Cum sa bei cea mai bună cafea la birou

Nu-ș cum se face că toată lumea zilele astea vorbește de cafea. Până și copilul Sonia (care mai are 40 de zile si împlinește 18 ani), adoră cafeaua, dar numai la altcineva în cană. A încercat ea câteva variante prin diverse cafenele, dar nu a găsit varianta care să-i și placă. În fine, cafeaua e bucuria dimineților (mai ales a celor de luni) așa că aș vrea să enumăr câteva variante pentru a mă asigura că toată lumea își bea cafeaua preferată chiar și la birou. Sau mai ales la birou.

  • Cea mai  sigură variantă e aceea de a-ți face tu singur cafeaua acasă, exact așa cum îți place ție, bănuiesc că măcar acasă ți-ai creat toate condițiile pentru a bea the best of coffee for you. O torni într-un termos (sunt milioane de modele de astfel de termosuri, de unde trag concluzia că mai multă lume gândește ca mine, cea mai bună cafea e aia făcută acasă la tine), și-o ai cu tine de când ai ieșit pe ușă și până pleci de la birou, mă rog, când pleci ai doar termosul gol, dar e important să-l ai, mâine e o altă zi și chici ce, ai să vrei din nou cafea.
  • Pe vremea când mergeam eu la birou (nu că acum n-aș merge, dar nu prea îmi vine să zic asta atunci când fac fix 15 pași mici din casă până la firmă), aveam acolo o doamnă drăguță care pe lângă faptul că ne curăța birourile și avea grijă ca totul să strălucească de curățenie, ne făcea în fiecare dimineață o cafea super-bună, de mirosea bucătăria firmei zi de zi de mai mare dragul. So, să facă altcineva cafeaua pentru tine în fiecare zi de muncă nu-i rău deloc, ai scăpat de grija asta, dar trebuie să aștepți să ajungi la birou pentru a putea lua o gură de cafea.
  • Îți cumperi o cafea în drum spre serviciu. Dap, pe vremuri vedeam asta doar în filme, acum văd cum o mulțime de oameni din jurul meu o pun în practică, așa că varianta cu cafeaua cumpărată nu-i una rea.  Recunosc, mi-ar plăcea și mie să intru în fiecare dimineață  în cafeneaua preferată, să-mi iau din aerul acela parfumat energia pentru toată ziua de lucru ce urmează, chiar dacă varianta poate fi una costisitoare, mai ales dacă bei ca mine aproape 300  de cafea pe zi. Însă nu toți aveam cafeneaua asta în drum, așa că s-o lăsăm celor privileiați și să ne gândim la ală variantă.
  • Există desigur posibilitatea ca firma la care lucrezi să aibă un automat de cafea (nu din cele la care bagi bani ca să-ți obții cafeaua, alea intră la varianta de mai sus, ne cumpărăm cafeaua în fiecare dimineață). Mă refer la un aparat din acesta, la care apeși singur pe butoane și obții o cafea pe care n-ai cum să n-o iubești, mai ales că, dacă se termină, mai apeși o dată și-ți umpli iar cana. Bine, există o mulțime de variante de aparate de cafea, pentru toate buzunarele cum ar spune un prieten, e bine să știm că ele există și avem de unde alege. Eu aș opta pentru varianta asta la orice oră. Chiar dacă conducerea firmei în care aș lucra nu ar lua o inițiativă în acest sens, cred că într-un birou cu (să zicem) 15 oameni, am putea, practic, să punem fiecare cca. 200 lei o singură dată și am avea la serviciu un automat de cafea foarte bun, și-am bea zilnic o cafea caldă, cremoasă, aromată și exact așa cum ne-o dorim.

Acum, dacă am stabilit cum ne place să bem cafeaua dimineața la birou, tot ce ne rămâne de făcut este să ne asigurăm că o bem dintr-o cană frumoasă și care să ne inspire. Mie îmi place să schimb cana cam o dată la câteva luni, pentru că nu mă pot hotărî la una nicicum. Sper că și voi aveți o cană preferată!

(Visited 704 times, 3 visits today)

Related Post

Cornelia

Un articol pe sufletul meu! Imi place cafeaua la nebunie si ador mirosul de dimineata a cafelei proaspat facute. In timpul saptamanii cat merg la birou, prefer sa imi fac prima ceasca la birou. Nu am drum lung de parcurs, asa ca pot rezista pana ajung. Avem un aparat excelent ( functioneaza cu cafea boabe ) si prepara o cafea nemaipomenita. Avem clienti care vin dimineata uneori doar pt a-si incepe ziua cu o cafea de la noi. Am descoperit si un sortiment nou de boabe cu o aroma incredibila. In weekend imi fac la ibric, mi se pare cea mai buna. Am si un Tassimo, dar am renuntat la a mai face cafea la el, nu stiu de ce dar nu imi mai place deloc gustul cafelei facut la el ( poate trebuie sa ii fac o curatare mai amanuntita). In orice caz la Tassimo mai fac doar cappucino, iese cel mai ok. In rest sa traiasca ibricul 😀 Daca plec pe undeva, imi fac acasa, pun in termos si imi ajunge o jumatate de zi. As putea vorbi in sir despre cafea, despre ritual, dar ma opresc. I love coffee! Am mai spus asta? 😀

Nina

Si eu sunt la fel ca tine, leșinată după cafea, numai că nu beau mai mult de una pe zi, foarte rar două, dar cantitatea e una respectabilă, adică o cană mare de tot.
La mine pe locul unu e cea făcută de automatul de cafea (așa îi spune aluia de zici tu ca ai la serviciu, exact așa am eu unul acasa), apoi vine aia la ibric și apoi restul cafelelor. Dar știi ce, toate sunt bune, cafea să fie. Ce cafea zici că ai descoperit cu aroma incredibilă?

Cris

La birou am un expressor, la care am invatat sa fac si spuma de lapte si iese un capuccino minunat. De care abuzez cam de 2 ori pe zi de cand dorm putin noaptea.
Acasa in weekend prefer cafeaua la presa franceza. Si mai avem la birou chiar la parter o cafenea, unde rar iau o cafea cand am cu cine sa o beau intr-o pauza mai lunga (rarut, dar dragut 🙂 )
in concluzie, beau prea multa cafea :)) inainte de copii, iubeam ceaiul.

Your email address will not be published. Required fields are marked *