O zi, ca delegat, in sectia de votare (I)

Dacă nu ați aflat încă, vă spun eu acum direct, m-am înscris în partidul Plus în ianuarie și de atunci am participat la tot felul de întâlniri ale membrilor comunității din care fac parte. Deși am urât politica din toate puterile mele, anul acesta am simțit că nu mai pot și am înțeles că prin furie și frustrare nu schimbi nimic, că legile se dau în parlament și hotărârile pentru ce se întâmplă în orașul nostru se iau la primărie. Și pe ei nu-i poți combate legal decât dacă ești o altă forță politică și dacă te implici.

Voi știți că eu mă plâng de lipsă de timp de ani de zile, dar uite-mă acum cum îmi găsesc câteva ore libere din când în când pentru a nu renunța la speranță pentru țara mea. E o senzație foarte faină asta cu implicarea, îți crește stima de sine (da frate, încerc și eu să fac ceva, nu doar comentez de pe margine) și am de gând să mă implic în comunitatea din care fac parte pentru a rezolva punctual problemele cu care ne confruntăm. Atât cât se poate, desigur. Să sperăm că se poate mult.

Acum că v-am introdus în lumea politică, aș vrea să vă povestesc cum decurge o zi de delegat într-o secție de votare. Am fost, la alegerile europarlamentare, delegat din partea partidului Plus într-o secție de votare de la o școală din cartierul nostru.

Continue reading O zi, ca delegat, in sectia de votare (I)