Bautura mea de dimineață

Am prostul obicei de a nu mânca dimineața. Beau o cafea și mă apuc de lucru. Practic beau cafeaua în timp ce mă apuc de lucru, deci acesta era până acum câteva zile micul meu dejun. Acum s-a schimbat puțin treaba, pentru că mi-am umplut fructierele și un sertar de congelator cu fructe și legume numai bune de amestecat în blender dimineața.

După ce rezolv primul task al zilei în timp ce-mi beau cafeaua, intru 5 minute în bucătărie și-mi prepar un delicios smoothie pe care azi l-am fotografiat pentru voi.

Am tăiat și pus în blender o jumătate de măr, o banană și-un morcov mare. Am adăugat ceva cereale și două linguri de iaurt. Peste astea am adăugat și sucul de la o portocala mare și de la un kiwi (cred că practic au fost două picături de kiwi, mai bine îl tăiam și-l aruncam acolo cu fructele celelalte). Am blenduit 30 de secunde și am obținut o delicioasă băutură pe care am savurat-o în timp ce-mi executam alte treburi de importanță capitală din firmă (cred că am schimbat de fapt ațele din două mașini de cusut):

Continue reading Bautura mea de dimineață