ei au fost cei care au contractat construcția acestei săli) va fi și ea demolată sau nu. O să vă pun si poze de la fața locului, sigur că da.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 67

Jurnal de consilier local – săptămâna 66

Scriu și șterg, iar scriu, iar șterg. Aș vrea să spun că a fost o săptămână bună. Apoi aș vrea să scriu că pentru mine e o perioadă extrem de aglomerată. După care îmi dau seama că efectiv săptămâna a trecut ca vântul. E iar duminică. Și chiar dacă lucrurile par încremenite, ele se mișcă. Și pentru că sunt într-un loc cu internet doar dintr-o direcție, o să scriu cât se poate de pe scurt.

Luni – mulți dintre voi ați fost liberi, noi am lucrat. Avem la sfârșitul săptămânii de trimis un export si în general, înainte de livrare e cea mai intensa săptămână cu finisări, verificări și ambalări, etichetări și acte.
Marți – Am avut două ședințe de Consilii de administrație la școli, nu cred că-i nevoie să vă mai spun cum se împrăștie boala printre copii, și pe seară două întâlniri de lucru, dintre care una în grupul de politici publice pe sănătate și asistență socială.

Miercuri- Am avut o întâlnire în primărie cu reprezentanți ai Direcției de Investii și trei arhitecți de la OAR, cu care am discutat despre proiectul Școala Gimnazială Voievod Neagoe Basarab (fosta nr. 16). Elevii au fost mutați la Nenițescu, iar școala a primit aviz de demolare, fiind într-un grad de degradare extrem de accentuat. Noi am propus, pentru că urmează să se construiască o școală nouă, proiectul acesteia să se facă printr-un concurs de soluții organizat în colaborare cu OAR-ul, pentru a reuși astfel să facem acolo o școală de secol 21 22 dacă se poate. Practic peste 80 de ani eu aș vrea ca această școală să fie încă funcțională.  Vom reveni cu vești, urmează acțiuni și săptămâna viitoare, sperăm ca lucrările să se încadreze în calendar și copiii să se întoarcă la o școală pe care s-o iubească și la care să vină cu mare drag.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 66

Jurnal de consilier local- săptămâna 65

Una din fetele mele a plecat în oraș acum de dimineață și mă întreba dacă să mai ia la ea abonamentul STB. 🙁 Ia-l, i-am spus, doar că n-am nicio speranță că îl va folosi, deși primarul aseară zicea că aveam două depouri (Colentina și Titan) care  funcționau în integralitate. Sunt acolo probabil oameni care înțeleg că astăzi drepturile nu ți le mai câștigi cu forța, ci convingând cealaltă parte că ai dreptate și căutând și găsind împreună soluții.

Nu știu cum sunteți voi, dar eu am impresia că anul ăsta nu a început chiar cu dreptul. Oamenii sunt obosiți când după doi ani de pandemie nu vedem încă luminița de la capătul tunelului, ba din contră, orizontul e destul de întunecat și acum nu vorbesc doar de pandemie. Cu toate astea, fiecare încearcă să-și facă treaba și să continue să-și facă datoria (mai puțin liderii de sindicat din STB). Hai să vedem cum a fost săptămâna asta.

Luni – am fost împreună cu câțiva colegi la o întâlnire cu conducerea Direcției de Salubritate, cu directorii diferitelor servicii și am încercat să discutăm atât modul în care trebuie să funcționeze Direcția cât și nevoile pe care le au, multe din ele trecute în lista de investiții de anul acesta. Am discutat și despre campania de conștientizare, despre cum oamenii nu știu încă ce se dorește de la ei. Cum să colectăm, unde să ducem deșeurile, se iau ele separat sau nu? Ce înseamnă reciclabil scris mare pe clopotele din sector? Cum știm că mașina care trece ia fracția uscată sau umedă? Unde punem/ducem sticla? Multe întrebări, puține răspunsuri. Partea bună este că vom începe anul ăsta un program pilot de colectare pe mai multe fracții într-o zonă din sector. Și tot veste bună e faptul că vom putea aplica să luam prin PNRR insule de colectare separată și poate să amenajăm măcar doua zone de colectare cu aport voluntar. Asta o știu eu de la cursul de management al deșeurilor, cei de la direcția de salubritate nu păreau că știu că pot accesa fondurile astea.

Continue reading Jurnal de consilier local- săptămâna 65

Jurnal de consilier local – săptămâna 64

Acum că a trecut jumătatea lui ianuarie, aproape putem spune că ne îndreptăm spre primăvară, mai ales după ziua de ieri. Dar oare chiar să treacă iarna asta la București fără să fie nevoie să folosim lopețile de dat zăpada? În consiliu am primit deja convocare pentru prima ședință ordinară de anul acesta, așa că hai să luăm zilele pe rând și să vedem ce am făcut săptămâna asta:

Luni – Am fost să văd două locuințe convenabile (tot locuințe sociale dar mai răsărite, unde chiria e un pic mai mare) pe care le are primăria în administrare, unde două familii voiau sa faca schimb. M-am bucurat să văd că oamenii mențin apartamentele în bună stare, chiar investesc timp și uneori bani pentru a le face acasă pentru ei.

Marți – Am avut ședința de la Comisia pentru repartizarea locuințelor. Din păcate, legea nu mai permite schimbul între chiriași, cu atât mai mult cu cât acum se dorea un schimb între o garsonieră și un apartament cu două camere. Într-un fel e normal să fie așa, locuințele sunt alocate pe niște criterii destul de stricte și schimburile astea nu se pot face după cum doresc chiriașii. Am avut tot marți o ședință de CA la Scoala DaVinci, una mai lungă, cu multe puncte pe ordinea de zi. De obicei în CA-urile de școală ședințele sunt scurte, spre jumătate de oră, dar din când în când durează și peste două ore, când sunt puncte mai greu de soluționat sau care necesită o documentare mai amănunțită.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 64

Jurnal de consilier local – săptămâna 63

Mă simt ca scriitorii fără inspirație care scriu o frază și apoi, nemulțumiți, o șterg și încearcă din nou. Dar mie nu inspirația îmi lipsește deocamdată, eu am scris de trei ori că nu sunt în stare fizic să scriu jurnalul acesta de azi, dar apoi șterg și mă gândesc că e mai ușor să vă scriu ce-am făcut, să spun despre provocările începutului de an în consiliu, despre prima săptămână de lucru, așa că mă adun și încep.

Luni – Cum altfel puteam începe săptămâna, dacă nu cu două ședințe de CA-uri la școli. Probleme obișnuite de început de an calendaristic, un profesor solicită intrarea în concediu de maternitate, un altul îl înlocuiește, unii copii se bucură de venitul fizic la școală, alții ar fi preferat online-ul și tot așa.

Marți – Am fost după serviciu să văd de aproape cum arată sala multifuncțională abandonată de la Colegiul C. Nenițescu. Avem colegi care urmăresc subiectul și vor face eforturi pentru a se lua o hotărâre cu privire la această construcție, este mare păcat ca un spațiu atât de generos, în care s-au și investit bani publici să nu fie valorificat de copii și de comunitatea din sector. Desigur, știm că sunt mai multe astfel de construcții începute și abandonate în sector, în general săli de sport începute de PMB și abandonate din lipsă de fonduri. Vom încerca rând pe rând să rezolvăm și aceste proiecte.  Vă las mai jos câteva imagini de la sala de la Nenițescu să vă faceți și voi o idee despre ce vorbesc.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 63