Unde păstram bicicleta

Avem 4 biciclete în curte pe timp de vară. Și le folosim mult, dar am putea foarte bine să le punem la drum și mai mult. O vreme le-am păstat la intrarea în curte, undeva în dreapta avem un loc cu acoperiș și stăteau acolo foarte bine până ne-am dat seama că se văd minunat din stradă, și cum noi avem mai tot timpul poarta deschisă, nu se punea problema dacă ni le fura cineva, ci când ni le va fura cineva. Așa că stau acum bicicletele noastre parcate undeva aproape în spatele casei, dar e doar o soluție provizorie pentru că vrem să le facem sau să le găsim un loc mai bun pentru păstrare.

Cum rezolvarea oricărei probleme începe cu o căutare sănătoasă pe net, am descoperit un articol foarte bun despre cum să-ți alegi o bicicletă (pentru noi e prea târziu, dar poate vă ajută pe voi) și am aflat, desigur, cam cum își păstrează/parchează/depozitează oamenii bicicletele. Odată ce știm asta, ne vine sigur și nouă vreo idee:

  • Majoritatea bicicletelor sunt păstrate în garaje. Multă lume are garaj chiar dacă locuiește la bloc și cu atât mai mult la casă. Deci garajul este cel mai la îndemână loc de ținut bicicleta atunci când nu e folosită. La noi nu merge chestia asta, pentru că deși avem un garaj care pe vremuri adăpostea două mașini, azi nu mai avem loc acolo să aruncăm un ac, așa că e exclus să putem parca acolo 4 biciclete.  În apărarea noastră pot spune că nu-i plin cu prostii, e chiar super-ordine în ce e acolo, doar că nu mai e loc. Acum, dacă voi vă păstrați bicicleta în garaj, e bine să știți că pentru a salva spațiul, există tot felul de suporți (unii îi puteți cumpăra, dar sunt multe și ușoare variante de a vi le face singuri). Mă refer la ceva în genul acesta: 
  • In boxe. Echivalentul garajului pentru locuitorii de la bloc. Mult mai greu de manevrat bicicleta până la boxă, dar în lipsă de altceva, este și asta o variantă. Pe mine m-ar descuraja complet, boxele sunt de obicei la subsolul blocului și decât să merg acolo să scot bicicleta pentru a face o plimbare…mai bine mă plimb pe jos. Dar dacă ai de mers la serviciu cu bicicleta, atunci da, e o variantă care te-ar motiva. Să cobori în boxă după bicicletă e mai bine decât să te înghesui cu ceilalți pasageri într-un autobuz într-o zi de vară.
  • În curtea caselor sau în fața blocului în chestii de genul ăsta: Chiar ne gândim serios să facem în curte ceva de genul acesta, mai ales că noi iarna urcăm bicicletele în pod (varianta cu podul n-am mai găsit-o la nimeni, suntem unici), și nu-i tocmai plăcut să duci și să aduci bicicletele aproape pe acoperiș la fiecare început și sfârșit de sezon, iar o cușcă din asta ne-ar ușura mult viețile.
  • Bineînțeles, ultima fiță în ceea ce privește păstratul bicicletelor e… în casă. Și când spun fiță mă refer la așa ceva: 

Dacă ai o bicicletă pliabilă, practic o poți ține într-un dulap sau într-un colțișor pe balcon, dar iată că s-a gândit cineva și la city bike-uri, care uite ce frumos arată la omul ăsta în living.

Mai sunt desigur o mulțime de alte variante de păstrare a bicicletelor, (am un prieten care o ține legată de balustradă în fața apartamentului și până acum nu i-au furat-o decât una singură), dar sunt curioasă să aflu și alte locuri și alte idei de păstrare a bicicletelor. Poate mă ajutați și voi! Până la toamnă trebuie neapărat să găsim o soluție!

(Visited 484 times, 1 visits today)

Related Post

Diana

:)))) asta cu bicicleta in casa e tare
Noi suntem 3 si avem 5 biciclete, 3 mari si 2 de copii, si la noi stau cam inghesuite in magazie. Insa la noi permite spatiul pe inaltime sa le urcam pe un fel de raft pe cele pe care nu le folosim des (mai tinem diverse acolo ). Numai ca ne e lene :))
Fostii proprietari au fost f gospodari, magazia e mica, cred 3×3 sau 4×4, dar au creat spatiu de depozitare pe verticala si chestii de atarnat pe pereti, avem o gramada de chestii fara sa cada pe noi

Nina

Super- tare ca le puteti pune pe verticala!
Și eu visez că intr-o zi să am loc in garaj să-mi depozitez frumos și bicicletele. Pana atunci cautam solutii alternative.

Your email address will not be published. Required fields are marked *