Cum am retapițat canapeaua

În urma cu vreo 5 ani am cumpărat un colțar nou pentru living. De la Ikea. De atunci l-am retapițat de 3 ori, nu pentru că se stricase materialul sau ceva, ci pentru că:
1. ne plictisisem de culoare
2. nu se potrivea cu nimic
3. avea niste pete pe care nu le-am putut scoate 😀

Prima dată, în 2013, am ales o culoare apropiată de cea originala și a iesit super, nu știu de ce nu v-am arătat-o până acum deloc. A doua oară, anul trecut în iulie (adică 2015, da?), am făcut-o neagră, din aceleași motive de mai sus. N-a mers nici așa. Acum, a treia oară am făcut-o crem, cu câteva nuanțe de gri.  Să vedem cât ține. Dar să vă povestesc procesul.

Am cumpărat 10 metri de material cu 25 lei/metru. E un material special pentru tapițat, are o chestie antiaderenta pe spate. Am așteptat apoi vreo două săptămâni să ne facem timp (si curaj) pentru operaținea retapițarea.

Continue reading Cum am retapițat canapeaua