Bagajul pentru o excursie de 5 zile

O excursie de 5 zile nu e nici scurtă cât un weekend, nici lungă cât un concediu, nici cal nici măgar, cum ar spune bunicii noștri, dar e din ce în ce mai des întâlnită în rândul iubitorilor de călătorii, așa că merită un articol special.

Dacă în ceea ce privește actele, gadget-urile și încărcătoarele, regulile rămân aceleași, fie că plecăm două, nouă sau 5 zile, diferența intervine la buget și la garderobă. Cum bugetul și-l stabilește fiecare în funcție de necesități, de exemplu pentru noi bugetul la 5 zile este între 500-1000 euro în funcție de destinație (o familie de 4 membrii), dar pentru o altă familie poate fi mult mai mare, sau chiar mai mic, în funcție de modul de a călători, de locul ales pentru vacanță și, desigur, de nevoile fiecărei familii. Oricum ar fi, nu plecați fără acte, bani, telefoane și încărcătoare (pe acestea din urmă le puteti transporta și găsi ușor în bagaj dacă le puneți într-un toc de ochelari).

Revenind la garderobă, noi suntem genul de oameni care deși călătoresc în general cu mașina și nu ducem hainele în cârcă, nu luăm cu noi decât strictul necesar.

Atunci când facem bagajul o luăm de jos în sus și avem așa:

  •  încălțăminte (papuci, teneși, sandale) maxim 3 perechi/persoană din care una o vom purta la plecare;
  • lenjerie și șosete (5 perechi de fiecare);
  • pantaloni (două perechi lungi și două scurte/persoană). Nu uitați să luați în calcul și perechea cu care vă îmbrăcați la plecare;
  • tricouri (cinci tricouri de fiecare, unul poate fi cu mânecă lungă);
  • rochițe (una, două, și numai dacă sunteți fete :));
  • bluze/cămăși (numai dacă simțiți nevoia, două sunt de ajuns);
  • o jachetă sau un hanorac (aici contează mult anotimpul în care plecați, dar eu și când plec la mare iau cu mine o jachetă subțire);
  • nu uitați de accesorii: curele, eșarfe, șepci, costume de baie, etc.;
  • cosmetice și medicamente ( nu uita periuța de dinți, cremele de protecție și plasturii)
  • prosoape (nu încărcați inutil bagajul cu ele, sunt necesare doar dacă veți merge și la plajă în aceste zile de minivacanță) Tot pentru plajă vă e util și un cearceaf subțire (ca să nu ocupe mult loc), pentru că nu toate plajele din lume sunt pline de șezlonguri.
  • dacă mergeți la mare, faceți o geantă separată (și gata pregătită de acasă) cu obiectele pentru plajă.

Acum vine partea cea mai interesantă, cum facem ca toate astea să încapă într-un troller?!

  • Desigur, încălțămintea ocupă cel mai mult loc, așa că e bine să o purtați la plecare pe cea mai voluminoasă. Adică dacă iei cu tine slapi, sandale și adidași, vei purta pantofii sport pe drum.
  • Prosoapele (dacă le luăm) le punem de la început în geanta pentru plajă. Dacă călătorim cu avionul, pregătim un rucsac cu lucrurile pentru plajă.
  • Rulăm toate hainele, sau le strângem într-un anumit fel (vezi video-ul de la sfârșitul articolului). Eu sunt pentru varianta cu ele rulate, găsești mai ușor ceva în bagaj atunci când încă n-ai despachetat tot.
  • Așezăm obiectele de îmbrăcăminte pe categorii, tricouri la tricouri, pantaloni la pantaloni, ați înțeles voi.
  • Dacă ai terminat, bagă o carte în buzunarul exterior al trollerului. Vacanța e cel mai bun moment pentru lectură.

Ca regulă generală, nu intra în panică decât dacă ai uitat acasă actele sau banii (cardurile). În rest, orice se poate cumpăra de pe traseu.

Bucurați-vă de vacanță, aveți la dispoziție doar 5 zile!

(Visited 976 times, 1 visits today)

Related Post

Cris

Dap. si eu fac lista inainte de bagaje. Ma sperie acum urmatoarea vacanta, desi venim acasa, o sa fim 4 de data asta si doamne cate lucruri ne mai trebuie. Mereu impachetez si lucruri care se dovedesc inutile, pt ca mereu uit ce mai avem acasa. Sotul meu e tare priceput la aranjat direct in bagaj 🙂 nu lasa loc liber, si le si aseaza frumos si organizat. ce nu imi place mie, e sa am multe bagaje de mana, bine si cu copiii am impresia ca voi uita ceva, ca mi-e greu, ca nu ma descurc cu atatea.

Your email address will not be published. Required fields are marked *