Articolul care imi place cel mai mult

scrieriÎmi sriu toanele pe blogul ăsta de aproape 6 ani (luna viitoare se împlinesc, dar cred că o pot spune de acum). S-au strâns aici până azi 1695 de postări și aproape 20000 de comentarii, pentru care vă mulțumesc foarte mult, de multe ori ele sunt sarea și piperul postărilor.

De ce fac azi retrospectiva aceasta? Pentru că acum vreo lună Vienela mă provoca să aleg un articol care mie îmi place cel mai mult de pe blog. Are yoy kidding me? a fost primul gând al meu când am citit ce spune și m-am simțit ca o mama cu 1695 de copii, din care trebuie să aleagă unul căruia să-i dea înghețata. Cum să alegi unul dintre 1695? 1695 de articole care, cu foarte puține excepții, sunt amintiri, trăiri, sentimente, prietenii… cum ar spune un spot publicitar, de neprețuit.

După ce m-am mai gândit un pic mi-am dat seama că le pot face o clasificare și pot încerca câte o alegere din fiecare categorie. Ca să nu mai lungim vorba, pentru că mi-a luat mie deja mult timp să răsfoiesc blogul și să-mi împrospătez memoria, avem așa:

  • Viața altora– Primul loc revine povestirii despre…asta. Probabil mai sunt și altele, dar Cu dulceața la ginecolog ne aduce și azi zâmbetul pe buzecând ne amintim pățania. Povestea este cât se poate de reală.
  • Sfaturi – În fiecare an în luna iunie articolul acesta are mii de vizualizări. Mi-e teamă deja că discursurile de la sfarsitul anului școlar seaman foarte mult unele cu altele, pentru că toată lumea se inspiră din el. O să fac un efort anul viitor și-am să mai scriu câteva variante. 🙂 E emoționant oricum și pentru mine acum când recitesc Mesaj pentru sfârșitul de an școlar.
  • Advertoriale – N-am avut niciodată blocaje atunci când trebuia să scriu un advertorial, ba din contra, se pare că pe temă data mă descurc mai bine cu scrisul și altfel se conturează ideile, dar atunci când am fost provocată să scriu pentru o campanie ING o scrisoare către fetele mele, vă spun sincer că a fost cel mai frumos exercițiu de scriere pe care l-am făcut. Articolul e aici și vă spun cu mâna pe inimă că orice părinte ar trebui măcar o data în viță să scrie o scrisoare către copiii săi. A mea e aici. Iar dacă totuși aș fi vreodată forțată să aleg un singur articol pe care îl pot păstra de pe blogul asta, atunci cu siguranță așa allege scrisoarea asta, deși o am deja scrisă de mână pentru fetele mele.
  • Cărți – Aici n-a trebuit să mă gândesc prea mult. Sunt cărțile mele preferate, de departe locul 1  în orice top, e vorba desigur de Saga lui Ender și Saga Umbrelor. Unde mai pui că până și Wikipedia foloseste poza mea din articol la descrierea cărților.
  • Viitor – Aici am un articol scris și publicat în 11 ianuarie 2011 și se numește Exericiu de imaginatie- varianta optimista. E o povestea unei zile din viitorul familiei noastre (si nu numai), iar articolul este programat să apară aici din nou în 11 ianuarie 2031.
  • Blogging– am creat special categoria asta ca să-mi aduc aminte de un articol care-i mai mult o experiență. Într-o zi, am încercat să citesc și să cometez 50 de articole din blogosferă, de pe 50 de bloguri diferite. Ce a ieșit vedeți aici și aici. Și da, mă gândesc să repet experimentul.
  • Viața mea – aici nu am reușit să mă decid, pur și simplu nu pot allege, asa ca am nevoie de ajutor.

Vouă care articol (din toate timpurile) de pe toane.ro v-a plăcut cel mai mult?

(Visited 421 times, 1 visits today)
Madutza77

E de bine?! 😐 Eu zic sa le scrii mai des, daca tot ai blogul asta…sa le transmiti mai multe si din partea noastra … cine stie cine ajunge sa te mai citeasca…si va intelege. 🙂

nina

Le scrie multa lume, unii cu mai mult patos si cu mai multe argumente decat mine, dar tu nu vezi ca-i fara de folos? ei cu ale lor, noi cu ale noastre, traim in lumi diferite.

Cris

1 zici?! mi-e greu sa spun unul. imi place cand scrii despre fete, despre atelier, despre carti. Partea cu cartile ma face sa imi doresc sa citesc mai mult 🙂

Cris

Ah ce fain articol, il uitasem 🙂 mi-aminteste de copilarie, de vremurile in care mama ne scotea la pizza sau la un profiterol, doar pe noi doua si mergeam ca fetele si tare ne placea. Asa voi face si eu – mi-am propus 🙂 bine poate il luam si pe tati, dar la cosmetica/tuns astea doar noi vom merge.

nina

Clmea e ca si eu il uitasem si cu ocazia asta mi-am dat seama cat de important este ca am scris aici multe, multe intamplari din viata noastra. 🙂

Vienela

Daca nu ai fi amintit tu de el, as fi facut-o eu, caci articolul scrisoare catre fetele tale nu poate fi uitat, odata citit…
Wow, Nina, ce imi place experimentul tau! Trebuie sa ma joc si eu intr-o zi, mai ales ca nu am mai lasat comentarii prin blogosfera de doua luni (cu mici, mici exceptii). 🙂

Nina

Nu-mi spune mie de comentarii ca nu mai stiu ce-s alea. Mi-ar placea sa-l repet si eu. Sau ar fi fain sa facem o “ziua comentariilor” cu premii si toate cele, in care sa fie un concurs cu cine comenteaza mai mult, mai la obiect, mai haios, mai ….

Cris

Sa iti spun de mine: comentez foarte rar pe bloguri, le numar pe o mana. dar de citit, citesc multe. cred ca pt mine conteaza si interactiunea celui care scrie cu cititorii, de faptul ca ma simt comfortabil sa comentez si de aceea mereu o fac la articolele tale. Poate ar trebui sa depasesc si eu limitele mele si sa comentez mai des – pt ca vad ca pt cei care scriu asta conteaza mult. La fel cum si pt mine conteaza ca voi scrieti pt noi cititorii.
Ma scuzi daca nu am mare logica 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.