Cum am retapițat canapeaua

În urma cu vreo 5 ani am cumpărat un colțar nou pentru living. De la Ikea. De atunci l-am retapițat de 3 ori, nu pentru că se stricase materialul sau ceva, ci pentru că:
1. ne plictisisem de culoare
2. nu se potrivea cu nimic
3. avea niste pete pe care nu le-am putut scoate 😀

Prima dată, în 2013, am ales o culoare apropiată de cea originala și a iesit super, nu știu de ce nu v-am arătat-o până acum deloc. A doua oară, anul trecut în iulie (adică 2015, da?), am făcut-o neagră, din aceleași motive de mai sus. N-a mers nici așa. Acum, a treia oară am făcut-o crem, cu câteva nuanțe de gri.  Să vedem cât ține. Dar să vă povestesc procesul.

Am cumpărat 10 metri de material cu 25 lei/metru. E un material special pentru tapițat, are o chestie antiaderenta pe spate. Am așteptat apoi vreo două săptămâni să ne facem timp (si curaj) pentru operaținea retapițarea.

Ieri la ora 11 ne-am apucat de lucru și la 18 ne uitam la un film stând în caneapeaua retapițată. Am făcut o singură pauza de jumătate de oră pentru masa de prânz. Hai că a fost bine.  La început credeam că ne vor trebui 2 zile. :))

Pentru a face o astfel de retapițare ai nevoie de:

  • material suficient (nouă ne-a rămas foarte puțin, dacă voiam să facem și pernele nu ne-ar fi ajuns).
  • un capsator de tapițerie cu capse suficiente. Am început lucrarea mergând să cumpărăm capse.
  • foarfecă
  • un marker
  • un decapsator pentru a scoate capsele vechi din tapiterie. Se poate face și cu o surubelniță și un patent, sau cu ce ai la îndemână, dar un decapsator e lux.
  • suribelniță (una electrică ajută mult) cu mai multe capete. Sunt pe acolo pe dedesubt niște imbusuri pe care nu prea ai cum să le scoți dacă n-ai sculele necesare.
  • mașină de cusut, este nevoie și de niște cusături trainice care necesită mașină de cusut.
  • un om care se pricepe la montat și demontat mobilă + croit + cusut.

Noi am început să lucrăm pe bucățele, Adică desfăceam o parte, o retapițam, o montam la loc. Încept și sigur canapeaua și-a schimbat culoarea, iar camera și-a schimbat aspectul. Așa arăta înainte:

Și-am început:

Asta este partea care stă dedesubt, care se trage și transformă colțarul într-un pat confortabil în care ne petrecem cu drag serile. La sfârșit, după o oră de muncă, arăta așa: 

Am continuat cu lada, adică partea care se ridică și oferă un spațiu de depozitare dedesubt. Tot atunci am retapițat și brațul din stânga al canapelei și o parte din spate:

Asta a durat mai mult, aproape două ore:

dar apoi treaba a mers snur și cum vă spuneam la 18 eram gata:

Asta a fost. Să vedem cât ne ține. Deocamdată e îmbietoare și deja fiecare are colțul lui bine stabilit. Urmează să cumpăr niște material pentru perne. 🙂

(Visited 562 times, 1 visits today)
Cris

wow, arata super! una asemanatoare avem si noi de la ikea, e gri, era singura pe care am gasit-o pe aici sa fie si extensibila. Si am luat si covoare gri, erau la mega reducere in alt magazin.. acum mi se pare totul prea.. ghici? griiii! sunteti foarte priceputi! bravo!

Nina

La mine e cum nu se poate mai naspa. Gri cu…crem. Am luat draperii gri cu crem, avem canapea gri cu crem, avem covor gri, fotoliu crem mobila alba si masa, ai ghicit, neagra. :)))
Lasa bre, noi sa fim sanatosi!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.