Cum facem ordine în frigider în 5 pași simpli

Mi-am dorit întotdeauna un frigider dublu sau măcar cu două uși, unul ca acestea ar fi perfect, dar planul bucătăriei noastre nu permite, așa că trebuie să mă mulțumesc cu ce am și să încerc să fac loc într-un frigider clasic tuturor alimentelor pe care le cumpărăm de regulă o dată pe săpămână și pe care e nevoie să le și vedem în frigider, nu doar să le înghesuim acolo.  Așadar, cum facem să nu ”uităm” de mâncarea pe care am cumpărat-o și cum păstrăm tot timpul ordine în frigider. Mărturisesc că scriu postul ăsta în primul rând pentru mine, am nevoie de reguli pentru a fi ordonată. Începem:

  1. Ținem întotdeauna cont de compartimentele speciale pe care producătorii le-au creat pentru noi și în felul acesta dacă ne trebuie legume ne uităm în caseta pentru legume, dacă vrem să știm dacă mai sunt ouă ne uităm la suportul pentru ouă și tot așa. Ușor.
  2. Nu gătim mai mult de două feluri de mâncare odată și ne străduim să o mâncăm sau o dăruim înainte de a face altceva. În felul acesta nu vom avea cratițe și olișoare înghesuite pe toate rafturile frigiderului. E și o mare economie la buget chestia asta, așa că, doamnelor, nu le mai gătiți nimic până nu termină mâncarea deja gătită. Dacă aveți deja obiceiul de a găti puțin, cât pentru o singură masă, atunci aveți o insignă de merit de la mine, dar nu toată lumea are timpul necesar pentru asta, așa că regula asta e pentru cei ce gătesc mai mult decât se poate mânca la o singură masă.
  3. Nu păstrăm mezelurile în ambalajul de la magazin. Eu cumpăr două trei feluri de mezeluri care ne plac și le păstrez în frigider în castronașe de sticlă cu capac. Arată frumos, sunt transparente și sunt ușor de manevrat. Nu veniți cu sfaturi cum că mezelurile nu-s bune, o să vă văd eu când veți avea copiii adolescenți.
  4. Păstrăm unul dintre rafturi pentru produsele lactate, fie că vorbim de iaurturi, brânză, smântână sau cașcaval, încercăm  să le ținem cât mai grupate, e de mare ajutor mai ales atunci când vrem dintr-o privire să știm ce lipsește.
  5. Niciodată, dar absolut niciodată nu vom mai pleca la cumpărături fără a arunca o privire în frigider. În zece minute putem lua totul la mână și cu ocazia asta vedem exact de ce alimente avem nevoie și mai ales aruncăm tot ce-i expirat. Asta ne va aduce bănuți în plus (pentru că nu vvom mai cumpăra produse pe principiul ”poate nu mai avem”) și ordine în frigider pentru că odată luate la mână, alimentele se vor alinia frumos la loc în rafturi.

Haideți că nu e greu, ar fi și păcat să ne plângem noi care avem acum tot felul de aparate frigorifice sofisticate (al meu are dozator de apă rece). Îmi aduc aminte de Fram-ul bunicii. Abia dacă reușeam să-i deschid ușa. Ehe, ce vremuri! Bunica nu avea casoletă cu mezeluri, dar avea lapte bătut și tot felul de prăjituri la care nu aveam voie să ajungem după capul nostru. De aceea credeam că ea închide ușa frigiderului cu cheia și din cauza asta nu reușeam noi s-o deschidem. Frigiderul meu n-a mai văzut o prăjitură de…

(Visited 599 times, 1 visits today)
Cris

:))) lasa ca a vazut al meu, primul cheesecake facut cu micuta de 2 ani, mare placere pt ea sa ma ajute la tot.
De accord cu verificat frigiderul inainte de plecat la cumparaturi si cu gatitul doar cand se termina un fel. cam asa incerc si eu sa fac. De obicei o ciorba si un fel 2, la pranz la munca ne luam mai mereu salate facute acasa. Si imi place sa am aranjate rafturile astfel incat sa vad clar ce avem si ce e periculos sau ascuns micutei le pun cat mai sus (ouale in special, sosurile iuti etc). No blaming la mezeluri, de obicei nu mancam, dar de cand suntem departe de casa, rugam pe oricine vine in vizita sa ne aduca salam uscat :))

Vienela

Primele patru puncte sunt bifate de obicei, insa al cincilea ma baga mereu la cheltuieli inutile. Chiar si cand imi fac liste cu ceea ce imi trebuie, tot reusesc sa cumpar mai mult decat imi e necesar, fie pentru ca plec nemancata si mi-e pofta de tot ce imi iese in cale, fie ca uit lista acasa si atunci cu greu imi pot aminti ce am prin frigider si ce nu. :)))

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.