Medicina…altfel de cum o stim

Conferinta de presaÎn urmă cu două săptămâni trebuia să ajung la un eveniment organizat de MedLife cu ocazia  deschiderii noului Centru de screening, diagnostic si tratament al cancerului la san. 

Spre rușinea mea n-am ajuns. Așa cum spunem în general în cazurile astea, mai ales noi femeile, am fost extrem de ocupată cu altceva și nu am putut fi de față la întâlnirea cu doctorii și cadrele medicale de la Centru, care, am aflat apoi, au fost extrem de deschise la întrebări și au răspuns pe înțelesul tuturor la toate frământările femeilor aflate în sală.

Știm cu toate cât  de mult ne poate afecta viața un diagnostic de genul cancer la sân. De fapt, nu știm. E ușor să încercăm să ne punem într-o situație de genul acesta, dar vă garantez că senzația trăită nu-i nici pe departe aceea pe care o simți atunci când ți se întâmplă de-adevăratelea. Primul gând, atunci când ți se pune un diagnostic de genul acesta, este, desigur, ce pot face să mă fac bine acum. E normal, vrei să știi cum poți fi din nou sănătoasă. Însă la al doilea gând e mult mai greu să-ți dai un răspuns cinstit. Acest al doilea gând este întotdeauna: de ce n-am făcut la timp controlul acela de care tot am auzit vorbindu-se că e mai mult decât necesar? De ce nu mi-am făcut la timp o mamografie? 

Acum, nici mamografiile nu se fac așa, după ureche.

Există mai multe feluri de mamografii și cea de care ai tu nevoie îți va fi recomandată de medic. Cel mai important după părerea mea ( a se nota că nu-s

autoexaminarea-sanilor

vreun specialist, ci doar femeie) e să mergem la medic, la controalele de rutină de după 30 ani. În urma consultațiilor medicul ne spune când să revenim, ce să facem noi singure acasă (dap, tu îți știi corpul cel mai bine, palparea sânilor cu mâna ușor ridicată e o metodă foarte bună de a-ți descoperi la timp o eventuală modificare a sânului). Vezi aici cum îți poti face un întreg examen al sânilor tu singurică în primul rând. Dacă și peste etapa asta trecem tot cu deja celebra frază ”n-am avut timp”, atunci chiar se cheamă că suntem inconștiente, scuzați cuvântul dacă vi se pare prea dur.

Cum vă spuneam la început, MedLife a deschis recent Centru de screening, diagnostic si tratament al cancerului la san și pe lîngă toate procedurile obișnuite care se fac într-un astfel de centru (screening ecografic, excizii sectoriale simple, ghidate ecografic sau cu reper metalic, puncție biopsie mamară, biopsia ganglionului santinelă, mastectomii simple sau modificate, intervenții pentru reconstrucția imediată sau tardivă a sânilor după mastectomie), dar există aici posibilitatea de a efectua operația de mastectomie în același timp cu cea de reconstrucție plastică a sânului extirpat. Practic lucrează două echipe de medici în cadrul aceleiași intervenții chirurgicale, nedicii chirurgi oncologi și chirurgi plasticieni, iar pacienta intră în operație cu un sân bolnav și atunci când își revine din anestezie are deja un sân nou, gata reconstruit.

Mi se pare asta un pas de uriaș în cadrul procesului de vindecare a cancerului de sân, dacă luăm în calcul și faptul că în mod normal după mastectomie femeile rămân cel puțin o perioadă fără sân, fapt care le creează o traună psihică greu de dus. Pacientele care beneficiază de operația de reconstrucție a zonei anatomice alterate în același timp cu mastectomia, se pot întoarce la viața de zi cu zi în 24 de ore de la operație, ceea ce mi se pare un câștig imens. Mă gândeam, când am auzit de asta, că și atunci când ne scoatem un dinte trebuie să stăm o perioadă până ne poate fi înlocuit acesta, iar în cazul masectomiei acum e posibil să nu mai stăm deloc. Minunat! O șansă mare pentru femeile ajunse în situația asta, mai ales că ele au oricum psihicul afectat de vestea cancerului prin care sunt nevoite să treacă.

Rezerva Centrul de Chirurgie Oncoplastica(1)Noul centru dispune de aparatură de ultimă generație atât pentru diagnostic cât și pentru tratament, are o sală de operație dotată cu echipamente performante, serviciu de gardă 24/24 pe zona de ATI și chirurgie, servicii de urgență, bancă de sânge și rezerve moderne pentru spitalizare. Reprezentanții companiei, spun că Centrul se adresează tuturor femeilor, dar mai ales celor care se regăsesc în una din categoriile cu risc: au avut în familie cazuri de cancer mamar; au avut primul copil după vârsta de 30 de ani; au avut deja cancer mamar.

În concluzie, pentru a veni în întâmpinarea femeilor care sunt preocupate de sănătatea lor, MedLife lansează, odată cu Centrul de Chirurgie Oncoplastică, campania de screening ”Poveștile despre cancerul la sân nu sunt povești…”. Astfel, toate femeile care nu au mai fost demult la un control, pot beneficia de prețuri speciale pentru serviciile de screening mamar. Oferta este valabilă până la data de 31 decembrie 2013, programările fiind realizate la numărul de telefon 021 9646.

Știu că e greu și ne e frică de ce putem afla, dar e ca și cum copilul nostru e slab la matematică și aflăm asta abia atunci când rămâne repetent. Nu mai bine știam de la începutul anului și-l ajutam într-un fel? Așa și cu controalele astea. Nu mai bine știm din timp ce probleme avem?

(Visited 98 times, 1 visits today)
dojo

Chiar ieri am fost la Medlife-ul din Timisoara sa-mi fac un eco mamar. Am o colectie de chisturi de ani buni, am facut verificarea prin primavara, cand intentionam sa raman gravida si am mers acum din nou sa stiu cum e treaba, ca in curand vor incepe sa fie tot mai multe transformari in zona si vreau sa stiu ca sunt de la sarcina nu de la altceva.

Consultul in cauza e simplu, dureaza cateva minute, nu vad de ce sa nu te duci sa-l faci periodic. La fel si screening-ul de cancer de col. un Papanicolau e bine de facut in fiecare an, nu doare, nu-i nus’ ce nebunie. Si asa stai macar linistita si, daca doamne-feri se gaseste ceva, sansele de supravietuire sunt uriase fata de un cancer care a avut timp destul sa-si faca de cap.

Vienela

Eu recunosc ca nu mi-am facut niciodata controale de rutina, ca am spus mereu ca sunt prea ocupata pentru a-mi face timp. Stiu, sunt inconstienta sau poate ca ma sperie foarte tare gandul ca intr-o zi, la un control de rutina, vestile ar putea fi proaste. Sunt ca strutul care baga capul in nisip.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.