Cum sa te pregatesti pentru un majorat reușit

Zilele astea îmi dau doctoratul în organizări petreceri de majorat. Ai zice că e greu de tot să găsești locația, să faci liste cu invitati, să comanzi torturi și alte chestii de importanță majoră, dar toate acestea pălesc în fața provocării iscate de întrebarea: eu cum mă îmbrac/încalț/coafez/ pentru majorat?

Așa că m-am hotărât să le iau pe rând și să nu aglomerez totul pe ultima sută de metri:

1. Coafură și machiaj. Ca să nu am și grija asta până în ultima clipă, le-am făcut fetelor programare la un salon în ziua majoratului, ca să rezolve dintr-un foc și părul și machiajul. Bineînțeles că avem și noi acasă tot felul de produse de machiaj, avem și pentru coafat tot felul de plăci, uscătoare de păr și chiar un ondulator de genul acesta care te lasă cu părul strălucitor și ondulat până să apuci să  calci o cămașă, și pe care eu sigur îl voi folosi în ziua cu pricina, pentru că-s prea stresată să pierd 2 ore la coafor atunci, dar trebuie să recunosc că pentru ele,  o programare făcută din timp la salon, îmi ia mie o mare greutate de pe umeri în ziua evenimentului, așa că le las pe mâna altora din punctul ăsta de vedere.

Continue reading Cum sa te pregatesti pentru un majorat reușit

Articol scurt, de weekend

E toamna aia de început, cu vreme mai mult caldă decât rece, cu fructe și legume proaspete pe toate drumurile, cu lene să strângi mobilierul de terasă, dar cu energie pentru prepararea prăjituilor.

E timpul noilor rezoluții, Sonia și Iulia au început clasa a XII-a, ca să vă dați seama de când scriu, citiți articolul acesta sau uitați-vă la pozele astea.

Săptămâna asta (ok, până la sfârșitul lunii), intenționez să scriu două articole legate de vârsta de 18 ani, care-i atât de frumoasă, dar și un prag în viața celor ce o împlinesc. Cred că vă vor plăcea chiar dacă nu mai sunteți la vârsta pragului ăstuia.

Continue reading Articol scurt, de weekend

StreetFood festival sau cum am facut Taco la mine acasa

Săptămâna trecută le-am promis fetelor că facem într-o seară paste. Pene colorate, că acestea le plac loc cel mai mult. Și când pastele erau deja în apa fierbinte, iar sosul lua miros de busuioc, sună la poartă un curier și-mi spune că am primit ceva perisabil și că ar fi bine să folosesc tot ce-am primit ACUM.

Pai am primit toate astea, cum ar fi sa beau eu toate berile alea Staropramen acum?

Continue reading StreetFood festival sau cum am facut Taco la mine acasa