Nevazutii

nevazutii

Am primit cartea de la Editura All acum mai multe luni, împreună cu alte titluri. Am pus-o peste teancul de cărţi de pe noptieră şi a fost curând acoperită de alte romane, prea puțin demne de a fi menţionate aici. La începutul lui septembrie i-a venit rândul şi poate că asta n-a fost deloc întâmplător. A avut pentru mine savoarea unei căni cu vin dulce, de prima mână.

Acținea se desfășoară pe două planuri situate la distanță de un secol unul de celălalt. Am început lectura cu prejudecata că-i vorba de o carte uşurică de dragoste, numai că n-a fost aşa, asta dacă ignorăm planul secund al acţiunii, acela care se petrece în zilele noastre. Pe cât de savuroasă e povestea din trecut, pe atât de searbădă și trasă de păr e cea din prezent, adică știți voi, o ea se reîntâlnește cu fostul pentru care crede ca mai simte ceva, dar apoi acțiunea o duce în brațele altuia, care e, de fapt, marea dragoste, #overandout. Citeam paginile ce făceau referire la prezent cu senzația că le-am mai citit de-o mie de ori, dar faptul că urma să mă întorc cu povestea în 1911, m-a ținut în priză și mi-a lăsat per ansamblu impresia că Nevăzuții e o carte de recomandat.

Am iubit personajele pe parcursul lecturii, am trait odată cu ele evenimentele și-am învățat… cum se spălau corsetele doamnelor la începutul secolului trecut. 🙂

Bineînțeles că n-am să vă dezvălui nimic din poveste, vă spun doar că în cea mai mare parte se desfășoară la casa parohială din apropierea orașului Thatcham, casă în care viața tihnită a tânărului pastor Albert Canning și a soției sale, Hester, este dată peste cap de sosirea unei noi fete în casă și a unui oaspete cel puțin bizar, dar extrem de arătos.

Vă las pe voi să descoperiți cum decurge acțiunea, eu mai spun doar atât, Nevăzuții lui Katherine Webb e una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit anul acesta.

(Visited 50 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.