Părinții mei nu s-au sacrificat pentru mine

Și nici eu nu mă sacrific pentru copiii mei! Mi-a fost întotdeauna milă de oamenii care spun că ei au renunțat la multe pentru copii, că și-au sacrificat cariera, nu și-au urmat visurile și mai știu eu ce, pentru mogâldețele de oameni pe care-i aveau în grijă. Așa ceva…

Tot ce-au făcut ai mei pentru mine (și-au făcut multe, că-s cei mai buni părinți de pe Pământ) au făcut pentru că așa au vrut ei. Că așa au ales. N-am știut niciodată că a fost un sacrificiu. Nu mi-a spus nimeni. Mi s-a părut că fac ceva natural, din inima, fără regrete.  Ai mei au vrut, ca mai toți părinții, tot ce-i mai bun pentru copilul lor. Și-au dorit pentru mine o viață frumoasă, pe care să mi-o pot alege eu și în care ei să dea o mână de ajutor. Asta s-a și întâmplat. Cu multă dragoste reciprocă, cu alegeri bune făcute și de ei și de mine.

Asta fac și eu cu copiii mei. N-am avut niciodată, dar absolut niciodată sentimentul că m-am sacrificat.

Cunosc părinți care susțin că s-au sacrificat pentru copiii lor. Asta mă deranjează cel mai tare. Că-i spun copilului că s-au sacrificat pentru el. Și îi spun asta la 10 ani, la 18 ani și de ce nu, la 30 de ani. Ce fel de sentimente așteaptă ei la schimb, nu înțeleg. Copilul te va iubi mai mult dacă îi spui că ai renunțat la marea cu sarea pentru el? Îi va fi milă de tine? Îi vei câștiga așa respectul? Nici vorbă. Vei stârni în el un fel de vinovăție neînțeleasă, de frustrare, că undeva în copilăria lui tu ai fost nefericit, și-ai înțeles o alegere a ta, de om matur, ca pe o jertfă făcută pentru el.

Cum spuneam, cel mai mult mă enervează că le-o spun copiilor, dar nu sunt împăcată nici cu ideea lor de sacrificiu. Cum adică îți sacrifici viața pentru copil? Copilul este parte din viața ta și dacă tu sacrifici ceva din viața asta, ghici ce, sacrifici ceva și din copilul tău.

Nu le mai spuneți copiilor că vă sacrificați pentru ei. Nu! Nu! Nu! N-au nevoie de părinți sacrificați. Au nevoie de niște părinți fericiți, cu vise împlinite, cu bună dispoziție, cu deschidere către comunicare, prezenți….

Nu mai pot cu sacrificiul pentru copii! 

P.S. Nu veniți cu definiția din dex, și cu e normal să te sacrifici pentru copiii tăi. Nu asta e ideea.

(Visited 400 times, 1 visits today)

Related Post

Cris

Va admir! Copiii au nevoie de parinti fericiti! da, nu e usor sa ii cresti, cel putin noua ne este greu, fara ajutor din familie, muncim mult, dar si petrecem fiecare clipa libera cu ei, renuntand poate la ceva ce as face pt mine. Gasesc timp cand ei dorm sau cand sunt concentrati pe joaca. Dar asta nu inseamna ca ma sacrific, sunt alegerile mele, pt a fi si ei si noi fericiti.

Nina

Exact, Cris, alegeri. Mie imi suna groaznic sacrificiu, ma duce cu gandul la sacrificare. Și da, trebuie sa avem grija ca odata cu copilul sa fim si noi fericiti. 🙂

Cornelia

Da, da, da! Ai pus punctul pe I. Am auzit de atatea ori treaba asta cu sacrificatul incat am inceput si eu la un moment sa ma simt vinovata. Cand un parinte ii spune copilului sau ca s-a sacrificat si ca a renuntat la atatea lucruri ca sa il poata creste, se pune o presiune pe copil enorm de mare. Nu cred acesti parinti realizeaza cat de mult pot afecta dezvoltarea emotionala. Si asa ajungem la frustrari, la un adult cu probleme de adaptare si asmd. Consecintele sunt destul de multe si diferite de la om la om. Facem alegeri, facem cateodata compromisuri, dar le facem constient si ne asumam. Nu dam vina..Am gasit eu o fraza care mi-a placut tare mult : I don’t want a perfect life, I want a happy life. 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *