De sâmbătă (măcelăria și grătarul)

gratar-curte-2Am pus grătarul la vânzare pe olx. Dacă vedeți postul ăsta și vreți să-l cumpărați, ultimul preț este 800 lei. În rest, rămâne cum am stabilit. Ieri m-a sunat un om interesat de el, care voia să-l încerce înainte să-l cumpere. Facem și asta dacă vii tu cu carnea și legumele. 😀 Eu dau pâinea și vesela.

De vreo doi ani la noi în cartier, pe strada Lupșanu, e deschisă o mică măcelărie. Tot de vreo doi ani noi cumpărăm de acolo carnea, fie că vorbim de pui, porc, vită… E o măcelărie de oameni care-ți inspiră încredere. Întotdeauna cu carne proaspătă în galantare, cu o atitudine excelentă și cu o curățenie perfectă în spațiul de vânzare. Tranșarea cărnii se făcea (o să vedeți de ce zic se făcea) într-o cameră alăturată, noi cumpărătorii nu vedeam, dar de fiecare dată când măcelarul venea cu câte o tavă nouă plină de carne proaspătă îți dădeai seama că nici nu vrei să vezi ce se întâmplă acolo, pentru că pur și simplu omul ăla îți dădea senzația că e farmacie și dincolo. În fine, prețuri bune, cele mai bune din cartier, ce mai, o să merg să le cer bani pentru reclamă după articolul ăsta.

Azi dimineață m-am dus să iau niște carne tocată. Cu bicicleta că-i la distanță de 200m de casa noastră. Am ajuns în fața măcelăriei și un nene stătea fix la intrare de nici nu aveam loc să-mi parchez bicicleta din cauza lui. Mă dau jos și înainte de a pune eu cricul îl aud: nu aici, uitați acolo, s-au mutat acolo, și-mi arată cu mâna un loc la vreo 15 m mai în față pe stradă, pe partea opusă.

Continue reading De sâmbătă (măcelăria și grătarul)