Și caracterele s-au găsit

A fost de ajuns să văd cât de puțin vă pasă și inspirația a revenit. Bine, a contribuit mult și faptul că a fost duminică ieri, dar asta-i secundară.

Nu, nu mă așteptam să mă îmbărbătați sau să-mi băgați motivaționale de doi lei, era de-ajuns să vă știu aici. Ați fost, dar ați tăcut mâlc, și asta e exact ce nu-mi doream. Că dacă voiam asta, îi plăteam 10 lei lui Zuckerberg și veneau cu miile. Eu nu de ei aveam nevoie, ci de voi, cei pe care vă știu, cei cu care dacă vreau mă pot întâlni, cei de care mie îmi pasă. Dar voi nu, am venit, am văzut, nebuna strigă după ajutor, las-o dreacu.   Venim, vedem, plecăm, chiar dacă avem o părere n-o spunem, de ce să-i stricăm fetei ziua și mai rău spunându-i că oricum scrie degeaba? Ok, nu chiar degeaba că probabil scrie ea pentru cineva, doar că nu merită efortul, dacă îi este atât de greu să scrie.

Să ne înțelegem, nu mi-e greu să scriu, înșir aici la vorbe până mâine dimineață, mai greu e să aibă o logică, să spună ceva și, mai important, să intereseze pe cineva. Pe voi nu vă interesează și asta mi-e clar. Cel puțin pe cei care vin, citesc și pleacă. Nu era vorba de o poveste, nu era vorba despre ceva abstract, era pur și simplu un strigăt de ajutor și voi n-ați fost acolo să-mi răspundeți. Exact ca prietenul care nu se cunoaște decât la nevoie.

Continue reading Și caracterele s-au găsit

S-au terminat caracterele

N-am niciun chef de scris, și asta nu-i de azi de ieri, ci de vreo câteva luni bune. Găsesc tot timpul altceva mai bun de făcut și culmea e că nici de citit nu prea mai am chef. Sau am nimerit numai cărți anoste, ba fără nicio logică, ba fără subiect, ba…

i can't writeMă chinui de trei zile să scriu un articol. Nu ăsta. Unul care necesită documentare și cuvinte așezate cu grijă. Calculat. Am scris vreo 500 de caractere și n-am spus mare lucru. Nu se leagă. Dar articolul trebuie scris, și până diseară pun pariu ca îl dau gata. Trebuie doar să mă mobilizez. Și-mi mai trebuiesc și ceva încurajări de la voi, ceva de genul: Cum naiba nu poți să scrii că eu aș scrie mereu câte ceva; hai că poți; nu scrie, desenează; sigur îți iese; șterge tot ce-ai scris… Nu vă mai spun eu că sigur știți voi și singuri cum să încurajați omul. 🙂 Aștept!

Castigatoarele Eucerin Sun

Știu că am întârziat cu asta mai mult decât prevede legea, dar au fost niște dispute aprige în alegerea câștigătoarelor, s-au tăiat capete, s-au folosit pistoale și în cele din urmă s-au ales cele trei câștigătoare.

Au fost oricum vreo zece comenatrii de 10+, adică ar fi meritat cu prisosință fiecare câte un premiu, dar de data asta n-au fost decât trei seturi Eucerin Sun și ele vor merge către:

Cris care a comentat asa:

Continue reading Castigatoarele Eucerin Sun

Zece lucruri serioase de făcut în vara asta

Dacă, la fel ca noi, n-aveți planuri pentru vara asta și veți sta mai mult pe acasă, m-am gândit la câte ceva de făcut pentru ca vara să nu ni se pară tocmai monotonă și să ne trezim la sfârșitul ei că puteam face multe, dar n-am făcut nimic. Eu promit să pun în practică măcar 5 dintre ele:

  • Încearcă un meniu nou pe săptămână. Știu că în general ne plac numai anumite mâncăruri și le tot repetăm pe acelea la infinit, dar fie că alegem să luăm masa în oraș, fie că ne hotărâm să gătim acasă, haieți să alegem altceva. Ceva ce n-am mai încercat. Mă gândesc că astfel nu numai că nu ne vom bloca în cele câteva feluri care ne sunt deocamdată pe plac, dar vom descoperi probabil că gusturile noastre culinare au o mai mare diversitate și asta ne va bucura.
  • Învață ceva nou. De exemplu 100 de cuvinte într-o limbă străină pe care n-o cunoști deloc. Sau alege să-ți perfecționezi mersul pe tocuri. Sau orice altceva. Învață să cânți la chitară. Fă asta și vei simți că faci ceva pentru tine, ceva mai mult decât a-ți cumpăra o poșetă nouă.
  • Cumpără-ți o poșetă nouă. Și sandale. Nu există vară fără poșetă nouă și sandale asortate. Neapărat cu toc. Sandalele.
  • Machiază-te diferit o zi pe săptămână. Asta dacă nu obișnuiești să faci asta în fiecare zi. Alege galben pentru pleoape, am auzit eu că-i the new brown.
  • Citește. Știi lista aia mare de cărți ce trebuiesc citite într-o viață? Alege cinci pentru vara asta. Dacă pentru tine lista e deja parcursă, cauta alta. Cărțile bune nu se termină niciodată.
  • Redecoreză un colțișor uitat din casa ta. Fă-l nou. Împrospătează-l. Vopsește un dulap sau așează altfel mobila de pe balcon. Nu contează. Important e să fie ceva ce te va tine ocupată puțin, dar de care te vei bucura mult.
  • Îndreaptă-ți dantura. Poartă aparatul acela de care ai fugit toată copilăria ta sau măcar convinge-ți copilul s-o facă. Aveți în dreapta un banner cu informații despre ce și cum trebuie procedat. Nu ezitați, prima consultație nu costă nimic. Daca tot nu plecăm nicăieri…
  • Mergi cu bicicleta. Știți bine că eu sunt fan și nu pierd nicio ocazie de a pedala și de a rezolva chestii în oraș în același timp. Dacă ai deja o bicicletă și anul acesta n-ai folosit-o aproape deloc, e vremea s-o scoți la plimbare. Mișcarea n-a făcut niciodată rău.
  • Vinde mărunțișurile e care nu te leagă nimic. Ce dacă-i vorba de tabletă. Nu-ți mai trebuie, vinde-o. Bicicleta medicinală e cuier în dormitor? Fă-i o poză și pune-o pe un site de vânzări și cumpărări. Dacă o vinzi la un preț decent, sigur se găsește cineva s-o ia.
  • Fă o excursie de-o zi. O sâmbătă sau o duminică liberă tot trebuie să ai în vara asta, așa că pune-ți în rucsac sandvișuri pentru toată ziua, ia un prieten sau o gașcă întreagă și plecați undeva. Fie luați trenul și petreceți o zi la munte, fie alegeți să mergeți cu mașina o zi la mare, excursia va fi o nebunie. Nu e nevoie de mulți bani. Încercați s-o faceți ca în studenție. Știți când plecați, dar nu aveți habar când vă veți întoarce? Va fi de neuitat!

