Zapada din lumea mea

Dacă ieri, când a fost vijelie și frig, l-am lăsat pe Sorin să dea zăpada (și să-și recupereze orele lipsă de la sala de sport), azi am ieșit bine echipată la zăpadă. S-o dăm, s-o admirăm, s-o fotografiem și să ne bucurăm de ea.

Mie îmi place zăpada. Îmi amintește de perioada fericită a copilăriei în care nu conta decât dacă îți alunecă cizmele pe zăpadă (nu pe gheață, pe zăpadă, da?) și dacă ai mănuși cu un deget sau cu 5. În fiecare an aveam câțiva copii nefericiți pe stradă care aveau niște bocanci de calitate, de foarte bună calitate, dar care nu alunecau. Viața lor alături de noi în fața blocului era pustiu. I-am compătimit ani la rând, până în ziua în care mi-am cumpărat și eu o pereche de asemenea bocanci și am înțeles că ei n-au știut niciodată ce-s alea picioare înghetate bocnă. Dar tot nu-mi pare rău că n-am avut bocanci din ăștia în copilărie.

Azi altfel e distracția noastră la zăpadă, ne bucurăm de fiecare metru de trotuar deszăpezit, nu mai vrem să vedem ghețușuri, dar pe un derdeluș n-aș refuza o oră de joacă. Și dacă azi fetele mele și-ar dori o repriză de derdeluș, ar aștepta să le ducem noi până la unul, cu mașina dacă se poate.

Vorbăria multă, sărăcia omului așa că vă las cu poze. Nu că n-ați fi văzut și voi pe viu zăpada, dar am prieteni plecați pe afară care tânjesc după un bulgăre de zăpadă.

(Visited 423 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.