A fost odată ca niciodată o familie netradițională care avea doi copii. Unul al mamei, altul al tatălui (adoptat cumva de acesta pentru că trăise pe vremuri cu mă-sa).
Copilul mamei era exemplar. Nu numai că avea note bune, dar avea prieteni mulți și făcea proiecte frumoase cu care avea succes. Copilul tatălui învăța și el bine, avea și câțiva prieteni gălăgioși și ofticoși, dar nu făcea proiecte. Lui îi plăcea mai mult să strice proiectele urâte ale celorlalți copii. Copiii învățau în aceeași clasă, aveau aceeași învățătoare, dar nu stăteau în aceeași bancă.