În primul rând aș vrea să încep acest post prin a le mulțumi părinților mei că sunt ceea ce sunt și nu vreo prințesă nefericită de undeva din lume.
În al doilea rând vreau să vă spun că am văzut aseară un film de plâns într-o atmosferă extraordinară. O sală mare, cu niște fotolii numai bune pentru cuibărit în ele și urmărit un film bun, cu sucuri și floricele și multe fete cucuiete, care mai de care mai curioase să afle adevărul din spatele poveștii servite publicului de către presa acelor ani. Pentru că știți cum e, legendele nu dezvăluie niciodată tot adevărul. Și cu povestea Dianei nu putea fi altfel.
Mi-a plăcut mult filmul, la sfârșit n-aș mai fi plecat de acolo. Tare grea trebuie să fi fost viața fetei ăsteia. Naomi Watts face un rol foarte bun, mă bucur că n-a fost aleasă o actriță care să emane sexualitate, ci una care să știe să facă un personaj să arate a Alteță Regală, deși filmul este despre perioada în care Diana tocmai a pierdut acest titlu, mai exact ultimii doi ani din viața prințesei. Diana murit la 36 de ani și a trăit cu adevărat atât de puțin…