Continue reading Zece lucruri serioase de făcut în vara asta

A mai trecut o săptămână

Nici nu știu când a trecut săptămâna ce tocmai s-a încheiat. A fost pentru noi pe repede înainte, și deși am muncit pe rupte, am reușit să finalizăm doar puține comenzi. În plus, a fost închiderea anului școlar pentru fete, banchetul (celebrul banchet de sfârșit de clasa a VIII- a), nesfârșita pregătire pentru testările naționale, ce mai, o grămadă de treabă.

În plus, am pus piscina, personal n-am făcut nicio baie, dar fetele spun că apa e caldă. Bineînțeles că ele au testat Eucerin Sun și nu-i timpul trecut să le puteți încerca și voi. Trebuie doar să vă înscrieți în concurs.

Tot nu ne-am gândit unde vom merge anul acesta în vacanță, dar ne bate gândul ca anul viitor să încercăm țările nordice. Dar mai e mult până atunci, vacanța de anul acesta e mult mai aproape și în afară de o săptămână la ai mei nu avem nimic în plan.

Continue reading A mai trecut o săptămână

Pielea noastra, Soarele si Eucerin Sun

Asta ca să nu vă spun încă din titlu și despre concurs. 🙂

Vedem cu toții că zilele astea, în sfârșit, vara a făcut pasul în față și nu pare a se mai da dusă curând, așa că vrând-nevrând gândurile ne zboară la vacanță, la soare, la mare, la aer sănătos (pe unde s-o mai găsi) și la piele bronzată. Dar nu bronzată oricum.

Am observat cu încântare în ultimii ani că aproape nimeni nu mai stă la plajă fără a se fi dat înainte cu cremă de protecție. Acesta este un lucru excelent, probabil invazia de alunițe de pe pielea noastră ne-a făcut să luăm aminte la felul în care ne expunem la soare. Desigur, faptul că folosim o cremă de protecție nu-i de ajuns pentru a ne feri de arsuri și alte complicații, mai trebuie luate în calcul orele la stăm la plajă, felul cum răspunde pielea noastră la expunerea la soare și mai ales timpul petrecut în bătaia razelor solare, altfel prietenoase și întăritoare de oase. Nu în ultimul rând trebuie să luăm în calcul calitatea cremelor de protecție folosite.

Sunt unul dintre milioanele de oameni cărora le place să aibă o piele bronzată, dar care din păcate n-a folosit întotdeauna o crema de protecție. E vina mea, evident, dar trebuie să recunoaștem că în urmă cu 20 ani educația noastră în ceea ce privește protecția pielii atunci când o expunem la soare consta în folosirea unui ulei de plajă care, credeam noi, ne ajuta să avem un bronz uniform, rapid și frumos.

Continue reading Pielea noastra, Soarele si Eucerin Sun

Sa presupunem ca azi pierde

Aștept meciul Simonei de azi de zici că urmează să joace una din fetele mele. Sunt genul de om caruia nu-i prea place să piardă nicicum. Când mă duc la un meci al Stelei, de exemplu, unde clar vreau ca Steaua să câștige, pariez întotdeauna pe echipa adversă. Așa, ca să nu simt eu că am pierdut de tot. Să simt eu la sfârșit că totuși am câștigat ceva.

simona halepM-am dus azi să pariez pe Sharapova? Nu. Nici nu mi-a trecut prin cap până să mă apuc să scriu articolul acesta. Și știți de ce? Pentru că eu nu pierd nimic dacă Simona pierde meciul de azi. Nici Simona nu pierde. Nici măcar bani. Banii ăia pe care unii pun atîta preț, îi va câștiga ea înzecit de acum încolo. Pun pariu pe ce vreți voi că ultimul lucru la care se gândește Simona azi sunt banii.

Să presupunem că Simona Halep va pierde finala de azi. Nu mă înțelegeți greșit, îmi doresc din tot sufletul să câștige, dar dacă pierde ce se va întâmpla? Continue reading Sa presupunem ca azi pierde